Arhivă pentru Mai 2009

A trăi într-un oraş mic: cui îi pasă? :|

JD803108mod

Oraşul e mic şi strâmt. Şi observi asta abia când îţi dai seama că te învârţi de o oră pe aceleaşi străzi. Când îţi dai seama că sunt oameni pe lângă care ai trecut de cel puţin trei ori în aceeaşi zi. Când îţi dai seama că n-ai unde să mergi altundeva. Când îţi dai seama că nu mai e nimeni pe stradă după ora 22.

JD803111

Oamenii dintr-un oraş mic te cunosc. Destul de mulţi te-au văzut măcar o dată în viaţa lor.  Unii dintre ei mai ştiu şi ceva de tine, de la unu’, de la altu’… Cum zicea Marin Preda:

Fiinţa noastră e la discreţia celorlalţi, nu apari tu în ochii unuia aşa cum eşti, ci aşa cum au reuşit alţii să sugereze o imagine despre tine.

Şi să continui cu John O’Hara:

Celor care şi-au format o părere despre cineva nu le prea place să se răzgândească, rezistă să-şi modifice opiniile în virtutea unor noi probe sau argumente, iar cel care încearcă să-i înduplece să se răzgândească îşi pierde vremea, în cel mai bun caz, dacă nu cumva se expune la pericole mai grozave.

Şi, inevitabil, am deviat de la subiect.

Vorbeam de un oraş mic. Un oraş mic îţi provoacă, de foarte multe ori, boala oraşului mic manifestată printr-un puternic sentiment de dispreţ pentru oraşul respectiv, şi, totodată, prin dorinţa de a trăi într-un oraş mare. Sau poate preferi să-i spun fudulie. Tot aia.

Oare diferă aşa de mult un oraş mic de un oraş mare? Să vedem.

Eşti într-un magazin şi stai la o coadă uriaşă. În spatele tău apare o tanti înaltă şi cu capul mare, care fără nicio jenă, i se adresează vânzătoarei s-o servească cu o îngheţată sendviş, cu toate că în faţa ei mai sunt cel puţin şase persoane. Strâmbi din nas, şi aştepţi mai departe. Te uiţi la frigiderul cu răcoritoare şi constaţi că a mai rămaso singură sticlă de Coca-Cola. „Ha,ha! E a mea!”. Şi apoi te trezeşti că tipul din faţa ta cere o sticlă de Coca-Cola la jumate. Acum, mai poţi doar să-l prinzi după ce iese din magazin, să-i umfli ochil stâng, şi apoi să mergi la alt magazin şi să-ţi iei şi tu, ca tot omul, o sticlă de Coca-Cola, că doar eşti dependent de lucruri nesănătoase care au gust bun.

O gloată de ţigănuşi mici te urmăresc jumătate de faleză ca să-ţi ia sticla din mână. Şi, drace, reuşesc. : ⁄

Pe tot parcursul plimbării, măcar o persoană s-a oprit să-ţi ceară 10 mii.

Vezi nişte copii mici, machiaţi pe faţă total aiurea, şi mai că-ţi doreşti să fi fost tu în locul clown-urilor ălora care i-au machiat şi să-i fi desenat ca the bad guy din Scream.

Cineva se ia de tine.

Vezi nişte tipi cum se furişează pe după blocuri. Când se întorc, constaţi că s-au dus să cumpere o sticlă de bere ieftină la 2 litri. Sau mai rău. Vezi un puşti de 14 ani destul de durduliu ascunzând berea pe sub geacă, şi râzând singur de măreţia ispravei sale.

Cartofii pe care i-ai cumpărat nu sunt atât de bine prăjiţi.

Cocălarii se iau de tine când faci o poză unei fântâni.

Jandarmii nu închid ţâşnitoarea după ce s-au adăpat de la ea.

Un boschetar umblă pe stradă cu un sacou pe el. Şi pe deasupra, are şi o frizură foarte trendy, din-aia cu breton asimetric, ceva emou… A făcut o nouă modă: freza boschemou!

Îţi doreşti să fii într-o maşină, în drum spre Oriunde, ascultând la casetofon „Long Way To Go” a celor de la Powderfinger.

Diferă aşa de mult un oraş mic de un oraş mare?

Dacă tot veni vorba…

Poţi să numeri pe degetele de la mâini (dacă ai 17 degete) zilele până la vacanţa de vară.

Foarte tare.

Vin cei de la Placebo pe 21 iunie. Şi mai tare. Şi ar fi fost cel mai tare dacă aş fi ştiut că ajung şi eu acolo.

Vreau la Costineşti. (punct)

Vreau American Psycho.

Vreau…să-mi scriu Apocalipsa.

Mi-e somn.

Citeşte versurile astea de mai jos. Sunt ale mele. Şi sunt naşpa.

Citește în continuare ‘Dacă tot veni vorba…’

Cultul unei scoici 1981

Am obiceiuri ciudate.

Şi acesta este unul dintre ele. Nu, nu venerez vreo scoică. Este vorba despre… Tadam! Blue Öyster Cult.

Blue Öyster Cult este o trupă americană din New York, care şi-a făcut apariţia pe scenă 1967 şiiii încă mai există. Sunt supermegaextrahyper cunoscuţi pentru melodiile lor „(Don’t Fear) The Reaper” şi „Godzilla”.

Se spune că sunt neşte pioneri în privinţa heavy metal-ului, dar eu nu ader la această concepţie. O fi de vină reprezentările unor imagini oculte şi oarecum sci-fi…uhm, it sounds like shit to me! xD

Oamenii ăştia au la activ 14 studio albums şi tot atâtea milioane de albume vândute în întreaga lume.

Ok, şi în ce dracu constă acest obicei al meu?[din ultimul timp]

Citește în continuare ‘Cultul unei scoici 1981’

A fost odată o zi frumoasă, chiar frumoasă dar nu cum mă aşteptaaaaam

Cu întârziere, un mic round-up al evenimentului „Free Hugs” desfăşurat, în acest an, şi în Tulcea.

În primul rând:

WOW, GLUMEŞTI? CHIAR A AVUT LOC!!!

Da, oameni buni, incredibil da’ adevărat!

A fost chiar surprinzător, la început. Să vezi o mulţime de peste 50 de oameni adunaţi, toţi cu baloane colorate şi pancarte (Evident, la fel de colorate), gata să împartă în stânga şi în dreapta îmbrăţişări. Cel puţin teoretic.

Spun teoretic pentru că ideea de „a da îmbrăţişări necunoscuţilor” a rămas, doar idee. Practic a fost un fel de socializare între licee. Sau cel puţin, asta se intenţiona să fie. Şi, după cum era de aşteptat, s-a pus şi problema rivalităţii Spiru-Moisil şi cineva, nu ştiu cine, s-a gândit că ar fii drăguţ ca cei din Moisil să se îmbrăţişeze cu cei din Spiru.

Am fost DEZAMĂGITĂ! La un moment dat am început să urlu şi să le spun organizatorilor că ar fi timpul să plecăm pe traseu. Da’ ce? Aveau ei urechi să-mi audă înjurăturile? Ei o ţineau cu strânsul într-un cerc şi cu pozele şi cu baloanele şi…Doamne, era groaznic!  Juan Mann a îmbrăţişat oamenii din Mall!!! Ideea acestei mişcări este să umbli de bezmetic pe stradă cu un zâmbet tâmp pe faţă şi să îmbrăţişezi pe oricine îţi iese în cale.
Dar ca să nu fie totul pierdut,  Moisilu’ s-a mobilizat şi a plecat în cercetare! DA! Noi n-am vrut ca acest eveniment să fie aşa, doar de ochii lumii. Ne-am înarmat cu nişte voie bună (poate prea multă voie bună) şi am pornit pe faleză în căutare de victime!

Aici, alte probleme:

OAMENI, E DOAR O NENOROCITĂ DE ÎMBRĂŢIŞARE!

Amintesc, în primul rând, de cei care au fost mai mult decât încântaţi de idee. Cu aşa oameni, mai mare plăcerea să trăieşti! Nimic mai mult decât nişte zâmbete cu braţele larg deschise. Cei care se ocupă de măturatul străzilor chiar ne-au rugat să-i îmbrăţişăm. : )

Apoi, amintesc de cei care erau „pe interes”. Atât cei care primeau îmbrăţişări, cât şi cei care dădeau îmbrăţişări. Da, unii oameni au crezut că aceste îmbrăţişări au o oarecare tentă sexuală. Şi nu s-au sfiit să…pipăie, să scoată sunete ciudate, ş.a.m.d. Alţi voluntari considerau că trebuia să îmbăţişeze numai persoane pe „placul lor”. Bine, nici eu nu sunt de acord să îmbrăţişezi vreo minoritate care miroase urât, dar care-i problema în a îmbrăţişa o bătrânică simpatică? Nuuu, trebuie îmbrăţişaţi numai cei cara arată bine şi miros a părfium ChoCho Şanel.

Şi am vrut să-i las, totuşi, la sfârşit pe…nici nu ştiu cum să le spun. Hai să le zic angajaţi de la electrocasnice. (De ce? Pentru că niciun angajat de la electrocasnice nu a vrut o îmbrăţişare. Prin urmare, dupa cum mă şi aşteptam, sunt nişte oameni trişti. Şi dacă tot am tras această concluzie, prefer să-i numesc pe toţi, pe absolut toţi [incluzându-i pe toţi, adică toţi toţi + cei de pe stradă) cei care au refuzat îmbrăţişările „angajaţi de la electrocasnice”, ca să nu le spun ţărani beliţi.) Care-i treaba cu aceşti anagajaţi? Ce să fie dom’le! N-ai cu cine! Se uitau la tine de parcă i-ai fi rugat să te împrumute pentru zece ani cu 234 de milioane de dolari.

Dar dacă nu te afectează aceste mici impedimente, poţi concluziona că a fost o zi drăguţă. Eu una, aşa consider.

Mai vrei? Cumpără viitorul număr al ziarului Moisil-Zone, ultimul din acest an şcolar! (Numărul 6). NU COSTĂ MULT! Doar un leu.

Acum scriem istoria. Eşti liber să susţii. Eşti liber să fii indiferent. Dar ţine minte: dacă nu te implici, nimeni nu-şi va aminti de tine.

Poze? Vrei poze? Na poze. : |

În curând, un album complet pe PhotoBucket. Check any update : ).


Chiar mai repede decat ma asteptam:

http://s376.photobucket.com/albums/oo208/roxannetrohmaniac/Free%20Hugs%20Day/

See them all 😀

I will battle for the sun and I won’t stop until I’m done

I will battle for the sun
‘Cause I have stared down the barrel of a gun
No falling
You are a cheap and nasty fake
And I am the bones you couldn’t break

Se spune că: Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge. Eu m-am trezit la 9, şi m-am plimbat aiurea prin oraş.

Citește în continuare ‘I will battle for the sun and I won’t stop until I’m done’

Ceva gânduri revoluţionare, dar nu prea mobilizatoare

Watch in High [fucking] Quality 😐

România este cunoscută ca fiind ţara care şi-a omorât conducătorul.

România bagă intrigi şi îşi vâră nasul în treburile vecinilor de peste Prut. În România se vorbeşte de o cenzură, un fel de limitare a libertăţii de exprimare, tocmai pentru că majoritatea articolelor de orice fel, melodiilor, ş.a. sunt ofense la adresa conducătorilor statului. România dă naştere unor minţi criminale. România are cei mai încăpăţânaţi bătrâni din toată lumea. În România, toţi comentează politica, fiecare se crede mai deştept decât altul, întotdeauna există o alternativă mai bună. Ciudat, dar cred că în România sunt cei mai nehotărâţi oameni: aleg o dată, şi peste câteva luni se plâng de alegerea făcută şi îşi jură că la anul nu se va mai repeta.

Cu inima uşoară, se poate conchide că România s-ar clasa pe un loc onorabil în topul celor mai revoltate ţări. Topul ţărilor cu cei mai împotriviţi oameni. Cel puţin, până acum.

În curând, femei şi bărbaţi de toate vârstele îşi vor lega capetele cu câte o panglică colorată, îşi vor trage câte 3 linii de acuarelă pe fiecare obraz şi vor urla în gura mare că e timpul revoluţiei. O secundă, staţi un pic! Oameni buni, ce Dumnezeu faceţi?

Grămezi de bătrâni se adună în parcul central şi vorbesc de cât de rău ne merge cu noua guvernare, cu noua reformă şi de cât de bine era „pe vremea răposatului”, în timp ce mai aruncă un zar şi mai iau o gură de palincă românească. Scopul discuţiei lor…păi nu prea există vreun scop. Vorbesc ca să treacă timpul. Nimic nu-i mobilizează să ia coasa în mână şi să tragă o fugă până în faţa primăriei şi să-şi verse năduful.

Părinţii au întotdeauna ceva de obiectat. Pe vremea lor nu era atâta desfrâu. Pe vremea lor nu se umbla cu părul în toate culorile. Sunt vizibil revoltaţi împotriva postmodernismului. Şi de ce nu iau vreo măsură? Puştanii care umblă cu hainele jumătate rupte, mari ghengstări ai secolului 21, sunt copiii lor. Grupul de fete de la marginea străzii care îşi ridică, din când în când, fustiţa să mai oprească o maşină sunt tot copiii lor. Depresivii, cei care sunt la un pas de a-şi da drumul de la geam sunt, şi ei, copiii lor. Toţi cei care se cred satanişti sau atei, barosani sau bazaţi, sunt copiii lor. Şi ce fac ca să-şi ajute copiii? Nu vreau să zic că dau apă la moară, dar nici că fac ceva ca să-i împiedice s-o ia pe drumul greşit.

Tânăra generaţie este viitorul. Tânăra generaţie este, probabil, cea mai revoltată, cea mai anarhistă categorie de vârstă. Regulile îngrădesc libertatea. De aceea, orice mecanism care funcţionează în baza unor reguli este ‘cââââhh’. Începând cu şcoala şi cadrul familial, şi terminând cu biserica. Privind însă lucrurile mai în amănunt, iese la suprafaţă faptul că această împotrivire este nici mai mult, nici mai puţin decât…(hold your horses)…o modă. Da, oameni buni, e un adevărat T-R-E-N-D să fii anarhist şi să faci semnul ăla, un A într-un cerc, pe toţi pereţii. E cwl să zici tuturor că tu te ¤#&/!? pe ele de reguli.

Dacă şi-ar ridica cineva fundul ăla mare şi gras din fotoliul din faţa televizorului şi ar striga: „Viva la revolution!”câţi i s-ar alătura şi ar porni o revoluţie împotriva analfabeţilor care ne conduc ţara? Să vă zic tot eu? Citește în continuare ‘Ceva gânduri revoluţionare, dar nu prea mobilizatoare’

Oficial, si in Tulcea.

http://freehugs.lumebuna.ro/category/oras/tulcea/

Da, „ÎMBRĂŢIŞĂRI GRATUITE” va avea loc si in Tulcea!

afis-free-hugsUrmareste acest afis.

Sper că lumea nu va fi oripilată. :))

Eu consider că este o iniţiativă foarte tare, si se merită sa participi la aşa ceva. Tot ce mai rămâne de facut este să ascuţim creioanele colorate şi să ne punem pe desenat pancarte! 😡

PANCARTELE SUNT APROAPE OBLIGATORII! : ) )

Ne vedem pe 20 mai in parcul Personalităţilor, între orele (12:00) 13:00-15:00.

Până atunci, păstraţi îmbrăţişarile cât mai calde! 🙂

Informatii pentru Voluntari


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,606 amatori
Mai 2009
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD