Posts Tagged 'un'

Mulţi ani, mulţi ani trăiască!

Astăzi se împlineşte un an de când m-am apucat să-mi aştern ideile pe nişte pagini virtuale.

Acum că am prins niţică „experienţă”, mă simt în măsură să trag nişte concluzii:

– ca să ai succes, trebuie să fii pe înţelesul tuturor. Abordările mai mult sau mai puţin filozofice nu atrag publicul; eu, una, am fost apreciată pentru ceea ce am scris. Câteva persoane m-au contactat direct doar ca să-mi spună că rar se întâmplă ca un adolescent să atingă un pic coarda sensibilă, şi asta doar ca să zdruncine ideile care ar susţine că societatea din ziua de azi e perfectă, sau ca să lezeze orgoliul proştilor fuduli. Nu ştiu cât de mult mă pricep la literatură, la fotografiat, sau desenat, dar încerc şi eu marea cu degetul, pentru că arta e cam singurul fel sincer prin care un individ se poate exprima. Deocamdată sunt o amatoare, şi recunosc asta. Urăsc indivizii care fac un adevărat cult al personalităţii doar pentru că ştiu să editeze poze în Photoshop, şi ştiu să folosească cuvinte pretenţioase în cadrul unor conversaţii triviale. Rezultatele vin în urma muncii depuse şi a colaborării cu diferite persoane în vederea perfecţionării. Nu poţi să te autodeclari fiinţa supremă doar pentru că scrii versuri din care nimeni nu înţelege nimic. Ok, am deviat o ţâră de la subiect. Recunosc, nu-i merge prea bine blogului meu. Cititorii nu prea vin, deşi mulţi mi-au apreciat munca şi mi-au propus diferite link exchange-uri. Însă asta nu înseamnă nicidecum că o să mă las de blogging, sau că o să schimb însuşi esenţa care stă la baza majorităţii articolelor mele. Mă gândesc că, poate, într-o zi, lumea o să realizeze ce înseamnă calitate şi ce este mediocru (sau chiar lipsit de originalitate); poate că în acea zi, nimeni n-o să-şi mai întoarcă faţa spre cei care caută se epateze printr-un vocabular colorat (şi asta nu în sensul bun),spre cei care vor, cu orice preţ, puţină popularitatea şi fac cele mai scârboase şi prosteşti lucruri numai ca să o primească. Dar, până la urmă, aceşti indivizi nu au nicio vină, ei satisfac cerinţele publicului. Asta se vinde, atunci asta dau. Ei bine, eu nu dau ce se cere, ci ce ar trebui să intereseze. Eu încurajez originalitatea în gândire, şi îmi doresc ca un individ să fie ceea ce el însuşi spune, nu ceea ce spun alţii despre el.

– blogging-ul, se pare că, ţine, în cea mai mare măsură, de experienţa individului în a exploata resursele internetului. Articolele propriu-zise ocupă un loc secund, întrucât mogulii blogging-ului românesc îşi permit să scrie o frază idioată într-un articol, ca mai apoi să primească 100 de comentarii.

– de ce să nu recunosc, blogging-ul este o modă. Găsesc n exemple de persoane care şi-au deschis un blog, au scris două articolaşe, şi-apoi l-au lăsat în paragină; ca peste câteva luni să revină cu un articol care să înceapă cu un vechi clişeu: „N-am mai scris de mult timp, promit să mă ţin de treabă”. Şi, inevitabil, uită din nou de el, dar asta însă până într-o noapte, când n-o să aibă cu cine vorbi pe mess, o să scrie (din plictis) încă un articol. Însă cea mai mare absurditate pe care am citit-o vreodată este cu siguranţă cea a unei tipe care susţinea că şi-a deschis un blog ca să-şi exerseze talantul jurnalistic, ca mai apoi articolele ei să fie ori numai cu clipuri de pe YouTube, ori cu relatări din viaţa ei de adolescentă frustrată (relatări atât de slabe din punct de vedere litarar), ori despre dragoste şi iubire (da, probabil visează la Făt-Frumos la cinşpe’ ani), ori copy-paste-uri din toate părţile. Aha, da, în concluzie fătuca adundă cu talent, o s-o detroneze la jurnalistică pe Daniela Crudu.

As a result, că să faci ceva cu blogul tău, ai nevoie de resurse, cunoştiinţe şi muuuuult timp liber. Eu cum nu am mai nimic din niciuna, rămân o faţă anonimă în blogosferă. Dacă-mi pasă? Neah, little do I care. Tot ceea ce scriu aici este…pentru mine, în principal, şi este un exerciţiu foarte bun pentru imaginaţia mea. Încă am dubii în ceea ce priveşte o viitoare carieră, dar mă gândesc destul de serios la Facultatea de Litere din Bucureşti, la ce secţie…încă nu ştiu.

Cu această ocazie, vreau să urez un călduros „La mulţi ani!” liceului „Grigore Moisil” pentru ziua de ieri, când s-au împlinit 20 de ani de când a devenit liceu teoretic. A, şi în legătură cu articolul anterior, am luat locul 3! 😀

Anunțuri

Loc de ploaie şi killăraie după un umblet prin Bucureşti

1 Iulie este noul 1 Iunie.

Era miercuri. La 5 dimineaţa stăteam în autogară şi-mi aşteptam microbuzul, împreună cu tovarăşa mea de suferinţă.  Nu venea. Era 5 fără 10 şi microbuzul nu-şi făcea apariţia. Să vezi că rămânem aici!

Da’ soarta a fost şi de data asta de partea noastră, şi ne-am găsit un loc confortabil în spate, după ceva tratative cu şoferul care, citez: se comportă de parcă ar avea 17 ani. Nevoia de a dormi şi-a spus cuvântul, şi concetăţeanca mea a dispărut rapid în lumea viselor, lăsându-mă pe mine cu MP3 meu credincios şi cu „21 Guns” sunându-mi în urechi.

Drumul a fost puţin cam peripeţiiless. Ba nu, prietena mea a băgat sperieţii în mine când pe bac (Brăila) a crezut că cineva i-a luat portofelul. N-a fost să fie. Şi a mai fost ceva, dar n-o să menţionez acest incident pentru că aş risca să ajung ca şi tipul din reclama la Gusto. (Crap, îmi dai şi mie un pufulete?:O3)

Bucureştiul la Voluntari mi-a lăsat o impresie ciudată. Am tras concluzia că a noastră capitală este in need of puţuri.  Nu glumesc. Mă uitam pe geam şi pe fiecare stâlp din Colentina era un afiş pe care scria: EXECUT PUŢURI. După ceva timp, mesajul s-a schimbat, şi a devenit: FORAJE PUŢURI. După încă ceva timp, mesajele alternau, astfel încât am văzut stâlpi acoperiţi aproape în întregime cu afişe: EXECUT PUŢURI, FORAJE PUŢURI şi EXECUTĂM PUŢURI. Puţuri freaks.

Am mai observat un mesaj amuzant: 2+2 LUBRIFIANŢI. Era la un magazin de piese auto, geez. A, şi am văzut „Depozitul de vinuri”, probabil Raiul vinurilor în România. Să nu mai pomenesc de service-ul care avea scris cu litere mari TUNING, un lucru care mi-a amintit că încă sunt în România.

De notat: Bucureştiul are nişte common points cu Tulcea. Mă refer la graffs aici. Da, şi acolo am observat acelaşi ACAB care, sincer, mă scoate din sărite, şi nelipsitul HOMELESS PEOPLE. Serios, lumea asta e plină de oameni ne-originali. Dar, cu ocazia asta, amintesc de stencilul cu Barack Obama fumând un joint. Era awesome.

JD803237

Am ajuns la gazdele noastre. Apoi, am tras o raită prin Mall Vitan, şi am mâncat nişte pui de la KFC şi am bălit uitându-mă, la Diverta, la Glamorama a lui Bret Easton Ellis şi la „Battle For The Sun”(Placebo), „4:13 Dream”(The Cure), „21st Century Breakdown”(Green Day). Ciudaţi sunt oamenii aştia care merg într-un Mall ca să se uite la cărţi, CD-uri şi rechizite.

La ora 4 şi ceva a început nebunia. Aveam în plan să luăm autobuzul 123 până la Unirii, de acolo să luăm metroul to Aviatorilor şi apoi Romexpo. Simplu. Autobuzul n-a fost greu de prins, dar ştiu că am pătimit cu adevărat; era insuportabil de caaald!(!!!) La Unirii am luat-o în direcţia greşită, şi a trebuit să ne milogim de careva să ne spună încotro e staţia de metrou. La metrou am cam belit-o, ne-am învârtit câteva minute ca nişte pui rătăciţi, daaaar acesta a sosit în staţie la ţanc. În metrou am pus ochii pe unul care vorbea la telefon şi a dezvăluit că se ducea la B’Estfest. Eu, geniu malefic, mi-am pus în cap să-l urmărim. A fost simplu, până când tipul a dispărut subit. Am fost nevoite să ne ducem la o florărie să întrebăm pe un nene unde şi cum. „Traversaţi şi mergeţi înainte, dar puteţi să luaţi şi autobuzul.” Autobuz??? Are you kiddin’ me? NO WAY! Mai bine pe jos. Am traversat şi am mers înainte. Şi n-am ajuns nicăieri. Am oprit pe un alt nene care părea destul de liber: „Mai aveţi cam 20 de minute de mers. Traversaţi la următoarea intersecţie, apoi mergeţi până la Arcul de Triumf, şi apoi faceţi prima la dreapta. Nu e prea departe.” Ahaaa, ce bine. Am făcut întocmai, dar când am ajuns la acel „prima la dreapta”… Ne-am învârtit odată în jurul Arcului. Şi apoi am întrebat un tip de la o firmă de securitate: „Drept înainte pe bulevardul ăsta.” pe drumul cel bun! Mda, până la intersecţie. Acolo am recunoscut bulevardul Mărăşti, pe care ştiam că e Romexpo. Şi totuşi, am mai întrebat pe cineva: „Vedeţi clădirea aia mare? (Hotel World Trade Center, ASTA-I O GLUMĂ?) Când ajungeţi acolo faceţi dreapta, şi e Romexpo. E ceva de mers, cam 20 de minute.” Am mai auzit asta odată. Incă nu eram pe deplin mulţumită. Mă gândeam chiar câte indicaţii o să mai cerem. Pe drum, am văzut un homlees care făcea sex cu pământul şi cânta ceva indescifrabil. Ciudat mai e şi Bucureştiul ăsta!

Şi…da, am ajuns unde trebuia! Gata nebuneala! Am jurat că de acum încolo nu mă mai iau după oameni. Tipul pe care l-am filat prima oară a ajuns acolo chiar puţin după noi. Însă pe drum, am mai pus ochii pe nişte găşti unde erau oameni mai ciudaţi, cu părul albastru, dread locks, şi tricouri personalizate, şi am încercat să-i urmărim şi pe ei. Spre mirarea noastră, şi ăştia au ajuns după noi!

Romexpo e so fucking uriaş.

La terase, totul se procura cu jetoane, pe care ţi le luai de la nişte chestii de la Raiffeisen. 5 lei jetonul. Cola era de căcat, pentru că nu-ţi dădea o sticlă de la frigider; îţi turnau într-un pahar de hârtie şi era oh so gross de caldă. Poşircă în toată regula. Berea era la pahar de plastic şi era rece, dar avea un miros ciudat de…în fine.

Una peste alta, intră Snails pe scenă!!!

JD803243 JD803245JD803244JD803247

(Pozele mele)

3678283445_2b73bd25cb_b3678283891_e9cc443d87_b

(Poze Divercity Cafe)

Prea multă lume nu ştie de aceşti modovinaşi. Vin de la Chişinău, şi la începuturi făceau cover-uri la The Mamas And The Pappas. Acum, influenţele alternative sunt destul de pronunţate, aducând mai mult a british. Repertoriul lor a fost foarte tare, păcat că nu s-a adunat prea multă lume în faţa scenei. Au cântat „Nu pot să dorm”, „Superbasuri”, „Derulează-mă”, „Pistol cu capse”, „Frumoasă foc”, „Supebasuri”, şi evideeent „Salut conştiinţă”, astea din ce ştiu eu.

După un început drăguţ, a urmat o adevărată isterie: Patrice. Afro-germanul a ştiut cum să mobilizeze publicul, şi i-a făcut pe toţi să sară în picioare, chiar şi pe cei mai ne-fani ca mine (dar promit că de acum încolo o să-mi placă). Foarte veselă şi foarte antrenantă prestaţia lor, chiar mi-a plăcut. Melodia „SoulSTORM” a picat la fix, exact când a început ploaia. Dar nimeni nu dădea atenţie picăturilor uriaşe care ameninţau concertul şi la bis toată lumea urla ” Soooouuuulstoooooorm, sooouuulstoorm everywhere!!!” Patrice a zis ceva foarte interesant la un moment dat, însă n-mi amintesc exact ce. Era ceva de genul: „Romania, you know what day is today? Today is the day you live.” De notat: jocul cu mâinile şi cu ţipatul a fost foarte original. apoi, ţin să menţionez faptul că Patrice e în stare să zică şi 5 cuvinte pe secundă, cu adevărat stunning!

JD803248 JD803249JD803250JD803251p1140619

Cum ziceam, a început ploaia. Ieri, adică joi, mă uitam pe Infernet şi am văzut că peste tot se menţionează că aceste condiţii meteorologice nu au influenţat cu nimic publicul. Sincer, aşa a şi fost. Cu toate că am petrecut maxim 8 minute în acea ploaie, eram udă până la underpants. Nu cred că mi s-a mai întâmplat aşa ceva niciodată. Pe jos apa se adunase apa, să zicem cam de 3 cm, practic picioarele noastre înotau. Foarte bine puteam să mă descalţ, ar fi fost acelaşi lucru. Mi-am păstrat jumătate de cap uscat cu ajutorul unei reviste pe care am primit-o la intrare, prea mare diferenţă n-a făcut, dar mă simţeam ceva mai uscată.

După ce Patrice a plecat de pe scenă, toată lumea s-a adunat sub umbrele de la terase şi pe la corturile unde serveau băuturi. Am dat de un tip care făcuse rost de un sac menajer: „Uite, eu n-am nevoie de el” îi spune prietenului lui „Eu iau doar o bucată ca să-mi învelesc telefonul. E mai important ca mine!” Avea dreptate, eu m-am chinuit să-mi feresc camera şi telefonul ascunzându-le sub tricoul abia cumpărat (în poşetă). A fost o harababură totală, dar nimeni nu regreta, toţi erau cu zâmbetul pe buze şi făceau haz de necaz.

Concertul celor de la White Lies a fost un pic amânat. În jur de 30-40 de minute, timp în care ploaia s-a domolit. Din nefericire pentru aceşti englezoi, nu s-a strâns prea multă lume în faţa scenei lor, toţi dând din coate să ajungă cât mai în faţă la scena unde urma să apară cei de la The Killers. Poate că ei sunt obişnuiţi cu ploaie la concerte, că de, vorbim de Marea Britanie, dar la noi în Românica nu e ceva foarte common. Eu…i-am cam înjurat. Nu am fost mai deloc atentă la prestaţia lor, şi nici că regret asta prea mult. Da, eram nerăbdătoare să-i văd pe Killărşi, şi vroiam să se termine cât mai repede treaba asta cu ploaia. 3678539389_485baac03c_b

Mă uitam la cum tehnicienii sau ce mama naibii o fi ăia aranjau decorul pentru killărşi. Palmieri de plastic, lumini de toate felurile, un keyboard care-l activa pe „K”, „cel de-al 5-lea membru al trupei” care şi-a făcut prima oară apariţia la EMA 2008, chiloţii unui grăsan care se tot apleca cu fundul în faţa noastră…a fost killing să-i aştept.

Şiii…în jurul orei 10, Brandon şi compania sar pe scenă şi încep cu „Human”. Din presă, am înţeles că atunci se aflau la Romexpo în jur de 15.000 de oameni, de 5 ori mai mulţi decât mă aşteptam!!! N-am cuvinte să descriu atmosfera. Fiind cred că cea mai iubită piesă de români, toţi urlau versurile odată cu Brandon făcându-l nu doar o dată să zâmbească. În repertoriul lor s-au numărat piese ca: „Shadowplay”, „A Dustland Fairytale”, „Somebody Told Me”, „Spaceman”, „The World We Live In”, „All These Things That I’ve Done”, „Mr. Brightside”, „Jenny was A friend Of Mine”, „Read My Mind” şi incendiarul „When you Were Young”. (E posibil să mai fi uitat ceva xD)

De notat: să auzi 15 000 de oameni strigând în acelaşi timp „I got soul but I’m not a soldier” este de pe altă lume!

Acum îmi voi cere scuze oficiale faţă de toată populaţia României pentru că i-am subestimat şi am zis că nimeni habar n-are de The Killers, şi dacă are nu ştie decât de „Human”. Sper să găsiţi puterea să mă iertaţi.

Pros and cons:

Brandon a fost ca un copil plin de energie. A sărit peste tot unde se putea, s-a îndoit cum a putut, a îngenuncheat când a avut ocazia, a făcut un adevărat show şi a fost o plăcere să-l urmăreşti. Un pachet de voie bună, asta a fost. Numai un zâmbet tot concertul. Sonorizarea n-a fost de partea lui, din păcate, sistemele dând-o în bară din cauza a prea mulţi waţi împinşi la maxim.

Ronnie, bateristul, a fost la fel de energetic. A bătut în tobele alea cât a putut de tare; s-a văzut că şi-a dat toată silinţa. De două ori şi-a aruncat beţele în public, odată pe la mijlocul reprezentaţiei, şi încă o dată la sfârşit. Fericit cel lovit de beţele lui, căci acela le va poseda şi le va arătat şi nepoţilor lui.

Dave, chitaristul, my favorite! :x, a fost un shoegazer aproape tot concertul. S-a aşezat frumuşel în dreapta scenei, singurel şi cam izolat de ceilalţi, şi 3/4 din timp s-a uitat la pantofi, ca un expert în shoegazing. Îşi mai vântura pleata creaţă şi blondă din când în când, şi doar de câteva ori s-a apropiat de Brandon. Cam pe la sfârşit, a început să se mai dezmeticească şi a început să-şi dea aere de rockstar şi a gâdilat ceva mai energetic chitara. După ţeapa pe care ne-au tras-o, a revenit îmbrăcat într-un soi de bluză cu motiv de leopard (aşa mi s-a părut mie) şi abia atunci şi-a dat drumul şi a început să radieze şi el de energie. A fost sexos rău. (glumă :))

Mark, bassistul, m-a speriat de-a dreptul. De două ori l-am văzut afişând o moacă acidă, de parcă ar fi fost în stare să se arunce în mulţime şi să ne killărească pe toţi 15 000. El m-a dezamăgit, tot concertul n-a făcut decât să-şi schimbe chitara (de remarcat chitara care arăta a vioarăăă :x)şi să-şi mai vânture pletele din când în când. A fost lipsit de energie, n-a făcut nimic spectaculos. Îl urăsc.

Ţeapa serii:

Băieţii au avut chef de glume. La un  moment dat, s-au oprit subit şi au dispărut de pe scenă. Tehnicienii au venit să ia palmierii, şi cu toţii ne-am zis că asta a fost tot. Nici măcar nu cântaseră „When You Were Young”!!!

Dar..au revenit în forţă imediat, un pic schimbaţi, şi au început „Jenny Was A Friend Of Mine”.

Brandon a promis că ultima melodie din repertoriu va fi spectaculoasă şi că ei îşi vor da toată silinţa. Cuvintele i-au fost aurite, aşa a fost! „When You Were Young” a fost incendiar la propriu, luminile au fost folosite la maxim, flăcări (scântei mai degrabă) au ieşit din spate, Brandon a urlat, Ronnie bătea cu putere, Dave era şi el mai aproape şi mai energic, Mark a părut un pic schimbat, a fost un final de vis. Nici că puteam să-mi închipui că va fi atât de tare.

De notat: jocul de lumini a fost nemaipomenit.

JD803264 JD803270JD803269JD803263p1140677p1140688

E cam de prisos să mai lungesc articolul cu plecarea mea. Spun doar că atunci când am ieşit din mulţime nu mai puteam să-mi îndoi genunchii, era ca şi cum îmi ruginiseră.

De notat: de acum încolo nu o să mai râd niciodată de roboţi şi nici n-o să arunc vreodată cu apă în ei.

[Habar n-aveţi cât mi-a luat să fac articolul ăsta!!!]

Jobărim pentru un ban că vrem la Bucale

Resimt din nou criza oraşului mic. Acum, într-un cu totul alt context. Uite, şi eu ca omu’, m-am hotărâtt să-mi caut un part-time, orice panaramă care mi-ar putea asigura un oarecare venit. Şi? ŞI? Nimic. Nu, nu facem angajări. Neah, ne ocupăm noi d’asta. Lăsaţi un număr şi vă sunăm noi. Da’ ce &#%*^(%&$%$W%%^$^*^#14@(^@(9&(^@(%*^JGF^%!#15@% ??? Nici când vă vine prostu’ la uşă să lucreze în locul vostru, limacşi împuţiţi, tot nu vă convine???

Şi aşa nu ştiu cum o să-mi asigur drumul până la Bucale, la B’Estfest. Da’ slava Cerului că încă mai sunt pramatie la casa părinţilor şi încă mai am ocazia să-i storc şi de ultimul şfanţ pe care-l au. C’est la vie!

Ceva nou? Mi se curăţă pielea de pe nas, după ce l-am ars câteva ore-n soarele Sfântu Gheorghian. Ah, da soarele! Uitaţi aici, o mostră din colecţia „Soarele şi-o trage cu Luna at the Midnight Show.

Citește în continuare ‘Jobărim pentru un ban că vrem la Bucale’

Va multumesc! [un mic inventar]

In primul rand, ma felicit pe mine, pentru ca m-am ambitionat si nu am lasat acest blog balta. Va anunt ca micutul asta face 4 luni! 😀

In al 2-lea rand, le multumesc celor care au ajuns p’aci, si care au citit, oricat de putin, din articolele mele nesuferite.

In al 3-lea rand, le multumesc celor care mi-au acordat privilegiul de a-i enerva.

In al 4-lea rand, le multumesc celor care m-au adaugat la blogroll.

In al 5-lea rand, le multumesc comentatorilor a.k.a „Amatorilor de senzatii tari” ca mi-au lasat doua cuvinte ca amintire.

Ajunge cu atatea multumiri, acum un mic inventar.

statisticaDupa cum se poate observa, succesul blogului meu se datoreaza articolului cu Romeo Fantastik [OMG, Palalilaaaaa!]. Pagina -despre mine- abia daca a avut jumatate din succesul lui Romeo. Si tot datorita acelui articol controversat, lumea a dat de blogul meu folosind niste tag-uri…nu chiar dragute. Probabil ca cel care a scris „sex frontal”, s-a gandit ca a dat de un adevarat dictionar al „opturilor americane” si al altor pozitii „supranaturale”. HAHA, SUCKER!

Mai apoi, tag-ul „sincret art” mi-a adus si el cateva views; insa, articolul in care apare acest tag, i-a dezamagit, cu siguranta. Sorry, guys.

Articolul cu „Mentalitate tip: Taran de balta” a starnit, probabil, niste dispute. Care insa nu-si au rostul. Fiecare o ia, exact asa cum vrea! [nu gandi prea departe, you pervert :|]

CV-ul meu probabil ca a starnit cateva rasete. Si poate ca unii mi-au plans de mila. Eu am fost sinceraaaaa.

Surprinzator, lumea s-a informat de The Who de pe blogul meu! Onoare! Pearl Jam insa nu s-a bucurat de acelasi succes.

Iar unul dintre articolele mele preferate, „Veniti, disecam creieri!” a adunat cateva views, cu toate ca as fi avut ceva mai multe asteptari de la el. Sau poate ca a fost cam acid. Uhm, dar mi-e mi-a placut! :((

[Ma rog, insa, ca articolul „Un alt concept damnat” sa nu ajunga de rasul lumii :D]

Acesta a fost un prim inventar; dar nu ultimul. Probabil ca il voi adapta odata la 4 luni. Daca nu uit de blog pana atunci. [Cum au facut unii:  l-au inceput, au scris 3-4 articole babane, si apoi….praf si pulbere!:D]

Viaţa mondenă românească: un maglavais comic

E probabil 9 jumate seară şi mda, mă aflu pe faleză. Nici naiba. Doar eu şi compatrioata mea de suferinţă. Nu, mint. Mai trece din când în când câte-un călător întârziat, încă ameţit din cauza vitezei pe care a imprimat-o tembelul de la volanul microbuzului.

Şi cum ziceam, nici naiba. Evident, se instaleză starea de plictiseală. Până când prietena mea îmi împărtăşeste ‚admiraţia’ ei pentru fiul principelui Radu, Nicolae [care cică-şi spune Nicolas pt că a trăit mult timp în Anglia sau ceva de genu’]. Eu nu mă pot abţine să nu-i zic cât de mult îmi place reclama aia de la telefoane [sau naiba ştie ce], aia în metrou. Şi tata a zis că e drăguţă. Dar ea îmi dă peste nas că tipu’ din reclamă nu-i nici măcar vedetă.

„Şi tu acuma! Îmi pare rău, dar noi mediocrii ne limităm la actori, reclamişti, cântăreţi, nimicuri d’astea. Nu ca tine. Prinţi şi prinţese!”

Citește în continuare ‘Viaţa mondenă românească: un maglavais comic’

Un microcostum

„Centrul universului nostru este croitorul la moda,iar omul nu este un microcosmos, ci un microcostum care, evident, se schimba dupa cum bate vantul!” [Jonathan Swift]

Ne-am comparat cu multe lucruri de-a lungul timpului. Bine, nu noi, personal; ci aia care cica-s „mai destepti”. Am fost asemanati cu maimute, cu niste carti de joc, cu marionete, s-a spus despre om cum ca ar fi un adevarat microcosmos.

Daca ai citi cateva reviste mondene, ai vedea, nu oameni, ci haine [IN PRIMUL RAND]. Haine, trend-uri, chestii-trestii. Tare 😐

Analizez ceea ce a afirmat JS.

Tu ce haina esti?

De ce intreb asta… Te-ai gandit vreodata ca tu nu esti in ochii altora nimic mai mult decat un accesoriu vetimentar? Ca lumea te analizeaza ca si cum te-ar lua de pe un umeras? Ca te pun la loc pe cuier cand nu le convine ceva la tine?

Si cum sunt atat de multe feluri de haine, fiecarui om i se potriveste o haina. O haina care spune tare si raspicat cine esti cu adevarat. Insa, sunt momente in care nu esti decat o carpa veche, si momente cand esti un smoking. Depinde asta de tine? Intr-o oarecare masura.

Sunt zile in care iti doresti cu disperare sa fii o rochie de gala. Unii apreciaza asta, si chiar te fac sa te simti ca o rochie de gala. Dar, vine cineva…si-ti tranteste o remarca sau o insinuare, si hop! iar esti carpa.

Deci, mai intreb odata: depinde asta de tine? Nici eu nu mai sunt sigura.

Avand in vedere ca iti pasa atat de mult de ce zic prietenii tai de tine, nu, nu depinde de tine. Dar daca admiti ca esti un pantalon asortat cu un tricou larg si niste tenisi comozi, nu poti fi altceva decat pantalon+tricou+tenisi. Nu vrei sa fii o rochie supercalafragilistic expialidoshus de complexa [care in loc de diamante, are niste nenorocite de imitatii ieftine] si nici nu te cobori la nivelul unui pardesiu invechit.

Trag concluzia ca, intr-adevar, lumea noastra se invarte in jurul unui singur dictator vestimentar. Sau al unei armate de dictatori vestimentari.

Cand suntem carpe, cand suntem fracuri. Ne schimbam la fel de repede ca si tendintele.

Doar cei mai puternici dintre noi raman tricouri largi.

54e6bdb12e5ccaee41d7809f610fa9c6

Eu – Un caz aparte

Salut. Poate ma cunosti, poate crezi ca ma cunosti sau chiar nu ai habar cine sunt. Probabil nici nu te intereseaza. De ce te-ar interesa? O alta problema de rezolvat…

Ma numesc Buturuga Roxana. Nu imi place numele meu de familie, dar am invatat sa-l accept. Buletinul meu specifica clar Roxana, nu ‘Roxi’ sau ‘Roxa’ sau mai stiu eu ce. Ceea ce nu specifica acesta este ca, uneori, ai face bine sa te feresti de acest nume (asa ca retine-l). Si nu pentru ca sunt un criminal in serie sau vreun agent la fisc. Pur si simplu pentru ca ti-ai complica destul viata incercand sa ma cunosti.

Ciudata, am auzit de cateva ori. Altfel, a fost doar un alt fel de-a zice. Nebuna, ma consider chiar destul de rationala. Catalogheaza-ma cum vrei (dar macar fa-o dupa impresia pe care ti-am lasat-o si nu dupa ceea ce au spus altii). Sunt perfect de acord cu orice ai zice. In orice cuvant, fie spus chiar batjocoritor, este un sambure de adevar. Sunt constienta ca sunt altfel. De ce? Pentru ca majoritatea oamenilor in ziua de azi sunt la fel. [Urmeaza un moment in care o sa ma injuri pentru ca nu esti de acord]. Ce m-a determinat sa fiu altfel? Probabil ordinea in care sunt asezate nucleotidele in lantul ADN.

Imi place sa ma fac remacata. Imi doresc sa fiu remarcata pentru eforturile si pentru munca pe care le fac. Unul din scopurile mele in viata este sa fiu tinuta minte pentru ceea ce am facut, sa se uite lumea cu admiratie la mine. Suna, probabil, un pic egocentrist, dar adevarul este aici undeva.

Convingatoare? Poate n-am fost deloc. Asta vom vedea pe parcurs.


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD