Arhivă pentru Februarie 2010

Prestigioasele instituţii de învăţământ

N-am nimic cu ele. Pe bune. Sistemul nostru de învăţământ, oricât de şubred şi schimbător e, are, din loc în loc, câteva ochiuri de lumină, şi anume acolo unde şcoala nu mai este doar un loc unde eşti (aproape) obligat să mergi, ci un loc unde realitatea se reflectă în mod direct.

Ok, la ce mă refer când zic că „realitatea se reflectă în mod direct”. E, păi bine, ştim că nu-i totul miere şi lapte, aşa că de ce ar trebui să meargă totul strună la şcoală? Apăi, nu tre’ să te obişnuieşti cu lipsa de timp şi de chef, cu volumul mare de lucru, cu colegii urăcioşi şi antipaci pe care tre’ să-i îmbunezi cu nişte glume seci, cu superiori care-ţi fac felul şi-ţi mai cer şi luna de pe cer, cu femeia de serviciu, cu ziua de salariu, cu cafeaua caldă… Asta înseamnă să înveţi ceva cât stai în şcoală. Că teoria, Dumnezeu să mă ierte, îi bună ea un timp, apoi trece (inevitabil) în uitare, ca la un moment dat să fie…dispensabilă. Nu toată, dar cea mai mare parte din ea (cam tot ce nu s-ar încadra în cultura generală şi de specialitate).

În primul rând, după 12 ani de de târâit coatele pe bănci, trebuie să ştii (măcar) cum să te porţi cu oamenii. S-ar spune că omul este o fiinţă bio-psiho-socială; iar socializarea este, în fapt, cam tot, în ziua de azi. Te pricepi, bine, răzbaţi fără mari probleme. Scârţâi, eh, apoi treaba n-o să meargă nici ea altfel.

E nevoie, no question, şi de mult teatru. Dacă îţi permiţi să diseci o carte cu X, cu Y nu poţi decât s-o bârfeşti pe colega de serviciu. Totul stă, să zicem, în mobilitatea afectivă. Eh, na, şi şcoala poate fi un playground unde poţi să-şi exersezi abilităţile.

„1% talent, 99% sudoare”. Cam pute quote-ul ăsta, dar îşi permite cineva să nu fie de acord? Apăi, să tot fie, dom’le, talent; dacă nu sacrifici timp pentru el, nu faci nicio brânză. M-a surprins să citesc următoarele rânduri pe blogul lui Brushvox„O citeam cu drag şi pe Roxanne – o puştoaică inteligentă şi cu talent, dar s-a…. crizat.” De ce să nu recunosc, m-am flambat mai ceva ca o banană; să zică o persoană cu experienţă de viaţă asta despre mine, e ceva.  Dar, o fi sau n-o fi o problemă, eu încă nu simt asta. Talentul meu e undeva la rangul de amator, iar inteligenţa…păi…nu ştiu, eu aş spune, mai degrabă, că ar fi doar rezultatul unor lungi cercetări pe…viu. 😆 Eu cred că, doar când te subestimezi, să zicem, în mod sincer, poţi să te aştepţi la o perfecţionare. Căci atunci când devii tolerant cu tine însuţi, când te resemnezi cu ideea că: „Hai că-s tare!”, stagnezi şi chiar rişti să-ţi pierzi strălucirea.

Poate că ar fi nedrept să spun că…şcoala m-a învăţat cam tot ce ştiu în momentul actual, dar ce să spun? M-a ajutat să-mi cimentez anumite concepţii pe care, sper, să nu le schimb prea curând.

Anunțuri

Într-o criză

Da, fraţilor, sunt în criză. De timp, de inspiraţie şi de somn…poate. N-am murit. Cel puţin nu încă. Dacă se întâmplă să mă lovească vreo idee genială, o să dau un semn de viaţă.

Până atunci, las melodia pe care am ascultat-o yzi într-una:

…şi o chestie care se vrea, şi nu prea, haioasă. Enjoy.

De multe ori mă învinovăţesc de postmodernism

Dacă al meu câine va mirosi ceva putred,
O să am grijă să rămână un secret.
Toate schimbările astea m-au luat pe nepregătite –
Nici nu mai încap în fotoliul meu preferat.

Ar trebui să gândeşti ceva mai rapid, pentru că ai intrat exact la mijloc, prietene. Nu eşti nimic mai mult decât o altă coloană vertebrală bună de îndoit. Cei mai bătrâni spun că ăsta ar fi sfârşitul nostru modern, sfârşit la care visăm de când Bush s-a aşezat comod pe scaunul de la Casa Albă.

Ar trebui să înveţi să te trezeşti mai devreme, pentru că o să vină ziua aia când telefonul n-o să mai sune cu melodia preferată, ca să te trezească.

Ar trebui să te duci mai des la doctor; n-ai de unde să ştii când o să ţi se urce aerele la cap.

Ar trebui să păstrezi vechile CD-uri; ştim cu toţii că viitorul e doar un trecut remasterizat.

Poate că e timpul să te gândeşti serios la oferta prietenului tău de a-ţi bate tălpile, în cuie, de podea, pentru că noile clădiri au început să dea semne de instabilitate.

Şi ar mai fi ceva. Ar trebui să luăm în considerare faptul că postmodernismul se prezintă sub forma unei femei cu dosul mare, şi, ca atare, trebuie să-i facem loc, să se aşeze comod ca să domnească liniştită. Lansez propunerea de a da foc tuturor scepticilor şi celor care nu cred în evoluţia asta superficială. Mă ofer să fiu prima care să testeze dacă flăcările sunt îndeajuns de fierbinţi…

Au fost…

Oamenii erau, odată, nişte fiinţe fascinante, iar secretele erau cele care le confereau o aură mistică. Tânăra prinţesă, inocentă şi puritană în timpul zilei, demonul însetat de sânge din timpul nopţii. Oamenii sunt legendele; poveştile lor continuă să fascineze minţile necoapte şi să otrăvească gândurile celor naivi.

Azi ce ne-a mai rămas? Scandalurile şi controversele sunt la ordinea zilei, iar desfrâul nu mai impresionează, acum că a ajuns doar o realitate cotidiană. Noi nu mai scriem legende, noi citim despre ceea ce am fi putut să fim, dacă vieţile noastre nu s-ar fi rupt definitiv de metafizic. Încercând să explicăm toate fenomenele şi studiind psihologia umană, am distrus barierele care separau indivizii între ei, bariere care făceau din fiecare om nu numai o fiinţă, ci o personalitate puternic înrădăcinată în anumite credinţe, mai mult sau mai puţin demonstrate şi creştineşti, o personalitate care punea mai mult  preţ pe un simţământ autentic de demnitate personală decât pe însuşi existenţa fizică.

Azi ne numim oameni moderni, ne lăfăim în propriul orgoliu şi căutăm să ieşim în evidenţă prin lipsa totală de spiritualitate şi prin necunoaşterea sacrificiului pentru o teorie sau pentru o persoană. Nu-i de mirare că ni se pare că timpul trece mai repede, şi că aşteptăm sfârşitul lui doar pentru că ar fi singurul lucru spectaculos pe care l-am putea înfrunta.

Something about Hannibal Rising

Poate cineva să zică că tipu’ ăsta nu face un criminal-canibal-student eminent pe cinste? (Gaspard Ulliel)

Grimasa de pe obrazul stâng e pur şi simplu creepy!

BTW, „Hannibal Rising” este cu siguranţă unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut!

Poşta 5-Snow patrol

Exaaact, începe a5a ediţie a camp-ului Poşta din cadrul centrului local de cercetaşi Lotus! 😀 (vezi Poşta 4)

Mâine pleacă staff-ul spre Babadag (şi eu, prin urmare 😎 ), şi ne întoarcem vineri. Se promite o distracţie…pe cinste! 😳 😀

Deci, câteva zile scăpaţi de mine şi de figurile mele. 😆


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,643 amatori
Februarie 2010
L M M M V S D
« Ian   Mar »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD