Arhivă pentru Octombrie 2009

Cum s-a schimbat modificarea şi alte chestii neinteresante

Am menţionat, mai demult, cum s-a modificat schimbarea; după nu foarte mult timp, socialismul a căzut şi s-a lovit la cap de caldarâm, şi a urmat, inevitabil, schimbarea modificării, care a dus la o frenezie generală. Nu, nu m-am trezit cu picioarele pe pernă. Vreau să spun că, însfârşit, sorţii sunt de partea elevilor, şi…conducătorul turmei a căzut! :devil:

A durat ceva, dar iată, acum ne putem îmbăta cu dulcea idee că totul va fi mai bine. Acum mi-am amintit de o anecdotă pe care ne-a spus-o profesoara de română:

Bulă se duce la preotul din sat să-şi spună păsul.
– Uite, părinte, îmi merge aşa de greu în ultimul timp! (nu mai ştiu exact cum era, înfine se plânge de nevastă-sa, de faptul că are casa mică, etc)
– Bulă, fă precum îţi zic eu. Bagă vaca în casă.
Bulă se duce supărat acasă şi face cum i-a zis preotul. A doua zi, iar vine la preot.
– Părinte, mor! E şi mai rău!
– Ei, Bulă, atunci bagă şi capra.
Se duce Bulă acasă şi bagă şi capra. Următoarea zi vine din nou la preot.
– Ce mă fac părinte! Simt că turbez! N-a fost niciodată atât de rău!
– Aşa, acum să scoţi capra.
Şi Bulă face cum i-a zis preotul. Următoarea zi:
– Ei, cum e, Bulă?
– E mai bine, părinte, e mai bine.
– Acum scoate vaca.
Se duce Bulă şi scoate vaca.
– Acum cum e?
– Doamne, părinte! N-a fost nicicând mai bine!

Cam aşa a fost şi la noi. N-am ştiut să apreciem ce-am avut, şi ne-a băgat partidul Roş’ vaca (fără jignire 😆 )în liceu; şi când am văzut cum e cu vaca, ne-am ieşit din minţi. Iar când vaca o plecat, uh, parcă nicicând n-o fost mai bine!

Asta dovedeşte ce multă influenţă are politica într-o instituţie prestigioasă ca liceul. 😆 Plecarea Pătlăgelelor Roşii din guvern a tras cu ea şi plecarea directorilor. So, după 40 şi céva de zile, cât a avut timp să aleagă între partid şi funcţia de director, miracolul s-a produs, şi Drăgălaşa a renunţat la post!!! Şi aşa, a revenit vechea directoare care este super OK, şi abia acum ne-am dat seama.

În scurta ei domnie, Drăgălaşa a reuşit să ne strice tot cheful şi să-i întoarcă pe elevi împotriva ei (bine, cel puţin pe cei care n-o linguşesc) şi să le dea funcţii nemeritate pupincuriştilor. Ei, na!, cine n-ar face asta? 😆 A, şi a adus o mini-patiserie în liceu care, surprinzător, are produse comestibile şi chiar…bune.

În ziua când ea a căzut, Porţile Raiului s-au deschis. Da, ea a închis porţile de la intrarea în liceu ca să nu-şi mai parcheze nimeni maşina pe teren. Şi, culmea, în acea zi, o colegă de-a mea a avut o problemă la coloană, pur şi simplu nu se mai putea mişca. Şi am chemat salvarea. Ei bine, dacă poţile erau închise, salvarea nu putea să vină până la intrarea în liceu, şi cineva ar fi fost nevoit s-o care. Vedeţi? E mai bine acum!

Dar gata, ajunge cu atâta ocară!

31 octombrie, Halloween.

Aseară m-am uitat la Prima TV la „Sleepy Hollow”, o altă creaţie semnată Tim Burton. Geniul Burtonian este, de necontestat, foarte ciudat. Ruşine mie, nu am văzut decât 5 filme mari şi late de-ale lui. Şi de ce, mă rog? Nu ştiu cum se face că nu găsesc niciodată timp.

În fine, începusem să vorbesc de stilul Burtonian, care este, în principiu, caracterizat de o aură întunecată şi ciudată, care, surprinzător, nu-ţi provoacă groază. Acum exclud „Planet Of The Apes” şi „Charlie and The Chocolate Factory” dintre cele 5 pe care le-am văzut. Fiind, totuşi, vorba de Halloween, amintesc de epicul „Edward Scissor Hands”, de „The Nightmare before Christmas”, de „Sleepy Hallow” şi de „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street”.

În 3 dintre ele, actorul principal este…Johnny Depp. Ok, eu nu sunt înnebunită după el, ba chiar îl consider ca fiind cel mai libidinos actor care există, dar este făcut pentru filmele acestea mai dark, şi chiar are în ele un sex appeal ceva mai ciudat. (Menţionez că sunt totally anti-Piraţii Din Caraibe)

Filmele sale aşa-zise de groază au această aură ciudată pentru că mereu aduc a animaţie. „Sweeney Todd” spre exemplu: când Benjamin Barker a.k.a Sweeney Todd le taie beregata oamenilor, sângele ţâşneşte ca  un izvor, ceea ce este puţin probabil.  Aşa cum cad capetele retezate de Călăreţul Fără Cap şi se rostogolesc pe pământ, cu o expresie îngrozită pe chip. Tocmai această tendinţă de neverosimil face ca filmele lui să nu fie prea de groază.

Aceste filme au imaginea predominant decolorată, mergând chiar înspre alb-negru-gri, o metodă interesantă folosită pentru a delimita ‘răul’ de ‘bun’. Numai la sfârşitul lui „Sleepy Hallow”, imaginea capătă culoare, atunci când mama vitregă a Katrinei a fost învinsă, iar lucrurile au revenit la normal, în timp ce Călăreţul Fără Cap s-a întors în iad.

În „Sweeney Todd” imaginea capătă culoare numai când Benjamin Barker are viziuni din trecut. De asemenea, singurul lucru care apare colorat este focul din cuptorul de plăcinte, acolo unde Sweeney îşi găseşte sfârşitul. Sinceră să fiu, acest film mi-a lăsat o impresie ciudată. După ce l-am văzut, am rămas pur şi simplu numb. Eram oarecum şocată, dar şi impresionată. Un film pe care sigur nu-l voi mai vedea a doua oară. 😆

„Edward Scissor Hands” este prea vechi ca să-mi aduc bine aminte de el. 😆 Ştiu că şi acolo alternau imaginile colorate cu cele decolorate, care predominau în momentele în care apărea castelul lui Edward.

„The Nightmare Before Christmas” este o animaţie reuşită, care nu aduce deloc a film de groază. Şi totuşi Jack Skellington a fost luat ca fiind o emblemă pentru emo kizi. De unde până unde, nu ştiu.

Acest articol a fost totally random, şi l-am scris în încercarea de a-mi încălzi mâinile. E îngrozitor de frig.

Anunțuri

A prins culoare

Ce a prins culoare? Oraşul! 😆

De când a început campania electorală, oraşul  a prins nişte nuanţe magnifice de portocaliu, amestecat pe alocuri cu roşu. Cred că am ajuns să văd mai des faţa lui Băsescu decât feţele propriilor părinţi.

O fi mai puţin mai bine, şi mai mult mai rău… Machiaj mai puţin e mai bine, conexiune mai slabă la Internet este clar mai rău. Mai mulţi bani nu vor face niciodată un rău, aşa cum mai puţine haine groase pe timp de iarnă numai bine nu fac. 😆

Şi chiar dacă vor fi ei mai mulţi sau mai puţini, semafoarele tot roşu şi verde vor arăta, Dunărea va fi la fel de jegoasă, iar în cluburi va bubui acelaşi beat care te zgârie pe creier.

„Hei, nenea, da’ unde e schimbarea aia pe care ne-ai promis-o?”


Preţul e mic.

[…]

Auzi?
Strigătul lor.
Te cheamă înapoi. Te-ai îndepărtat;

Crezi?

Că tot ce faci acum este

Să plăteşti?

Suma e o viaţă;
Paradoxal,
Suma e mare,
Iar viaţa e foarte scurtă.

Disperaţi?

JD803729

…sau doar bolnavi? Oamenii din Teliţa se pare că nu numai că sunt disperaţi (au scris asta pe o coală murdară de hârtie cu un pix verde 😎 ) şi bolnavi, dar sunt atât de idioţi încât nici nu-şi mai ştiu numărul de telefon. 😆 Probabil se emoţionează când scriu Nokia 1100.

Poveşti din Lumea de Purpură (2)

weltanscauung Şoferul m-a aruncat din autobuz, chiar în mijlocul străzii. Am aterizat în bărbie, pe caldarâmul abraziv, julindu-mi genunchii.

Peisajul se schimbase radical.

Lumini pulsau din toate părţile. Oamenii se îmbrânceau, iar în mijlocul gloatei n-am putut decât să remarc un miros căruia am aflat că îi zice „transpiraţie”. Însă n-am fost pe deplin lămurită dacă este vorba de un parfum foarte scump.

Bruce îmi zisese că în Las Vegas o să găsesc răspunsurile la toate întrebările mele; dar ce-ar fi ca ele să mă găsească pe mine? Aşa că m-am pironit în faţa unei clădiri pe care scria cu lietere mari şi roşii „First Class Striptease” şi am început să întreb purpurarii, în stânga şi în dreapta, de ce sunt ei consideraţi ca fiind decăzuţi. Mulţi s-au uitat chiorâş la mine, unii mi-au zis că „nu le am pe toate la mansardă” (cu toate că apartamentul meu nu are decât dormitor şi baie), alţii m-au trimis să-l vizitez pe „Dracu”, iar unii, pur şi simplu, şi-au vărsat lichidul în exces pe gură, direct pe hainele mele. Am mulţumit fiecăruia în parte, gândindu-mă că ei nu sunt în măsură să-mi răspundă la o întrebare care vizibil le depăşeste intelectul, şi că doar  conducătorul lor deţine toate informaţiile secrete.

Mi-am continuat drumul de-a lungul străzii. Din când în când, din ganguri se auzeau nişte sunete puternice, dar scurte, care erau mereu întrerupte de câte o cădere greoaie. Unii purpurari, îmbrăcaţi diferit faţă de ceilalţi, mă opreau şi se agăţau de hainele mele, cerându-mi „bani”. Mi-am scos carneţelul şi mi-am notat acest termen…

Într-un sfârşit am dat de o doamnă binevoitoare, care mi-a zis unde l-aş putea găsi pe conducătorul lor. Ea mi-a spus ceva de Casa Albă…

*

Casa Albă era o clădire mare, şi, inevitabil, foarte albă (purpurarii aştia sunt atât de previzibili, nu sunt deloc spirituali. Iar sarcasmul le lipseşte cu desăvârşire). La intrare era o armată de purpurari musculoşi, gata să mă ia la bătaie, dacă calcam strâmb. Am zâmbit patetic, şi am cerut să-l văd pe conducător. Femeia de la intrare (am înţeles că era un fel de „secretară”), mi-a adresat nişte cuvinte e care nu le-am înţeles, şi m-a corectat zicându-mi că pe conducător îl cheamă Preşedinte . Apoi a umflat un balon de gumă care îi s-a spart şi i s-a întins pe toată faţa. Cu ochii lipiţi pe jumătate, mi-a arătat cu degetul uşa care ducea spre camera Preşedintelui. În mod politicos, am bătut la uşă şi am intrat.

Înăutru erau trei bărbaţi: unul din ei stătea la birou, cu spatele la uşă, cel care purta o pereche de ochelari de soare stătea pe canapea şi cânta într-una: „It’s a beautiful day!”, şi cel de-al treilea era la un alt birou,cu figura parcă imobilizată în faţa unei cutii subţiri, care emitea lumină. Pereţii erau acoperiţi cu poze ale unui individ cu părul slinos şi dat pe spate (aha, deci el este marele Elvis, Regele!), iar pe peretele din faţa mea era o poză cu faţa unui alt individ, care aducea mai mult cu o maimuţă, găurită aprope în întregime (am aflat că jucau darts pe poza aceea), şi pe care scria: „Bush is an asshole.”.

– Cine este domnul Preşedinte? am întrebat.

Atunci bărbatul de la biroul din faţă s-a ridicat în picioare şi a venit înspre mine mergând cu spatele (un soi de dans…). Când s-a întors, am putut să-i observ faţa foarte albă, ca de mort. Era îngrozitor de slab, avea ochii injectaţi şi  vocea subţire, dar răguşită. Mi s-a prezentat ca fiind Michael Jackson.

Mi-a zis că el era doar temporal e aici, pentru că adevăratul Preşedinte s-a dus să-şi facă un tratament de albire (ce-o fi şi aia…). Apoi, mi i-a prezentat pe ceilalţi domni. Bono era cel care cânta, iar cel care stătea la „calculator” era Bill Gates. Am avut ocazia să stau de vorbă cu ei, şi să le prezint povestea mea. Reacţia lor a fost una plăcută, au început să râdă cu lacrimi, nemaiputând să se oprească, zicând că „mare este grădina Domnului.” (nu cred că mă interesa acest amănunt, având în vedere faptul că nici nu-l cunoşteam pe domnul Dumnezeu. Dar, totuşi, dacă acest Dumnezeu are grădina aşa de mare, ce cultivă de are nevoie de atâta pământ?) După ce au terminat, într-un sfârşit cu râsul, Bill Gates a zis „…haideţi să-i facem jocul!” Michael Jackson spunea că lumea lor nu e perfectă, dar poate fi îndreptată dacă lumea ar face eforturi ca s-o „trateze”. Bono a spuns că pacea mondială e doar o reclamă care se vinde bine, şi tot insista cu „It’s a beautiful day!”. Bill Gates a fost mai rezervat, el a spus că atâta timp cât n-are legătură cu Java şi cu sume cu 8 zerouri, el n-are nimic de zis.

Dezamăgită şi de această dată, am ajuns din nou în stradă, nu înainte de a bea un pahar mare de Cola, un lichid negru care-ţi strică stomacul, dar care este atât de bun!

TO BE CONTINUED

Se poate…

…ca cineva să „rocăiască” ca un uragan pe…altcineva? 😆

Condiţii şi efecte

JD MOD sign

Satnga: Flavia ; Dreapta: Eu.

Ce ziceţi dumneavoastră de asta?

Dacă, defapt, Pământul se învârte în jurul Soarelui, şi fiecare rază aterizează în buricele noastre? Avem tot dreptul să ne fudulim cu privilegiile astea, şi, de ce nu?, să ne permitem să ne considerăm ca fiind unici în univers; departe de a fi lamentabili, discutăm liber despre un subiect delicat, care stă, în tot cazul, la temelia societăţii. O problemă care, de-a lungul timpului, a dat naştere la mii de controverse, a întunecat milioane de creiere şi a vărsat sute de milioane de litri de sânge. Şi, ciudat sau nu, continuăm să ne îndoim la fiecare bătaie a vântului.

Asta nu e religie, e adevăr.

Dar de asta ce ziceţi?

Dacă, defapt, nu ştim cine suntem? Dacă ceea ce credem noi că suntem este…eronat? Am putea, foarte bine, să fim doar nişte marionete, goale în interior, care au măştile lipite cu prenandez. Dar, din nou, ne agăţăm de acelaşi pretext prin care susţinem că avem răspunsurile la toate întrebările.

Ăsta nu-i ideal, e perfecţiune.

Dar dacă, domnule, nu există ideal? Dacă există perfecţiune? Dacă lumea este tocmai perfectă pentru că are atâtea imperfecţiuni? Scuzele, văicărelile, plânsul de milă — le tolerăm numai pentru că suntem adevăraţi filantropi. De altfel, le practicăm pentru că suntem nişte demenţi, pentru că ne place să ne auto-mutilăm, psihic vorbind. De ce n-am socoti perfecţiunea ca fiind tocmai ce, până acum, consideram imperfect şi infam?

Ăsta nu-i un vis, e realitate.

Dar staţi, că mai este.

Dacă învăţaţii noştri ar fi, în esenţă, nişte filistini abjecţi? Ei îşi storc creierii să priceapă mecanismul de funcţionare a societăţii, asudează pe caiete măzgălite în întregime şi mor săraci şi singuri, neîmpăcaţi, pentru că au impresia că nu şi-au îndeplinit misiunea pe care soarta le-a hărăzit-o. Pe de altă parte, cei aşa-zişi săraci cu duhul au creierul odihnit, dorm ca nişte buturugi şi mor bucuroşi, fără să-şi facă vreun complex, cum că nu s-au împlinit, pentru că, la urma urmei, habar n-au ce vreau de la viaţă şi nici nu se sinchisesc să o înţeleagă. Mor râzând, cu gura larg deschisă, căci a lor este împărăţia Cerurilor.

Este asta, domnule, corect? Se poate ca cel mai mizantrop dintre mizantropi să se integreze, fără probleme, într-o societate care ii repugnă?

Dar, definiţi-mi, înainte de toate, termenul „corect”.

Asta nu-i veste, e poveste…

[We’re all gonna die…]


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,644 amatori
Octombrie 2009
L M M M V S D
« Sep   Noi »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD