Posts Tagged 'cum'

Cum m-am împăcat cu lumea întreagă

N-am acceptat niciodată nimic fără să analizez. Ar fi ca şi cum m-aş priva singură de privilegiul de a alege, sorta, cataloga. Acest privilegiu este tocmai cel care constituie fundaţia societăţii, cum altfel am putea să ne deosebim de animale? Dar la mine a venit momentul să mă împac cu toată lumea…

Unii mă ştiu de răzvrătită, de atâtea ori am promis că voi muri abia după ce voi porni o revoluţie.  Dar asta nu are nicio legătură cu ceea ce va urma.

Am hotărât să accept. Nu ideile înrobitoare care ni se vâră pe gât în fiecare zi, am hotărât să accept natura umană. Având pretenţii, nu am făcut decât să neg o bună parte din realitate, şi asta pentru că trăiam în sfera mea de perfecţiune. Am ajuns în punctul în care am pierdut voinţa de a mai spera. Speranţa o fi ea ascunsă într-un cotlon dosit, dar nu mai vreau s-o găsesc, nu-i mai văd rostul. E doar o himeră, o închipuire ce promite desfătările cereşti, ea nu se adevereşte. Deşi de multe ori te poţi păcăli, crezând că s-a materialzat, după o perioadă de timp realizezi inevitabilul: a fost doar o părticică de adevăr care te-a amăgit.

Nu voi găsi niciodată persoana şi conjunctura ideală. Mă conving de asta pe zi ce trece; prefer uneori să tac şi să observ decât să vorbesc. Şi greşesc atât de mult când fac asta, îmi dau singură cu parul în cap. Văd că nimic nu este aşa cum mi-aş dori să fie, nici măcar locaţia. E anapoda, parcă nu trăiesc viaţa mea, sunt captivă într-o strânsoare care-mi frânge toate idealurile. Şi nici nu pot să ignor această strânsoare, cum ignora Iona gura uriaşă a peştelui ce prevestea pericolul. Am încercat, şi nu am reuşit decât să-mi îndeplinesc dorinţele de moment. M-am şimţit aşa…uşoară. Stand-uri scurte, cât mai scurte, booze, nopţi nedormite, glume aruncate la întâmplare, discuţii fără sens, nimic cu început, nimic cu finalitate. Am ignorat ignoranţa în care începusem să trăiesc, asta până când m-a trezit conştiinţa. Asta undeva în octombrie anul trecut. Am jurat să nu mă mai pripesc.

Şi nici aşa n-am rezolvat nimic, acum simt că trăiesc o minciună pentru că încerc să mă abţin. Dar parcă într-un fel e mai bine, nu mai dau dureri de cap nimănui, pe mine nu mă mai doare capul…întrebarea se pune: cât o să dureze? Am cedat odată în tot timpul asta, de ce n-aş mai face-o odată? Şi încă o dată, şi încă o dată… Acum îmi zic că ştiu ce e rău, că vreau să mă îndrept, că nu mai vreau să cad în ignoranţă. Mi-am făcut şi un mic plan despre cum aş putea să evit această cădere.

Am ajuns la concluzia că nu o pot face singură. Am nevoie de cineva. Cineva atât de disperat după o schimbare ca şi mine. Cineva care să vorbească aşa de mult ca şi mine. Nu am nevoie să mă asculte, o fac eu şi pentru mine, doar să vorbească. Cineva care să aprecieze cât o să ofer, pentru că am de dat cât n-am dat o viaţă întreagă. Cineva care să nu-şi facă griji. Cineva în care pot să am încredere.

Dar nu cumva asta e iar una dintre acele speranţe? Vreau să cred că măcar aste e realizabil. Şi dacă nu, o să cad din nou în disgraţie, e mult prea greu să te ţii departe…

Goethe spunea să ţintim mereu spre mai bine. Mie cine mi-a furat mai binele? Pentru că simt că am stagnat într-o condiţie care nu-mi oferă niciun orizont de aşteptare. Sau poate ar trebui să cred că am fost făcută să zbor, pe când ceilalţi sunt meniţi să moare. Dar dacă toţi oamenii şi-ar spune asta, într-un final se pune problema cine a avut dreptate, a cui cadavru o să cadă în ciuda năzuinţelor sale spre ascensiune. Şi mie îmi este o frică teribilă de moarte.

Anunțuri

Cum s-a schimbat modificarea şi alte chestii neinteresante

Am menţionat, mai demult, cum s-a modificat schimbarea; după nu foarte mult timp, socialismul a căzut şi s-a lovit la cap de caldarâm, şi a urmat, inevitabil, schimbarea modificării, care a dus la o frenezie generală. Nu, nu m-am trezit cu picioarele pe pernă. Vreau să spun că, însfârşit, sorţii sunt de partea elevilor, şi…conducătorul turmei a căzut! :devil:

A durat ceva, dar iată, acum ne putem îmbăta cu dulcea idee că totul va fi mai bine. Acum mi-am amintit de o anecdotă pe care ne-a spus-o profesoara de română:

Bulă se duce la preotul din sat să-şi spună păsul.
– Uite, părinte, îmi merge aşa de greu în ultimul timp! (nu mai ştiu exact cum era, înfine se plânge de nevastă-sa, de faptul că are casa mică, etc)
– Bulă, fă precum îţi zic eu. Bagă vaca în casă.
Bulă se duce supărat acasă şi face cum i-a zis preotul. A doua zi, iar vine la preot.
– Părinte, mor! E şi mai rău!
– Ei, Bulă, atunci bagă şi capra.
Se duce Bulă acasă şi bagă şi capra. Următoarea zi vine din nou la preot.
– Ce mă fac părinte! Simt că turbez! N-a fost niciodată atât de rău!
– Aşa, acum să scoţi capra.
Şi Bulă face cum i-a zis preotul. Următoarea zi:
– Ei, cum e, Bulă?
– E mai bine, părinte, e mai bine.
– Acum scoate vaca.
Se duce Bulă şi scoate vaca.
– Acum cum e?
– Doamne, părinte! N-a fost nicicând mai bine!

Cam aşa a fost şi la noi. N-am ştiut să apreciem ce-am avut, şi ne-a băgat partidul Roş’ vaca (fără jignire 😆 )în liceu; şi când am văzut cum e cu vaca, ne-am ieşit din minţi. Iar când vaca o plecat, uh, parcă nicicând n-o fost mai bine!

Asta dovedeşte ce multă influenţă are politica într-o instituţie prestigioasă ca liceul. 😆 Plecarea Pătlăgelelor Roşii din guvern a tras cu ea şi plecarea directorilor. So, după 40 şi céva de zile, cât a avut timp să aleagă între partid şi funcţia de director, miracolul s-a produs, şi Drăgălaşa a renunţat la post!!! Şi aşa, a revenit vechea directoare care este super OK, şi abia acum ne-am dat seama.

În scurta ei domnie, Drăgălaşa a reuşit să ne strice tot cheful şi să-i întoarcă pe elevi împotriva ei (bine, cel puţin pe cei care n-o linguşesc) şi să le dea funcţii nemeritate pupincuriştilor. Ei, na!, cine n-ar face asta? 😆 A, şi a adus o mini-patiserie în liceu care, surprinzător, are produse comestibile şi chiar…bune.

În ziua când ea a căzut, Porţile Raiului s-au deschis. Da, ea a închis porţile de la intrarea în liceu ca să nu-şi mai parcheze nimeni maşina pe teren. Şi, culmea, în acea zi, o colegă de-a mea a avut o problemă la coloană, pur şi simplu nu se mai putea mişca. Şi am chemat salvarea. Ei bine, dacă poţile erau închise, salvarea nu putea să vină până la intrarea în liceu, şi cineva ar fi fost nevoit s-o care. Vedeţi? E mai bine acum!

Dar gata, ajunge cu atâta ocară!

31 octombrie, Halloween.

Aseară m-am uitat la Prima TV la „Sleepy Hollow”, o altă creaţie semnată Tim Burton. Geniul Burtonian este, de necontestat, foarte ciudat. Ruşine mie, nu am văzut decât 5 filme mari şi late de-ale lui. Şi de ce, mă rog? Nu ştiu cum se face că nu găsesc niciodată timp.

În fine, începusem să vorbesc de stilul Burtonian, care este, în principiu, caracterizat de o aură întunecată şi ciudată, care, surprinzător, nu-ţi provoacă groază. Acum exclud „Planet Of The Apes” şi „Charlie and The Chocolate Factory” dintre cele 5 pe care le-am văzut. Fiind, totuşi, vorba de Halloween, amintesc de epicul „Edward Scissor Hands”, de „The Nightmare before Christmas”, de „Sleepy Hallow” şi de „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street”.

În 3 dintre ele, actorul principal este…Johnny Depp. Ok, eu nu sunt înnebunită după el, ba chiar îl consider ca fiind cel mai libidinos actor care există, dar este făcut pentru filmele acestea mai dark, şi chiar are în ele un sex appeal ceva mai ciudat. (Menţionez că sunt totally anti-Piraţii Din Caraibe)

Filmele sale aşa-zise de groază au această aură ciudată pentru că mereu aduc a animaţie. „Sweeney Todd” spre exemplu: când Benjamin Barker a.k.a Sweeney Todd le taie beregata oamenilor, sângele ţâşneşte ca  un izvor, ceea ce este puţin probabil.  Aşa cum cad capetele retezate de Călăreţul Fără Cap şi se rostogolesc pe pământ, cu o expresie îngrozită pe chip. Tocmai această tendinţă de neverosimil face ca filmele lui să nu fie prea de groază.

Aceste filme au imaginea predominant decolorată, mergând chiar înspre alb-negru-gri, o metodă interesantă folosită pentru a delimita ‘răul’ de ‘bun’. Numai la sfârşitul lui „Sleepy Hallow”, imaginea capătă culoare, atunci când mama vitregă a Katrinei a fost învinsă, iar lucrurile au revenit la normal, în timp ce Călăreţul Fără Cap s-a întors în iad.

În „Sweeney Todd” imaginea capătă culoare numai când Benjamin Barker are viziuni din trecut. De asemenea, singurul lucru care apare colorat este focul din cuptorul de plăcinte, acolo unde Sweeney îşi găseşte sfârşitul. Sinceră să fiu, acest film mi-a lăsat o impresie ciudată. După ce l-am văzut, am rămas pur şi simplu numb. Eram oarecum şocată, dar şi impresionată. Un film pe care sigur nu-l voi mai vedea a doua oară. 😆

„Edward Scissor Hands” este prea vechi ca să-mi aduc bine aminte de el. 😆 Ştiu că şi acolo alternau imaginile colorate cu cele decolorate, care predominau în momentele în care apărea castelul lui Edward.

„The Nightmare Before Christmas” este o animaţie reuşită, care nu aduce deloc a film de groază. Şi totuşi Jack Skellington a fost luat ca fiind o emblemă pentru emo kizi. De unde până unde, nu ştiu.

Acest articol a fost totally random, şi l-am scris în încercarea de a-mi încălzi mâinile. E îngrozitor de frig.

Cum ar fi dacă…

Un nou joc.

Să vă spun cum funcţionează. Fiecare continuă fraza „Cum ar fi dacă…” cu ceva stupid. Ceva foarte stupid.

„Cum ar fi dacă în loc de cap, am avea cu toţii banane uriaşe?”

„Cum ar fi dacă am avea ca animale de companie dinozauri mâncători de cuptoare cu microunde?”

Din păcate, de la acest joc nevinovat am ajuns la crudul adevăr. Am zis: „Cum ar fi dacă toţi politicienii ar arăta ca Michael Jackson?” şi am ajuns la concluzia că politica este exact ca Jacko: moartă. 😆

Have fun! Aştept commenturi cu alte continuări 😀

Legile nescrise ale lumii, cum poţi opri timpul, o părere despre viitor şi nimic din toate acestea

Pentru moment, experimentez senzaţia „Ce dracu’ ai de gând să faci cu viaţa ta?”. E o senzaţie ciudată, mai ales că răspunsul întârzie să apară.  Neuronii se joacă liniştiţi în voie în Disney Land-ul din creierul meu, ţopâind pe idei uzate şi folosite în exces. Zboară din sinapsă-n sinapsă, sclipind a bunăstare şi belşug, inhibând micile şi nesemnificativele idei, care s-au strâns toate în lobul occipital, departe de orice fel de activitate, adânc înfipte în praf şi pânze de păianjen sub scheletele ideilor de mult apuse, şi înţepenesc. Şi înţepenesc şi eu cu ele, gândindu-mă că poate căldura e de vină.

Dacă nu poţi să te împotriveşti, las-o baltă. Oricât aş vrea să scot ceva interesant, n-o să meargă; îmbrăcat frumos şi totuşi gol.

Aşa a început să mă preocupe viitorul. Meu, bineînţeles. O fi sunând aşa de bine?

Mă gândeam la ce aş putea să fac ca să-mi câştig existenţa. Pot să accept să devin la fel de mediocră şi de nesemnificativă ca majoritatea rudelor mele, nişte oameni şi atât, care lucrează şi-şi hrănesc copii. Sau pot să nu fac asta. Pot să duc o viaţă interesantă, pot să aleg să fac ceva ce-mi place, nu să fac ce…mai găsesc să fac. Nu vreau să mă plâng. Oricât de rău ar fi, nu vreau să mă plâng.

Şi după ce toată vâlva va înceta, vreau să mă retrag. Undeva departe. Şi să mă pun pe studiat Evul Mediu, care de pe acum mă fascinează. Cu toate poveştile despre magicieni şi creaturi mitice, despre Cavalerii Templieri şi Sfântul Graal. Religii vechi şi credinţe păgâne. Mi-ar plăcea să ajung o băbuţă simpatică care trăieşte într-o casă plină de cărţi şi desene cu balauri.

Şi, inevitabil vine vorba de moarte. Am dezbătut odată cu cineva ideea de ‘cum ţi-ar plăcea să mori’. Am ajuns la concluzia că cele mai interesante metode ar fi prin sinucidere premeditată şi omorât, tot premeditat, pentru că lucrurile gândite sfărşesc cel mai bine. 😆 😀 Sinucidere premeditată, atunci când ai impresia că ai îmbâtrânit, când începi să te simţi ca o plăcintă incapabilă să-şi mai mişte cadavrul prin casă fără ajutorul unui baston. Omorât premeditat, victima unui complot care te are pe tine ca element central. Ah, da, să ajungă cineva să îşi dorească să nu mai trăieşti. Sweet. 😆

A, şi mi-ar plăcea să mă pun pe scris poveşti aberante, ceva la care mă pricep de minune. 😆 Poveşti din Lumea de Purpură. 😀 😀 😀 Gen:

După omorârea talibanilor şi după terminarea sabbat-ului, am simţit nevoia s-o ard în stil german, dând pe gât 3 shot-uri de suc de portocale, în compania prietenilor mei, Nosferatu şi Andrei.

Şi dacă nu te-ai plictisit de atâtea aberaţii pe cm², aş putea continua fără să mă opresc în ritmul ăsta.

A fost odată o zi frumoasă, chiar frumoasă dar nu cum mă aşteptaaaaam

Cu întârziere, un mic round-up al evenimentului „Free Hugs” desfăşurat, în acest an, şi în Tulcea.

În primul rând:

WOW, GLUMEŞTI? CHIAR A AVUT LOC!!!

Da, oameni buni, incredibil da’ adevărat!

A fost chiar surprinzător, la început. Să vezi o mulţime de peste 50 de oameni adunaţi, toţi cu baloane colorate şi pancarte (Evident, la fel de colorate), gata să împartă în stânga şi în dreapta îmbrăţişări. Cel puţin teoretic.

Spun teoretic pentru că ideea de „a da îmbrăţişări necunoscuţilor” a rămas, doar idee. Practic a fost un fel de socializare între licee. Sau cel puţin, asta se intenţiona să fie. Şi, după cum era de aşteptat, s-a pus şi problema rivalităţii Spiru-Moisil şi cineva, nu ştiu cine, s-a gândit că ar fii drăguţ ca cei din Moisil să se îmbrăţişeze cu cei din Spiru.

Am fost DEZAMĂGITĂ! La un moment dat am început să urlu şi să le spun organizatorilor că ar fi timpul să plecăm pe traseu. Da’ ce? Aveau ei urechi să-mi audă înjurăturile? Ei o ţineau cu strânsul într-un cerc şi cu pozele şi cu baloanele şi…Doamne, era groaznic!  Juan Mann a îmbrăţişat oamenii din Mall!!! Ideea acestei mişcări este să umbli de bezmetic pe stradă cu un zâmbet tâmp pe faţă şi să îmbrăţişezi pe oricine îţi iese în cale.
Dar ca să nu fie totul pierdut,  Moisilu’ s-a mobilizat şi a plecat în cercetare! DA! Noi n-am vrut ca acest eveniment să fie aşa, doar de ochii lumii. Ne-am înarmat cu nişte voie bună (poate prea multă voie bună) şi am pornit pe faleză în căutare de victime!

Aici, alte probleme:

OAMENI, E DOAR O NENOROCITĂ DE ÎMBRĂŢIŞARE!

Amintesc, în primul rând, de cei care au fost mai mult decât încântaţi de idee. Cu aşa oameni, mai mare plăcerea să trăieşti! Nimic mai mult decât nişte zâmbete cu braţele larg deschise. Cei care se ocupă de măturatul străzilor chiar ne-au rugat să-i îmbrăţişăm. : )

Apoi, amintesc de cei care erau „pe interes”. Atât cei care primeau îmbrăţişări, cât şi cei care dădeau îmbrăţişări. Da, unii oameni au crezut că aceste îmbrăţişări au o oarecare tentă sexuală. Şi nu s-au sfiit să…pipăie, să scoată sunete ciudate, ş.a.m.d. Alţi voluntari considerau că trebuia să îmbăţişeze numai persoane pe „placul lor”. Bine, nici eu nu sunt de acord să îmbrăţişezi vreo minoritate care miroase urât, dar care-i problema în a îmbrăţişa o bătrânică simpatică? Nuuu, trebuie îmbrăţişaţi numai cei cara arată bine şi miros a părfium ChoCho Şanel.

Şi am vrut să-i las, totuşi, la sfârşit pe…nici nu ştiu cum să le spun. Hai să le zic angajaţi de la electrocasnice. (De ce? Pentru că niciun angajat de la electrocasnice nu a vrut o îmbrăţişare. Prin urmare, dupa cum mă şi aşteptam, sunt nişte oameni trişti. Şi dacă tot am tras această concluzie, prefer să-i numesc pe toţi, pe absolut toţi [incluzându-i pe toţi, adică toţi toţi + cei de pe stradă) cei care au refuzat îmbrăţişările „angajaţi de la electrocasnice”, ca să nu le spun ţărani beliţi.) Care-i treaba cu aceşti anagajaţi? Ce să fie dom’le! N-ai cu cine! Se uitau la tine de parcă i-ai fi rugat să te împrumute pentru zece ani cu 234 de milioane de dolari.

Dar dacă nu te afectează aceste mici impedimente, poţi concluziona că a fost o zi drăguţă. Eu una, aşa consider.

Mai vrei? Cumpără viitorul număr al ziarului Moisil-Zone, ultimul din acest an şcolar! (Numărul 6). NU COSTĂ MULT! Doar un leu.

Acum scriem istoria. Eşti liber să susţii. Eşti liber să fii indiferent. Dar ţine minte: dacă nu te implici, nimeni nu-şi va aminti de tine.

Poze? Vrei poze? Na poze. : |

În curând, un album complet pe PhotoBucket. Check any update : ).


Chiar mai repede decat ma asteptam:

http://s376.photobucket.com/albums/oo208/roxannetrohmaniac/Free%20Hugs%20Day/

See them all 😀


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,670 amatori
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD