Arhivă pentru August 2009

Dacă nu poţi înghiţi, măcar digeră

Viaţa mi-a dat o durere de stomac. Continuă.

Nici măcar dicarbocalmul nu ar putea potoli aciditatea. Şi totuşi, care-i cauza? [Personal vorbind, la mine e şi un pic ereditar, pe linie paternă cam toţi au avut stomacul zdruncinat, ba chiar străbunicul meu a făcut 8 operaţii din cauza ulcerului, şi miraculos, trăieşte! ] M-am gândit că lucrurile pe care le înghit sunt de vină. Mulţi, mult prea mulţi mi-au zis că tocmai Cola pe care o ingerez în cantităţi impresionante e vinovată, dar eu prefer să mă gândesc la partea mai puţin plastică.

De înghiţit, nu înghit aşa de multe. Ba chiar am anumite pretenţii, anumite standarde şi principii care mă ţin departe de o gastrită precoce. Şi totuşi mă simt obligată să diger tumulii societăţii noastre. Nu îi simt, dar plutesc acolo în soluţia acidă, şi vizibil macină muşchii slăbiţi de atâtea amestecuri nesănătoase. Pe când unii ar mânca (rahat) cu foarte multă plăcere, eu mă simt, de cele mai multe ori, obligată să refuz, oricât de mare ar fi porţia. Glazura, spre exemplu, mă sprie cel mai tare, pentru că ar putea ascunde un eşec, un blat mai ars, o cremă ceva mai neomogenă. Din această cauză mă feresc de glazură, şi niciodată nu judec un produs după ea. Poate din această cauză am, de cele mai multe ori, reţineri la început, pentru că am nevoie de ceva timp de analiză ca să ştiu cum şi pe ce parte să înghit, dacă se ajunge la situaţia asta. Se mai întâmplă să înghit şi glazură, nu neg asta, dar de cele mai multe ori o scuip afară. Din păcate, nu întotdeauna la timp. Se mai întâmplă s-o diger, şi abia după ce îmi dă un junghi în stomac, o vărs afară.

Ambalajul spune multe, în ziua de azi, dar nu destule. Îţi spune atât cât să te amăgească şi să-ţi dea o iluzie deşartă în care să crezi până în momentul în care ajungi la concluzia că trebuie s-o verşi afară.

Gustatul rareori va produce neplăceri, şi dacă te pricepi atât de bine la produse şi ai stomacul ţeapăn, poţi trăi şi numai din gustat. Avantajul este că nu vei fi niciodată catalogat ca fiind pretenţios, ba chiar vei da impresia că eşti în stare să iei câte puţin din toate, chiar dacă nu se încadrează în preferinţele tale. Dar puţini trăiesc din gustat, şi trebuie să fii un pic superficial ca să reuşeşti. Pentru că gustatul nu-i acelaşi lucru cu înghiţitul. Dacă alegi să guşti, trebuie din start să te mulţumeşti cu puţin, şi de cele mai multe ori, de proastă calitate. Şi chiar când dai de ceva excepţional, niciodată nu-ţi vei permite să mesteci până la măsele. Îţi va rămâne pe limbă şi pe incisivi şi nimic mai mult, timp nu va fi niciodată destul ca să-i dai drumul pe esofag, pentru că doar gustând cât mai multe varietăţi vei putea suplimenta nevoia stomacului, pe care alţii, într-un mod mai selectiv, o fac mult mai uşor pierzând, într-adevăr, ceva mai mult timp cu digeratul.

Înghiţitul nu este întotdeauna urmat de digerat, însă digeratul va presupune un oarecare înghiţit. Majoritatea alege să înghită. Asta, desigur, după preferinţe, pentru că oricât de slabă ar fi pregătirea teoretică, mereu se va pune problema unor preferinţe. Alese sau nu în mod sistematic, preferinţele vor face trecerea de la „asta da” şi „asta nu”, oricât de ridicole sau lipsite de orice fel de argumente solide ar fi. Aici este punctul unde apar conflictele, şi ele vor continua atâta timp cât cineva va riposta cu îndârjire, fără a avea un bagaj de cunoştiinţe prea bogat ca să se justifice.

Înghiţitul poate fi făcut în mod gândit. Dar presupune ceva mai mult decât nişte preferinţe plastice. Aici este nevoie de anumite principii, de credinţe şi concepţii justificate care să dea acea aură de sistematică. Desigur, acest fel de a înghiţi este şi cel mai periculos, pentru că puţini îl înţeleg, iar majoritatea îl vede ca pe un moft. Însă partea bună este că abia acum îţi poţi permite să digeri liniştit.

Faptul că mulţi îşi permit să înghită uşor este o adevărată slăbiciune de care minţile manipulatoare profită din plin. Dar acest înghiţit nu dă prea multe dureri de stomac, pentru că puţini dintre aceştia se preocupă de ce înghit. Şi chiar această preocupare este cea care macină defapt stomacul.

Tu ce înghiţi?

Citește în continuare ‘Dacă nu poţi înghiţi, măcar digeră’

Dracu’ s-a întors acasă. Şi credeaţi că aţi scăpat de mine!

Au trecut 12 zile ciudate.

După cum am menţionat, mi-am cărat măruntaiele în tabăra organizată de S.O.R fără a avea nici cea mai vagă idee despre ornitologie. Singurele mele cunoştiinţe le-am dobândit la muzeul din oraşul nostru, unde am văzut şi io cum arată un pelican comun şi unu’ creţ, cum arată cioc-întorsul, nagăţul, călifarul, lopătarul şi barza.

Cu un asemenea bagaj de cunoştiinţe impresionant, mi-am pus rucsacul în spinare şi am plecat zâmbind, gândindu-mă că lipsurile nu mă vor afecta atât de tare. NOT. Maliuc – noroi. Vadu –  nisip. Nicăieri o toaletă, apă curată cu porţia. Vorba aia, m-am dus la dracu’n praznic. Nu-i nimic, las’că vine distracţia. NOT. Nu e chiar atât de uşor să mingle cu persoane cu 5-6-7-8-9-10-11-20 de ani mai mari ca tine şi care ştiu ce-i aia Tringa erythropus. Da, nu-mi place să atrag prea mult atenţia şi nici să mă bag în seama aiurea. Ai chef să vorbeşti cu mine, întreabă-mă şi-ţi voi răspunde. 😛 Poate din aceasă cauză, eu şi concetăţeanca mea am preferat să ne vedem de oile noastre şi să facem…ce ne taie pe noi capul, cu toate că POATE am exagerat în unele privinţe. 😀

Un lucru e cert, am deschis un kindergarden acolo. Devenisem un magnet pentru aştia mici, care se întreceau în bancuri şi în poveşti cu căţei şi pisici moarte. Pentru a doua oară, m-am convins că nu vreau să am vreodată un copil 😆 .

Peisajele din Maliuc au fost stunning. La Vadu a fost cam subţirel, dar acolo am văzut pelicani.

Citește în continuare ‘Dracu’ s-a întors acasă. Şi credeaţi că aţi scăpat de mine!’

Uite, na, plec

Mâine am vapor spre Maliuc.

Plec pentru 10 zile în tabăra organizată de SOR (Societatea Ornitologică Română). Abia aştept să scap de oraşul ăsta împuţit şi de oamenii lui de doi bani şi să mă bucur de frumuseţile naturii, tremurând noaptea în cort de frig şi făcând multe poze la tot felul de păsări.

Nu-mi pasă de condiţii, numai apă potabilă să-mi aducă şi eu sunt fericită. O pauză binemeritată, simt eu că m-am scurtcircuitat şi trebuie să mă relaxez cumva.

Nu mă gândesc că mi-ar simţi cineva lipsa, poate unii se vor bucura când vor afla că am dispărut un pic din peisaj. În rest, numa’ de bine! (*şi-şi dă cu Autan pe braţe* 😆 )

A, ajung şi la Vadu. Ce frumos e să stai atât de aproape de Deltă! 😀

Trece, dom’le, trece!

Apa trece, vara trece, norii trec, luna trece, oamenii trec… Însfârşit, timpul trece.

Dacă ar exista cineva acolo sus, arma sa cea mai de temut ar fi cu siguranţă timpul. Timpul le-a venit de hac dinozaurilor, romanilor, egiptenilor, iluminaţilor, naziştilor, până şi lui Saddam. Bine, şi orgoliul, nebunia, aviditatea de putere, popoarele migratoare şi un meteorit uriaş, dar ÎN PRIMUL RÂND timpul.

E destul timp, şi totuşi niciodată nu-i suficient.

Oamenii pot fi înşelaţi, dar timpul nu. O linie de dermatograf, un strat de cremă în plus, un abonament la sală, şi totuşi rămâne o iluzie. Data naşterii nu se schimbă, ridurile sunt chiar mai adânci decât par. Poveştile se suprapun una peste alta pe dendrite, ochii obosesc. Timpul şi-a jucat cartea, şi tot ce poţi să faci este să…aştepţi. Şi aştepţi, şi aştepţi, şi vrafuri de praf se adună şi nu poţi să le ştergi cu cârpa.

Timpul este probabil cea mai mare târfă: te îmbată la început, îţi suceşte minţile oferindu-ţi ce are mai bun, şi apoi cere. Cere tot ce ai. Suge şi ultimul strop de vlagă şi tinereţe şi te lasă uscat, lungit pe pâmânt cu ultima prietenă care ţi-a rămas: ţărâna.

Timpul poate să treacă frumos sau poate să devină o pacoste. Dar asta, desigur, depinde la ce clasă călătoreşti.

Dacă acum îţi permiţi să faci mofturi la mâncare, atunci când timpul îţi va servi ultima plăcintă, nu o să poţi refuza.

Acesta este secretul

Într-un post anterior, am menţionat faptul că mă ocup de o chestie numită „Household Of Broken Wrists”, şi am adăugat un poll, să văd ce credeţi:

38% au crezut că este vorba despre un film.
31% au zis că e numele unei melodii
23% au zis că e o adunătură de mâini rupte
şi doar 8% au fost de părere că sună sinistru.

Ca să fiu sinceră, nici una dintre variante nu este valabilă. 😆 Dar probabil cea mai apropiată de adevăr este a4a.

HOUSEHOLD OF BROKEN WRISTS este defapt o serie de desene realizate în creion, cu nişte fiinţe ciudate.

Cousin BritainGreedy sweedyLady LuckMiss Crat

Păreri. Rate it, even if you hate it! 😀

Next to come: THE MOONMAN

Cum ar fi dacă…

Un nou joc.

Să vă spun cum funcţionează. Fiecare continuă fraza „Cum ar fi dacă…” cu ceva stupid. Ceva foarte stupid.

„Cum ar fi dacă în loc de cap, am avea cu toţii banane uriaşe?”

„Cum ar fi dacă am avea ca animale de companie dinozauri mâncători de cuptoare cu microunde?”

Din păcate, de la acest joc nevinovat am ajuns la crudul adevăr. Am zis: „Cum ar fi dacă toţi politicienii ar arăta ca Michael Jackson?” şi am ajuns la concluzia că politica este exact ca Jacko: moartă. 😆

Have fun! Aştept commenturi cu alte continuări 😀

Până la urmă, ce am voie să fac?

Vorbim liber de faptul că nu trebuie să ne lăfăim în borşul altora…Şi totuşi, cine a murit de grija altuia? Prostul sau măgarul? 😆

Mulţi susţin sus şi tare că n-ar trebui să ne preocupe viaţa altora. Şi totuşi, câţi dintre ei fac asta? Nu spun de român, în general, omului îi este proprie curiozitatea care a omorât pisica. Avem aşa:

  1. Bârfa, sfânta taină a bârfei. 😀 Ce-a făcut, ce-a dres X şi Y, şi mai ales CUM a făcut-o. Adevărat, neadevărat, sună bine, ne place, şi hei, nu poţi nega asta! E una dintre realităţile care chiar nu pot fi negate. Nici atunci, nici acum, şi nici în viitorul apropiat. Bârfa uneşte oameni care ai fi zis că nu s-ar fi găsit niciodată (duşmanul duşmanului meu e prietenul meu 😀 ). Şi râmâne totuşi în chestiune faptul că o facem din răutate. Sau din răzbunare. Din punctul meu de vedere, ar putea umple alea 10 minute dintre o glumă bună şi o discuţie serioasă.
  2. Strada este câmpul de luptă a celor care poartă de grijă altora. „Ce faţă ai!” „Ce păr ai!” „Bă, (nu ştiu cum)” „Ai număr de telefon?” Persoane pe care nu le-ai văzut niciodată, persoane care la rândul lor habar n-au nimic de tine, şi care totuşi găsesc amuzant acest sport de a te lega de cineva pe stradă.
  3. Există cazuri în care unii se interesează de viaţa altora. O necunoscută pentru persoana în cauză. Şi râmâi şocat când vezi câte lucruri ştie, fără măcar să fi făcut cunoştiinţă cu tine vreodată.

Toate aceste gânduri mi-au trecut prin cap după ce o tanti s-a luat de mine şi o concetăţeancă, pentru că râdeam prea tare în noua noastră piaţă civică 😎 . „Mă scuzaţi, da’ râdeţi atât de tare că se aude şi în partea cealaltă. Unii copii încearcă să doarmă…” În primu’ rând, stimabilă tanti, e un loc public, şi am impresia că am voie să râd cât de tare pot. În al doilea rând, nu poţi afirma că mă „caţăr şi mă distrez” doar pentru că stau invers pe bancă ca să nu mă bată soarele în ochi. Şi în al treilea rând, şi cel mai important, nu ţi-ai adus, handicapato, copilu în parc ca să doarmă! 🙂 Dacă vroiai să-l culci calumea, îl ţineai acasă, îi dădeai o jucărie şi gata. Nu vii în mijlocul parcului, unde e fel de fel de lume (ca mine) şi unde copii vin ca să se dea cu bicicleta/rolele/etc. Mă, da’ prost trebuie să fii! 😆

Uite, pe mine tocmai prostia mă enervează. Şi nu orice fel de prostie. Mă enervează proştii fuduli, care nu văd că intelectul lor este comparabil cu cel al propriului animal de companie, şi se dau mari filozofi şi cunoscători ai comportamentului uman. Azi mă uitam la TeVeu când blocul meu se zgâlţăia destul de tare din cauza cutremului (dat fiind şi faptul că stau la etajul 7) la „Serviţi, vă rog!” şi nu din întâmplare. Tocmai pentru că era şi Simona Se(x)nzual. Şi, încă odată a reuşit să dovedeacă cât de proastă e, ca să fiu mai rude 😆 . Foarte frumos, să te duci să mulgi vaca încălţată în pantofi cu toc de zece; nu ştiu care era vaca încălţată 😆 . Să pui nişte puşti să adune fânul în locul tău, cu toate că emisiunea riscă să fie amendată din cauza noii legi care specifică faptul că este interzis să pui un minor să muncească (dar de hibele acestei legi o să vorbesc altă dată). Să zici că ceilalţi care muncesc de la 6 dimineaţă freacă menta. Să stai cu curu’n sus, când ai atâtea de făcut. N-am văzut o dovadă de impertinenţă atât de crasă de când mă ştiu! Teoretic, ştiu că sunt astfel de ‘poame’ care se fofilesc şi care găsesc o scuză pentru orice gafă făcută. (Să vedem ce scuze are mă-ta pentru gafa pe care a făcut-o când te-a născut, nenorocită mică. 😆 ) Dar practic, încă nu văzusem să se aplice. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu să se rezume la propria cratiţă, şi încearcă marea cu degetu’, poate-poate se pricep şi la asta. Şi-o dau în bară, evident. Au impresia că le au cu scrisu’ şi abureala, şi hop îşi deschid blog. Au impresia că au voce, şi hop să cânte când se nimereşte o chitară prin preajmă. Au impresia că au talent actoricesc, şi hop la teatru. Şi este cu atât mai rău când se găsesc unii care să le sufle în borş fără să aibă vreun motiv întemeiat. „Ah, ce frumos scrii! Ah, ce amuzant eşti! Vai, ce te pricepi!” Pupincurism veridic, şi asta strică cu atât mai rău personalitatea individului pentru că îi oferă iluzii deşarte şi nefondate. Părinţii ar trebui să fie cei care să-i ia de o ureche de la o vârstă fragedă şi să le arunce adevărul în faţă. Şi este şi mai rău când părinţii alimentează acest rateu evident, şi inevitabil se ajunge la situaţia în care individul cedează psihic, pentru că în ziua de azi nu sunt căutaţi proştii fuduli, ci doar oamenii pregătiţi şi dotaţi, şi se izolează ajungând la o concluzie pripită că n-ar fi bun de nimic. Dar asta se întâmplă în cazurile fericite. În mod normal, firul vieţii curge în continuare, individul continuă să se fudulească cu ce nu ştie, ajunge vedetă porno, dar în acelaşi timp absolvent al facultăţii de…să zicem jurnalism. Multe se cumpără în ziua de azi, şi nu ai nevoie de MasterCard. Un zâmbet plastic azi, o pupincureală mâine, o ieşire în oraş, şi aşa îţi câştigi plastic-friends, care vor fi întotdeauna acolo ca să-ţi zică cât de bine te pricepi la nişte lucruri care vizibil te depăşesc. Veaţa ie roz, o s-ă ajung preşedi’ntele USA şi o sămi i-au un ciwawa. D-ar continui s-ă catapulchez, zice-ţi şi voi. 😀

[Dovadă evidentă că şi eu mă lăfăi în borşul altora. 😀 ]


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,608 amatori
August 2009
L M M M V S D
« Iul   Sep »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD