Fiecare cu ce-l doare

E 11 septembrie, şi o naţiune întreagă plânge. Sau cică plânge. Şi oricum dacă ar plânge, ar face-o de faţadă. Bine, majoritatea. Cei care n-au suferit.

E 11 septembrie şi îmi zboară gândul (din nou) la Fahrenheit 9/11.

Dar nu mă doare pe mine de asta. Dacă aş fi fost creierul care a pus la cale această mascaradă, poate că m-aş fi zvârcolit în pat, gândindu-mă că din cauza foamei mele de putere am omorât nişte oameni care…nici n-au prea avut ce căuta în planul meu de a cuceri lumea. Şi totuşi, nu sunt în situaţia asta, deci nu mă prea doare.

E 11 septembrie, şi mie nu-mi pasă. Aşa cum nu-mi pasă că mâine e 12, cum nu-mi pasă că pe 13 e VMA-ul aşa suprasaturat cu imbecili şi cu premii acordate aiurea. Uite, îmi pasă că luni începe şcoala. Şi îmi pasă de…treburile pe care sunt nevoită să le fac. Mă doare când mă gândesc că e cam goală punga de tortillas, că nici ketchup nu mai e prea mult, că mi-e lene, că inspiraţia mea iar ia o vacanţă după numai două săptămâni de lucru, că iar mă lovesc de problema cu memoria limitată a MP3-ului…

E 11 septembrie, şi văd că m-am complăcut. Cum era vorba aia…cel mai uşor ne iertăm pe noi înşine.

E 11 septembrie şi observ cum fiecare are câte o problemă: cineva se plânge de roz, altcineva se plânge că a fost nevoită să cumpere cuiva cadou un inel de aur, cineva îşi pune întrebări existenţiale, cineva are ceva cu părinţii, cineva se confruntă cu tehnologia, cineva lucrează la blog, cineva se interesează de Muse şi de noul lor SUPER material, cum ziceam, fiecare cu ce-l doare.

Ce-mi pasă mie de tanti aia care şi-a pierdut copilul, soţul şi cuscrul de cumătru vitreg pe 11 septembrie în 2001? Ce-mi pasă mie că unul pune gresie la oi? Ce-mi pasă mie de mail-urile pe care le primesc în spam cu pornache? Serios, ce-mi pasă mie? N-am învăţat că nu e bine să te interesezi de vieţile altora?

Şi totuşi, numerologia spune că sunt tipică fraierei care vrea să salveze lumea.

Dar ce-mi pasă…oh, there’s no use. Oricum îmi pasă mai mult decât îţi pasă ţie…

Anunțuri

9 Responses to “Fiecare cu ce-l doare”


  1. 1 brushvox 11/09/2009 la 18:23

    mie mi-a tot păsat ba de una, ba de alta. mai mult de „câte una”… 😆 şi n-am ajuns nicăieri.
    despre politică nu mai scriu un rând… e drept, am pregătit un album destul de „dubios” şi luni – când tu mergi la şcoală – lansez (încă) un clip provocator… 😀
    aprope tânăr şi (parcă) tot mai neliniştit… 😆
    ştii carte-i baiul? nu ne pasă şi nici lor, dar ne… buşesc direcţia.

  2. 2 gheghe 11/09/2009 la 19:27

    Cei care au gândit atentatul pentru bani şi putere nu au inimă, dorm mai departe fără griji. Nu ne pasă şi e normal. Am văzut destui morţi şi m-a încercat cel mult o nelinişte. Cu totul altceva atunci când mi-am îngropat un prieten. Memoria colectivă e pe termen scurt, dar lucrurile încep să se mişte. Chiar dacă Lumea e cel mult în grevă japoneză acum.

  3. 3 Roxanne 11/09/2009 la 19:54

    To brushvox:

    Păi, nu-i şi normal să ne pese numai de munca nostră? 😆
    Ne facem sânge rău degeaba. Dar eu una nu mă pot abţine, şi cred că asta o să mă îngroape! 😆

  4. 4 Roxanne 11/09/2009 la 19:55

    To gheghe:

    … să vedem unde se ajunge.

  5. 5 ultimulcavaler 12/09/2009 la 12:12

    Nu vreau sa intru in detalii despre atentat, dar in urma cu un an am urmarit un seria foarte bun-Third Watch(Schimbul trei pe AXN-VEDETI CA FAC PUBLICITATE) in care era prezentata viata unor politisti, pompieri, paramedici. Serialul a aparut prin 1999-2000 si a avut cateva episoade dedicate atentatelor. Cum am zis nu vreau sa intru in detalii, dar multi din politistii, pompierii si paramedicii de atunci s-au imbolnavit psihic din cauza unor evenimente tragice: cand i-au vazut pe cei din turn cum se aruncau in gol pentru ca ramasesera fara aer sau cand scormoneau in moloz dupa resturile umane. Cred ca nu exista niciunul dintre noi care nu a primit ajutor in viata si tot eu cred ca nu a murit cel care v-a ajutat. Strabunicul meu nu era obligat sa mearga la Cel De-al Doilea Razboi Mondial pentru ca avea multi copii si o anumita varsta. A mers si a murit in razboi. Bunicul meu a mers la revolutie si a efectuat arestari si a ales sa nu-si faca certificat de revolutionar pentru ca a considerat ca a luptat ca generatia urmatoare sa aiba o sansa mai buna. Ei au facut asta si sunt multi ca ei. Totusi, de ce ne uitam la toate NIMICURILE care nu au putut sa faca un lucru bun?

  6. 6 brushvox 13/09/2009 la 08:30

    ‘neaţa.
    aşa ziceam şi eu la 19 ani, apoi la 28 şi… nu mai zic mai departe că şi aşa îmi spun copii de la bloc „nenea”… 😆

    duminică faină să ai. 🙂

  7. 7 Roxanne 13/09/2009 la 09:40


    Timpul, huh? What a whore! 😆

  8. 8 DizZY 29/09/2009 la 16:47

    Mda…
    Ca sa pui la cale planul asta si sa omori 3.000 de oameni, inseamna ca nu esti un om care sa te afecteze seara in somn.
    Nu se zvarcoleste ala deloc, il intereseaza doar ce a iesit de pe urma planului…

  9. 9 Roxanne 02/10/2009 la 20:18

    To DizZY:

    Eh, îţi dai seama că am exagerat… :mrgreen:


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,670 amatori
Septembrie 2009
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: