Arhivă pentru Februarie 2009

Un microcostum

„Centrul universului nostru este croitorul la moda,iar omul nu este un microcosmos, ci un microcostum care, evident, se schimba dupa cum bate vantul!” [Jonathan Swift]

Ne-am comparat cu multe lucruri de-a lungul timpului. Bine, nu noi, personal; ci aia care cica-s „mai destepti”. Am fost asemanati cu maimute, cu niste carti de joc, cu marionete, s-a spus despre om cum ca ar fi un adevarat microcosmos.

Daca ai citi cateva reviste mondene, ai vedea, nu oameni, ci haine [IN PRIMUL RAND]. Haine, trend-uri, chestii-trestii. Tare 😐

Analizez ceea ce a afirmat JS.

Tu ce haina esti?

De ce intreb asta… Te-ai gandit vreodata ca tu nu esti in ochii altora nimic mai mult decat un accesoriu vetimentar? Ca lumea te analizeaza ca si cum te-ar lua de pe un umeras? Ca te pun la loc pe cuier cand nu le convine ceva la tine?

Si cum sunt atat de multe feluri de haine, fiecarui om i se potriveste o haina. O haina care spune tare si raspicat cine esti cu adevarat. Insa, sunt momente in care nu esti decat o carpa veche, si momente cand esti un smoking. Depinde asta de tine? Intr-o oarecare masura.

Sunt zile in care iti doresti cu disperare sa fii o rochie de gala. Unii apreciaza asta, si chiar te fac sa te simti ca o rochie de gala. Dar, vine cineva…si-ti tranteste o remarca sau o insinuare, si hop! iar esti carpa.

Deci, mai intreb odata: depinde asta de tine? Nici eu nu mai sunt sigura.

Avand in vedere ca iti pasa atat de mult de ce zic prietenii tai de tine, nu, nu depinde de tine. Dar daca admiti ca esti un pantalon asortat cu un tricou larg si niste tenisi comozi, nu poti fi altceva decat pantalon+tricou+tenisi. Nu vrei sa fii o rochie supercalafragilistic expialidoshus de complexa [care in loc de diamante, are niste nenorocite de imitatii ieftine] si nici nu te cobori la nivelul unui pardesiu invechit.

Trag concluzia ca, intr-adevar, lumea noastra se invarte in jurul unui singur dictator vestimentar. Sau al unei armate de dictatori vestimentari.

Cand suntem carpe, cand suntem fracuri. Ne schimbam la fel de repede ca si tendintele.

Doar cei mai puternici dintre noi raman tricouri largi.

54e6bdb12e5ccaee41d7809f610fa9c6

Anunțuri

Veniti, disecam creieri!

Ce nu facem pentru putina popularitate!

O numesc ‘cultura a superficialului’. Vedem la televizor, auzim la radio, citim in ziar… si mai ca simtim si noi valurile vietii tumultoase pe care o duc ‘vedetele’;

Tipe blonde, cu piept generos, extra-skinny care defileaza pe podiumuri

Bogatasi care invart o America intreaga pe degetu’ mic

Hollywood- Actori, cantareti, etc care fac intr-un minut mai multi bani decat ai putea face tu vreodata in cel putin 3 ani

Asa zisi functionari publici care te jecmanesc si de ultimele fise pe care le ai in buzunar

Prosti, sadea, care apar la televizor sa faca rating

Si cand constati ca tot ceea ce ti se vîră pe gat nu-i nici mai mult, nici mai putin decat o minciuna gogonata…nu faci nimic. Cel putin 3 ore din zi ti le pierzi informandu-te despre ultimele trend-uri, despre viata a nu-stiu-carei vedete, despre n [en], si n de lucruri care, pana la urma, cu mare lucru nu te ajuta.

Ajungi sa pui exagerat de mult accent pe look. Studiezi persoanele din jurul tau ca pe niste vitrine de magazin. Vezi numai ce e la suprafata. Ok, wait… WHAT THE FUCK IS HAPPENING???

Cine e monstrul asta care ai devenit? Nu, tu nu esti asa. Inlauntrul tau e ceva cald si bun care iti spune FRATEEEE, WAKE UP!

Si totusi, cine te-a facut atat de oribil? Iti spun eu. Aia care ne controleaza si care fac din noi niste simple marionete. Ei te fac pe tine disperat. Te fac sa vrei sa fii mai tare ca oricine, te determina sa te mutilezi in fel si chip, iti imprima ideea ca fara bani si fara colagen in buze nu faci nimic in viata. Te fac un robot fara sentimente, care ii taie si ii spinteca pe toti cei din jurul lui…doar pentru ca nu i se par ‚cool enough’.

Da, ei sunt de vina. Mass-media. Dar vei inceta sa mai asculti de altii? Nu.

Daca ai intoarce capul, ai vedea ca la colt de strada sta un grup care te arata cu degetu’ si zic de tine ca esti pitipoanca/cocalar. Te uiti la ei si ti se pare ca arata ca niste ciudati. Ii auzi zilnic urland in gura mare: „Fuck the system!”. Ok, ce vor astia de la viata? Daca ai pierde mai mult de un minut incercand sa-i cunosti, ai ajunge la concluzia ca ei au depasit toate aceste ‚crize de personalitate’ si ca lor nu le pasa de ce zici tu, sau oricine altcineva care nu-i cunoaste. Ti se par tie ciudati, crede-ma ei sunt normali. Viata lor decurge perfect si ei nu se chinuie o secunda sa fie altcineva decat cine sunt. Nu pun pret pe cum arati, le place cum gandesti. Duc o viata normala, ba chiar mai tare decat ti-ai putea tu inchipui.

Sincer, tu esti ala ciudat.

Tu iti pierzi orele in fata oglinzii cand ei joaca lapte-gros la parterul blocului. Tu iti barfesti prietenii ca arata mai bine ca tine, pe cand ei stau la o masa intr-un local si beau o cana de vin fiert, glumind si vorbind despre fel de fel de nimicuri amuzante. Tu nu te simti bine daca nu cunosti cel putin ‚o persoana importanta’ (mai bine zis –un smecheras/smechera de cartier), pe cand ei mai glumesc din cand in cand si cu boschetarul din statia de autobuz. Eu una am convins o tigancusa sa faca head banging.

Acum, ca dispui de toate informatiile, mai gandeste-te odata: cine e cel ciudat?

Fa si tu ca ei. Depaseste momentul, nu mai asculta de ce zic cretinii de la televizor, iesi afara, du-te la padure, regaseste-te.

Dar daca te multumesti cu aceste zilnice disecari pe creier… Atunci in cel mai bun caz vei ajunge si tu sa-ti pledezi ‚cauza’ la TV, in fata a milioane de tineri, care nu vor intelege nimic din adolescenta lor. Si toate din cauza ta. Si a celor cu aceleasi conceptii ca si tine.

Daca te face sa te simtit bine, vei castiga destul de multi bani. [Uite-te si la videoclipuri. Nu sunt singura care a observat toate acestea]

De ce vreau sa schimb lumea…

„Superman’s dead.”

Dar eu nu sunt aici sa fac pe Superman. Si nici n-am de gand sa salvez lumea de la un colaps iminent. Nu, nu voi rezolva criza economica si nici nu voi opri razboaiele. Topirea ghetarilor nici nu figureaza in ‘my-to-do-list’, iar asteroidu’ mi se pare prea departe ca macar sa ma gandesc la el. Nu voi face ca manelele sa dispara, si nici nu-l voi scoate pe Osama Bin Laden din ascunzatoare. Nu voi ieftini petrolul si nici nu voi interzice tigarile si bautura alcoolica. Nu o sa cumpar paine pentru sarmanii din Uganda, si nu o sa salvez ursii panda de la extinctie. E valabil si pentru tigrii bengalezi.

Cat de urat din partea mea… Pe naiba! Cine sunt eu? Cat de mult inseamna cuvantul meu pentru voi? Cat de mult va afecta natura daca doar eu sortez gunoiul pe categorii?

Nu vreau sa schimb nimic. Nici macar nu vreau pacea mondiala ca si concurentele la Miss World. De ce? Pai, consider ca asta e mersul normal al lucrurilor; e absolut normal sa infruntam problemele acestea…

Si totusi…cum vreau eu sa schimb lumea? Well…vreau sa ajut lumea sa treaca prin incercarile acestea cu fruntea sus. Vreau ca demnitatea, curajul si vitejia sa fie niste virtuti pe care orice om sa le posede. Vreau ca lumea sa nu mai fie superficiala si sa puna pret pe ce e inside, nu pe ce e outside. As vrea ca lucrurile marunte sa capete o insemnatate uriasa. Imi doresc ca lumea sa gaseasca placere, satisfactie in lucruri ca si muzica. Ca mine.

Vreau ca tintele sa se ridice sus, si sa nu fie afectate de criza economica. Vreau ca lumea sa piarda timpul creeand, compunand; si nu pentru faima, pentru sufletele lor. Sa se zbata, pe buna dreptate, pentru o cauza nobila pe care o sustin.

Vreau sa-i fac pe cei care ii intalnesc sa vada calitatea inaintea cantitatii. Nu sunt eu mare invatata, nici filozoafa, si nici eu nu respect in totalitate normele pe care le sustin. Singura chestie este ca stiu ce ar fi bine sa fiu, sa fac si sa-mi placa. Spre deosebire de altii care habar n-au decat bautura, droguri, petreceri, bani aruncati pe fereastra, cersit, orgii si alte lucruri deplorabile si demne de mila de genu’ acesta.

Pe cei care au cazut, vreau sa-i ridic mai sus decat au fost ei vreodata.

De ce?

Pentru ca eu inca mai cred in oameni. Si in puterile mele.

Ok, cred ca am luat-o pe aratura in ultimul timp. Prea mult ma complic cu tot felul de probleme existentiale. Bine as face sa-mi vad de oile mele; asa ca am si eu complexele mele :”>

Dar uneori…pur si simplu, simt nevoia de a face o schimbare. Uhmm, poate o s-o fac in macar ten years time.

Si daca tot mi-am amintit de o intrebare pe care mi-a adresat-o un coleg:

„Daca te-ai trezi intr-o dimineata si ai fi ceea ce ti-ai dorit dintotdeauna, cine ai fi?”

Eu am raspuns in 3 secunde: „Proprietara unei case de discuri. Bine, nu in Romania.”

Nu-mi iese din cap: Pearl Jam


Obisnuiesc sa nutresc o oarecare ‘one-week-obsession’ pentru o anumita trupa. The fact este ca ajung sa ascult in prostie melodiile trupei respective pentru o perioada determinata de timp.

Ultimul meu struck de genu’ s-a intamplat cu Pearl Jam.

Pearl Jam poate fi considerat atat altern-rock, cat si grunge, si hard rock. Oricum, in principal in sfera aceasta, tipic americana. S-a format in Seattle in 1990, membrii trupei fiind: Eddie Vedder [-Edward Louis Severson-](genial omu’, voce), Jeff Ament (bass si songwriter), Stone Carpenter Gossard (rhythm guitar), Mike McCready (lead guitar) si actualul baterist Matt Cameron.

Discografia Pearl Jam numara 8 albume:

Ultimul album este intr-adevar GENIAL. Si mai ales pentru ca atinge anumite teme politice (vezi ‘World Wide Suicide’ si ‘Bu$hleaguer’), Vedder criticand liber administratia Bush [> : )]

Voi mai reveni si cu alte date privind scurtele mele crush-uri :”>

[Pana atunci, incercati si voi putin Pearl Jam ;)]

Pearl Jam – You Are (Live)

„Era dominat de o flacara interioara care razbatea in toate cautarile sale.”

De curand am dat de un mic caiet. Un fel de brosura. Cu si despre Ionut Catalin Florea.

Acesta s-a nascut la 4 august 1974 in localitatea Macin. La varsta de 16 ani, in urma unui grav accident, viata lui ia o intorsura dramatica.

In 1991, impreuna cu mama sa, se stabileste in Austria, unde spera intr-o reabilitare, intr-o vindecare. Si intr-adevar, in Austria, starea sanatatii sale, partial s-a imbunatatit.

La Altenhof (lanag Linz), se confrunta, pentru prima oara, cu arta plastica, incepand sa creeze in tehnica acrilica.

Este de neimaginat cum acesta putea sa creeze arta, atata timp cat mana sa era total inerta! A fost nevoit sa dobandeasca anumite tehnici (miscari) constiente, pentru ca miscari reflexe, nu avea.

Anul 2000 a reprezentat anul lansarii sale, care s-a petrecut sub patronajul Societatii Assicurazioni Generali. Vernisajul a insemnat un succes enorm. Din acel moment, tanarul artist este solicitat sa participe si la alte expozitii individuale sau de grup.

Acesta insa moare la 7 mai 2001, la varsta de 26 de ani, lasand in urma peste 600 de lucrari grafica, acuarele, desene.

Aparent, lumea formelor lui Ionut Catalin Florea este un univers dominat de studii, o suita de tatonari care precede inchegarea intregului, asa cum sunetul nearticulat premerge verbului.

Am fost impresionata. Si eu o oarecare amatoare de desen, am ajuns sa-i multumesc lui Dumnezeu ca pot misca creionul pe hartie fara sa-mi dau toata vlaga.

Am si cateva opere de-ale lui Ionut, in principal care mi-au placut mie mai mult. Tu ce parere ai?

Posta 4: Da’ da-mi haina inapoi!

4-6 Februarie. Niculitel. Manastirea Cocos. A-4-a editie a campului ‘Posta’ din cadrul Unitatii de cercetasi Lotus.

A fost primul meu camp. Staff-ul s-a asigurat ca nu-l voi uita niciodata.

Toate bune si frumoase. Atelierele de orientare, de noduri si de autoaparare au mers struna. Am invatat niste lucruri FOARTE folositoare (nu numai pentru un cercetas).

Bomba a picat din senin. Ne-am trezit fara bagaje. Camerele noastre din cadrul manastirii au fost pangarite de niste ‘hoti’. Staff-ul, bineinteles, ne pregatise o proba in toata regula. Nici fir de mancare, nici macar o bluza sub vreo perna…nimic! Gone! (bine, eu am avut un noroc chior ca mi-am carat rucsacul cu mine la Wide Game si am reusit sa-mi pastrez mp3-ul, pieptanele, cartea, si o sticla de 1l de apa. Si totodata am avut noroc ca cei din staff nu au observat nici fixativu’ si sticla de Roua din camera si…am avut prilejul sa raman cu ele 🙂 ). Ni s-au propus niste probe pentru a ne recupera, rand pe rand, bagajele. Dar cine mai putea gandi limpede intr-o situatie de genul acesta? Eram stransi toti 8 intr-o camera si ne varsam nervii (sub privirile a 20 de icoane care ne ascultau blestemele) si ideea de a incerca intr-un fel sau altu’ sa ne recuperam lucrurile…neah,nu ne-a mobilizat prea tare. Asta pana cand baietii au inceput sa urle de foame. Nu-i invinovatesc, avand in vedere ca n-am mancat nici macar suficient la vreo masa toata ziua.

A 2-a zi porneam pe traseu, si la 6 jumatate trebuia sa fim in picioare. Nu tu’ pijamale, nu tu’ pasta de dinti, periuta, nici macar un prosop sau vreun sapun (bine,cuiva i s-a facut mila de noi si ne-a donat un sapun :”>)…culca-te de poti! Eu una, am stat aproximativ treaza de la 2 dimineata la 4,apoi am simtit nevoia sa ma duc la baie, am mai pierdut o ora ascultand muzica la mp3-ul meu pretios si apoi…pana la 6…sa zicem ca am motait.

Dimineata m-am trezit convinsa ca voi duce la bun sfarsit traseul, cu toate ca eram lihnita, si ca imi voi recupera bagajele imediat dupa terminarea lui. Din fericire, asa a si fost. Patrula ‘Jeratec’ (initial ‘JAratec’- patrula din care faceam parte) termina prima traseul, cu toate ca al 2-lea post a fost cam…ratat…macar targa ne-a iesit foarte bine :). Ceea ce am invatat la atelierele de orientare, noduri si prim-ajutor ne-au usurat treaba din posturi.

5 februarie noaptea. A fost o noapte memorabila. Ne-am strans  cu totii in jurul focului si am cantat si am jucat tot felul de jocuri. That’s what I call bounding!

6 februarie dimineata. Am urcat la cruce si ne-am depus juramantul de cercetas. Niste momente cu adevarat emotionante. Pacat ca golgutele nu au ramas aprinse pana la capat.

Premierea am tinut-o in autocar, in drum spre Niculitel. Toata lumea a avut cate ceva de castigat. Si partea cea mai buna a fost ca, prin sinceritate, am reusit sa ne luam cate o piatra de pe inima, astfel incat sa rezolvam orice conflict care ar fi putut exista intre membrii staff-ului si ceilalti.

Am facut si o groaza de poze. Chiar si cand am adus la scoala din Niculitel haine pentru cei sarmani.

Aici sunt doar cateva care mi se par mai reusite.

Sanatatea?E mai buna decat toate

Pana acum, problemele de sanatate nu prea mi-au dat bataie de cap. Insa ultimele 2 saptamani au fost de groazaaaa.

Cat de problematica poate fi o problema la ochi? Foarte. Daca faci aceeasi prostie ca si mine. Probabil port ochelari de…sa zicem, 5-6 ani. Teoretic. Practic ii port de vreo…3 ani. Am inceput cu -0.25 dioptrii. Apoi mi-a crescut la -0,5 apoi la -1,5. Dupa 2 ani de purtat ochelari de -1,5 doar la scoala si pe acasa (in vacanta de vara mai deloc), am ajuns la -3 la stangul si -4 la dreptul. Cand am auzit astazi asta, am crezut ca ma ia cu lesin. Ma asteptam la -2,-3 dar nu ma asteptam la un decalaj, eu care pana acum aveam aceeasi dioptrie la ambii ochi.

Si totusi, ce m-a determinat sa merg la un control? Am ajuns in stadiul in care cineva sa ma salute pe strada si…eu sa nu-l vad. Pur si simplu; abia daca vad la 2 metri distanta in fata mea. De cate ori nu mi s-a intamplat sa confund persoane, pentru ca pur si simplu nu le desluseam figurile. La scoala, copii numai de pe caietul colegei de banca. Nu vad deloc la tabla. La un test la franceza am rugat-o pe profa’ sa ma lase la catedra sa copii subiectele. Mi-era rusine; si asta m-a determinat sa merg la un control. Acum imi blestem zilele ca nu m-am ingrijit mai bine de mine. Am tratat miopia ca o problema minora, si nu trebuia sa fac asta.[sfat: NU FACETI CA MINE!]

Cat de problematica este o durere de genunchi? Foarte. Mai ales daca nu stii ce ai. Well, stii dar nu stii, pentru ca cineva ti-a zis ca ai si altcineva ti-a zis ca n-ai. Acum 2 ani am avut o entorsa parca. Oricum, foarte serios n-a fost; am mers la un doctor ‚bun’ (nu dau nume) si acesta mi-a zis ca am o punga de sange, ca am avut o intindere de ligamente, balarii de genu’. Am avut repaus la pat o saptamana intreaga si 3 luni am fost scutita de eforturi fizice.

Toate bune si frumoase pentru cam, 1 an. Apoi am inceput sa am din cand in cand dureri. Mai ales cand mergeam pe role. De curand am calcat si stramb si am suferit un nou trumatism; atat de nasol ca nu puteam sa cobor scarile calumea. Gata, ma saturasem! M-am dus la doctor. Alt doctor, de data asta. Acesta zice ca am o asa-zisa fisura de menisc, si ca nu pot face nimic. Doar dupa 18 ani pot sa fac operatie daca e cazul. Mi-a interzis rolele [ :((], patinaju’ artistic si tenisul de camp. Parintii m-au convins sa mai merg la un doctor. De la el am aflat ca n-am nimic, si ca de vina este un exces de nu-stiu-ce care imi face articulatiile mai mobile [din cauza asta imi pot indoi eu degetele pe spate pana la 90°] si ca daca fac gimnastica o sa-mi treaca.

Si eu tot mai traiesc cu durere de genunchi. Nu mai e atat de rau cum era acum o saptamana, dar daca merg prea mult… .

A, si sunt si racita. Aproape ca mi-am suflat si plamanii afara pe nas in batista.

Ah, it’s great to be sick! Sick of being sick…


Let’s Do It, Romania!
I write like
Edgar Allan Poe

I Write Like by Mémoires, Mac journal software. Analyze your writing!

A spus...

Tweet my tweeting twitter

  • "Şi tu ce-ai făcut? Ai continuat să-ţi joci roulul infect, care oricum nu-ţi venea, ba chiar atârna ridicol pe umerii tăi." 6 years ago

Clickuieşte ca să primeşti mail-uri mişto, de la mine pentru tine, cu şi despre blogul ăsta fandosit!

Alătură-te altor 15 urmăritori

Subscribe:

Scurt, foarte scurt istoric


Caut o portiţă deschisă şi un şut în fund (de înaintare).

Banners

widget widget widget widget widget
Created by Roxanne Stump

Cine cauta,gaseste

  • 44,644 amatori
Februarie 2009
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

From around the world

free counters

Diverse

OURWORLD