(Fragment) 2

Pe atunci, cerneala avea un miros mai puternic.

Aranjasem călimările, în vitrină, a treia oară; după numele producătorului, culoare şi forma recipientului. Însă singurul lucru care se mai atinge de ele…este praful. La drept vorbind, cine mai foloseşte stilouri care se încarcă manual? Călimara e greu de cărat şi nu-ţi poţi permite ca, de fiecare dată când trebuie să reîncarci, să mai pierzi câteva secunde ştergând, cu un şerveţel, cerneala rămasă pe peniţă. Aşa se face că, într-o zi, un tip deştept a venit cu ideea de a condensa acei câţiva mililitri indispensabili într-un cartuş de plastic. Nu s-a mai ostenit să-şi breveteze invenţia, fapt în urma căruia cartuşul a devenit cunoscut sub simpla denumire de „rezervă”. În mod inevitabil, şi stiloul a ajuns să fie o pacoste, deşi acea bucată de metal lustruită s-a transformat într-un plastic frumos colorat, cu reprezentări ale unor personaje din desene animate. Se spune că pixul este mai practic şi mult mai uşor de înlocuit.

Dar nimeni n-a retras de pe piaţă călimările şi stilourile; deşi mulţi oameni au renunţat la ele, din când în când se mai găseşte un individ care-şi aminteşte de grandoarea acelor ani, în care esteticul era mai presus de utilitate.

Am apucat şi eu acei ani. Sau doar am prins un hibrid care nu suferise îndeajuns de multe schimbări. Poate că mi-am indus singur ideea că nu mai pot să ţin pasul cu plugul care trasează mereu noi linii pe suprafaţa arabilă a timpului. Dar unde mai pot să găsesc puterea, dacă articulaţiile îmi plesnesc, pielea zbârcită îmi atârnă pe faţă, braţe şi coapse, şi un sfert de scalp îmi străluceşte la lumina becului? Probabil aici este punctul în care tot ce mai poţi să faci este să renunţi, să arunci armele şi să te retragi în spatele tranşeelor, într-un colţ întunecat.

Zece ani au trecut de când am intrat, prima oară, în această librărie. Vag îmi amintesc cum arăta pe atunci; singurul lucru care mi-a rămas încrustat în materia cenuşie este imaginea celor şase rafturi cu cărţi, care aduceau cu stilul victorian, fiind însă nişte replici jalnice a unor obiecte de mobilier faimoase prin minuoţiozitatea cu care era sculptat lemnul. Toate erau aşezate în paralel unul faţă de altul, şi ocupau mai mult de două pătrimi din întreaga suprafaţă a încăperii. Eram fascinat de acele rafturi deoarece, în ele, cărţile nu erau aranjate în nicio ordine. Poziţia verticală alterna cu cea orizontală, şi se putea întâmpla ca volumul unei cărţi să-l găseşti în raftul de lângă tejghea, al doilea volum expus în vitrină şi cel de-al treilea tocmai în fundul librăriei. În rest, nu era nimic neobişnuit. Lipsa regulilor şi a ordinii era cea care te determina să împingi, spre interior, uşa de la intrare. Imediat ce păşeai peste prag, realizai că urma să pierzi ceasuri întregi în mijlocul acelor rafturi. Straniu era că, de multe ori, preferai să-ţi petreci timpul printre cotoarele cărţilor, care încă mai miroseau a cerneală, decât să bântui străzile după un program bine stabilit. Încercai acea senzaţie de inedit care-ţi ardea fiecare celulă a corpului, care trezea o poftă nestăvilită de cunoaştere. Şi chiar dacă treceau orele pe lângă tine aiurea, rareori îţi doreai să-ţi duci misiunea la capăt într-un interval de timp cât mai scurt. Doar obligaţiile care te îndemnau să părăseşti librăria erau singurele punţi de legătură dintre realitatea cotidiană şi reveria, care te secătuia de puteri, dar pe care o trăiai numai în spatele vitrinei albastre. Toate capilarele îţi pulsau şi încheieturile degetelor trosneau când puneai mâna pe câte o carte, bucuros că nu era ceea ce căutai, întristat că te apropia din ce în ce mai mult de exemplarul vizat.

[…]

Anunțuri

10 Responses to “(Fragment) 2”


  1. 1 Lynn 07/04/2010 la 11:19

    Nu vreau să te laud prea mult ca să crezi că am un scop anume, sau ce o mai fi, dar scrii foarte frumos şi chiar mi-ar plăcea să citesc toată povestioara, nu numai un fragment din ea.

  2. 2 DianaEmma 07/04/2010 la 13:02

    O poveste a amintirilor si a scrisului…

    Si mie imi place sa mai scriu cu stiloul… e un sentiment aparte… pacat ca se gasesc greu acuma stilouri de calitate.

  3. 3 noviodunum.ro 07/04/2010 la 14:26

    fragmentul lipsa unde poate fi gasit?

  4. 4 Roxanne 07/04/2010 la 19:10

    To noviodunum.ro:

    La mine în calculator. 😆

  5. 5 noviodunum.ro 07/04/2010 la 22:22

    „Pi buni”, dar mie chiar imi place cum scrii. Astept cu nerabdare si fragmentul lipsa.

  6. 6 Dr. Declan Gage 08/04/2010 la 01:19

    3/5 stele cu ingaduinta…is sarbatorile-nu de alta
    O parte insemnata din articol e o discutie destul de irelevanta despre stilouri si cerneala. Daca nu as sti mai bine, as zice ca esti o batranica de 70 de ani, singura, care sta intr-o garsoniera(nu pun si pisica/pisicile ca se supara prieteniii tai cercetasi) careia i-au ramas doar amintirile si lucrurile mici, neinsemnate pt multi, dar tot ce are ea.
    Nu intelege gresit, lumea din ziua de azi e de speriat, e lipsita de valoare…asta e expresia. Cred ca nu cartea e obiectul maret ci informatia din ea. Cel putin pt mine, prin filme, prin internet, prin mijloacele astea am gasit informatia de care aveam nevoie desi, sunt anumite lucrari(carti) pe care nu le gasesti pe internet si pe care filmele nu le pot suplini.
    Formatul e ok, estetica e bunicica, dar tema e mediocra deoarece consider ca la 17-50 de ani nu poti sa ai nostalgie. Nu vad lumea sa scrie opere in care regreta papirusul.
    Raspunde-mi la intrebarea asta: preferi sa ramai in cutie inca de acum?

  7. 7 Roxanne 08/04/2010 la 10:07

    To Dr. Declan Gage:

    Wow, o clipă! 😆 nu-i vorba despre mine. E proză, e un personaj fictiv, care mai…e şi bărbat!
    Ia-te de el,nu de mine, deşi nu mi se pare normal să critici punctul de vedere al unui personaj de proză, ale cărui gânduri sunt semnificative într-o operă literară.
    Normal că eu, personal, nu regret nimic de acolo, întrucât nici n-am trăit aşa ceva! Vă rog, interesaţi-vă înainte să faceţi aprecieri. 😀

  8. 8 Dr. Declan Gage 08/04/2010 la 12:59

    Chiar si asa tot raman la parerea ca tema e cam puerila si plictisitoare. Daca vrei pot sa-ti fac rost de o parere mult mai oficiala.

  9. 9 noviodunum.ro 13/04/2010 la 18:50

    Mai așteptam mult „părerea oficiala”?

  10. 10 Ckubs 30/05/2010 la 20:14

    Am intrat pe blogul tau din alt blog…..cum reusesti sa scrii atat de mult ca am baut un red bull sa pot parcurge o singura postare 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,670 amatori
Aprilie 2010
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: