Posts Tagged 'in'

Vreţi şi voi?

Mă bate gândul să organizez şi în Tulcea o sesiune de #Lecturi Urbane. Aveţi un poll aici, lăsaţi şi comentarii dacă vreţi să vă implicaţi în organizare.

Oraşul citeşte – Lecturi Urbane (click)

A venit şi rândul cărţii

Am mai pomenit de Hannibal şi tinereţea lui zbuciumată, însă acum aduc vorba de cartea care a stat la baza filmului şi anume „Hannibal, în spatele măştii” de Thomas Harris.

Poate că ziceţi că sunt nebună, dar Hannibal Lecter este cu siguranţă un personaj mult prea tare ca să existe în realitate.

În această carte se prezintă tinereţea geniului canibal, Hannibal Lecter, cum şi-a început acesta studiile şi cum, mânat de ideea răzbunării, comite nişte crime oribile de care nu este comandat. Totul a început în cel de-al doilea război mondial, când familia Lecter a părăsit castelul din Lituania şi s-a adăpostit la o cabană într-o pădure. Însă bombardierele ajung şi aici, şi Hannibal şi sora sa Micha îi văd pe părinţii lor murind în flăcări.

Nişte pretinşi sanitari ajung să se refugieze în această cabană, ei constituind mobilul crimelor pe care le va comite Hannibal. Aflăm că, neavând hrană, cei cinci, şi anume Vladis Grutas, Zigmas Milko, Bronys Grentz, Enrikas Dortlich şi Petras Kolnas, o mânâncă pe sora lui Hannibal.

Tânărul scapă din acea cabană şi ajunge în grija orfelinatului care-şi avea sediul amenajat după război în castelul tatălui său. De acolo, este luat la Paris de Robert Lecter, unchiul său.

La Paris, Hannibal o întâlneşte pe japoneza Lady Murasaki şi află că aceasta şi-a pierdut familia în bombardamentul de la Hiroshima. Simte o apropiere ciudată faţă de aceasta.

Nevoia de răzbunare a lui Hannibal se descoperă pe parcurs, inspectorul Popil fiind cel care observă comportamentul ciudat al băiatului. Totul se declanşează când Hannibal vede un tablou într-un magazin care aparţinuse, odată, familiei lui. Se întoarce în Lituania, la cabană, unde găseşte plăcuţele cu numele celor cinci criminali de război. De aici încolo, Hannibal face tot posibilul ca să-i pedeapsească, iar mijloacele la care recurge pentru a-i ucide sunt cutremurătoare.

In the wake of the postmodern call 1

E ciudată ideologia asta postmodernistă. Dar mai ciudate sunt personagiile care CRED că aduc o inovaţie atunci când evocă raţionamente demult îngropate sub molozul evolutiv. Ce dracu’, suntem oameni moderni cu prea puţin timp pentru filozofie! Vrem şi noi un castron de lucruri concrete!

Acum câteva săptămâni, am început să studiem poezia… Dacă cineva nu ştia, îmi plac poeziile la fel de mult cum îmi place o Cola caldă pe timp de vară. Bun. Inevitabil, am început cu mister Eminescu, (sex)simbolul poeziei româneşti: „literatura poetică română va începe secolul 20 sub auspiciile geniului său.” Poa’ să se scoale Maiorescu din mormânt şi să arunce cu roşii în mine, eu tot o să cred că idealismul eminescian este dus la extrem, şi nu de puţine ori mă duce cu gândul la un om…cu floricele roz în cap, dacă mă înţelegeţi. 😆

Am terminat cu el. Trecem la Bacovia. Şi poezia lui mă fascinează ca un cadavru în stare de putrefacţie. Şi n-am zis asta la întâmplare. Cred că el a distrus orice fărâmă de spiritualitate, care ar fi putut îndrepta câţiva indivizi spre calea cunoaşterii. A omorât orice speranţă. Încet, dar sigur; deh, stilul lui. Şi el mă duce cu gândul la un om…cu prea multe floricele negre în cap.

Oare chiar se merită să faci o obsesie pentru o anumită ideologie? Ăştia doi ar fi o dovadă bună că…da. Problema se pune în felul următor: când o persoană pune la bază un nou sistem de raţionamente, scapă din vedere faptul că, prin acel sistem, impune un anumit fel de a gândi, fără să ia în considerare stadiul în care se află societatea în acel moment. Mă întreb acum, câţi scriitori s-au gândit că se pot aduce contraargumente concepţiei lor? Desigur, satisfacţia a fost imensă când au văzut că munca le este recunoscută, dar poate satisfacţia să te facă să închizi ochii în faţa unei eventuale răsturnări de situaţie? Nişte egoişti. Aşa sunt scritorii, egoişti. După ce îşi văd templul clădit, nu îşi mai pun problema reedificării. Şi ce se întâmplă dacă lucrările lor nu satisfac cerinţele cititorilor? Apar alţi scriitori, cu idei noi, proaspete, pentru că, nu-i aşa?, evoluăm.

Bine bine, evoluăm. Şi până unde se va ajunge? Deocamdată ne-am oprit la postmodernism, care, văd bine, s-a instalat confortabil şi n-o să dispară prea curând, ca alte curente. Postmodernismul a satisfăcut cam toate capriciile omului secolului 21. A adus acţiunea liniară sau lipsa totală a acţiunii/logicii, a pus în prim plan moravurile uşoare, mizează din ce în ce mai mult pe pamflet şi pe folosirea jargonului, toate ducând la o lectură uşor digerabilă. Într-o societate capitalistă care n-are prea mult timp de meditaţie, este exact ceea ce are nevoie. Dar, oare, de asta ar trebui să aibă nevoie?

(În mod inevitabil, îmi amintesc de filmul „Idiocracy”)

TO BE CONTINUED…

Daţi-mi un scandal, că mi-e o foame de lup!

„În ţara asta strâmb făcută, rahaţii (cenzurez 😆 ) f*t în loc să pută.”

E luni, 30 noiembrie, şi eu stau acasă. Uite, din această cauză îmi place mie politica asta! Azi liber + o săptămână (în plus la vacanţa) de iarnă! Mai că-mi vine să mă duc să-l iau pe Boc în braţe! 😆

Acesta este avantajul scandalurilor: cineva tot iese cu ceva bun din ele. Pentru moment, nu-mi pasă decât de elevi; ceilalţi să se scobească în nas, lăsaţi-mă pe mine să mă distrez. 😆 Din partea mea, Băsescu poate să pălmuiască o grădiniţă întreagă, Geoană poate să plângă în pernuţă, iar Antonescu să-şi facă breton asimetric, SEE IF I CARE! La ştiri se vorbeşte numa’ de caseta lui tăticu’ lui Antonescu, mister Patriciu; wow, şi i-a dat o palmă! Se vede că n-aţi mai trecut pe la şcoală în ultimul timp ca să vedeţi ce se întâmplă. 😐 It’s almost perfectly normal. Am ajuns să mă uit la Harry Potter numai să nu-i mai văd pe Voiculescieni comentând, să nu-l mai văd pe Antonescu pupincurind şi pe Tribun urlând în gura mare. Ia’ mai ducă-se dracului!

Rulez pe Windows 7 şi totul merge perfect, aşa că scutiţi-mă! Om’ fi noi cu un picior în groapă şi cu celălalt, rupt, şchiopătând la suprafaţă, dar hai să ne bucurăm de noroiul ăsta căruia îi spune viaţă.

Huh, ce boem! 😆

Trece timpul. Nu mă luaţi în serios.

A trecut un pic mai mult de jumătate de an de când am scris primul meu post pe acest blog.

Am învăţat, în acest timp, câteva şiretlicuri. Am învăţat că nu trebuie să te aştepţi ca prea multă lume să te citească. Am învăţat că…nu poţi schimba prea multe lucruri doar aşternând câteva cuvinte virtuale.

Am auzit, de unii, care şi-au deschis blog şi s-au bazat doar pe prieteni şi pe click-urile lor, pe „faima” şi „renumele” lor; cei care îi citesc, accesează blogul doar pentru că este vorba de acel „X”.

La mine, well, nici măcar prietenii nu mă citesc. Şi totuşi, am strâns până în momentul de faţă  4 621 de vizualizări (probabil unice), cu măcar 20, dacă nu şi 40-50, uneori 100 pe zi. Am observat oameni care au revenit. Am auzit de unii care îşi omorau plictiseala cu poveştile mele aberante.

Am mai strâns şi 115 comentarii la 57 de posturi, cu 12 pagini încadrate în 5 categorii mari şi late, etichetate cu 313 tag-uri.

Unii mi-au spus că scriu lucruri drăguţe. Alţii mi-au zis că au rămas surprinşi.

Un lucru am aşteptat, dar din fericire realitatea m-a pocnit repede: am vrut ca măcar câteva lucruri scrise aici să rămână. Dar, uite, blogul e doar blog, n-are nimic special şi nu transmite nimic, defapt, oricât de mult s-ar dezvălui pe sine autorul. Ce e scris, e doar scris pe aceste pagini virtuale, şi nu se întipăreşte nicăieri. Nimănui nu-i pasă; e doar interesant, de actualitate, amuzant, şi ocupă cele 5 minute pe care cineva şi le acordă după ce a gătit, a citit o carte sau a făcut o tură în jurul parcului. Cum zicea un tip la ‘Parte De Carte’, blogul nu e literatură ca să influenţeze. Numai articolele informative atrag, într-un mod mai special. Articolul meu cu ‘cioara fantastică’ a adunat singur 910 vizualizări, depăşind detaşat pagina mea de introducere, cu 192 de vizualizări nenorocite. La fel şi articolele despre The Who, despre Ziua Zero de la B’Estfest, despre Free Hugs Day în Tulcea, despre Cătălin Ionuţ Florea, au depăşit cu mult articolele care aveau o încărcătură mai semnificativă, şi oarecum filozofică, cum ar fi E o diferenţă, bă boule, A trăi într-un oraş mic: cui îi pasă?, I will battle for the sun and I won’t stop until I’m done, Ceva gânduri revoluţionare dar nu prea mobilizatoare, Toma Necredinciosu’, Gigi Contra şi cele 3 tipuri de tupeu, De-ar fi vorba numai despre mâini aspre, Sunteţi nişte oameni prea tragici pentru gustul meu, The pros and cons of plastic, Teoria memoriei condiţionate, Un microcostum, Veniţi, disecăm creieri!

E o lecţie bine învăţată, dar pur şi simplu nu mă pot abţine, şi acum, când jumătate din creierul meu este atent la sărbătoarea de comemorare a lui Jakco, mi-a venit o nouă idee în legătură cu superficialitatea cu care ne tratăm unii pe alţii. Dar asta în viitor.

Un lucru e cert, I’m here to stay. Şi nu se ştie dacă voi renunţa, pentru că acesta este unul dintre puţinele lucuri de care m-am ţinut şi care par să fie durabile. Fie că mă citeşti, fie că ai intrat aici doar ca să-ţi lăfâi orgoliul, eu rămân în câştig pentru că o parte din goal-ul meu s-a împlinit.

Peace.

JD801552

Rămân plodul vostru ciudat. Oricât de mult aţi vrea să scăpaţi de mine.


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,606 amatori
Iulie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD