Răul, de la rădăcină (2)

Continuare.

[…]

Podeaua era la fel de şubredă ca toate celelalte scânduri din încăpere. La intrare, în prag, era înnegrită, ca şi cum suflul unui foc a pătruns pe sub uşă, fără să provoace prea multe daune.

În centru era masa. Cu spatele la el, rezeemată de spătarul scaunului, stătea ea, nemişcată, abia dând semne că ar mai respira. Părul roşu i se revărsa în valuri până aproape de podea. Intensitatea culorii l-a făcut să tremure. S-a întors pe un picior şi a dat să iasă; atunci ea a tuşit.

Mii de ace i-au străpuns pielea, pupilele i s-au dilatat, sinapsele i-au îngheţat şi s-a răzgândit. Şi nu ştia de ce.

S-a aşezat pe celălalt scaun de la masă, faţă în faţă cu ea.

Ea privea prin el, la geamul din spatele lui, geam pe jumătate spart, prin care de revărsa lumina albastră a dimineţii. Încă nu-i remarcase prezenţa. Pleoapele îi înţepeniseră, iar ochii ei negri visau larg. Goi. Avea ochii goi. Mai adânci decât un puţ, mai strălucitori decât scăpărările regulate ale stelelor, mai calzi decât adierile focului din şemineu, şi totuşi atât de goi; la fel de lipsiţi de orice sentiment ca un schelete de carne.

Respira pe gură, printre-i buzele vineţii întredeschise. El s-a uitat îndelung la ea. Dar nu vedea nimic.

– De ce m-ai chemat? a întrebat-o.

Atunci a tresărit, parcă revenită din sevraj.

În momentul în care ochii lui metalici au întâlnit ochii ei, lumea s-a oprit în loc, timpul a înţepenit, iar aerul din încăpere s-a încălzit treptat, înfiripându-se şi un mirosfin de răşină.

Vârfurile firelor lui de păr îngheţaseră, dându-i părului său o tentă argintie. Completa perfect albastrul pur al hainelor şi al ochilor.

Şi-a scuturat mânecile de praf şi şi-a dres glasul. Aştepta, impacientat un răspuns.

Ea a întors capul, uitându-se la oglinda spartă de pe perete. Imaginea ei era acum împărţită în zeci de bucăţi, ca într-un puzzle malefic. Ochii ei continuau să sclipească în acelaşi chip macabru, rămânând, totuşi, extrem de calmi.

-Eram curioasă, a spus scăpând un oftat prelung.

(Aveam de gând să termin articolul aici. :lol:)

La auzul răspunsului, el a bătut cu pumnul în masă. O trezi din scurta-i reverie; o urmă de încruntare se putea citi, în acel moment, pe fruntea ei.

– Ai impresia că poţi schimba ceva? ăşi ridică el tonul, bătând din nou în masă.

Ea a luat o poziţie indiferentă, studiindu-şi mâinile. Din vârfurile degetelor creşteau vlăstare ale tinereţii, bogate în boabe şi seminţe ale speranţei şi cugetului liber, care se hrăneau cu fiecare secundă care trecea. Dar de data asta, timpul stătea în loc, şi toată frumuseţea pălise. Se uscau şi se înnegreau, sub suflul lui rece.

El n-o scăpa din ochi. Îi urmărea fiecare mişcare, fiecare contracţie a fiecărul muşchi, şi se simţea, de data aceea, victorios. Buzele i s-au strâmbat într-un zâmbet de o mândrie falsă. Se bucura de fiecare moment, pentru că timpul nu-i mai era potrivnic, şi se îmbăta cu fiecare strop care-i netezea chipul şi îi făcea trupul mai puternic. Pe ea o vedea ca o umbră care căuta cu disperare un refugiu întunecos, unde să-şi petreacă nemurirea şi nemernicia. Vedea cum fiecare părticică a fiinţei ei urla de disperare, pentru că lucrurile scăpaseră de sub control.

– Tu n-ai fost întotdeauna aşa, şi-a întors faţa spre el, căutând un pic de înţelegere în sclipirile metalice ale ochilor lui. Dar aşa trebuia să se întâmple. Ai îmbrăţişat binele şi dreptatea, şi ai uitat de suflet şi nevoile lui. Ai devenit un munte de gheaţă, care se topeşte câte puţin la fiecare răsărit de soare. Dar îţi va veni de hac…

– Ce îmi va veni de hac?

Înfuriat, s-a sculat de pe scaun, aruncându-l la o parte. Canalizându-şi furia, şi-a închis pleoapele, respirând regulat.

– Timpul. Odată cu trecerea timpului, lumea o să aibă din ce în ce mai puţină nevoie de tine.

– Cine eşti tu să-mi spui toate acestea? îi aruncă o privire veninoasă.

– Eu…sunt mama ta, zise cu un ton scăzut, mângâindu-şi pântecele slăbit.

El s-a îndreptat spre oglindă. Încercând să se calmeze, îşi plimba arătătorul pe fiecare margine ascuţită a cioburilor. Apăsând mai tare, s-a tăiat. A lăsat sângele să curgă pe suprafaţa netedă; acesta curgea încet, lăsând o dâră negricioasă în urmă. Uitându-se la deget, a văzut cum sângele care i se prelingea pe mânecă se transformase în smoală. S-a speriat.

– Tu nu eşti mama mea. Tu nu eşti ca mine, şi eu nu am fost niciodată ca tine. Nu este posibil!

Auzind aceste cuvinte, ea s-a încruntat, şi un rid i-a brăzdat obrazul supt. Apoi a râs; un râs mai groaznic decât insuşi freamătul focului din mijlocul iadului. Uitându-se în pământ, a zis:

– Nu, ai dreptate. Nu eşti ca mine… Eu sunt diavolul!

[Sfârşit. 😀 ]

Anunțuri

9 Responses to “Răul, de la rădăcină (2)”


  1. 1 ultimulcavaler 27/09/2009 la 22:11

    Foarte tare, dar care e morala povestii?

  2. 2 ultimulcavaler 28/09/2009 la 08:35

    Tudor Arghezi spunea ca lumea a fost formata intr-un „ceas de scarba divina”…sper sa nu ma insel. Arghezi avea un permanent conflict cu divinitatea, iar din cauza vremurilor grele nu de putine ori se indoia de existenta acestuia.Sunt diferite teorii…ca binele a provenit dintr-o ura fata de rau. Mai exista si categoria celor „bolnavi de optimisti”(ce mult imi doream sa fiu asa) care vad bine in orice om. Eu nu fac parte din niciuna dintre ele…mereu am fost(si nu stiu pentru ca timp) un om de mijloc. Am vazut si cele mai bune lucruri pe care bune lucruri de care este capabil un om, dar si raul pe care il poate face(poate nu am vazut, dar constientizez). Cum ramane cu Gustavo Kuerten(http://ultimulcavaler.wordpress.com/2009/09/16/guga/), Tommy Douglas(vezi filmul)? Nu cred ca omul provine din rau, dar nici din binele suprem. Unii dintre iluministi considerau ca daca existenta divinitatii devine un complex asupra vietii noastre…atunci mai bine atei. Si cel putin din perspectiva mea, nu-mi fac o problema daca am provenit…chiar si din rahat(turcesc desigur).
    Publicul ar fi curios sa stie: in ordinea mondiala tu in ce pozitie te afli?

  3. 3 Ionut 28/09/2009 la 17:25

    tu esti culmea … cum sa se termine asa brusc!? de ce?

  4. 4 eu 02/10/2009 la 15:23

    hai sa iti zic ceva, daca vrei poti, placut stilul putin dubios totusi este o minte umana la mijloc, diavolul suna usor aiurea, totusi, suntem oameni 🙂

  5. 5 eu 02/10/2009 la 15:25

    pot explica morala? intreba cineva mai sus…

  6. 6 Roxanne 02/10/2009 la 20:17

    To ultimulcavaler:

    Omule, ai cam nimerit-o, văd că mi-ai ascultat aberaţiile. 😆 Dar divinitatea n-are nicio legătură cu acest text. 😀

  7. 7 Roxanne 02/10/2009 la 20:17

    To Ionut:

    Păi, ăsta e tot farmecul. 😆

  8. 8 Roxanne 02/10/2009 la 20:19

    To eu:

    Dacă vrei să deschidem subiectul Bine-Rău, atunci pregăteşte-te să pierzi câteva ore aiurea! 😆


  1. 1 Răul, de la rădăcină « Roxanne Stump Trackback pe 17/10/2009 la 15:00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
Septembrie 2009
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: