Pentru că e la modă şi pentru că pot!

După cum ştiţi (sau nu), a început prima etapă de votare pe RoBlogFest 2010 şi particip şi eu la categoria Blog Sub 18 ani. Aşa că, dragi dependenţi de internet, apelez la bunăvoinţa voastră: VOTAŢI-MĂ! 😆

Treaba stă cam aşa. Ai dreptul să votezi un singur blog la o categorie, aşa că, dacă vă hotărâţi să mă votaţi, aveţi grijă să nu va schimbaţi opţiunea. Puteţi vota abia după ce vă faceţi un cont micuţ aicişea. După ce completaţi câmpurile, trebuie să aşteptaţi un mail de verificare, şi vă anunţ că o să vă vină…două. În primul, există posibilitatea ca linkul să nu funcţioneze, aşa că clickuiţi în al doilea pt confirmarea contului. După toată alergătura asta dintr-o pagină într-alta, puteţi, însfârşit, să mă votaţi undeva pe aici (daţi scroll mai jos) sau la numărul 12 aici. Simplu ca bună-ziua! Promit multă ciocolată dacă iese ceva din trebuşoara asta!

Am văzut că unora le place ce aberez pe aici. Fie ele aberaţii fantastice sau inspirate din realitate. Unora le-au plăcut şi desenele mele, iar alţii au apreciat (sau nu) talentul meu într-ale povestirii. Am chiar şi o parodie amuzantă!

Aşadar, îi rog pe cei care mă apreciază, fie într-un mod pozitiv sau negativ (nu ştiu cum vine asta, dar sună bine 😆 ) să mă voteze la RoBlogFest.ro, că nu le cade căciula de pe cap! 😀 Amintesc linkul:

http://roblogfest.ro/competition/2630ff2f8fd63f8f443eb21d0b34de34/

Şi am pus o poză nouă pe photoblog: Şi dispar din nou în umbră, pentru că simt deja că vedetismul dă afară din mine!

O seară bună, şi spor la votat! 😀

Anunțuri

1 Response to “Pentru că e la modă şi pentru că pot!”


  1. 1 Ionut 18/03/2010 la 11:58

    Eu particip doar la concursuri pe care stiu ca pot sa le castig!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,670 amatori
Martie 2010
L M M M V S D
« Feb   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: