Arhivă pentru Septembrie 2009

Răul, de la rădăcină (2)

Continuare.

[…]

Podeaua era la fel de şubredă ca toate celelalte scânduri din încăpere. La intrare, în prag, era înnegrită, ca şi cum suflul unui foc a pătruns pe sub uşă, fără să provoace prea multe daune.

În centru era masa. Cu spatele la el, rezeemată de spătarul scaunului, stătea ea, nemişcată, abia dând semne că ar mai respira. Părul roşu i se revărsa în valuri până aproape de podea. Intensitatea culorii l-a făcut să tremure. S-a întors pe un picior şi a dat să iasă; atunci ea a tuşit.

Mii de ace i-au străpuns pielea, pupilele i s-au dilatat, sinapsele i-au îngheţat şi s-a răzgândit. Şi nu ştia de ce.

S-a aşezat pe celălalt scaun de la masă, faţă în faţă cu ea.

Ea privea prin el, la geamul din spatele lui, geam pe jumătate spart, prin care de revărsa lumina albastră a dimineţii. Încă nu-i remarcase prezenţa. Pleoapele îi înţepeniseră, iar ochii ei negri visau larg. Goi. Avea ochii goi. Mai adânci decât un puţ, mai strălucitori decât scăpărările regulate ale stelelor, mai calzi decât adierile focului din şemineu, şi totuşi atât de goi; la fel de lipsiţi de orice sentiment ca un schelete de carne.

Respira pe gură, printre-i buzele vineţii întredeschise. El s-a uitat îndelung la ea. Dar nu vedea nimic.

– De ce m-ai chemat? a întrebat-o.

Atunci a tresărit, parcă revenită din sevraj.

În momentul în care ochii lui metalici au întâlnit ochii ei, lumea s-a oprit în loc, timpul a înţepenit, iar aerul din încăpere s-a încălzit treptat, înfiripându-se şi un mirosfin de răşină.

Vârfurile firelor lui de păr îngheţaseră, dându-i părului său o tentă argintie. Completa perfect albastrul pur al hainelor şi al ochilor.

Şi-a scuturat mânecile de praf şi şi-a dres glasul. Aştepta, impacientat un răspuns.

Ea a întors capul, uitându-se la oglinda spartă de pe perete. Imaginea ei era acum împărţită în zeci de bucăţi, ca într-un puzzle malefic. Ochii ei continuau să sclipească în acelaşi chip macabru, rămânând, totuşi, extrem de calmi.

-Eram curioasă, a spus scăpând un oftat prelung.

(Aveam de gând să termin articolul aici. :lol:)

Citește în continuare ‘Răul, de la rădăcină (2)’

Anunțuri

Răul, de la rădăcină

Uşa atârna într-o singură balama.

Păstra încă proaspete urmele adânci de zgârieturi şi, pe alocuri, vopseaua verzuie se înroşise de la prea mult sânge vărsat. Era ciuntită la îmbinarea cu tocul, unde refugia o pânză de păianjen aproape insesizabilă, pânză care ar fi spus toate cele o mie de poveşti pe care le ascundea uşa, fără măcar să vibreze.

El s-a speriat de uşă.

Venele i s-au contractat când a pus mâna pe clanţă. Uşa emana un miros ciudat de mucegai. Ai fi zis că s-au scurs în faţa ei secole întregi; şi ea a rămas pe loc, de nemişcat, loială misiunii pe care soarta i-a încredinţat-o. Romanii au răpus dacii la doi metri în faţa ei. Mesia a căzut lat în prag, după ce a fost coborât de pe cruce. Naziştii i-au pus pe evrei să se sprijine în frunte, de broască. Toate le ştia, pe toate le văzuse, dar nu a scos niciodată un cuvânt. Dreaptă, sprijinindu-se în două scânduri şubrezite, veghea aşa cum a făcut-o dintotdeauna, fără măcar să schiţeze vreun semn de oboseală.

El se simţea mic în faţa uşii.

Puterea a venit, pe neaşteptate şi la momentul potrivit, şi el a putut să apese pe clanţă. Uşa a scârţâit, de parcă ar fi fost poarta de la intrarea în iad, un scârţâit atât de profund, comparabil cu vocile a mii de demoni aranjaţi într-un cor, cântând imnuri de o jale trufaşă pentru sufletele nenorocite să calce pe tăciunii încinşi de la intrare.

În cameră era ea, aşezată pe un scaun, în faţa mesei.

Încăperea era goală. Nimic mai mult decât un dulap din lemn de brad, înghesuit în colţul din stânga, în fund, osândit să nu participe niciodată la nimic, privat de orice privilegiu. Pe când uşa începuse să cedeze în faţa a tot ceea ce văzuse, dulapul înflorea. Micile flori sculptate de pe uşă străluceau în culorii vii atunci când lumina soarelui cădea pe ele. Broasca şi cheia păstrau aceeaşi strălucire pe care au avut-o de la începutul vremurilor. Dulapul nu ascundea niciun secret; cele două uşi erau întredeschise, fără nicio ruşine. Dar dulapul nu avea ce să zică, pentru că, săracul, poate că ar fi zis el, dacă ar fi avut şi cel mai neînsemnat secret. Dulapul nu ştia nimic.

[…]

[Come back for the rest :)]

„S-a modificat schimbarea…”

18 septembrie, oficial s-a încheiat…prima săptămână de şcoală. Ştii ce se spune despre prima săptămână de şcoală? Că toată lumea uită de ea la începutul celei de-a doua. 😆

Tocmai de-asta, îmi acord libertatea de a exploata la maxim experienţa pe care am acumulat-o în ultimele patru zile:

Inevitabil, politica-şi vâră coada jegoasă şi în aşa-zisa prestigioasă instituţie a şcolii. Cum se schimbă partidu’ de la putere, ceac-pac, se schimbă şi directorul.

Aşa s-o întâmplat şi la noi, la micu’ nostru Moisil,  şi de anu’ ăsta o venit la putere una ceva mai înţepată şi mai comunistă. Ciocu’ mic! Schimbat program, scăpat de pauze mari, pus ore până la opt seara, schimbat o groază de profesori, obligat ecuson cu panglică tricolor (!!!)…hai, să zicem că vremurile sunt schimbătoare.

Dar de aici, până a-ţi spăla rufele în public şi să ameninţi nişte elevi că nu mai sunt protejaţi…(pauză de vomitat).

Revin la ideea cu schimbatul profesorilor.

Păi îmi bagi mie, la intensiv engleză, o retardată, mă, care abia dacă îşi dă seamă la ce materie predă? Ce ceva ce n-am, ce avea fostul meu prof? Unde mai găseşti prof fan Bruce Springsteen, care face glume nesărate dar atât de amuzante? Cine mai zice: What was your homework for today, măi children?

Şi partea cea mai proastă este că nici măcar nu mi-am văzut la faţă noua profă. Au venit săptămâna asta suplinitori. Şi acum, îmi permit să-i târâi prin noroi, să dau un pic de pământ cu ei şi să le scutur binişor creierii:

• Prima a fost o profă de la Spiru, de care am auzit numai lucruri bune…(bullshit 😆 ). Uite exerciţiu:

He went shopping after lunch. Reformulaţi începând cu ‘before’.

Hai s-o luăm pe îndelete, să priceapă şi ăi’ mai săraci cu duhul… Uite, o schemă.

X → lunch → shopping

Cronologic, asta se întâmplă în propoziţia. Nu ştim ce a făcut el înainte de a lua prânzul (X), dar ştim sigur că s-a dus la cumpărături DUPĂ prânz. Da, deci DUPĂ PRÂNZ! Răspunsul, idiot de simplu, e ăsta:

Before he went shopping, he had had lunch. Ştii ce-o zis profa?

Before he had had lunch, he went shopping. BĂĂĂ, TU EŞTI BROCOLI LA CAP? În primul rând, în temporală nu foloseşti DECÂT present simple sau past simple, şi în al doilea rând, oridinea cronologică e…anapoda. După două minute de gândit, era s-o scoată la liman, măcar cu ordinea cronologică, da’ s-o mai gândit încă câteva minute ca să facă din exerciţiu o varză de Bruxelles. Bravo, fătucă, mai bine du-te şi dă din gură…în altă parte şi în alt fel! 😆

• După acestă mică Einsteiniţă, am avut parte de…un gay. Nu glumesc, tipul era G-A-Y! Ca să mă înţelegi mai bine, ia de te uită la asta:

Face: Now, i want to hear you talk. But in english. (pauză, eram şocaţi) Come one, say something! I won’t bite!

Samwell is, indeed, helpful. Melodia spune:

It’s okay, if you have a little fright.
Don’t you worry, I won’t bite (not that hard).

A ţâţâit. Deci serios, nu ştiu cine ce a zis, dar el face: no,no nţ, nţ, nţ!

Şi avea un tricou negru mulat, cu o faţă de tigru pe el. Purta o pereche de blugi strâmţi pe cur, şi mergea cu posterioru’ umflat. Părul îi era golden, aşa cu nişte cârlionţi. Eu nu mai puteam de râs cu colega de bancă, şi fredonam întruna:

I said what what, in the butt.
You wanna do it in my butt? In my butt?
Let’s do it in the butt…OKAY!

Când s-a aşezat pe catedră cu picioarele încrucişate, m-a izbit:

I will give you what you need,
all I wan’t is your big fat seed.
give it to me if you please.
give it to me if you please.

Ok, din nou, fac o pauză de vomitat. Samwell was right! 😆

Nu ştiu, din sadism probabil, am vrut să i-o coc acestui reprezentant al minorităţii sexuale. El ne-a dat trei teme despre care să scriem, şi una dintre ele era: What would you do if you found a bag full of money? Răspunsul meu a fost:

If I found a bag full of money, I would first count how much money is in it. And after that, I would start thinking about paying my bills and, probably, buying a SUV that I will surely be able to drive when I’m 18. And if in that bag is a considerable sum of money, I will surely find a way to spend them all, so that the police will never track me down. Maybe I’ll think about investing them in jewelery and lands, and maybe in estates located in different parts of the world.

Tipu’, după ce mi-a zis să citesc mai rar…a rămas interzis! 😆

Nu mai am acelaşi prof de religie… La dracu, cu cine mă mai contrazic eu? Tipu’ ăsta insita pe patru chestii: Iron Maiden, Marilyn Manson, Tokio Hotel şi tricouri negre cu trupe.  Pentru el, religia nu se împacă deloc cu rock-ul, dar defapt, niciun fel de muzică în afară populară. Şi era atât de amuzaaaant, să vezi cât se strofoca el să ne convingă pe mine şi pe câteva colege că el ştie tot ce e bine. Micuţ prostuţ! :mrgreen:

Deocamdată, e cam plictisitor pe holurile şcolii. O fi de vină comunismul care iese ca un taifun din biroul directoarei, o fi de vină bobocii anoşti…nu ştiu. Nu e prea tare să fii a10a. 😆

Sophomore slump…or comeback of the year?

Gata vacanţa, scoateţi caietele la înaintare, scuturaţi cărţile de praf şi mucegai…şi puneţi-vă cu burta pe ele. La propriu, bineînţeles.

E timpul să-i târâim pe profesori în noroi, îmbrăcaţi doar în costume de baie.

Ăsta micu’ intră în pauză, eu o să mai dispar în umbră…dar ştiţi unde să mă gasiţi. Sophomore this year! 😎

Cum să vă dovedesc că a început şcoala? Hmm…

JD803495

Backspacer

Oficial, 20 august. Neoficial, chiar şi acum. Noul album Pearl Jam, urmând lansatul self-titled din 2006.

540 kb/s – This is what I call Heaven! 😆

Menţin acelaşi grunge tipic american, Vedder e la fel de bun, e un album reuşit. Recomandări?

SUPERSONIC

UNTHOUGHT KNOWN

FORCE OF NATURE

PS: Nu mă pârâţi!  :mrgreen:

Fiecare cu ce-l doare

E 11 septembrie, şi o naţiune întreagă plânge. Sau cică plânge. Şi oricum dacă ar plânge, ar face-o de faţadă. Bine, majoritatea. Cei care n-au suferit.

E 11 septembrie şi îmi zboară gândul (din nou) la Fahrenheit 9/11.

Dar nu mă doare pe mine de asta. Dacă aş fi fost creierul care a pus la cale această mascaradă, poate că m-aş fi zvârcolit în pat, gândindu-mă că din cauza foamei mele de putere am omorât nişte oameni care…nici n-au prea avut ce căuta în planul meu de a cuceri lumea. Şi totuşi, nu sunt în situaţia asta, deci nu mă prea doare.

E 11 septembrie, şi mie nu-mi pasă. Aşa cum nu-mi pasă că mâine e 12, cum nu-mi pasă că pe 13 e VMA-ul aşa suprasaturat cu imbecili şi cu premii acordate aiurea. Uite, îmi pasă că luni începe şcoala. Şi îmi pasă de…treburile pe care sunt nevoită să le fac. Mă doare când mă gândesc că e cam goală punga de tortillas, că nici ketchup nu mai e prea mult, că mi-e lene, că inspiraţia mea iar ia o vacanţă după numai două săptămâni de lucru, că iar mă lovesc de problema cu memoria limitată a MP3-ului…

E 11 septembrie, şi văd că m-am complăcut. Cum era vorba aia…cel mai uşor ne iertăm pe noi înşine.

E 11 septembrie şi observ cum fiecare are câte o problemă: cineva se plânge de roz, altcineva se plânge că a fost nevoită să cumpere cuiva cadou un inel de aur, cineva îşi pune întrebări existenţiale, cineva are ceva cu părinţii, cineva se confruntă cu tehnologia, cineva lucrează la blog, cineva se interesează de Muse şi de noul lor SUPER material, cum ziceam, fiecare cu ce-l doare.

Ce-mi pasă mie de tanti aia care şi-a pierdut copilul, soţul şi cuscrul de cumătru vitreg pe 11 septembrie în 2001? Ce-mi pasă mie că unul pune gresie la oi? Ce-mi pasă mie de mail-urile pe care le primesc în spam cu pornache? Serios, ce-mi pasă mie? N-am învăţat că nu e bine să te interesezi de vieţile altora?

Şi totuşi, numerologia spune că sunt tipică fraierei care vrea să salveze lumea.

Dar ce-mi pasă…oh, there’s no use. Oricum îmi pasă mai mult decât îţi pasă ţie…

Poveşti din Lumea de Purpură (1)

Era una dintre zilele în care îmi luasem liber de la înhămat ponei roz la ferma de pe cei Trei Nori Zbanghii, şi mă aşezasem liniştită pe patul meu în stil rococo, servind un suc de mere de Eden.

Papagali se opreau la fereastra mea, tânjind după tablete de ciocolată cu alune. I-am servit, şi numai pentru că-mi plăcea la nebunie coloritul penajului lor, care avea tendinţa să strălucească în reflexii roşiatice.

Covorul era mai moale ca de obicei. Probabil noua menajeră pe care o angajesem l-a spălat. Îmi pierdeam picioarele în el, şi albul lui era atât de clar, că vedeam fiecare carcalac albăstrui care mişuna prin el. Făcuse o treabă bună. La început am fost sceptică când a fost vorba s-o angajez, pentru că râtul ei nu-mi inspira încerdere. Dar un prieten m-a sfătuit să nu mă cobor la nivelul la care s-o cataloghez după imagine, aşa cum fac locuitorii Lumii de Purpură.

Briza mării intra în cameră, aducând cu ea un miros plăcut de naftalină, care îmi gâdila simţurile, Citește în continuare ‘Poveşti din Lumea de Purpură (1)’


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
Septembrie 2009
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD