Posts Tagged 'cu'

Cum m-am împăcat cu lumea întreagă

N-am acceptat niciodată nimic fără să analizez. Ar fi ca şi cum m-aş priva singură de privilegiul de a alege, sorta, cataloga. Acest privilegiu este tocmai cel care constituie fundaţia societăţii, cum altfel am putea să ne deosebim de animale? Dar la mine a venit momentul să mă împac cu toată lumea…

Unii mă ştiu de răzvrătită, de atâtea ori am promis că voi muri abia după ce voi porni o revoluţie.  Dar asta nu are nicio legătură cu ceea ce va urma.

Am hotărât să accept. Nu ideile înrobitoare care ni se vâră pe gât în fiecare zi, am hotărât să accept natura umană. Având pretenţii, nu am făcut decât să neg o bună parte din realitate, şi asta pentru că trăiam în sfera mea de perfecţiune. Am ajuns în punctul în care am pierdut voinţa de a mai spera. Speranţa o fi ea ascunsă într-un cotlon dosit, dar nu mai vreau s-o găsesc, nu-i mai văd rostul. E doar o himeră, o închipuire ce promite desfătările cereşti, ea nu se adevereşte. Deşi de multe ori te poţi păcăli, crezând că s-a materialzat, după o perioadă de timp realizezi inevitabilul: a fost doar o părticică de adevăr care te-a amăgit.

Nu voi găsi niciodată persoana şi conjunctura ideală. Mă conving de asta pe zi ce trece; prefer uneori să tac şi să observ decât să vorbesc. Şi greşesc atât de mult când fac asta, îmi dau singură cu parul în cap. Văd că nimic nu este aşa cum mi-aş dori să fie, nici măcar locaţia. E anapoda, parcă nu trăiesc viaţa mea, sunt captivă într-o strânsoare care-mi frânge toate idealurile. Şi nici nu pot să ignor această strânsoare, cum ignora Iona gura uriaşă a peştelui ce prevestea pericolul. Am încercat, şi nu am reuşit decât să-mi îndeplinesc dorinţele de moment. M-am şimţit aşa…uşoară. Stand-uri scurte, cât mai scurte, booze, nopţi nedormite, glume aruncate la întâmplare, discuţii fără sens, nimic cu început, nimic cu finalitate. Am ignorat ignoranţa în care începusem să trăiesc, asta până când m-a trezit conştiinţa. Asta undeva în octombrie anul trecut. Am jurat să nu mă mai pripesc.

Şi nici aşa n-am rezolvat nimic, acum simt că trăiesc o minciună pentru că încerc să mă abţin. Dar parcă într-un fel e mai bine, nu mai dau dureri de cap nimănui, pe mine nu mă mai doare capul…întrebarea se pune: cât o să dureze? Am cedat odată în tot timpul asta, de ce n-aş mai face-o odată? Şi încă o dată, şi încă o dată… Acum îmi zic că ştiu ce e rău, că vreau să mă îndrept, că nu mai vreau să cad în ignoranţă. Mi-am făcut şi un mic plan despre cum aş putea să evit această cădere.

Am ajuns la concluzia că nu o pot face singură. Am nevoie de cineva. Cineva atât de disperat după o schimbare ca şi mine. Cineva care să vorbească aşa de mult ca şi mine. Nu am nevoie să mă asculte, o fac eu şi pentru mine, doar să vorbească. Cineva care să aprecieze cât o să ofer, pentru că am de dat cât n-am dat o viaţă întreagă. Cineva care să nu-şi facă griji. Cineva în care pot să am încredere.

Dar nu cumva asta e iar una dintre acele speranţe? Vreau să cred că măcar aste e realizabil. Şi dacă nu, o să cad din nou în disgraţie, e mult prea greu să te ţii departe…

Goethe spunea să ţintim mereu spre mai bine. Mie cine mi-a furat mai binele? Pentru că simt că am stagnat într-o condiţie care nu-mi oferă niciun orizont de aşteptare. Sau poate ar trebui să cred că am fost făcută să zbor, pe când ceilalţi sunt meniţi să moare. Dar dacă toţi oamenii şi-ar spune asta, într-un final se pune problema cine a avut dreptate, a cui cadavru o să cadă în ciuda năzuinţelor sale spre ascensiune. Şi mie îmi este o frică teribilă de moarte.

Anunțuri

Fiecare cu ce-l doare

E 11 septembrie, şi o naţiune întreagă plânge. Sau cică plânge. Şi oricum dacă ar plânge, ar face-o de faţadă. Bine, majoritatea. Cei care n-au suferit.

E 11 septembrie şi îmi zboară gândul (din nou) la Fahrenheit 9/11.

Dar nu mă doare pe mine de asta. Dacă aş fi fost creierul care a pus la cale această mascaradă, poate că m-aş fi zvârcolit în pat, gândindu-mă că din cauza foamei mele de putere am omorât nişte oameni care…nici n-au prea avut ce căuta în planul meu de a cuceri lumea. Şi totuşi, nu sunt în situaţia asta, deci nu mă prea doare.

E 11 septembrie, şi mie nu-mi pasă. Aşa cum nu-mi pasă că mâine e 12, cum nu-mi pasă că pe 13 e VMA-ul aşa suprasaturat cu imbecili şi cu premii acordate aiurea. Uite, îmi pasă că luni începe şcoala. Şi îmi pasă de…treburile pe care sunt nevoită să le fac. Mă doare când mă gândesc că e cam goală punga de tortillas, că nici ketchup nu mai e prea mult, că mi-e lene, că inspiraţia mea iar ia o vacanţă după numai două săptămâni de lucru, că iar mă lovesc de problema cu memoria limitată a MP3-ului…

E 11 septembrie, şi văd că m-am complăcut. Cum era vorba aia…cel mai uşor ne iertăm pe noi înşine.

E 11 septembrie şi observ cum fiecare are câte o problemă: cineva se plânge de roz, altcineva se plânge că a fost nevoită să cumpere cuiva cadou un inel de aur, cineva îşi pune întrebări existenţiale, cineva are ceva cu părinţii, cineva se confruntă cu tehnologia, cineva lucrează la blog, cineva se interesează de Muse şi de noul lor SUPER material, cum ziceam, fiecare cu ce-l doare.

Ce-mi pasă mie de tanti aia care şi-a pierdut copilul, soţul şi cuscrul de cumătru vitreg pe 11 septembrie în 2001? Ce-mi pasă mie că unul pune gresie la oi? Ce-mi pasă mie de mail-urile pe care le primesc în spam cu pornache? Serios, ce-mi pasă mie? N-am învăţat că nu e bine să te interesezi de vieţile altora?

Şi totuşi, numerologia spune că sunt tipică fraierei care vrea să salveze lumea.

Dar ce-mi pasă…oh, there’s no use. Oricum îmi pasă mai mult decât îţi pasă ţie…

Si va luati de mine ca am ceva cu razboaiele!

Eu, sincer, nu mai inteleg!!! De ce mai avem trupe romanesti in Afganistan/Irak? Parca au terminat cu bombardatul Irakului, gata, hai, toata lumea acasa!

Pe naiba. Pe langa cati romani au murit acolo, a mai murit, de curand, si Caludiu.

Un soldat român a fost ucis în Afganistan, după ce TAB-ul în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat.

„Sergentul major Chira Claudiu se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul). În jurul orei 15.30 (ora României), la aproximativ 50 de kilometri de Qalat, al doilea autovehicul de tip Humvee (HMMWV) din coloana de cinci a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, potrivit unui comunicat al MApN.”

Sg. major Cătălin Chira

În urma exploziei, sergentul major Claudiu Chira, grav rănit, a primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost evacuat cu un elicopter MEDEVAC.

Pe timpul transportului spre spitalul din Kandahar, subofiţerul a decedat.

Militarul avea 30 de ani, era căsătorit, fiind angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2002.

Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte ,,General Leonard Mociulschi” din Predeal acţionează în Afganistan din luna ianuarie a acestui an.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi este alături de familia greu încercată. (Adevarul.ro)

Ultimul aliniat este intr-adevar induiosator. Cu ce ii ajutati pe acesti oameni nenorociti daca le veti trimite si nepotii la aceasta sinucidere curata?

De ce este Romania membru „Coalition of the Willing”? De ce vrem razboi?

The term coalition of the willing is a post-1990 political phrase used to describe military or military/humanitarian interventions for which the United Nations Security Council cannot agree to mount a full UN peacekeeping operation. It has existed in the political science/international relations literature at least since UN peacekeeping operations began to run into deep trouble in 1993-94, and alternatives began to be considered. One early documented use of the phrase was by President Bill Clinton in June 1994 in relation to possible operations against North Korea, at the height of the 1994 stand-off with North Korea over nuclear weapons.[1]

It has been applied to the Australian-led INTERFET operation in East Timor, and, in its most well-known example by George W. Bush,[2] the U.S.-led invasion of Iraq in March 2003.

Da-o naibii de treaba!

Si spuneti ca razboaiele au si ele rostul lor! Muuuult „respect” din partea mea!

–Gata, sigur o sa incep pagina cu <Guns Take Lives>!–


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD