Motivul muzicantului (Motivele artistului)

public doar un fragment!


Sunt obsedat şi să evit disonanţele. Din păcate, dacă reuşesc să fac asta în cântece, în ceea ce priveşte viaţa mea, nu pot să ajung la armonie. Exact cum am menţionat la început, am parte numai de alternanţe, sar dintr-o extremă într-alta. Nici personalitatea mea nu-mi este de ajutor, de atâtea ori m-am lăsat înşelat de ea şi-am ajuns să fiu terorizat de propriile-mi mustrări de conştiinţă. Acum câteva luni, am început o listă în care completez, aproape în fiecare zi, un cuvânt care să mă descrie; ea începe în această manieră: sincer, naiv, stângaci, vicios, persuasiv, indiferent, plictisit, gelos, solidar, romantic, brutal, tulburat, amuzant, agitat, original, ironic, disimulant…şi continuă aşa câteva pagini. Aş spune că orientarea comportamentului meu este incertă şi influenţată mai mult de factorii externi decât de cei interni.

Aceasta este dilema vieţii mele; deşi melodiile mele sunt foarte personale şi mă reprezintă în totalitate, eu nu ştiu cine sunt şi nici cu ce identitate mă prezint în cadrul societăţii. Oare amintirile, vorbele mele, sărutul de aseară mă fac ceea ce sunt? Eu nu mă recunosc; când mă uit în oglindă nu văd lucrurile acestea, văd doar o persoană confuză care nu se mai regăseşte după toate încercările de a se adapta cerinţelor societăţii.

Ideea de identitate porneşte de la conceperea şi reinventarea omului prin gândire. Personalitatea şi dinamica psiho-socială sunt definitorii în cultivarea unei identităţi, proces îngreunat de faptul că natura omului nu poate  fi apreciată decât în plan social, unde schimbările sunt frecvente, rapide şi neprevăzute. Iar pentru ca identitatea să fie una clară, personalitatea trebuie să rămână cu acelaşi fond, deşi forma este involuntar schimbată după factorii externi. Eu am ales să mă adaptez tuturor schimbărilor – care nu de puţine ori m-au împins spre compromis – şi mi se pare că mi-am pierdut eul în această vâltoare tulbure, am senzaţia că am deformat fondul principal. Şi chiar mai rău: în ultimul timp, mă simt din ce în ce mai obosit. Îmi simt fruntea încruntată şi buzele uscate, m-aş opri o secundă să mă uit în urmă după eul meu, rătăcit pe drumurile accidentate pe care am mers.  Dar mă simt împins de la spate de un demon, un demon anonim de a cărui identitate sunt la fel de confuz ca şi de a mea. Poate dacă voi afla cine este, voi găsi puterea să mă opresc; şi dacă nu, îl voi lăsa să mă împingă până în mormânt.

Mulţi şi-ar dori să ducă o viaţă lipsită de stresul cotidian ca şi a mea. Unde caut mereu să mă adaptez, rar întâmpin dificultăţi în relaţionarea cu diferite persoane. La prima vedere, par a fi caracterizat de indiferentism datorită uşurinţei cu care mă strecor în lumea altor oameni, şi datorită furtunoaselor mele dispariţii. Găsesc puterea să iubesc toate arcuirile elegante cu care au fost înzestrate femeile, rămânând totuşi cu gândul la una singură care m-a doborât, care mi-a inspirat desfătare şi fatalitate, amândouă în acelaşi timp.

Alţii m-ar socoti un pervers, un infam; ar spune că sucesc minţile fetelor de pe plaja din Vama Veche cu versuri mincinoase, ce nu duc niciodată la o finalitate, ci mereu la un alt joc al amăgirii. M-ar acuza de lipsă de tact, de misoginism, de incapacitetea de a fi devotat unei singure fiinţe, însă, în sinea lor, văd în fiecare dovadă de infidelitate o împlinire a unei libertăţi inaccesibile sufletelor lor închistate într-o capsulă de prejudecăţi şi dorinţe inhibate. Ori, niciunul dintre ei nu ştie că eu, de fapt, fug pentru ca acele domnişoare să rămână cu o amintire plăcută despre mine, să nu ajungă să vadă în mine o persoană nesigură de sinceritatea sentimentelor sale, un laş ce doar simulează un temperament stabil. Şi nu există poltron mai mare decât cel care îşi ascunde incapacităţile sub o mantie de curaj şi demnitate!

Deocamdată, nu sunt cel mai mare fan al meu. Şi dei din jurul meu nu-mi sunt de niciun ajutor, acum când sunr conştient de această gaură imensă din sufletul meu; îmi spun mereu că sunt un artist desăvârşit, că reuşesc să dau muzicalitate versurilor, fără să alterez caracterul lor de a se revărsa din profunzimea trăirilor într-un mod natural şi aproape haotic. Desigur, orgoliul meu are numai de câştigat; ca orice artist, sunt mândru de lucrările mele, iar faptul că lumea le apreciază este un motiv ca să continui, să perseverez, să ajung la ceva cu adevărat maiestuos. Dar, cu mine cum rămâne? Nu pot fi înlocuit de melodiile mele, deşi toate mă reprezintă şi se inspiră din realitatea mea… Realitatea care mă solicită din toate punctele de vedere. Deşi zgomotul este cel care mă caracterizează, simt că am nevoie de linişte mai mult ca oricând. Şi liniştea poate deveni o carceră, o cămaşă prea strânsă, pentru că ea are proprietatea de a-mi răpi şi singura imagine cu care mă prezint în faţa celorlalţi. Dacă mi-aş reduce chitara la tăcere, aş putea sfârşi tragic. Diletant de-aş fi fost, acest lucru nu mi-ar fi fost imposibil, pentru că aş fi putut oricând să mă întorc în domeniul meu de activitate. Altfel, dacă aş renunţa la muzică, aş rămâne doar cu nişte carenţe greu de suplinit, aş ajunge să-mi cataloghez lucrările finalizate ca fiind operele unui impostor. Un impostor ce a căzut dramatic în capcana contrafacerii realităţii.

Muzica, ca toate celelalte arte, porneşte de la o realitate, neverificabilă însă, şi îi oferă o profunzime mistică. Realitatea din muzică este, indiscutabil, ideală. Şi totuşi, în muzică mai mult ca în oricare artă, lumea confundă realitatea din lucrări cu realitatea cotidiană. Ceva în noi, ceva inconştient ne spune că trebuie să ne orientăm spre ideal, deşi acesta, prin proprietăţile sale, ne este de cele mai multe ori inaccesibil. Oare nu pe baza acestui sistem a apărut şi religia? Un ideal de care aveam nevoie ca să învăţăm să sperăm?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,643 amatori
Septembrie 2010
L M M M V S D
« Iul   Oct »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: