Posts Tagged 'la'

Di(n)rect de la Constanţa

Anunțuri

Pentru că e la modă şi pentru că pot!

După cum ştiţi (sau nu), a început prima etapă de votare pe RoBlogFest 2010 şi particip şi eu la categoria Blog Sub 18 ani. Aşa că, dragi dependenţi de internet, apelez la bunăvoinţa voastră: VOTAŢI-MĂ! 😆

Treaba stă cam aşa. Ai dreptul să votezi un singur blog la o categorie, aşa că, dacă vă hotărâţi să mă votaţi, aveţi grijă să nu va schimbaţi opţiunea. Puteţi vota abia după ce vă faceţi un cont micuţ aicişea. După ce completaţi câmpurile, trebuie să aşteptaţi un mail de verificare, şi vă anunţ că o să vă vină…două. În primul, există posibilitatea ca linkul să nu funcţioneze, aşa că clickuiţi în al doilea pt confirmarea contului. După toată alergătura asta dintr-o pagină într-alta, puteţi, însfârşit, să mă votaţi undeva pe aici (daţi scroll mai jos) sau la numărul 12 aici. Simplu ca bună-ziua! Promit multă ciocolată dacă iese ceva din trebuşoara asta!

Am văzut că unora le place ce aberez pe aici. Fie ele aberaţii fantastice sau inspirate din realitate. Unora le-au plăcut şi desenele mele, iar alţii au apreciat (sau nu) talentul meu într-ale povestirii. Am chiar şi o parodie amuzantă!

Aşadar, îi rog pe cei care mă apreciază, fie într-un mod pozitiv sau negativ (nu ştiu cum vine asta, dar sună bine 😆 ) să mă voteze la RoBlogFest.ro, că nu le cade căciula de pe cap! 😀 Amintesc linkul:

http://roblogfest.ro/competition/2630ff2f8fd63f8f443eb21d0b34de34/

Şi am pus o poză nouă pe photoblog: Şi dispar din nou în umbră, pentru că simt deja că vedetismul dă afară din mine!

O seară bună, şi spor la votat! 😀

Mulţi ani, mulţi ani trăiască!

Astăzi se împlineşte un an de când m-am apucat să-mi aştern ideile pe nişte pagini virtuale.

Acum că am prins niţică „experienţă”, mă simt în măsură să trag nişte concluzii:

– ca să ai succes, trebuie să fii pe înţelesul tuturor. Abordările mai mult sau mai puţin filozofice nu atrag publicul; eu, una, am fost apreciată pentru ceea ce am scris. Câteva persoane m-au contactat direct doar ca să-mi spună că rar se întâmplă ca un adolescent să atingă un pic coarda sensibilă, şi asta doar ca să zdruncine ideile care ar susţine că societatea din ziua de azi e perfectă, sau ca să lezeze orgoliul proştilor fuduli. Nu ştiu cât de mult mă pricep la literatură, la fotografiat, sau desenat, dar încerc şi eu marea cu degetul, pentru că arta e cam singurul fel sincer prin care un individ se poate exprima. Deocamdată sunt o amatoare, şi recunosc asta. Urăsc indivizii care fac un adevărat cult al personalităţii doar pentru că ştiu să editeze poze în Photoshop, şi ştiu să folosească cuvinte pretenţioase în cadrul unor conversaţii triviale. Rezultatele vin în urma muncii depuse şi a colaborării cu diferite persoane în vederea perfecţionării. Nu poţi să te autodeclari fiinţa supremă doar pentru că scrii versuri din care nimeni nu înţelege nimic. Ok, am deviat o ţâră de la subiect. Recunosc, nu-i merge prea bine blogului meu. Cititorii nu prea vin, deşi mulţi mi-au apreciat munca şi mi-au propus diferite link exchange-uri. Însă asta nu înseamnă nicidecum că o să mă las de blogging, sau că o să schimb însuşi esenţa care stă la baza majorităţii articolelor mele. Mă gândesc că, poate, într-o zi, lumea o să realizeze ce înseamnă calitate şi ce este mediocru (sau chiar lipsit de originalitate); poate că în acea zi, nimeni n-o să-şi mai întoarcă faţa spre cei care caută se epateze printr-un vocabular colorat (şi asta nu în sensul bun),spre cei care vor, cu orice preţ, puţină popularitatea şi fac cele mai scârboase şi prosteşti lucruri numai ca să o primească. Dar, până la urmă, aceşti indivizi nu au nicio vină, ei satisfac cerinţele publicului. Asta se vinde, atunci asta dau. Ei bine, eu nu dau ce se cere, ci ce ar trebui să intereseze. Eu încurajez originalitatea în gândire, şi îmi doresc ca un individ să fie ceea ce el însuşi spune, nu ceea ce spun alţii despre el.

– blogging-ul, se pare că, ţine, în cea mai mare măsură, de experienţa individului în a exploata resursele internetului. Articolele propriu-zise ocupă un loc secund, întrucât mogulii blogging-ului românesc îşi permit să scrie o frază idioată într-un articol, ca mai apoi să primească 100 de comentarii.

– de ce să nu recunosc, blogging-ul este o modă. Găsesc n exemple de persoane care şi-au deschis un blog, au scris două articolaşe, şi-apoi l-au lăsat în paragină; ca peste câteva luni să revină cu un articol care să înceapă cu un vechi clişeu: „N-am mai scris de mult timp, promit să mă ţin de treabă”. Şi, inevitabil, uită din nou de el, dar asta însă până într-o noapte, când n-o să aibă cu cine vorbi pe mess, o să scrie (din plictis) încă un articol. Însă cea mai mare absurditate pe care am citit-o vreodată este cu siguranţă cea a unei tipe care susţinea că şi-a deschis un blog ca să-şi exerseze talantul jurnalistic, ca mai apoi articolele ei să fie ori numai cu clipuri de pe YouTube, ori cu relatări din viaţa ei de adolescentă frustrată (relatări atât de slabe din punct de vedere litarar), ori despre dragoste şi iubire (da, probabil visează la Făt-Frumos la cinşpe’ ani), ori copy-paste-uri din toate părţile. Aha, da, în concluzie fătuca adundă cu talent, o s-o detroneze la jurnalistică pe Daniela Crudu.

As a result, că să faci ceva cu blogul tău, ai nevoie de resurse, cunoştiinţe şi muuuuult timp liber. Eu cum nu am mai nimic din niciuna, rămân o faţă anonimă în blogosferă. Dacă-mi pasă? Neah, little do I care. Tot ceea ce scriu aici este…pentru mine, în principal, şi este un exerciţiu foarte bun pentru imaginaţia mea. Încă am dubii în ceea ce priveşte o viitoare carieră, dar mă gândesc destul de serios la Facultatea de Litere din Bucureşti, la ce secţie…încă nu ştiu.

Cu această ocazie, vreau să urez un călduros „La mulţi ani!” liceului „Grigore Moisil” pentru ziua de ieri, când s-au împlinit 20 de ani de când a devenit liceu teoretic. A, şi în legătură cu articolul anterior, am luat locul 3! 😀

Să trăiesc!

Răul, de la rădăcină (2)

Continuare.

[…]

Podeaua era la fel de şubredă ca toate celelalte scânduri din încăpere. La intrare, în prag, era înnegrită, ca şi cum suflul unui foc a pătruns pe sub uşă, fără să provoace prea multe daune.

În centru era masa. Cu spatele la el, rezeemată de spătarul scaunului, stătea ea, nemişcată, abia dând semne că ar mai respira. Părul roşu i se revărsa în valuri până aproape de podea. Intensitatea culorii l-a făcut să tremure. S-a întors pe un picior şi a dat să iasă; atunci ea a tuşit.

Mii de ace i-au străpuns pielea, pupilele i s-au dilatat, sinapsele i-au îngheţat şi s-a răzgândit. Şi nu ştia de ce.

S-a aşezat pe celălalt scaun de la masă, faţă în faţă cu ea.

Ea privea prin el, la geamul din spatele lui, geam pe jumătate spart, prin care de revărsa lumina albastră a dimineţii. Încă nu-i remarcase prezenţa. Pleoapele îi înţepeniseră, iar ochii ei negri visau larg. Goi. Avea ochii goi. Mai adânci decât un puţ, mai strălucitori decât scăpărările regulate ale stelelor, mai calzi decât adierile focului din şemineu, şi totuşi atât de goi; la fel de lipsiţi de orice sentiment ca un schelete de carne.

Respira pe gură, printre-i buzele vineţii întredeschise. El s-a uitat îndelung la ea. Dar nu vedea nimic.

– De ce m-ai chemat? a întrebat-o.

Atunci a tresărit, parcă revenită din sevraj.

În momentul în care ochii lui metalici au întâlnit ochii ei, lumea s-a oprit în loc, timpul a înţepenit, iar aerul din încăpere s-a încălzit treptat, înfiripându-se şi un mirosfin de răşină.

Vârfurile firelor lui de păr îngheţaseră, dându-i părului său o tentă argintie. Completa perfect albastrul pur al hainelor şi al ochilor.

Şi-a scuturat mânecile de praf şi şi-a dres glasul. Aştepta, impacientat un răspuns.

Ea a întors capul, uitându-se la oglinda spartă de pe perete. Imaginea ei era acum împărţită în zeci de bucăţi, ca într-un puzzle malefic. Ochii ei continuau să sclipească în acelaşi chip macabru, rămânând, totuşi, extrem de calmi.

-Eram curioasă, a spus scăpând un oftat prelung.

(Aveam de gând să termin articolul aici. :lol:)

Citește în continuare ‘Răul, de la rădăcină (2)’

Răul, de la rădăcină

Uşa atârna într-o singură balama.

Păstra încă proaspete urmele adânci de zgârieturi şi, pe alocuri, vopseaua verzuie se înroşise de la prea mult sânge vărsat. Era ciuntită la îmbinarea cu tocul, unde refugia o pânză de păianjen aproape insesizabilă, pânză care ar fi spus toate cele o mie de poveşti pe care le ascundea uşa, fără măcar să vibreze.

El s-a speriat de uşă.

Venele i s-au contractat când a pus mâna pe clanţă. Uşa emana un miros ciudat de mucegai. Ai fi zis că s-au scurs în faţa ei secole întregi; şi ea a rămas pe loc, de nemişcat, loială misiunii pe care soarta i-a încredinţat-o. Romanii au răpus dacii la doi metri în faţa ei. Mesia a căzut lat în prag, după ce a fost coborât de pe cruce. Naziştii i-au pus pe evrei să se sprijine în frunte, de broască. Toate le ştia, pe toate le văzuse, dar nu a scos niciodată un cuvânt. Dreaptă, sprijinindu-se în două scânduri şubrezite, veghea aşa cum a făcut-o dintotdeauna, fără măcar să schiţeze vreun semn de oboseală.

El se simţea mic în faţa uşii.

Puterea a venit, pe neaşteptate şi la momentul potrivit, şi el a putut să apese pe clanţă. Uşa a scârţâit, de parcă ar fi fost poarta de la intrarea în iad, un scârţâit atât de profund, comparabil cu vocile a mii de demoni aranjaţi într-un cor, cântând imnuri de o jale trufaşă pentru sufletele nenorocite să calce pe tăciunii încinşi de la intrare.

În cameră era ea, aşezată pe un scaun, în faţa mesei.

Încăperea era goală. Nimic mai mult decât un dulap din lemn de brad, înghesuit în colţul din stânga, în fund, osândit să nu participe niciodată la nimic, privat de orice privilegiu. Pe când uşa începuse să cedeze în faţa a tot ceea ce văzuse, dulapul înflorea. Micile flori sculptate de pe uşă străluceau în culorii vii atunci când lumina soarelui cădea pe ele. Broasca şi cheia păstrau aceeaşi strălucire pe care au avut-o de la începutul vremurilor. Dulapul nu ascundea niciun secret; cele două uşi erau întredeschise, fără nicio ruşine. Dar dulapul nu avea ce să zică, pentru că, săracul, poate că ar fi zis el, dacă ar fi avut şi cel mai neînsemnat secret. Dulapul nu ştia nimic.

[…]

[Come back for the rest :)]

Până la urmă, ce am voie să fac?

Vorbim liber de faptul că nu trebuie să ne lăfăim în borşul altora…Şi totuşi, cine a murit de grija altuia? Prostul sau măgarul? 😆

Mulţi susţin sus şi tare că n-ar trebui să ne preocupe viaţa altora. Şi totuşi, câţi dintre ei fac asta? Nu spun de român, în general, omului îi este proprie curiozitatea care a omorât pisica. Avem aşa:

  1. Bârfa, sfânta taină a bârfei. 😀 Ce-a făcut, ce-a dres X şi Y, şi mai ales CUM a făcut-o. Adevărat, neadevărat, sună bine, ne place, şi hei, nu poţi nega asta! E una dintre realităţile care chiar nu pot fi negate. Nici atunci, nici acum, şi nici în viitorul apropiat. Bârfa uneşte oameni care ai fi zis că nu s-ar fi găsit niciodată (duşmanul duşmanului meu e prietenul meu 😀 ). Şi râmâne totuşi în chestiune faptul că o facem din răutate. Sau din răzbunare. Din punctul meu de vedere, ar putea umple alea 10 minute dintre o glumă bună şi o discuţie serioasă.
  2. Strada este câmpul de luptă a celor care poartă de grijă altora. „Ce faţă ai!” „Ce păr ai!” „Bă, (nu ştiu cum)” „Ai număr de telefon?” Persoane pe care nu le-ai văzut niciodată, persoane care la rândul lor habar n-au nimic de tine, şi care totuşi găsesc amuzant acest sport de a te lega de cineva pe stradă.
  3. Există cazuri în care unii se interesează de viaţa altora. O necunoscută pentru persoana în cauză. Şi râmâi şocat când vezi câte lucruri ştie, fără măcar să fi făcut cunoştiinţă cu tine vreodată.

Toate aceste gânduri mi-au trecut prin cap după ce o tanti s-a luat de mine şi o concetăţeancă, pentru că râdeam prea tare în noua noastră piaţă civică 😎 . „Mă scuzaţi, da’ râdeţi atât de tare că se aude şi în partea cealaltă. Unii copii încearcă să doarmă…” În primu’ rând, stimabilă tanti, e un loc public, şi am impresia că am voie să râd cât de tare pot. În al doilea rând, nu poţi afirma că mă „caţăr şi mă distrez” doar pentru că stau invers pe bancă ca să nu mă bată soarele în ochi. Şi în al treilea rând, şi cel mai important, nu ţi-ai adus, handicapato, copilu în parc ca să doarmă! 🙂 Dacă vroiai să-l culci calumea, îl ţineai acasă, îi dădeai o jucărie şi gata. Nu vii în mijlocul parcului, unde e fel de fel de lume (ca mine) şi unde copii vin ca să se dea cu bicicleta/rolele/etc. Mă, da’ prost trebuie să fii! 😆

Uite, pe mine tocmai prostia mă enervează. Şi nu orice fel de prostie. Mă enervează proştii fuduli, care nu văd că intelectul lor este comparabil cu cel al propriului animal de companie, şi se dau mari filozofi şi cunoscători ai comportamentului uman. Azi mă uitam la TeVeu când blocul meu se zgâlţăia destul de tare din cauza cutremului (dat fiind şi faptul că stau la etajul 7) la „Serviţi, vă rog!” şi nu din întâmplare. Tocmai pentru că era şi Simona Se(x)nzual. Şi, încă odată a reuşit să dovedeacă cât de proastă e, ca să fiu mai rude 😆 . Foarte frumos, să te duci să mulgi vaca încălţată în pantofi cu toc de zece; nu ştiu care era vaca încălţată 😆 . Să pui nişte puşti să adune fânul în locul tău, cu toate că emisiunea riscă să fie amendată din cauza noii legi care specifică faptul că este interzis să pui un minor să muncească (dar de hibele acestei legi o să vorbesc altă dată). Să zici că ceilalţi care muncesc de la 6 dimineaţă freacă menta. Să stai cu curu’n sus, când ai atâtea de făcut. N-am văzut o dovadă de impertinenţă atât de crasă de când mă ştiu! Teoretic, ştiu că sunt astfel de ‘poame’ care se fofilesc şi care găsesc o scuză pentru orice gafă făcută. (Să vedem ce scuze are mă-ta pentru gafa pe care a făcut-o când te-a născut, nenorocită mică. 😆 ) Dar practic, încă nu văzusem să se aplice. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu să se rezume la propria cratiţă, şi încearcă marea cu degetu’, poate-poate se pricep şi la asta. Şi-o dau în bară, evident. Au impresia că le au cu scrisu’ şi abureala, şi hop îşi deschid blog. Au impresia că au voce, şi hop să cânte când se nimereşte o chitară prin preajmă. Au impresia că au talent actoricesc, şi hop la teatru. Şi este cu atât mai rău când se găsesc unii care să le sufle în borş fără să aibă vreun motiv întemeiat. „Ah, ce frumos scrii! Ah, ce amuzant eşti! Vai, ce te pricepi!” Pupincurism veridic, şi asta strică cu atât mai rău personalitatea individului pentru că îi oferă iluzii deşarte şi nefondate. Părinţii ar trebui să fie cei care să-i ia de o ureche de la o vârstă fragedă şi să le arunce adevărul în faţă. Şi este şi mai rău când părinţii alimentează acest rateu evident, şi inevitabil se ajunge la situaţia în care individul cedează psihic, pentru că în ziua de azi nu sunt căutaţi proştii fuduli, ci doar oamenii pregătiţi şi dotaţi, şi se izolează ajungând la o concluzie pripită că n-ar fi bun de nimic. Dar asta se întâmplă în cazurile fericite. În mod normal, firul vieţii curge în continuare, individul continuă să se fudulească cu ce nu ştie, ajunge vedetă porno, dar în acelaşi timp absolvent al facultăţii de…să zicem jurnalism. Multe se cumpără în ziua de azi, şi nu ai nevoie de MasterCard. Un zâmbet plastic azi, o pupincureală mâine, o ieşire în oraş, şi aşa îţi câştigi plastic-friends, care vor fi întotdeauna acolo ca să-ţi zică cât de bine te pricepi la nişte lucruri care vizibil te depăşesc. Veaţa ie roz, o s-ă ajung preşedi’ntele USA şi o sămi i-au un ciwawa. D-ar continui s-ă catapulchez, zice-ţi şi voi. 😀

[Dovadă evidentă că şi eu mă lăfăi în borşul altora. 😀 ]


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD