Posts Tagged 'mine'

Dracu’ s-a întors acasă. Şi credeaţi că aţi scăpat de mine!

Au trecut 12 zile ciudate.

După cum am menţionat, mi-am cărat măruntaiele în tabăra organizată de S.O.R fără a avea nici cea mai vagă idee despre ornitologie. Singurele mele cunoştiinţe le-am dobândit la muzeul din oraşul nostru, unde am văzut şi io cum arată un pelican comun şi unu’ creţ, cum arată cioc-întorsul, nagăţul, călifarul, lopătarul şi barza.

Cu un asemenea bagaj de cunoştiinţe impresionant, mi-am pus rucsacul în spinare şi am plecat zâmbind, gândindu-mă că lipsurile nu mă vor afecta atât de tare. NOT. Maliuc – noroi. Vadu –  nisip. Nicăieri o toaletă, apă curată cu porţia. Vorba aia, m-am dus la dracu’n praznic. Nu-i nimic, las’că vine distracţia. NOT. Nu e chiar atât de uşor să mingle cu persoane cu 5-6-7-8-9-10-11-20 de ani mai mari ca tine şi care ştiu ce-i aia Tringa erythropus. Da, nu-mi place să atrag prea mult atenţia şi nici să mă bag în seama aiurea. Ai chef să vorbeşti cu mine, întreabă-mă şi-ţi voi răspunde. 😛 Poate din aceasă cauză, eu şi concetăţeanca mea am preferat să ne vedem de oile noastre şi să facem…ce ne taie pe noi capul, cu toate că POATE am exagerat în unele privinţe. 😀

Un lucru e cert, am deschis un kindergarden acolo. Devenisem un magnet pentru aştia mici, care se întreceau în bancuri şi în poveşti cu căţei şi pisici moarte. Pentru a doua oară, m-am convins că nu vreau să am vreodată un copil 😆 .

Peisajele din Maliuc au fost stunning. La Vadu a fost cam subţirel, dar acolo am văzut pelicani.

Citește în continuare ‘Dracu’ s-a întors acasă. Şi credeaţi că aţi scăpat de mine!’

Anunțuri

Si va luati de mine ca am ceva cu razboaiele!

Eu, sincer, nu mai inteleg!!! De ce mai avem trupe romanesti in Afganistan/Irak? Parca au terminat cu bombardatul Irakului, gata, hai, toata lumea acasa!

Pe naiba. Pe langa cati romani au murit acolo, a mai murit, de curand, si Caludiu.

Un soldat român a fost ucis în Afganistan, după ce TAB-ul în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat.

„Sergentul major Chira Claudiu se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul). În jurul orei 15.30 (ora României), la aproximativ 50 de kilometri de Qalat, al doilea autovehicul de tip Humvee (HMMWV) din coloana de cinci a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, potrivit unui comunicat al MApN.”

Sg. major Cătălin Chira

În urma exploziei, sergentul major Claudiu Chira, grav rănit, a primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost evacuat cu un elicopter MEDEVAC.

Pe timpul transportului spre spitalul din Kandahar, subofiţerul a decedat.

Militarul avea 30 de ani, era căsătorit, fiind angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2002.

Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte ,,General Leonard Mociulschi” din Predeal acţionează în Afganistan din luna ianuarie a acestui an.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi este alături de familia greu încercată. (Adevarul.ro)

Ultimul aliniat este intr-adevar induiosator. Cu ce ii ajutati pe acesti oameni nenorociti daca le veti trimite si nepotii la aceasta sinucidere curata?

De ce este Romania membru „Coalition of the Willing”? De ce vrem razboi?

The term coalition of the willing is a post-1990 political phrase used to describe military or military/humanitarian interventions for which the United Nations Security Council cannot agree to mount a full UN peacekeeping operation. It has existed in the political science/international relations literature at least since UN peacekeeping operations began to run into deep trouble in 1993-94, and alternatives began to be considered. One early documented use of the phrase was by President Bill Clinton in June 1994 in relation to possible operations against North Korea, at the height of the 1994 stand-off with North Korea over nuclear weapons.[1]

It has been applied to the Australian-led INTERFET operation in East Timor, and, in its most well-known example by George W. Bush,[2] the U.S.-led invasion of Iraq in March 2003.

Da-o naibii de treaba!

Si spuneti ca razboaiele au si ele rostul lor! Muuuult „respect” din partea mea!

–Gata, sigur o sa incep pagina cu <Guns Take Lives>!–


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,670 amatori
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD