Până la urmă, ce am voie să fac?

Vorbim liber de faptul că nu trebuie să ne lăfăim în borşul altora…Şi totuşi, cine a murit de grija altuia? Prostul sau măgarul? 😆

Mulţi susţin sus şi tare că n-ar trebui să ne preocupe viaţa altora. Şi totuşi, câţi dintre ei fac asta? Nu spun de român, în general, omului îi este proprie curiozitatea care a omorât pisica. Avem aşa:

  1. Bârfa, sfânta taină a bârfei. 😀 Ce-a făcut, ce-a dres X şi Y, şi mai ales CUM a făcut-o. Adevărat, neadevărat, sună bine, ne place, şi hei, nu poţi nega asta! E una dintre realităţile care chiar nu pot fi negate. Nici atunci, nici acum, şi nici în viitorul apropiat. Bârfa uneşte oameni care ai fi zis că nu s-ar fi găsit niciodată (duşmanul duşmanului meu e prietenul meu 😀 ). Şi râmâne totuşi în chestiune faptul că o facem din răutate. Sau din răzbunare. Din punctul meu de vedere, ar putea umple alea 10 minute dintre o glumă bună şi o discuţie serioasă.
  2. Strada este câmpul de luptă a celor care poartă de grijă altora. „Ce faţă ai!” „Ce păr ai!” „Bă, (nu ştiu cum)” „Ai număr de telefon?” Persoane pe care nu le-ai văzut niciodată, persoane care la rândul lor habar n-au nimic de tine, şi care totuşi găsesc amuzant acest sport de a te lega de cineva pe stradă.
  3. Există cazuri în care unii se interesează de viaţa altora. O necunoscută pentru persoana în cauză. Şi râmâi şocat când vezi câte lucruri ştie, fără măcar să fi făcut cunoştiinţă cu tine vreodată.

Toate aceste gânduri mi-au trecut prin cap după ce o tanti s-a luat de mine şi o concetăţeancă, pentru că râdeam prea tare în noua noastră piaţă civică 😎 . „Mă scuzaţi, da’ râdeţi atât de tare că se aude şi în partea cealaltă. Unii copii încearcă să doarmă…” În primu’ rând, stimabilă tanti, e un loc public, şi am impresia că am voie să râd cât de tare pot. În al doilea rând, nu poţi afirma că mă „caţăr şi mă distrez” doar pentru că stau invers pe bancă ca să nu mă bată soarele în ochi. Şi în al treilea rând, şi cel mai important, nu ţi-ai adus, handicapato, copilu în parc ca să doarmă! 🙂 Dacă vroiai să-l culci calumea, îl ţineai acasă, îi dădeai o jucărie şi gata. Nu vii în mijlocul parcului, unde e fel de fel de lume (ca mine) şi unde copii vin ca să se dea cu bicicleta/rolele/etc. Mă, da’ prost trebuie să fii! 😆

Uite, pe mine tocmai prostia mă enervează. Şi nu orice fel de prostie. Mă enervează proştii fuduli, care nu văd că intelectul lor este comparabil cu cel al propriului animal de companie, şi se dau mari filozofi şi cunoscători ai comportamentului uman. Azi mă uitam la TeVeu când blocul meu se zgâlţăia destul de tare din cauza cutremului (dat fiind şi faptul că stau la etajul 7) la „Serviţi, vă rog!” şi nu din întâmplare. Tocmai pentru că era şi Simona Se(x)nzual. Şi, încă odată a reuşit să dovedeacă cât de proastă e, ca să fiu mai rude 😆 . Foarte frumos, să te duci să mulgi vaca încălţată în pantofi cu toc de zece; nu ştiu care era vaca încălţată 😆 . Să pui nişte puşti să adune fânul în locul tău, cu toate că emisiunea riscă să fie amendată din cauza noii legi care specifică faptul că este interzis să pui un minor să muncească (dar de hibele acestei legi o să vorbesc altă dată). Să zici că ceilalţi care muncesc de la 6 dimineaţă freacă menta. Să stai cu curu’n sus, când ai atâtea de făcut. N-am văzut o dovadă de impertinenţă atât de crasă de când mă ştiu! Teoretic, ştiu că sunt astfel de ‘poame’ care se fofilesc şi care găsesc o scuză pentru orice gafă făcută. (Să vedem ce scuze are mă-ta pentru gafa pe care a făcut-o când te-a născut, nenorocită mică. 😆 ) Dar practic, încă nu văzusem să se aplice. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu să se rezume la propria cratiţă, şi încearcă marea cu degetu’, poate-poate se pricep şi la asta. Şi-o dau în bară, evident. Au impresia că le au cu scrisu’ şi abureala, şi hop îşi deschid blog. Au impresia că au voce, şi hop să cânte când se nimereşte o chitară prin preajmă. Au impresia că au talent actoricesc, şi hop la teatru. Şi este cu atât mai rău când se găsesc unii care să le sufle în borş fără să aibă vreun motiv întemeiat. „Ah, ce frumos scrii! Ah, ce amuzant eşti! Vai, ce te pricepi!” Pupincurism veridic, şi asta strică cu atât mai rău personalitatea individului pentru că îi oferă iluzii deşarte şi nefondate. Părinţii ar trebui să fie cei care să-i ia de o ureche de la o vârstă fragedă şi să le arunce adevărul în faţă. Şi este şi mai rău când părinţii alimentează acest rateu evident, şi inevitabil se ajunge la situaţia în care individul cedează psihic, pentru că în ziua de azi nu sunt căutaţi proştii fuduli, ci doar oamenii pregătiţi şi dotaţi, şi se izolează ajungând la o concluzie pripită că n-ar fi bun de nimic. Dar asta se întâmplă în cazurile fericite. În mod normal, firul vieţii curge în continuare, individul continuă să se fudulească cu ce nu ştie, ajunge vedetă porno, dar în acelaşi timp absolvent al facultăţii de…să zicem jurnalism. Multe se cumpără în ziua de azi, şi nu ai nevoie de MasterCard. Un zâmbet plastic azi, o pupincureală mâine, o ieşire în oraş, şi aşa îţi câştigi plastic-friends, care vor fi întotdeauna acolo ca să-ţi zică cât de bine te pricepi la nişte lucruri care vizibil te depăşesc. Veaţa ie roz, o s-ă ajung preşedi’ntele USA şi o sămi i-au un ciwawa. D-ar continui s-ă catapulchez, zice-ţi şi voi. 😀

[Dovadă evidentă că şi eu mă lăfăi în borşul altora. 😀 ]

Anunțuri

4 Responses to “Până la urmă, ce am voie să fac?”


  1. 1 Epk aka. Epileptik 05/08/2009 la 23:00

    exact ! Pe unii ii doar prostia, dar ii doare RAU, se zbat noaptea in somn, au in creier numai rugina…se vede pe fata lor durerea generata de prostie…cel mai dur e ca nu are leac, sunt condamnati !
    Bless…

  2. 2 Roxanne 05/08/2009 la 23:02

    To Epk aka. Epileptik:

    Amen. Poţi s-o mai spui odată! 😆

  3. 3 swordsmaster 08/08/2009 la 17:53

    C’mom dude…stii prea bine ca „shit happens”…:)

    P.S-aia cu „plastic friends” a fost tare de tot.Eu d’asta n’am prieteni.”Mi’e frica de oamenii prosti in grupuri mari” sa parafrazez un asa zis prieten al carui tricou spunea asta :d

  4. 4 Roxanne 08/08/2009 la 18:27

    To swordsmaster:

    Bun mesaj, vreau şi eu! Şi eu am de gând să-mi fac un tricou cu „I’ll buy my way to talk to God, so he can live with what I’m not” – e dintr-o melodie. 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
August 2009
L M M M V S D
« Iul   Sep »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: