I will battle for the sun and I won’t stop until I’m done

I will battle for the sun
‘Cause I have stared down the barrel of a gun
No falling
You are a cheap and nasty fake
And I am the bones you couldn’t break

Se spune că: Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge. Eu m-am trezit la 9, şi m-am plimbat aiurea prin oraş.

Defapt, aveam un oarecare scop. Trebuia să ajung la Orange Shop pentru că ziua precedentă n-am apucat. De ce? Am făcut pe bunul samaritean. Am condus o băbuţă nemţoaică la hotel Europolis.

Şi? Era închis. Normal, cine-i atât de prost să lucreze duminică? Duminică. Că doar duminică tot poporu’ dispare subit în vreo ascunzătoare secretă unde toţi beau şi mănânCĂ CA porcii. Cine are nevoie de magazine deschise duminică?

Eu nu înţeleg această predilecţie a omului pentru ziua de duminică. La fel cum nu înţeleg înverşunarea pe care o arată împotriva zilei de luni. La fel cum nu înţeleg multe chestii.

Înţelegere. E un cuvânt mare pentru mine. Darul înţelegerii e o virtute. Te face atent, uman, apropiat. Uman. Ce înseamnă să fii uman? Sentimentele te fac uman? Cuvântul te face uman?

Eu mă lipsesc de această caliatate de a fi uman. Mergeam de-a lungul falezei şi ridicam capul la fiecare pescăruş care trecea deasupra capului meu. Îmi făceam poză la propria umbră. Mă uitam la un nene cum dădea de mâncare porumbeilor. Făceam abstracţie de toţi turiştii care treceau pe lângă mine. Nu-i vedeam pe cei care se uitau ciudat la mine când mă opream să fac o poză vreunei flori. Nu simţeam…nimic.

Nu mă gândeam la timpul irosit aiurea. Nu-mi păsa de problemele altora. Ba chiar sunt de părere că problemele sunt o invenţie patetică a omului, ca o scuză pentru autocompătimire. Nu mă stresau temele, cum nici acum nu mă stresează, cu toate că mâine am două teste drăguţe.

Şi atunci m-a pocnit. Am observat aceea stare de beatitudine în care mă aflam, şi am hotărât să mă comport mai…normal. Mi-am amintit de vremurile trecute. Cât de mult m-am schimbat! De ce? De ce m-am schimbat?

Pentru că mi-am dorit să mă schimb. Pentru că am vrut să mă schimb ca să nu-mi mai pese. Pentru că am vrut să uit. Pentru că mi-am pierdut încrederea în fiinţa supremă.

Şi eu puneam la suflet. Şi eu mă isterizam. Şi eu simţeam că nu mai am niciun rost. Şi eu am fost dezamăgită. Şi eu m-am lăsat dusă de val. Şi eu am acceptat şi înghiţit. Şi eu m-am lăsat condusă şi manipulată. Şi de mine s-a profitat.

Am fost şi eu, odată, umană. Pentru că, până la urmă, despre asta e vorba. Ca să fii uman trebuie să suferi. Suferinţa scoate la iveală fragilitatea sufletească. Dacă nu suferi, dacă nici măcar nu te vaiţi, nu poţi afirma că ai suflet. Cel puţin, simţi că n-ai suflet.

Asta simt eu. Simt că n-am sentimente. Mi-am inoculat ideea că trebuie să fii tare şi să nu-ţi pese de nimic ca să te descurci în viaţă, şi uite unde am ajuns. Am ajuns în starea în care nici măcar insinuările nu le mai observ. Am ajuns în starea în care îi critic pe ceilalţi că nu sunt ca mine. Pe cei care suferă şi dramatizează, pe cei care se lasă purtaţi de sentimente, pe cei care nu dau doi bani pe raţiune.

Dacă mi-ar spune cineva că nepăsarea şi dispreţul sunt şi ele nişte sentimente, poate că m-aş simţi mai umană. Dar deocamdată mă simt cam pe dinafară. În jurul meu, toată lumea e tristă. Şi chiar şi atunci când îmi găsesc tovarăşi de panaramă, tot nu simt că ei se bucură cu toată inima. O fac, de multe ori, de faţadă, ca să ascundă cumva toate lucrurile care îi macină în interior. O adevărată liză celulară. Boala e nimic pe lângă asta. Degeaba mă prostec. Râsetele lor sunt goale, şi se sparg în faţa mea în mii de bucăţele. Dacă pentru mine totu-i perfect şi chiar firesc, pentru ei e o mascaradă.

Mi-e greu să înţeleg. Cu toate că admit situaţia, nu o pot înţelege, nici măcar explica. La fel cum probabil ceilalţi nu înţeleg optimismul meu sarcastic şi oarecum pragmatic, aşa nici eu nu le înţeleg suferinţa.

Melodia (Starsailor – In The Crossfire) spune:

I don’t see myself when I look in the mirror/I see who I should be – Ar trebui să fiu şi eu mai accesibilă, mai ‘sentimentală’?
I don’t see myself when I look in your eyes/Thank God for that – Nu e chiar plăcut să vezi un robot.

I don’t see myself when I look cross the river/I see where I should be – Înseamnă că locul meu nu e aici.

I hear them screaming /On the radio/Trying to find some hope/From the ashes of their broken homes– Şi dacă le-aş plânge de milă, aş rezolva ceva?

I don’t see myself when they fail to deliver/I see what I should be – Dacă nu-i poţi învinge, să te alături lor?

Mă opreşte ceva? Nu. Pot spune că-mi convine, într-o oarecare măsură, situaţia asta. Mă face să mă simt în plus, dar doar uneori, dar pot trece peste.

O să lupt. Şi o să reuşesc.

Am făcut o ultimă poză şi m-am urcat în autobuz. Am compostat biletul. Eram pe traseul obişnuit. Aceeaşi casetă care se derulează la nesfârşit, dar care încă nu a început să mă plictisească.

No cross to bare, no reason to care.

Declare this an emergency. Come on and spread a sense of urgency.

Anunțuri

6 Responses to “I will battle for the sun and I won’t stop until I’m done”


  1. 1 Mircea Popescu 18/05/2009 la 11:47

    Discuþiile privind Bucureºtiul, în general, ºi centrul acestuia, în special, par interminabile. Am auzit, deja de prea multe ori, plîngeri legate de lipsa unei/unor pieþe centrale, precum în Braºov sau Sibiu, în care sã se închidã circulaþia ºi oamenii sã se plimbe neagasaþi; de absenþa unui singur centru, pe care locuitorii Capitalei sã-l asume ca atare ºi care sã aibã un profil bine definit, atît din punct de vedere funcþional, cît ºi arhitectonic; de inexistenþa unor cãi de acces strict pietonale, pe care cei mai puþin grãbiþi sã se plimbe lejer ºi contemplativ, cu un ochi la ce se întîmplã în jur ºi cufundaþi în gîndurile proprii; ca sã nu mai vorbim de cele privind curãþenia, poluarea, circulaþia, dar ºi îmbinarea nefericitã, în multe zone, a clãdirilor vechi ºi istorice cu cele noi ºi îndrãzneþe, dar nu întotdeauna la locul lor… Bruno Andreºoiu, arhitect la Igloo, vorbind despre relaþia bucureºtenilor cu Bucureºtiul, spunea cã „majoritatea îºi detestã oraºul, dar nu pot trãi fãrã el”. Dorin ªtefan, arhitect la DSBA, vorbea despre starea de haos a viitoarei metropole, haos care însã „s-ar putea transforma într-o valenþã”.

  2. 2 Mircea Popescu 18/05/2009 la 11:47

    Aceastã poveste începe într-o zi caldã din iulie 1994. Primele ºase luni ale anului nu fuseserã, pentru mine, prea grozave. Terminam primul meu an de salariat la stat, preþurile creºteau de la o sãptãmînã la alta, nasul premierului Vãcãroiu – care tot spunea cã, gata, greul s-a dus – ar fi trebuit sã creascã de la o zi la alta, chiria pe care o plãteam pentru un apartament de prin Titan îmi mînca jumãtate din leafa de preparator universitar, aveam un televizor alb-negru care mergea o zi bine, iar alta, cu purici – ºi urma sã înceapã Campionatul Mondial de Fotbal din Statele Unite -, venea concediul ºi salariul cumulat de peste varã nu mã-ncuraja la nimic notabil… Una peste alta, era mov. ªi, deodatã, a murit Kim Ir Sen – liderul autoproclamatei „republici” populare ºi democrate Coreea de Nord!

  3. 3 Maura 05/06/2009 la 16:21

    Practic…este un maare vid…pe care il simti, il traiesti, il adori si totusi…e un vid. xD

  4. 4 Roxanne 09/07/2009 la 11:35

    To Maura:
    Ah, a durut! 🙂

  5. 5 brushvox 09/07/2009 la 11:41

    ai sentimente. 🙂 asta simt eu.

  6. 6 Roxanne 09/07/2009 la 15:12

    To brushvox:

    Asta n-am mai auzit-o până acum. :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,619 amatori
Mai 2009
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: