Poveşti din Lumea de Purpură (1)

Era una dintre zilele în care îmi luasem liber de la înhămat ponei roz la ferma de pe cei Trei Nori Zbanghii, şi mă aşezasem liniştită pe patul meu în stil rococo, servind un suc de mere de Eden.

Papagali se opreau la fereastra mea, tânjind după tablete de ciocolată cu alune. I-am servit, şi numai pentru că-mi plăcea la nebunie coloritul penajului lor, care avea tendinţa să strălucească în reflexii roşiatice.

Covorul era mai moale ca de obicei. Probabil noua menajeră pe care o angajesem l-a spălat. Îmi pierdeam picioarele în el, şi albul lui era atât de clar, că vedeam fiecare carcalac albăstrui care mişuna prin el. Făcuse o treabă bună. La început am fost sceptică când a fost vorba s-o angajez, pentru că râtul ei nu-mi inspira încerdere. Dar un prieten m-a sfătuit să nu mă cobor la nivelul la care s-o cataloghez după imagine, aşa cum fac locuitorii Lumii de Purpură.

Briza mării intra în cameră, aducând cu ea un miros plăcut de naftalină, care îmi gâdila simţurile, ducându-mă cu gândul la vecinii noştri din Lumea de Purpură. Am auzit de multe ori pomenindu-se de ei; dar deobicei erau luaţi ca un exemplu negativ. Chiar şi la fermă, Bătrânul îşi compara tot timpul poneii cu armăsarii destrăbălaţi ai purpurarilor. Eu n-am cunoscut niciodată un purpurar. Nici măcar de graniţa cu ţara lor nu m-am apropiat niciodată. Defapt, singurele drumuri pe  care le făceam începeau de la etajul 14592 al casei în care stăteam, şi se înceiau deobicei în hangarul de la fermă ori la restaurantul lui Caracatiţă, sau la Grădina din Cel-Mai-Vestic-Punct-Al-Estului. Dar în acea zi, am simţit nevoia să fac o schimbare.

După ce am terminat a şaptea ciocolată cu papagalii, mi-am luat traista din piele de Hyla arborea şi am coborât la parter cu ajutorul cearşafului care ţinea loc de tobogan. Pe drum, am încercat să-mi ascund urmele cât mai bine, pentru că nu era permisă trecerea fără voie în Lumea de Purpură. M-am agăţat de copaci, m-am pitit printre arbuşti astfel încât să calc cât mai puţin pe trotuarul de polistiren. La graniţă, un uriaş îmbrăcat ca Zâna Măseluţă păzea bariera. Am fost nevoită să născocesc cât mai repede un plan. M-am dus la el şi i-am zis:

– Aoleu, lasă-mă să trec!

– Ai permisiune de la administrator? râgâi acesta.

– Nu, n-am avut timp. Te rog, lasă-mă să trec că mă doare măseaua.

– Te doare măseaua? zise subţiindu-şi vocea şi holbându-şi ochii într-un aşa hal că am crezut că o să-i iasă din orbite şi că o să mă stâlcească aşa cum ar face-o un bolovan căzut de pe munte.

Mi-am apucat maxilarele cu câte o mână şi am deschis gura cât mai larg ca uriaşul să poate vedea problema. Parcă intuisem că era miop. A strâmbat din nas şi a scăpat un „Ahaa” puternic, de m-a dărâmat pe jos ca o furtună.

– Şi ce vrei de la purpurari? m-a întrebat încruntându-şi toată figura.

– Am auzit că au dentişti buni.

Vizibil tulburat, dar şi îngrijorat pentru situaţia mea, a ridicat bariera cu degetul mic de la mâna dreaptă şi mi-a permis să trec. Am păşit victorioasă înainte, şi în următoarea secundă am simţit cum pământul îmi fuge de sub picioare. Am căzut în gol şi n-am simţit nimic.

*

Am aterizat în fund.

Diferenţa dintre cele două lumi am simţit-o imediat. Pe când la noi totul e dominat de albastru deschis şi alb, aici predomina negru, un verde închis şi încă o culoare care am aflat mai târziu că unii purpurari o numeau răhăţiu. Prima mea oprire a fost la o bodegă. Înăuntru era ceaţă, şi un miros greu îmi inunda sinusurile şi mă făcea să tuşesc. La un moment dat am avut impresia că am călcat în ceva moale. Erau multe mese, şi foarte mulţi clienţi adunaţi în jurul lor. Se râdea, se glumea, se bea, se râgâia, se băteau. Am observat un dialect ciudat care consta în anumite expresii pe care nu le înţelegeam. Am înaintat pâna la masa din fund care era îngustă şi lungă. Acolo am intrat în vorbă cu două personaje: Nosferatu şi Bruce Willis. Le-am explicat situaţia şi ei m-au crezut, admiţând că au auzit prostii şi mai mari la viaţa lor.

I-am rugat să-mi povestească câte ceva despre lumea lor. Nosferatu mi-a cumpărat o halbă de…ceva galben care avea un miros dubios de urină. Ei m-au asigurat că e în regulă.

Am aflat că ei sunt conduşi de două personalităţi: Bush şi Elvis. Pe când Elvis încă trăieşte, Bush este mort, mai ales de când locul lui a fost ocupat de un maimuţoi.  La ei, din politică se trăieşte cel mai bine, pentru că nimic nu e mai uşor decât să mănânci rahat. Arta lor poartă numele de „Playboy”, şi credinţa lor constă în alcool, droguri şi prostituţie, şi încă o chestie pe care o numesc ori Dumnezeu, ori Allah, ori Buddha…oricum, n-am auzit niciodată de un om care să aibă atâtea nume! Bruce mi-a zis că viaţa e ca un film, şi Nosferatu a completat că numai viitorul contează. Am înţeles că în spatele tuturor aparenţelor, purpurarii caută defapt să se autodistrugă, numai ca să-l vadă pe un tip, Iisus, ridicându-se din mare ca să-i mântuiască, cică. Toată lumea aspiră la viaţa unui rock-star, chiar şi Bruce, care cântă la muzicuţă. Nosferatu îşi blesteamă zilele, din cauza unui tip, Dracula, care cică i-a luat faţa şi din cauza lui el nu este faimos.

La un moment dat, băieţii s-au oprit şi au căzut de pe scaun. Cineva de la o masă apropiată a zis că sunt praştie. Cu o ultimă sforţare, Bruce Willis şi-a ridicat capul de jos şi mi-a zis:

– Dacă vrei să afli mai multe, du-te în Las Vegas.

Mi-am luat traista, am salutat lumea de acolo, ei mi-au adresat nişte cuvinte ciudate, gen: „Du-te-n mă-ta!” sau „Sugea-mi-ai mădularul!”, pe care nu le-am înţeles, şi m-am urcat în primul autobuz pe care l-am văzut. L-am întrebat pe şofer dacă merge în Las Vegas.

– Oho, îţi dau eu Las Vegas! Intră, şi nu te mai hlizi!

TO BE CONTINUED.

Anunțuri

17 Responses to “Poveşti din Lumea de Purpură (1)”


  1. 1 All the same 09/09/2009 la 15:54

    Vai, =)) Geniaaal !

    Cat am ras la faza cu rahatiu :))
    :))) Esti geniala.
    Astept nextu` !:))

  2. 2 Roxanne 09/09/2009 la 16:03

    To All the same:

    Thanks a lot, o să vină şi continuarea. :mrgreen:

  3. 3 AllTheSame 10/09/2009 la 16:28

    Btw. Ai intrebat intr`un post de ce oras vorbesc..
    ehh..Tulcea. 🙂 Cu toate ca as cam vrea sa plec de aici… :-<

  4. 4 AllTheSame 10/09/2009 la 16:43

    Ehm pai nu stiu…nu cred…..
    Ehm din cate stiu ai fost la scoala 8 ? 😕 [ pentru ca te vedeam pe holuri 🙂 ..sau te confund ? ]

    In fine..sunt muult mai mica decat tine 🙂 [ oricum..banuiesc ca ti`ai dat deja seama. ]

  5. 5 AllTheSame 10/09/2009 la 16:49

    Mda..plus ca profii aia mai buni au plecat.. 🙂 [ mda…a10-a 😕 … pai..sunt cu 3 ani mai mica 😐 ..dupa cum ti`am zis xD… 😐 daa..daa stiu..bididoaica , baistruca , spune`i cum vrei..]

  6. 6 AllTheSame 10/09/2009 la 17:04

    Pff..Dirigamiu – Oancea..
    Bara nu mai preda , spre bucuria unora..
    Mie chiar imi pare rau ..Adica chiar o aveam la inima :)))
    Din cate am auzit pleaca anu asta la Bucuresti , deci …

  7. 7 AllTheSame 10/09/2009 la 17:13

    Mda.. :))
    Baisan mai e ..Si da..inca mai are apucaturi violente cum le zici tu :)) …
    Si cum ziceai tu ca te teroriza Oancea pe mine ma terorizeaza Baisan T___T :-< Nu exista ora in care sa ma lase in pace..
    [ A da. 🙂 Foarte tare ca esti la Moisil.. 🙂 Si eu vreau sa intru tot la Moisil 😕 La mate-info , dar .. :-s ]

  8. 8 AllTheSame 10/09/2009 la 17:35

    Da…Nu e doar o poveste :)) . Cate o camera la etajul 1 si 2 ..a..si la parter . la 3 au pus doua pentru ca aia de la 3 sunt cam idioti 😕 …si mai sunt inca doua..una langa laboratoru de bio si una langa ala de chimie. Zici ca suntem la armata. 😐 E bine ca au pus doar pe holuri.. 😕 Auzisem niste zvonuri cum ca ar vrea sa puna si in clase da` nu cred :-s.

  9. 9 brushvox 11/09/2009 la 16:23

    suc, ciocolată (chiar 7?), zâne şi… Elvis.
    Tre’ să mai citesc o dată. Îmi plac poveştile. 🙂

  10. 10 Roxanne 11/09/2009 la 16:25

    To brushvox:

    Mă bucur, o să mai vină şi continuarea…într-o zi cu soare…într-un weekend, eventual, că nah, bate şcoala la uşă! 😆

  11. 11 gheghe 11/09/2009 la 19:35

    E stupefiant cum mă lovesc de trecut când mă aştept mai puţin! Şi n-a trebuit să calc vreodată prin Tulcea.

  12. 12 Roxanne 11/09/2009 la 19:38

    To gheghe:

    Ok, pe asta nu ştiu cum s-o iau. 😆

  13. 13 gheghe 11/09/2009 la 19:56

    Poveste lungă.. Am tresărit în preajma unui nume de mai sus şi cu certitudinea că nu e o coincidenţă.

  14. 14 Roxanne 11/09/2009 la 19:57

    To gheghe:

    Care? Elvis sau Nosferatu? 😆

  15. 15 gheghe 11/09/2009 la 20:01

    🙂 nu aşa de sus. În orice caz, zglobiu text şi neaşteptată schimbare de stil. I’ll be watching you.

  16. 16 Roxanne 11/09/2009 la 20:03

    To gheghe:

    Ok, o să mor proastă. 😆
    Thanks, te mai aştept. 🙂


  1. 1 Pentru că e la modă şi pentru că pot! « Roxanne Stump Trackback pe 12/03/2010 la 21:37

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,670 amatori
Septembrie 2009
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: