Sunteţi nişte oameni prea tragici pt gustul meu

Uhm, ştii ceva? M-am cam săturat. De ce? Păi, uite, nu e destul de evident? Eşti chior, bă? Tu nu vezi că toată lumea îşi plânge de milă? Da, da, aşa e! Suntem tragici. Oamenii sunt prea tragici. Atât de tragici că e nevoie de cineva de pe altă planetă să vină să ne înveţe cum să nu mai fim tragici.

Viaţa asta e o curvă nesuferită. Îşi flutură voluptăţile prin faţa ta, şi mai apoi se întoarce şi-ţi trânteşte ceva de genu’ : „Dude, e pe bani!”.

Geez, poate că am exagerat un pic cu această comparaţie. În orice caz, asta e concluzia pe care am tras-o din…experienţa altora. Sună, şi asta dramatic, dar nu e chiar aşa. Eu n-am ajuns la concluzia asta pentru că…well, niciodată nu am luat-o aşa de tragic.

Nu, nu mi-am plâns poziţia în societate, şi nici faptul că ar fii unii mai „bazaţi” ca mine. Nu am considerat niciodată că sunt acoperită de ghinion, că cineva acolo Sus is screwing with me. Nu am simţit nevoia să zic: „Ah, you don’t understand meeee!”. Nu am avut inima sângerândă, şi nici n-am considerat viaţa ca fiind „un căcat”.

Am avut doar nişte probleme existenţiale. Crap, cine nu le are?

Ok. Atît despre mine. Cât despre alţii…

STOP! Gata! Terminaţi! Nu mai spuneţi că vreţi să fiţi călcaţi de o maşină.

Dacă e s-o iau aşa, societatea asta e o telenovelă de căcat. La tot pasul întâlneşti piţipoance care plâng după dragostea pierdută, dorks care se bat cu pumnu-n piept că nu sunt nişte loseri şi că nu e corect să fie luaţi peste picior, antisociali care se consideră unici în lume, oameni care şi-au pierdut locul de muncă, gata să se arunce de pe o stâncă pentru că nu mai au bani să-şi hrănească plozii înfometaţi de acasă.

Probabil următorul pas pe care-l va face societatea este să înfiinţeze un club al tragicilor, al celor care-şi plâng de milă; un loc în care să facă terapie de plâns în grup, cursuri de exteriorizare a gândurilor sinucigaşe şi ore de stat într-o cameră capitonată [ca find „o oază de linişte”]. Şi aşa ar reuşi să umple timpul liber al acestor dramatici.

Dar ce atâta teorie, hai să luăm un caz concret: ţi-a murit bunicul. O experienţă care ar afecta pe oricine.

Tragicul: Ce o să fac eu acum? Bunicul m-a învăţat tot ce ştiu! Cine va fi lângă mine când o s-o dau în bară? Cine îmi va mai zice „eheee, pe timpul meu…”? Cine o să mă mai roage să repet un lucru de enşpe’ mii de ori pentru că nu aude? Sunt nenorocit. Viaţa asta e atât de nedreaptă. Acum, că el nu mai e, n-o să fiu în stare să-mi găsesc un loc de muncă. Pentru că o să stau să mă gândesc toată ziua la el. O să fie părinţii nevoiţi să meargă la interviuri în locul meu, şi singurul loc de muncă pe care-l vor găsi va fi la DSP. Şi acolo o să stau să plâng pe tomberoane, şi o să se ia colegii mei de mine zicând că fac cascade de gunoi. O să miros, şi asta o să mă facă să plâng şi mai tare. O să vină şeful în inspecţie şi o să mă dea afară pentru că am inundat opt containere. O să rămân pe străzi. N-o să am cu ce să le cumpăr copiilor de mâncare, copii pe care i-aş fi avut, dacă nu murea bunicul. O să fiu un boschetar. Mă voi plimba pe străzi în haine acoperite cu tone de jeg, care, totuşi, se va spăla câte puţin când voi plânge. O să vreau să mă sinucid. O să-mi leg o piatră de gât şi o să mă arunc în prima boltoacă, şi n-o să mă înec pentru că nu o să  aibă prea multă apă, dar o să treacă o maşină peste mine care o să mă schilodească. O să-mi cumpăr un cântar din banii adunaţi de la cerşit şi o să stau pe stradă cu el, poate vine cineva să se cântărească şi să-mi dea măcar un leu. Viaţa mea e distrusă.

Optimistul: Dumnezeu să-l ierte. Bine că a murit repede, că săracul tare de mult se chinuia cu boala aia. Sunt sigur că îi este mai bine acolo unde e acum. Eh, cu toate că ne-a părăsit trupeşte, va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre ca cel mai bun bunic din lume, cel mai înţelept; şi aşa, el va trăi pentru totdeauna.

Şi acum, trage o concluzie.

Mda, mai că-mi vine şi mie să plâng când văd cât de tristă e lumea.

Anunțuri

2 Responses to “Sunteţi nişte oameni prea tragici pt gustul meu”


  1. 1 TheNutz 11/04/2009 la 07:38

    Cam asa e. Toata lumea se plange, dar stii dece? Pentru ca nu stie sa faca altceva, pentru ca asa au vazut la altii pentru ca asa au fost invatati sau asa s-au invatat si le place cand cineva ii si compatimeste.

  2. 2 GeoX 20/04/2009 la 19:13

    Subscriu celor zise de tine. Ai perfecta dreptate. Si ma bucur ca la povestea cu bunicul [ mi-a murit acum cativa ani ] sunt Optimistul 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 14 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,669 amatori
Aprilie 2009
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD


%d blogeri au apreciat asta: