Posts Tagged 'o'

Legile nescrise ale lumii, cum poţi opri timpul, o părere despre viitor şi nimic din toate acestea

Pentru moment, experimentez senzaţia „Ce dracu’ ai de gând să faci cu viaţa ta?”. E o senzaţie ciudată, mai ales că răspunsul întârzie să apară.  Neuronii se joacă liniştiţi în voie în Disney Land-ul din creierul meu, ţopâind pe idei uzate şi folosite în exces. Zboară din sinapsă-n sinapsă, sclipind a bunăstare şi belşug, inhibând micile şi nesemnificativele idei, care s-au strâns toate în lobul occipital, departe de orice fel de activitate, adânc înfipte în praf şi pânze de păianjen sub scheletele ideilor de mult apuse, şi înţepenesc. Şi înţepenesc şi eu cu ele, gândindu-mă că poate căldura e de vină.

Dacă nu poţi să te împotriveşti, las-o baltă. Oricât aş vrea să scot ceva interesant, n-o să meargă; îmbrăcat frumos şi totuşi gol.

Aşa a început să mă preocupe viitorul. Meu, bineînţeles. O fi sunând aşa de bine?

Mă gândeam la ce aş putea să fac ca să-mi câştig existenţa. Pot să accept să devin la fel de mediocră şi de nesemnificativă ca majoritatea rudelor mele, nişte oameni şi atât, care lucrează şi-şi hrănesc copii. Sau pot să nu fac asta. Pot să duc o viaţă interesantă, pot să aleg să fac ceva ce-mi place, nu să fac ce…mai găsesc să fac. Nu vreau să mă plâng. Oricât de rău ar fi, nu vreau să mă plâng.

Şi după ce toată vâlva va înceta, vreau să mă retrag. Undeva departe. Şi să mă pun pe studiat Evul Mediu, care de pe acum mă fascinează. Cu toate poveştile despre magicieni şi creaturi mitice, despre Cavalerii Templieri şi Sfântul Graal. Religii vechi şi credinţe păgâne. Mi-ar plăcea să ajung o băbuţă simpatică care trăieşte într-o casă plină de cărţi şi desene cu balauri.

Şi, inevitabil vine vorba de moarte. Am dezbătut odată cu cineva ideea de ‘cum ţi-ar plăcea să mori’. Am ajuns la concluzia că cele mai interesante metode ar fi prin sinucidere premeditată şi omorât, tot premeditat, pentru că lucrurile gândite sfărşesc cel mai bine. 😆 😀 Sinucidere premeditată, atunci când ai impresia că ai îmbâtrânit, când începi să te simţi ca o plăcintă incapabilă să-şi mai mişte cadavrul prin casă fără ajutorul unui baston. Omorât premeditat, victima unui complot care te are pe tine ca element central. Ah, da, să ajungă cineva să îşi dorească să nu mai trăieşti. Sweet. 😆

A, şi mi-ar plăcea să mă pun pe scris poveşti aberante, ceva la care mă pricep de minune. 😆 Poveşti din Lumea de Purpură. 😀 😀 😀 Gen:

După omorârea talibanilor şi după terminarea sabbat-ului, am simţit nevoia s-o ard în stil german, dând pe gât 3 shot-uri de suc de portocale, în compania prietenilor mei, Nosferatu şi Andrei.

Şi dacă nu te-ai plictisit de atâtea aberaţii pe cm², aş putea continua fără să mă opresc în ritmul ăsta.

Anunțuri

O generaţie nu atât de degenerată

Mult timp n-a trecut de când m-am despărţit de copilărie. Şi totuşi, mă găsesc acum, în prag de 17 ani, şi mă simt atât de bătrână şi atât de old-school. Lumea e într-o continuă schimbare, şi, nu ştiu cum, dar am ajuns şi eu ca babacii mei să zic: „…pe vremea mea…”

Citește în continuare ‘O generaţie nu atât de degenerată’

A fost odată o zi frumoasă, chiar frumoasă dar nu cum mă aşteptaaaaam

Cu întârziere, un mic round-up al evenimentului „Free Hugs” desfăşurat, în acest an, şi în Tulcea.

În primul rând:

WOW, GLUMEŞTI? CHIAR A AVUT LOC!!!

Da, oameni buni, incredibil da’ adevărat!

A fost chiar surprinzător, la început. Să vezi o mulţime de peste 50 de oameni adunaţi, toţi cu baloane colorate şi pancarte (Evident, la fel de colorate), gata să împartă în stânga şi în dreapta îmbrăţişări. Cel puţin teoretic.

Spun teoretic pentru că ideea de „a da îmbrăţişări necunoscuţilor” a rămas, doar idee. Practic a fost un fel de socializare între licee. Sau cel puţin, asta se intenţiona să fie. Şi, după cum era de aşteptat, s-a pus şi problema rivalităţii Spiru-Moisil şi cineva, nu ştiu cine, s-a gândit că ar fii drăguţ ca cei din Moisil să se îmbrăţişeze cu cei din Spiru.

Am fost DEZAMĂGITĂ! La un moment dat am început să urlu şi să le spun organizatorilor că ar fi timpul să plecăm pe traseu. Da’ ce? Aveau ei urechi să-mi audă înjurăturile? Ei o ţineau cu strânsul într-un cerc şi cu pozele şi cu baloanele şi…Doamne, era groaznic!  Juan Mann a îmbrăţişat oamenii din Mall!!! Ideea acestei mişcări este să umbli de bezmetic pe stradă cu un zâmbet tâmp pe faţă şi să îmbrăţişezi pe oricine îţi iese în cale.
Dar ca să nu fie totul pierdut,  Moisilu’ s-a mobilizat şi a plecat în cercetare! DA! Noi n-am vrut ca acest eveniment să fie aşa, doar de ochii lumii. Ne-am înarmat cu nişte voie bună (poate prea multă voie bună) şi am pornit pe faleză în căutare de victime!

Aici, alte probleme:

OAMENI, E DOAR O NENOROCITĂ DE ÎMBRĂŢIŞARE!

Amintesc, în primul rând, de cei care au fost mai mult decât încântaţi de idee. Cu aşa oameni, mai mare plăcerea să trăieşti! Nimic mai mult decât nişte zâmbete cu braţele larg deschise. Cei care se ocupă de măturatul străzilor chiar ne-au rugat să-i îmbrăţişăm. : )

Apoi, amintesc de cei care erau „pe interes”. Atât cei care primeau îmbrăţişări, cât şi cei care dădeau îmbrăţişări. Da, unii oameni au crezut că aceste îmbrăţişări au o oarecare tentă sexuală. Şi nu s-au sfiit să…pipăie, să scoată sunete ciudate, ş.a.m.d. Alţi voluntari considerau că trebuia să îmbăţişeze numai persoane pe „placul lor”. Bine, nici eu nu sunt de acord să îmbrăţişezi vreo minoritate care miroase urât, dar care-i problema în a îmbrăţişa o bătrânică simpatică? Nuuu, trebuie îmbrăţişaţi numai cei cara arată bine şi miros a părfium ChoCho Şanel.

Şi am vrut să-i las, totuşi, la sfârşit pe…nici nu ştiu cum să le spun. Hai să le zic angajaţi de la electrocasnice. (De ce? Pentru că niciun angajat de la electrocasnice nu a vrut o îmbrăţişare. Prin urmare, dupa cum mă şi aşteptam, sunt nişte oameni trişti. Şi dacă tot am tras această concluzie, prefer să-i numesc pe toţi, pe absolut toţi [incluzându-i pe toţi, adică toţi toţi + cei de pe stradă) cei care au refuzat îmbrăţişările „angajaţi de la electrocasnice”, ca să nu le spun ţărani beliţi.) Care-i treaba cu aceşti anagajaţi? Ce să fie dom’le! N-ai cu cine! Se uitau la tine de parcă i-ai fi rugat să te împrumute pentru zece ani cu 234 de milioane de dolari.

Dar dacă nu te afectează aceste mici impedimente, poţi concluziona că a fost o zi drăguţă. Eu una, aşa consider.

Mai vrei? Cumpără viitorul număr al ziarului Moisil-Zone, ultimul din acest an şcolar! (Numărul 6). NU COSTĂ MULT! Doar un leu.

Acum scriem istoria. Eşti liber să susţii. Eşti liber să fii indiferent. Dar ţine minte: dacă nu te implici, nimeni nu-şi va aminti de tine.

Poze? Vrei poze? Na poze. : |

În curând, un album complet pe PhotoBucket. Check any update : ).


Chiar mai repede decat ma asteptam:

http://s376.photobucket.com/albums/oo208/roxannetrohmaniac/Free%20Hugs%20Day/

See them all 😀


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,644 amatori
Septembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD