Archive for the 'Discutabil' Category

Pledez vinovat (scurt discurs)

Nicăieri nu mă simt mai confortabil decât în scaunul acuzatului. Vă spun vouă, celor care cerşiţi şi ultimul strop de atenţie, dacă vă doriţi cu adevărat să păşiţi în lumina reflectoarelor, păcătuiţi. Atât vă spun, păcătuiţi, faceţi ce toţi cei din jurul vostru v-au zis, în repetate rânduri, că nu se cade, faceţi ce alţii nu au găsit niciodată curajul să ducă la bun sfârşit. Contrazice-ţi-vă, frângeţi aripi şi aplecaţi capete, numai doar să faceţi totul calculat şi cu un scop.

M-am născut o controversă; e ca şi cum aş avea pecetea aceasta lipită de frunte. Tot ce fac pare împotriva „firii”, „fire” pe care au stabilit-o alţii înaintea mea şi care acum reprezintă singură regulă universal valabilă. Nu ştiu dacă înţelegeţi voi ce-i cu „firea” asta, dar dacă aţi ajunge în locul meu, fie şi pentru un minut, aţi înţelege de unde porneşte toată furia şi revolta mea; „firea” aceasta, oamenilor, vă mănâncă sufletul, vă ţine departe de orice efuziune sinceră, vă limitează gândurile şi vă face nişte simple marionete dintr-un spectacol care se repetă la nesfârşit. Vă rog să mă scuzaţi, mereu ajung să vă compat vieţile ba cu o piesă de teatru, ba cu vreo reprezentaţie de mahala, dar îmi este pur şi simplu imposibil să pomenesc despre altceva când mă gândesc la…voi.

Poate din această cauză sunt mereu singură  în banca acuzatului, numai eu cutez să aduc în discuţie caracterul reprobabil al modului în care acţionează soarta; şi asta, doamnelor şi domnilor, pentru că eu nu cred în soartă. Sunt atât de multe episoade care se repetă dintr-un colţ al lumii într-altul, încât îmi vine să mă ridic de pe scaun, să-mi iau jacheta şi să părăsesc sala de spectacol din cauza previzibilităţii şi a lipsei de originalitate a acestora. Pentru că mai rău îmi dăunează ipocrizia voastră, vă prefaceţi mereu că aveţi de-a face cu o situaţie inedită. Nu, vă spun eu, nu e nimiv care să vă diferenţieze; toţi aveţi aceleaşi moduri nesuferite de a minţi, de a iubi, de a consola, de a vorbi de rău şi de a disimula. Toţi, fără nicio excepţie, faceţi aceleaşi greşeli şi, de fiecare dată, vă spuneţi că nu le veţi mai repeta. Toţi iertaţi, însă nu fără a-i face pe ceilalţi să sufere. Toţi vă credeţi unici, vă îmbărbataţi cu ideea aceasta în „momentele grele”, dar v-aţi gândit vreodată că, în final, se va pune problema că acest simplu gând vă face pe toţi la fel?

Eu am spus-o de atâtea ori şi nu îmi este deloc jenă să repet: nimic nu e sigur, nimic nu e adevărat (dacă spuneam asta în Antichitate, eram fugărită din oraş). Tocmai de aceea vă rog să nu luaţi ca atare nimic din ceea ce am spus. Sunt foarte multe şanse ca toate aceste vorbe să mai fi fost predicate de sute de ori înainte şi poate chiar de pe acelaşi scaun al acuzatului. Nici eu nu mă cred, de ce aţi face-o voi? Dar dacă nu mi-aş susţine nici măcar aceste idei, atunci ce aş mai fi? Unde aş sta? Laolaltă cu voi, în sală? Nu, nu se poate. Numai gândul mă îngrozeşte…

Cum m-am împăcat cu lumea întreagă

N-am acceptat niciodată nimic fără să analizez. Ar fi ca şi cum m-aş priva singură de privilegiul de a alege, sorta, cataloga. Acest privilegiu este tocmai cel care constituie fundaţia societăţii, cum altfel am putea să ne deosebim de animale? Dar la mine a venit momentul să mă împac cu toată lumea…

Unii mă ştiu de răzvrătită, de atâtea ori am promis că voi muri abia după ce voi porni o revoluţie.  Dar asta nu are nicio legătură cu ceea ce va urma.

Am hotărât să accept. Nu ideile înrobitoare care ni se vâră pe gât în fiecare zi, am hotărât să accept natura umană. Având pretenţii, nu am făcut decât să neg o bună parte din realitate, şi asta pentru că trăiam în sfera mea de perfecţiune. Am ajuns în punctul în care am pierdut voinţa de a mai spera. Speranţa o fi ea ascunsă într-un cotlon dosit, dar nu mai vreau s-o găsesc, nu-i mai văd rostul. E doar o himeră, o închipuire ce promite desfătările cereşti, ea nu se adevereşte. Deşi de multe ori te poţi păcăli, crezând că s-a materialzat, după o perioadă de timp realizezi inevitabilul: a fost doar o părticică de adevăr care te-a amăgit.

Nu voi găsi niciodată persoana şi conjunctura ideală. Mă conving de asta pe zi ce trece; prefer uneori să tac şi să observ decât să vorbesc. Şi greşesc atât de mult când fac asta, îmi dau singură cu parul în cap. Văd că nimic nu este aşa cum mi-aş dori să fie, nici măcar locaţia. E anapoda, parcă nu trăiesc viaţa mea, sunt captivă într-o strânsoare care-mi frânge toate idealurile. Şi nici nu pot să ignor această strânsoare, cum ignora Iona gura uriaşă a peştelui ce prevestea pericolul. Am încercat, şi nu am reuşit decât să-mi îndeplinesc dorinţele de moment. M-am şimţit aşa…uşoară. Stand-uri scurte, cât mai scurte, booze, nopţi nedormite, glume aruncate la întâmplare, discuţii fără sens, nimic cu început, nimic cu finalitate. Am ignorat ignoranţa în care începusem să trăiesc, asta până când m-a trezit conştiinţa. Asta undeva în octombrie anul trecut. Am jurat să nu mă mai pripesc.

Şi nici aşa n-am rezolvat nimic, acum simt că trăiesc o minciună pentru că încerc să mă abţin. Dar parcă într-un fel e mai bine, nu mai dau dureri de cap nimănui, pe mine nu mă mai doare capul…întrebarea se pune: cât o să dureze? Am cedat odată în tot timpul asta, de ce n-aş mai face-o odată? Şi încă o dată, şi încă o dată… Acum îmi zic că ştiu ce e rău, că vreau să mă îndrept, că nu mai vreau să cad în ignoranţă. Mi-am făcut şi un mic plan despre cum aş putea să evit această cădere.

Am ajuns la concluzia că nu o pot face singură. Am nevoie de cineva. Cineva atât de disperat după o schimbare ca şi mine. Cineva care să vorbească aşa de mult ca şi mine. Nu am nevoie să mă asculte, o fac eu şi pentru mine, doar să vorbească. Cineva care să aprecieze cât o să ofer, pentru că am de dat cât n-am dat o viaţă întreagă. Cineva care să nu-şi facă griji. Cineva în care pot să am încredere.

Dar nu cumva asta e iar una dintre acele speranţe? Vreau să cred că măcar aste e realizabil. Şi dacă nu, o să cad din nou în disgraţie, e mult prea greu să te ţii departe…

Goethe spunea să ţintim mereu spre mai bine. Mie cine mi-a furat mai binele? Pentru că simt că am stagnat într-o condiţie care nu-mi oferă niciun orizont de aşteptare. Sau poate ar trebui să cred că am fost făcută să zbor, pe când ceilalţi sunt meniţi să moare. Dar dacă toţi oamenii şi-ar spune asta, într-un final se pune problema cine a avut dreptate, a cui cadavru o să cadă în ciuda năzuinţelor sale spre ascensiune. Şi mie îmi este o frică teribilă de moarte.

Sigla pentru proiectul Pacea Verde din anul şcolar 2010-2011

Memorable quote

„…prin faptul că autorul întruchipează pe rând nenumărate personaje, el trăieşte un număr considerabil de existenţe, şi deci îşi consumă propria lui karma într-un timp mult mai scurt decât restul lumii.” (Dan Bibicescu-Noaptea de Sânziene-M. Eliade)

Vreţi şi voi?

Mă bate gândul să organizez şi în Tulcea o sesiune de #Lecturi Urbane. Aveţi un poll aici, lăsaţi şi comentarii dacă vreţi să vă implicaţi în organizare.

Oraşul citeşte – Lecturi Urbane (click)

Fragment de discurs

” România seamănă, foarte mult, cu o ţară a morţilor. Despre un mort se poate spune că nu primeşte niciun impuls, fie el din exterior sau din interior. Cadavrele însă care trăiesc aici, găsesc util doar „să împrumute” obiceiuri, tendinţe, mofturi de la alte popoare, în speranţa că vor arăta mai vii. Nu vede însă nimeni sicriul de penibilitate în care am fost vârâţi de propriile noastre mâini. Şi, în fond, aici s-a ajuns: un terci de opinii, gusturi, credinţe fără pic de substanţă, făcut din pseudo ingrediente răstălmăcite după placul personal. Nişte impostori, nişte „wannabe-s” care în loc să-şi promoveze autenticitatea culturală, au făcut un cult din „a împrumuta câte puţin de la ceilalţi”. Prin această metodă, se poate ajunge ori la anonimitate, ori la stadiul de bufon al Europei.

Da, termenul de bufon mi se pare cel mai potrivit. Hainele lui sunt fistichii, cu multe petice, de diferite culori, cusute la repezeală, are pantofi ridicol de lungi şi este caracterizat de celebrul nas roşu, de care se foloseşte ca să atragă atenţia. Toate acestea ar putea defini natura românului de a îmbunătăţi un lucru, făcându-l însă jenant şi frapant. Bufonului îi este specific şi simţul umorului, care se poate asemâna cu zeflemeaua pe care o face românul din orice situaţie tragică. Zeflemea care a apărut ori dintr-un puternic respect pentru sentimentele profunde, ori din dorinţa de a se face remarcat cu ceva.

Evident, ceva, undeva, s-a greşit. Şi nu pot să nu observ cum aceeaşi frică de afirmare, aceleaşi reticenţe când se pune problema impunerii unor valori naţionale apar din nou, şi din nou, de fiecare dată sub altă formă, mereu cu acelaşi nucleu. S-ar spune că românilor le place să fie conduşi, şi nu să conducă. Şi ar fi ceva, dacă toate ar izvorî dintr-o intensă teamă de ridicol. Această posibilitate rămâne, însă, încă un scenariu ideal, în mintea mea.”

Cine caută, găseşte?

amoniacul omoara paduchi? – Dude, that’s awful! Te razi şi rogi pe cineva să-i stălcească, like monkeys do. Sau…dude, sper că nu-s păduchi laţi!

plec la sulina – vin şi eu, mai aşteaptă puţin! 😀

plastic, pictures of plastic, plastic images, plastic bottles – să mor eu, n-am mai văzut aşa ceva! În ultima luna s-au strâns mai mult de 200 de căutări numai cu plastic! Unde-i spiritul ecologic?

cum fac etichete site sa fie colorate – Paint? That should do the trick.

draq – Cine-i de acord cu mine că dacă „draq” ar fi om, ar arăta super hot?

strelnikov liviu – Have you seen him? Îl dăm la persoane dispărute

traducere jargon mofo – „Mother fucker”, you moron! Next time, try urbandictionary.com

parfumuri roxanne – m-au tâmpit cu asta! NU AM SCOS NICIUN PARFUM! Încearcă Odour Naturelle.

traiesc in romania si asta imi ocupa tot timpul – Tuu, mătăluţă, te duci „draq”, dacă îl slăveşti pe cretinul ăla!

everyday products in the home made from… – Come on! Voiam să văd din ce… 😦

homeless people tulcea – Mulţi. Şi unii îs chiar amuzanţi.


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,606 amatori
Iulie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD