Etică şi…etichetă?

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.

ETICHÉTĂ, etichete, s.f. 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile dintre diplomați etc.; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), întrebuințate în relațiile dintre membrii unei clase, ai unei societăți etc

Aparent, multe nu prea mai ai de făcut; eticheta face totul pentru tine. Stă acolo ţeapănă, ţine de cald când ninge, îţi acoperă capul când plouă, îţi dă de mâncare când îţi este sete, de ce ai vrea să scapi de ea?

Eticheta spune cine eşti, şi tu nu mai trebuie să te sinchiseşti să întinzi mână şi să deschizi gura, repetând un clişeu de mult răsuflat.

Eticheta îţi oferă privilegii, sau te bagă mai rău în ra”at.

Partea proastă e că…eticheta se mai dezlipeşte. N-o dezlipeşti tu, au ceilalţi grijă s-o dezlipească pentru tine. Dar, calm, vine alta, nouă şi strălucitoare, gata să acopere golul lipicios lăsat de cea precedentă, şi, poate de data asta, o să ţină mai mult.

Amice, ştii ceva? Eşti un fraier!

Dacă ai impresia că eticheta asta are vreo legătură directă cu tine sau că îţi va salva, într-un mod miraculos, reputaţia, atunci te invit să te dai cu capul de monitor, să te spânzuri cu firul de la mouse şi să-ţi scoţi ochiul stâng cu un creion HB. Şi nu, faptul că te-am făcut fraier nu reprezintă o etichetă, este doar un adevăr. 😆

Teoria etichetei este relativ simplă, şi funcţionează după un mecanism fooooaaarte bine şi îndelung gândit, care, în aparenţă, dă un randament mulţumitor. Teorema sună cam aşa:

Ei te etichetează.

Aşa e, Domnule Îmi-Place-Eticheta-Mea. Ai face bine dacă ai pune mâna să mai înveţi câte ceva! 😆

Şi dacă stau şi eu să mă gândesc mai bine, nu este vorba numai despre o singură etichetă. Sunt cu zecile. Care mai de care mai divergentă decât cealaltă. Şi ştii de ce? Îţi spun eu, ei sunt de vină. Ei şi mentalităţile lor, limitate sau nu, dar totuşi atât de diferite. Ei te fac ceea ce nu eşti. Ori că te subestimează, ori că te supraapreciază, fac din etichetele tale cele mai adevărate minciuni.

Da, da. Etichetele sunt nişte minciuni. Şi rareori le influenţezi.

Eu, spre exemplu, sunt văzută de unii ca răul întruchipat, maleficitatea în persoană, din drumul căruia trebuie să fugi cât te ţin picioarele. Şi asta de ce? Pentru că mi-am bătut joc de cineva care apoi a răspândit sămânţa urei şi în rândul unora care nici măcar nu ştiu cum mă cheamă. 😀 Aşa de simplu mi-am luat etichetă de ‘aia bitchy care se crede deşteaptă’. Măi, drăguţilor, dacă măcar aţi fi în stare să-mi dovediţi că sunteţi mai wise ca mine…dar voi, voi micuţilor, habar n-aveţi că la past simple negative verbul ia forma de infinitiv scurt, în engleză. 😀

Dacă îţi alegi persoanele din anturaj, eşti fiţos.

Dacă citeşti mult, eşti tocilar.

Dacă porţi un tricou negru larg, eşti metalist.

Frumoşilor, nici cea mai semnificativă etichetă n-o să-mi zgândăre orgoliul, care se preocupă numai de lucruri serioase. 😆 O să continui să port tricouri largi, cămaşi colorate şi…largi 😆 , vestă şi cămaşă albă, părul tapat; o să continui să fac glume idioate şi să mă strâmb. O să continui să-i scuip cu venin pe fraieri. O să fac tot posibilul să-l văd pe Mr G târându-se în mocirlă 😀 … Dar asta-s eu. Mulţi se lasă intimidaţi de aceste etichete de prost gust…

Şi aici vine întrebarea care-mi tulbură gândurile de câteva zile încoace: Există vreo legătură între ‘etică’ şi ‘etichetă’?

Am ajuns la o concluzie…Că etichetele sunt făcute de cei lipsiţi de valori morale, numai din dorinţa de a-i subjuga pe cei slabi şi de a le strica reputaţia celor mai virtuoşi ca ei.

Voi ce credeţi? Etică…şi etichetă?


Anunțuri

5 Responses to “Etică şi…etichetă?”


  1. 1 gheghe 03/10/2009 la 19:41

    liceul tău sună mai americăneşte pe zi ce trece.
    cu puţin noroc se supravieţuieşte, oamenii se schimbă şi duşmanii copilăriei ajung să-ţi strângă mâna cordial (ţinându-şi în cealaltă mână plodul)
    n-aş putea să precizez cât e vina lor că sunt aşa acum. simplu, e vorba de „străinul” cel diferit şi greu de înţeles, de care le e teamă şi ale cărui gene nu ar fi bine să se perpetueze. e absurd şi primitiv, ar fi culmea plictiselii să arătăm toţi la fel.
    atitudinea respectivă nu are nimic etic sau moral, mintea lor nici măcar nu e atât de sofisticată încât să poată concepe trasarea unor norme etice.
    ştii ce ar fi drăguţ? o Uniune a Popoarelor Libere, fără unităţi administrative interne şi cu aplicarea modelului Locke îmbunătăţit. iar cetăţenii să fie străini-outkast din toată lumea.

  2. 2 Roxanne 04/10/2009 la 13:26

    To gheghe:

    Nu era vorba de liceul şi nici de mine; m-am folosit ca exemplu. 😆
    Vorbeam în general.
    Şi da, sunt de acord că „străinul” este văzut ca intrus care trebuie să dispară. Iar dau un exemplu: un grup de persoane (ca să generelizez) au zis despre mine şi încă câţiva că ar trebui să fim mai ca ei, să nu ne mai comportăm ‘altfel’. Din chestiile de genu’ ăsta reiese foarte frumos ideea de ‘efect de turmă’. Dar, să fim serioşi, chiar ar fi plictisitor să fim la fel, dar vezi tu, ei concep ‘diferitul’ ca fiind câh. Unde nu-i cap, vai de picioare. 🙂
    Vreau şi eu în Uniunea aia. 😀

  3. 3 AllTheSame 05/10/2009 la 18:26

    Mda…Etichetele mele se schimba lunar ca sa zic asa deci nu au timp sa se altereze si nici cei care le ‘lipesc ‘ cum le zici tu nu se plictisesc . :))

  4. 4 Lox. 05/10/2009 la 20:23

    Nici gand ! 😐 Am un amarat de canon cu 7.1 mpx .. Dar ma straduiesc si eu 😀

  5. 5 nidweb 05/10/2009 la 20:52

    Va propun o forma de promovare reciproca a site-urilor noastre. Va ofer link din toate paginile unuia din urmatoarele site-uri, la alegerea dvs.:

    http://articoleturism.wordpress.com
    http://cadastru.wordpress.com
    http://rocontabilitate.wordpress.com/
    http://resurseumanero.wordpress.com/
    http://terensintetic.wordpress.com/
    http://uleipalmier.wordpress.com/
    http://uleicocos.wordpress.com/
    http://parafin.wordpress.com/

    In schimb, va rog sa puneti in site-ul dvs. linkul cu urmatoarele specificatii:

    Titlu: web design
    URL: http://www.nidweb.ro

    Astept detaliile linkului dorit si site-ul unde doriti sa fie plasat

    Cu stima,
    Nidelea Cristian
    nideleacristian@gmail.com


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
Octombrie 2009
L M M M V S D
« Sep   Noi »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: