Posts Tagged 'daca'

Dacă nu poţi înghiţi, măcar digeră

Viaţa mi-a dat o durere de stomac. Continuă.

Nici măcar dicarbocalmul nu ar putea potoli aciditatea. Şi totuşi, care-i cauza? [Personal vorbind, la mine e şi un pic ereditar, pe linie paternă cam toţi au avut stomacul zdruncinat, ba chiar străbunicul meu a făcut 8 operaţii din cauza ulcerului, şi miraculos, trăieşte! ] M-am gândit că lucrurile pe care le înghit sunt de vină. Mulţi, mult prea mulţi mi-au zis că tocmai Cola pe care o ingerez în cantităţi impresionante e vinovată, dar eu prefer să mă gândesc la partea mai puţin plastică.

De înghiţit, nu înghit aşa de multe. Ba chiar am anumite pretenţii, anumite standarde şi principii care mă ţin departe de o gastrită precoce. Şi totuşi mă simt obligată să diger tumulii societăţii noastre. Nu îi simt, dar plutesc acolo în soluţia acidă, şi vizibil macină muşchii slăbiţi de atâtea amestecuri nesănătoase. Pe când unii ar mânca (rahat) cu foarte multă plăcere, eu mă simt, de cele mai multe ori, obligată să refuz, oricât de mare ar fi porţia. Glazura, spre exemplu, mă sprie cel mai tare, pentru că ar putea ascunde un eşec, un blat mai ars, o cremă ceva mai neomogenă. Din această cauză mă feresc de glazură, şi niciodată nu judec un produs după ea. Poate din această cauză am, de cele mai multe ori, reţineri la început, pentru că am nevoie de ceva timp de analiză ca să ştiu cum şi pe ce parte să înghit, dacă se ajunge la situaţia asta. Se mai întâmplă să înghit şi glazură, nu neg asta, dar de cele mai multe ori o scuip afară. Din păcate, nu întotdeauna la timp. Se mai întâmplă s-o diger, şi abia după ce îmi dă un junghi în stomac, o vărs afară.

Ambalajul spune multe, în ziua de azi, dar nu destule. Îţi spune atât cât să te amăgească şi să-ţi dea o iluzie deşartă în care să crezi până în momentul în care ajungi la concluzia că trebuie s-o verşi afară.

Gustatul rareori va produce neplăceri, şi dacă te pricepi atât de bine la produse şi ai stomacul ţeapăn, poţi trăi şi numai din gustat. Avantajul este că nu vei fi niciodată catalogat ca fiind pretenţios, ba chiar vei da impresia că eşti în stare să iei câte puţin din toate, chiar dacă nu se încadrează în preferinţele tale. Dar puţini trăiesc din gustat, şi trebuie să fii un pic superficial ca să reuşeşti. Pentru că gustatul nu-i acelaşi lucru cu înghiţitul. Dacă alegi să guşti, trebuie din start să te mulţumeşti cu puţin, şi de cele mai multe ori, de proastă calitate. Şi chiar când dai de ceva excepţional, niciodată nu-ţi vei permite să mesteci până la măsele. Îţi va rămâne pe limbă şi pe incisivi şi nimic mai mult, timp nu va fi niciodată destul ca să-i dai drumul pe esofag, pentru că doar gustând cât mai multe varietăţi vei putea suplimenta nevoia stomacului, pe care alţii, într-un mod mai selectiv, o fac mult mai uşor pierzând, într-adevăr, ceva mai mult timp cu digeratul.

Înghiţitul nu este întotdeauna urmat de digerat, însă digeratul va presupune un oarecare înghiţit. Majoritatea alege să înghită. Asta, desigur, după preferinţe, pentru că oricât de slabă ar fi pregătirea teoretică, mereu se va pune problema unor preferinţe. Alese sau nu în mod sistematic, preferinţele vor face trecerea de la „asta da” şi „asta nu”, oricât de ridicole sau lipsite de orice fel de argumente solide ar fi. Aici este punctul unde apar conflictele, şi ele vor continua atâta timp cât cineva va riposta cu îndârjire, fără a avea un bagaj de cunoştiinţe prea bogat ca să se justifice.

Înghiţitul poate fi făcut în mod gândit. Dar presupune ceva mai mult decât nişte preferinţe plastice. Aici este nevoie de anumite principii, de credinţe şi concepţii justificate care să dea acea aură de sistematică. Desigur, acest fel de a înghiţi este şi cel mai periculos, pentru că puţini îl înţeleg, iar majoritatea îl vede ca pe un moft. Însă partea bună este că abia acum îţi poţi permite să digeri liniştit.

Faptul că mulţi îşi permit să înghită uşor este o adevărată slăbiciune de care minţile manipulatoare profită din plin. Dar acest înghiţit nu dă prea multe dureri de stomac, pentru că puţini dintre aceştia se preocupă de ce înghit. Şi chiar această preocupare este cea care macină defapt stomacul.

Tu ce înghiţi?

Citește în continuare ‘Dacă nu poţi înghiţi, măcar digeră’

Anunțuri

Cum ar fi dacă…

Un nou joc.

Să vă spun cum funcţionează. Fiecare continuă fraza „Cum ar fi dacă…” cu ceva stupid. Ceva foarte stupid.

„Cum ar fi dacă în loc de cap, am avea cu toţii banane uriaşe?”

„Cum ar fi dacă am avea ca animale de companie dinozauri mâncători de cuptoare cu microunde?”

Din păcate, de la acest joc nevinovat am ajuns la crudul adevăr. Am zis: „Cum ar fi dacă toţi politicienii ar arăta ca Michael Jackson?” şi am ajuns la concluzia că politica este exact ca Jacko: moartă. 😆

Have fun! Aştept commenturi cu alte continuări 😀

Şi dacă eu vreau glorie, voi ce-mi daţi?

Răspunsul la această întrebare e relativ simplu. Când cineva vrea glorie, primeşte atenţie. Pe asta se bazează publicitatea. Pe atenţie mizează toţi şmecherii. Aşa îşi câştigă ăştia de stau pe scaune la Cotroceni voturile.

Mecanismul de funcţionare este, iarăşi, simplu. Iau ca exemplu…păi, pe mine. 😆 Acum citeşti articolul ăsta, într-un trecut apropiat ai mai citit ceva de pe aici, şi poate îţi faci planuri să mai revii. Aşa îmi acorzi tu atenţie, şi mie îmi creşte numărul de vizualizări, şi aşa avansez în nu-ştiu-care-listă-de-blogări şi ajung să-i detronez pe ăi mai şmenari din blogosfera românească. Ok, poate am exagerat un pic. 😆

Noi, ăştia mai mediocri, avem patru lucruri de făcut în viaţă:

  1. Să plătim taxe. (Asta în cazul în care nu eşti lăutar 🙂 )
  2. Să muncim pe brânci pentu curu’ altora.
  3. Să ne facem plăcuţi altora, şi nu nouă înşine.
  4. Şi, înfine, să ne pese.

Şi când spun că trebuie să ne pese, nu mă refer la hrănirea locuitorilor Ugandei. Şi nici la salvarea tigrilor bengalezi de la dispariţie. Acest al 4-lea punct este mai uşor de îndeplinit chiar şi decât punctul al 3-lea.

INSTRUCŢIUNI:

Aşezaţi-vă comod în faţa televizorului. Procuraţi o pungă king-size de floricele de porumb. Aprindeţi televizorul din telecomandă. Uitaţi-vă la ştiri.*

*ATENŢIE: trebuie urmărite absolut toate ştirile, începând cu ora 1 şi terminând cu ora 23. Iar postul de televiziune care dă cel mai mare randament este OTV.

Din fericire pentru noi toţi, resursele sunt din ce în ce mai mari, şi putem să îndeplinim punctul al 4-lea cu ajutorul calculatorului, dar şi cu telefonul. 😎 Şi cum resursele s-au extins, bagajul de informaţii vitale trebuie să fie pe măsură, în aşa fel încât o persoană să ajunge să disece şi 10 ştiri despre tot felul personaje reprezentative a culturii române în mai puţin de 5 secunde. Da, sună foarte ambiţios, dar trebuie să acceptăm, pentru că până la urmă noi suntem ăia care bagă în seamă.

Nu pot să nu amintesc de un caz care pe mine m-a marcat. Mai demult, un tip pe nume Gabi, reprezentant al comunităţii ceva mai colorate de la noi din ţară, a omorât un bătrân de 91 de ani în USA, veteran de război. Şi a fost condamnat la moarte. Această ştire a ţinut pagina întâi a multor ziare, a fost în discuţie cam o săptămână la TV, şi apoi…nu ştiu. S-a uitat de acesată chestiune neinteresantă, şi politica şi-a revendicat bine-meritatul loc întâi în rubrica de ştiri. Dacă a murit Gabi sau nu, nici acum nu ştiu, şi sincer, mă doare mai tare de unghia care dă să mi se încarneze la degetul stâng de la piciorul mare decât de soarta bronzatului acesta. („bronzat”, citat de la evlaviosul Danion Vasile. 😎 ) Ce  mi-a plăcut mie a fost valul care a urmat. Un concetăţean a avut bună-voinţa să-mi împartă şi mie nişte lucruri interesante:

Suflet pierdut de Maidanezu(Vizitator), luni, 27 aprilie 2009 – 21:39
La un bosorog de 91 de ani si un dos de palma este fatal. Mai bine recunostea prostia si mai avea o sansa la viata.

răspuns:

Gandire de infractor ! de Popa Natu(Vizitator), luni, 27 aprilie 2009 – 23:45
Felul dumitale de gandire este cel al unui infractor ! Nu il blamezi pe tzigan pentru omor ci ii dai sfaturi despre cum ar fi trebuit sa „fenteze” tribunalul ca sa scape cu viatza. Esti nimic mai mult decat un manelist !!!

Comentarii postate pe site-ul Evenimentul Zilei în legătură cu această ştire. Nu pot să nu remarc umorul tipic românesc al d-lui Maidanezu care, după spusele d-lui Popa Natu dă dovadă de gândire tipică unui infractor. Şi cel mai interesant mi se pare felul în care d-l Popa a încadrat toate injuriile pe care i le putea adresa d-lui Maidanezu într-un singur cuvânt: manelist. Bravo, felicitări, 10 puncte din partea mea!!! 😆 Nici eu nu puteam să conchid mai bine. Nu mai spun că am abuzat de această idee săptâmâni întregi, şi am împărtăşit şi altora această metodă de a înjura pe cineva. Îi spui manelist, şi îl faci în acelaşi timp: prost, cretin, nespălat, dobitoc, măgar, şi chiar infractor.

Apoi, a mai venit o replică:

Bosorog ? de Tractoristu’, luni, 27 aprilie 2009 – 23:54
Sa spui lu taica-tu asa ! Ca a crescut un prost !

D-l Tractoristu’ este vizibil afectat de afirmaţia d-lui Maidanezu. Da’ ce să-i faci, aşa e cu tineretu’ din ziua de azi, nu mai ştiu ce e ăla respect, mai ales faţă de un veteran de război, care probabil mergea cu ajutorul unui picior de lemn şi care la 91 de ani nu mai avea nici un dinte în gură şi care probabil precipita de fiecare dată când deschidea gura, un domn respectabil care probabil a fost ajuns de senilitate şi din această cauză a fost părăsit de copii, nepoţi eţetera (că soţie nu cred că mai avea 😆 ) . Nu ştiu să respecte bătrâneţea şi gata, şi d-l Tractoristu’ s-a simţit atacat şi a ripostat, cu toate că mi-e cam greu să cred că la vârsta lui mai ştie să tasteze la calculator. Dar POATE trag concluzii pripite! 😀 😆 😆

Şi în acest context, dovedesc şi influenţa nefastă a ştirilor. Aceste personaje de mai sus au intrat într-un adevărat conflict, ajungând să-şi adreseze cuvinte necuviincioase unul altuia. 😆 Deci, cine a afirmat că money is the root of all evil, nu a avut în vedere ştirile cărora, inconştient, le dăm atenţie.

Trist, am fost un pic cam pe lângă subiect.

Eu defapt vroiam…da, mă gândeam la cum alţii au parte de aşa de multă atenţie, şi prin urmare de glorie. Gigi, EbA, Udrea, Nikita, eţetera. Păi, frate, ei ce-au în plus faţă de mine? Huh, puţini dintre ei au mai multe cunoştiinţe ca mine, şi sunt sigură că sunt în stare să vorbesc mai corect decât mulţi dintre ei. Şi totuşi, unde greşesc? Gândindu-mă aşa şi plimbându-mă pe tot felul de plaiuri necunoscute, am ajuns la concluzia că trebuie să existe o aşa-zisă reţetă a succesului.

Se alege dintr-o varietate bogată de produse, unul dispus să se injosească într-atât de mult încât să ajungă de râsul şi lui badea de la ţară. (Nu Badea de la TV)
Se aşează într-o emisiune, alături de alţi semeni ai lui şi de un moderator gata să accepte orice debitări.
Produsului se adaugă în compoziţie un pachet de fiţe şi o lingură de mărimea creierului plină de prostie. Se amestecă până se obţine un terci.
Se lasă la fript, la început la foc mic, şi apoi la foc din ce în ce mai mare, sub presiunea unor subiecte care îi depăşesc intelectul.
Se lasă 30 de minute să se răcorească spunând toate prostiile care-i trec prin cap.
După emisiune, se citeşte ratingul pe care l-a avut. Se plăteşte o sumă grasă, şi este rugat să mai revină şi a doua oară, dar cu un scandal.

Hai să nu fiu chiar neînţelegătoare… 😆 Acestă reţetă nu se aplică de fiecare dată în acestă formă. Ea se pliază după mărimea buzunarului şi după numărul de facultăţi menţionate în CV.

Ok, încep să mă conving că n-o să primesc gloria pe care mi-aş fi dorit-o. 😦 Şi poate că nu e nevoie doar de atenţie ca să ai parte de faimă.

Trăiască portofelul gras şi pila de unghii!!!



Dacă tot veni vorba…

Poţi să numeri pe degetele de la mâini (dacă ai 17 degete) zilele până la vacanţa de vară.

Foarte tare.

Vin cei de la Placebo pe 21 iunie. Şi mai tare. Şi ar fi fost cel mai tare dacă aş fi ştiut că ajung şi eu acolo.

Vreau la Costineşti. (punct)

Vreau American Psycho.

Vreau…să-mi scriu Apocalipsa.

Mi-e somn.

Citeşte versurile astea de mai jos. Sunt ale mele. Şi sunt naşpa.

Citește în continuare ‘Dacă tot veni vorba…’

Si daca nu de aici,atunci de unde?

In primul rand, va anunt ca maine, 27 Aprilie, este ziua fratelui meu :”> [de nume :|] din Chicago, „micul” Patrick Stump. Bosorogu’ face 25 de ani.

Un geek foarte talentat, cu o voce extraordinaraaa [pacat ca nu canta jazz], Patrick este tipul durduliu care face o groaza de muzica. As fi vrut sa-i dedic o pagina pe blog, dar timpul nu mi-a permis. xD Puteti sa vizitati saitu’ lui amintit mai sus.

In al 2-lea rand, mi-am deschis un photoblog: Un Nenorocit De Photoblog.

Bine, e inca la inceput. Promit sa-l mai dezvolt! 🙂

Pana atunci, pace voua : ) >-

si nu uitati: daca cafeaua e prea amara si nu mai ai zahar in casa, trage o fuga pana la magazin!


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD