Sigla pentru proiectul Pacea Verde din anul şcolar 2010-2011

Vreţi şi voi?

Mă bate gândul să organizez şi în Tulcea o sesiune de #Lecturi Urbane. Aveţi un poll aici, lăsaţi şi comentarii dacă vreţi să vă implicaţi în organizare.

Oraşul citeşte – Lecturi Urbane (click)

Scuzele absentului

Am absentat? Da! Îngrozitor de mult. Mă mir că blogul nu m-a exmatriculat. Daaar, majoritatea absenţelor sunt motivabile, şi zic acum şi de ce.

Au trecut 2 săptămâni de vacanţă. E vacanţa de vară. Deci, d’oh, trea’ să plec şi eu pe undeva. Şi aşa se face că în vinerea când era premierea, eu am plecat pt 3 zile la Sulina. Cu organizatorii de la “Pacea verde”(detaliile nu sunt necesare). Şi la Sulina acolo m-am plimbat (sau am fost plimbată) prin oraş, am servit o porţie dublă de piept de pui, deşi nu cerusem asta şi nici nu scria în meniu, am urcat la far şi…n-am dormit decât 3 ore. Pe bune. Era imposibil să dormi. Deşi atunci vremea era îngrozitoare, sorele te bătea în frunte şi pe plajă era o moleşeală din-aia molipsitoare, unde trona transpiraţia şi nisipul, nu puteai să dormi. Iară noaptea…nu mai zic. Doar noaptea am stat pe plajă. Până dimineaţa. Cu o gaşcă de acolo din Sulina, în prima noapte am aşteptat să vedem răsăritul. Şi a fost absolut genial. Am cântat toată noaptea, ne-am hidratat, ne-am crezut turci, am râs, nici nu ne-am dat seama când s-a făcut 6 dimineaţa.

Următoarea zi, ia-o de la capăt. Vreme nasoală, singurele chestii faine erau bălăcitul în Dunăre (cu picioarele), bârfitul piţipoancelor de pe faleză şi caii de pe câmp. Seara, din nou, pe plajă. Me and my friend ne abonasem pe podul de pe plajă. Şi ia-o de la capăt cu distracţia. Dar numai până la 4. La 6 aveam vapor. Noaptea n-am făcut poze. Aşa că aveam TOTUL plin de nisip.

Ajung pe 13 iunie acasă. Pe 17 am plecat din nou. Acum în campul naţional “Cupa Izvovoarelor” la Râmnicu Vâlcea. 9 plozi reprezentând Tulcea ca patrula Aegyssus. Am făcut o impresie bună, am luat premiul pentru cea mai bună prezenţă. Ne-am distrat şi acolo, deşi vremea n-a fost de partea noastră. A plouat de cum am ajuns în camping, ne-am instalat corturile pe ploaie . A fost tot timpul înnorat, ploua destul de des, şi chiar dacă unii aveau corturile inundate sau luate de vânt, tot ne-am adunat în jurul focului şi am cântat până dimineaţa. Regret doar că n-am jucat fotbal. Avem, ca amintiri, vreo 1000 de poze.

Noi am petrecut o noapte in Râmnicu Vâlcea, pt că aveam tren abia luni. Mi-era aşa de somn, c-am adormit şi pe băncile dintr-un parc.

Pe 21 seara la 11 am ajuns acasă. De atunci şi până azi, mă refac. Nici n-am vrut să aud de blog.

În continuare, urmează Fun Hunting la Sulina, undeva la sfârşitul lunii iulie, şi în august la Sibiu. Probabil că o să mai absentez de pe aici.

Şiii, melodia asta am ascultat-o întruna azi dimineaţă!

De făcut o alegere:

Vreau să particip la o expoziţie (cică dă bine la dosar) organizată de Biblioteca Judeţeană, cu ocazia zilei lui Constantin Brâncuşi, şi am de ales între două desene. Dilema este că…nu mă pot hotărî, aşa că o să am nevoie de o ţâră de ajutor. Avem aşa:

Primul desen: Şi al doilea:

(desenele sunt, defapt, mai mari. Acestea reprezinta un detaliu)

Poşta 5-Snow patrol

Exaaact, începe a5a ediţie a camp-ului Poşta din cadrul centrului local de cercetaşi Lotus! (vezi Poşta 4)

Mâine pleacă staff-ul spre Babadag (şi eu, prin urmare ), şi ne întoarcem vineri. Se promite o distracţie…pe cinste!

Deci, câteva zile scăpaţi de mine şi de figurile mele.

Mulţi ani, mulţi ani trăiască!

Astăzi se împlineşte un an de când m-am apucat să-mi aştern ideile pe nişte pagini virtuale.

Acum că am prins niţică “experienţă”, mă simt în măsură să trag nişte concluzii:

- ca să ai succes, trebuie să fii pe înţelesul tuturor. Abordările mai mult sau mai puţin filozofice nu atrag publicul; eu, una, am fost apreciată pentru ceea ce am scris. Câteva persoane m-au contactat direct doar ca să-mi spună că rar se întâmplă ca un adolescent să atingă un pic coarda sensibilă, şi asta doar ca să zdruncine ideile care ar susţine că societatea din ziua de azi e perfectă, sau ca să lezeze orgoliul proştilor fuduli. Nu ştiu cât de mult mă pricep la literatură, la fotografiat, sau desenat, dar încerc şi eu marea cu degetul, pentru că arta e cam singurul fel sincer prin care un individ se poate exprima. Deocamdată sunt o amatoare, şi recunosc asta. Urăsc indivizii care fac un adevărat cult al personalităţii doar pentru că ştiu să editeze poze în Photoshop, şi ştiu să folosească cuvinte pretenţioase în cadrul unor conversaţii triviale. Rezultatele vin în urma muncii depuse şi a colaborării cu diferite persoane în vederea perfecţionării. Nu poţi să te autodeclari fiinţa supremă doar pentru că scrii versuri din care nimeni nu înţelege nimic. Ok, am deviat o ţâră de la subiect. Recunosc, nu-i merge prea bine blogului meu. Cititorii nu prea vin, deşi mulţi mi-au apreciat munca şi mi-au propus diferite link exchange-uri. Însă asta nu înseamnă nicidecum că o să mă las de blogging, sau că o să schimb însuşi esenţa care stă la baza majorităţii articolelor mele. Mă gândesc că, poate, într-o zi, lumea o să realizeze ce înseamnă calitate şi ce este mediocru (sau chiar lipsit de originalitate); poate că în acea zi, nimeni n-o să-şi mai întoarcă faţa spre cei care caută se epateze printr-un vocabular colorat (şi asta nu în sensul bun),spre cei care vor, cu orice preţ, puţină popularitatea şi fac cele mai scârboase şi prosteşti lucruri numai ca să o primească. Dar, până la urmă, aceşti indivizi nu au nicio vină, ei satisfac cerinţele publicului. Asta se vinde, atunci asta dau. Ei bine, eu nu dau ce se cere, ci ce ar trebui să intereseze. Eu încurajez originalitatea în gândire, şi îmi doresc ca un individ să fie ceea ce el însuşi spune, nu ceea ce spun alţii despre el.

- blogging-ul, se pare că, ţine, în cea mai mare măsură, de experienţa individului în a exploata resursele internetului. Articolele propriu-zise ocupă un loc secund, întrucât mogulii blogging-ului românesc îşi permit să scrie o frază idioată într-un articol, ca mai apoi să primească 100 de comentarii.

- de ce să nu recunosc, blogging-ul este o modă. Găsesc n exemple de persoane care şi-au deschis un blog, au scris două articolaşe, şi-apoi l-au lăsat în paragină; ca peste câteva luni să revină cu un articol care să înceapă cu un vechi clişeu: “N-am mai scris de mult timp, promit să mă ţin de treabă”. Şi, inevitabil, uită din nou de el, dar asta însă până într-o noapte, când n-o să aibă cu cine vorbi pe mess, o să scrie (din plictis) încă un articol. Însă cea mai mare absurditate pe care am citit-o vreodată este cu siguranţă cea a unei tipe care susţinea că şi-a deschis un blog ca să-şi exerseze talantul jurnalistic, ca mai apoi articolele ei să fie ori numai cu clipuri de pe YouTube, ori cu relatări din viaţa ei de adolescentă frustrată (relatări atât de slabe din punct de vedere litarar), ori despre dragoste şi iubire (da, probabil visează la Făt-Frumos la cinşpe’ ani), ori copy-paste-uri din toate părţile. Aha, da, în concluzie fătuca adundă cu talent, o s-o detroneze la jurnalistică pe Daniela Crudu.

As a result, că să faci ceva cu blogul tău, ai nevoie de resurse, cunoştiinţe şi muuuuult timp liber. Eu cum nu am mai nimic din niciuna, rămân o faţă anonimă în blogosferă. Dacă-mi pasă? Neah, little do I care. Tot ceea ce scriu aici este…pentru mine, în principal, şi este un exerciţiu foarte bun pentru imaginaţia mea. Încă am dubii în ceea ce priveşte o viitoare carieră, dar mă gândesc destul de serios la Facultatea de Litere din Bucureşti, la ce secţie…încă nu ştiu.

Cu această ocazie, vreau să urez un călduros “La mulţi ani!” liceului “Grigore Moisil” pentru ziua de ieri, când s-au împlinit 20 de ani de când a devenit liceu teoretic. A, şi în legătură cu articolul anterior, am luat locul 3!

Primul hop…l-am trecut?!

După cum câţiva dintre voi ştiu, pe 30 ianuarie este ziua LTGM-ului (Liceului Teoretic “Grigore Moisil”), şi de asemenea are loc faimosul Moisivision.

(Moisivision este un concurs în cadrul căruia fiecare clasă prezintă o mică reprezentaţie de 7 minute -fie film, fie dans sau parodie- iar în cadrul Galei de pe 30 ianuarie se anunţă câştigătorul trofeului, desemnat prin intermediul voturilor reprezentanţilor claselor participante – juriu)

Clasa mea, respectiv 10D, a întâmpinat probleme încă de la început, când am propus să ne apucăm să…facem ceva. Ne-am întâlnit la Casa Olteanu de 2 ori, însă fără niciun rezultat, pentru că…poate ghici cineva?…lumea nu se mobiliza. Venisem eu cu o idee, care ar fi dus la ceva spectaculos, dar cum lume nu-i…se duce totul de râpă.

Ce să-i faci? Bine, gata, nu ne mai complicăm. Facem dans. Buuun. Băgăm cha-cha, câteva fete fac o coregrafie la o melodie din Step Up (cred), balet cu încă două fete, îl punem pe maestrul nostru chitarist să cânte melodia pt balet şi gata. Ce-o fi, o fi!

Fetele s-au supărat şi n-au mai făcut nicio coregrafie. Deja ne gândeam să renunţăm; aveam prea puţin!!! Şi aşa a început demoralizarea în rândul dansatorilor: se învoiau de la ore ca să nu facă mai nimic. Până când o colegă a ridicat vocea şi i-a mobilizat pe toţi. Şi-apoi parcă au început să curgă ideile, şi totul ieşea bine. Hai că mergem marţi la preselecţie!

Marţi…am intrat primii, deh, scăpăm mai repede. Şi unde mai pui că nu aveam ceva foarte spectaculos, aşa că era în favoarea noastră această mişcare, întrucât omul ţine cel mai bine minte începutul şi sfârşitul. Am văzut, totodată, şi concurenţa (respectiv restul claselor de-a 10 a şi cele de-a 9a) care…m-a cam dezamăgit (gândindu-mă la ce am văzut anul trecut). În fine. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că multe clase au fost afectate de lipsa implicării a colegilor de clasă, întrucât câteva reprezentaţii au fost susţinute de  1, 2 sau 3 elevi. Mda, omul se adaptează condiţiilor.

Azi, joi, s-au afişat primele 6 clase care merg mai departe la Gală, după ce şi cei de-a 11 a şi cei de-a 12 a şi-au prezentat proiectele. Şiiii… WOW

10 D MERGE MAI DEPARTE!!!

Incredibil! HA! Ce-am mai urlat de bucurie!

Şi uite aşa, sâmbătă, 30 ianuarie, la sala de sport din cadrul liceului, la ora 10:00, o să ieşim şi noi la rampă în cadrul Galei Moisivision! (Eu în spatele calculatorului, pentru că genunchiul bulit nu-mi permite să dansez).

Deci, dacă eşti tulcean, fă-ţi timp să treci pe-acolo!

Bubuie patriotismul în noi

Frumoasă ţară, păcat că e locuită…

Cum era normal, cercetaşii au organizat astăzi o acţiune, că de, suntem români. Prin această cale, doresc să le transmit un mesaj colegilor de breaslă:

RUŞINE!!!

Mulţi poate n-au fost în oraş, alţii erau poate bolnavi, dar cei care n-au avut chef să se scoale la ora 9 n-au nimic de spus! Schimbare, schimbare…Vreţi schimbare? Începeţi cu voi! Cred că era exagerat de greu să-ţi mişti fundu’ până în Piaţa Civică.

Câţi am fost până la urmă? Dacă ştii să numeri pe degete…

1, 2, 3, 4, 5

Da, 5 cercetaţi micuţi cu 8 garoafe. Foarte impozant, nu mai avea loc lumea de noi. De altfel, nici nu ştiu de ce mă mir, că se pare că centrul nostru e damnat.

În altă ordine de idei:

http://www.iubesctulcea.ro/stiri/frauda-la-turul-i-voturi-bune-aruncate-intr-o-scara-de-bloc.html

Ce chestie! Eu stau pe strada Babadag, la bloc nr.13, scara A. Atât de aproape!

Dacă ar fi trăit Caragiale, doamne ce sursă de inspiraţie ar fi avut. 

La mulţi ani români! Suntem jenanţi…

Imagini imaginoase

 

 

Din seria “Telefonul, prieten fidel”, vă prezint cele mai pitoreşti peisaje din Tulcea (culese de mine, bineînţeles). Luaţi-vă căţelul în braţe, următoarele imagini s-ar putea să vă şocheze:

1. Curierat rapid spre Adâncuri

2. Hotelul horny

Acolo scria, în mod normal, HOTEL REX. Însă, într-o zi, cineva s-a supărat şi a ţinut cu tot dinadinsul să arate tuturor cum stă, defapt, treaba pe acolo… Hot Rex, o fi vreun pimp.

3. O construcţie mai mult decât luminată

Nu, nu este o iluzie optică, şi nici vreun trucaj. Asta o’ ajuns mai demult şi la ştiri. Da, oameni buni, constructorii din Tulcea incorporează stâlpii de iluminat în clădiri pentru mai multă rezistenţă!

4. Religie stil “Top Gear”

Asta-i proaspătă, am cules-o seara asta, când am venit de la şcoală. În parcarea din faţa blocului meu. (dacă nu se înţelege, acolo scrie “ISUS ESTE DOMN”)

Şi dacă tot am ajuns aici…

…şi asta-i de bine!

Romania says: I love to entertain my habitants!

Oh, yes, Romania, we love you too!

Ya, ya. Today

După cum n-am spus, azi am participat la simpozionul organizat de Seminarul Teologic din Tulcea, cu ocazia Zilelor Dobrogei, la secţiunea “Creaţie literară”.

Trebuie să precizez că a fost my first time când am citit, în faţa mai multor persoane, câte ceva din creaţiile mele. Emoţii, alea, alea, screw them! Ce-o fi, o fi, îmi car crucea.

Datorită faptului că am fost blestemată ca numele meu de familie să înceapă cu litera “B”, am fost, inevitabil, printre primii care au citit. Am citit câteva fragmente dintr-un text, care a avut vreo 3 versiuni până acum (see it here) , un pic dintr-o micuţă colecţie a articolelor mele de pe blog şi ceva dintr-o nuvelă psihologic-poliţistă, încă neterminată.

Domnul Ghioc mi-a sugerat să-mi termin, mai întâi nuvela, şi mi-a zis că acord atenţie detaliilor semnificative şi le descriu atât cât trebuie. Mi-a zis că reiese faptul că mă încântă scrisul, şiiii…na,a exagerat , am şanse să ajung o prozatoare bună.Poate are dreptate, poate n-are deloc. Timpul va rezolva asta.

Cu toate că orgoliul meu a fost un pic gâdilat, n-am de gând să mă fudulesc cu asta. În primul rând, trebuie ca EU să fiu mulţumită de munca mea, şi, nu ştiu cum să zic, dar cred că sunt cel m-ai al’ dracu critic al meu. Am întâlnit persoane care se umflau atât de mult în pene cu creaţiile lor, că lumea a început să-i…well, urască pentru asta. Nu, dom’le, nu-i invidie! Trebuie mereu să rămâi modest şi exigent cu tine însuşi, pentru că aceasta este calea spre progres.

…

Ajungând acasă, m-am apucat să fac curâţenie prin foldere, şi am dat de nişte chestii foarte amuzante de care uitasem total. Ca să închei într-o manieră amuzantă, o să pun aici parodia făcută de mine la melodia “Rockstar” a celor de la Nickelback.

Well, I know you wanna be just like me

I’m a full grown bitch and I can’t see

My friends left me here cause too mean

I’m not as smart- as it seams

And my…

English is at the ground

With the Japanese- makes it a new sound

I use to look in books at my exams

And I get kicked out- I don’t give a damn!

And I…

Think I am so important

My name is known as far as Portland

Every gossip whispered is about me

I know they envy ‘cause they can’t be me and…

Hey, Hey! We all wanna be whores!

*** I’m through with standing in lines to boys I’ll never feel in

It’s like begging every night, and I’m never gonna win this

Life hasn’t turned me quite the way I wanted to be

*(Tell me what you want!)

***I want a brand new haircut, ‘cause I’m sick of this

And a room I could put my damn-ass in

And a king-size (Schh) big enough just for me!

*(So what you need?)

***I need an, an old man who could put me in it

And a handsome boy who could spend it with me

All the money I get from the old man for nothing!

*(Been there, done that…)

***I want a new tour bus filled with Japanese

The ones who could bring me on my knees

Somewhere between 12 and 80 is fine for me!

*(So how you’re gonna do it?)

***I’m gonna trade this look for house or emo

While my bank account it’s at zero!

***Well, I know you wanna be just like me

I’m a full grown bitch and I can’t see

My friends left me here ‘cause too mean

I’m not as smart- as it seems

And my…

English is at the ground

With the Japanese- makes it a new sound

I use to look in books at my exams

And I get kicked out- I don’t give a damn! and…

Hey, Hey! We all wanna be whores!

Tomorrow…

…să-mi ţineţi pumnii. Poate am noroc şi “mă publică” pe-undeva, asta dacă sunt convingătoare. Mai multe, rezultate (poate) vineri seara sau sâmbătă.

Aşa, şi voi ăştia din Tulcea, la 18:00 sâmbătă (şi duminică, part 2) veniţi la FolkFest la TJB (Teatrul “Jean Bart”).

Până la urmă, ce am voie să fac?

Vorbim liber de faptul că nu trebuie să ne lăfăim în borşul altora…Şi totuşi, cine a murit de grija altuia? Prostul sau măgarul?

Mulţi susţin sus şi tare că n-ar trebui să ne preocupe viaţa altora. Şi totuşi, câţi dintre ei fac asta? Nu spun de român, în general, omului îi este proprie curiozitatea care a omorât pisica. Avem aşa:

1. Bârfa, sfânta taină a bârfei. Ce-a făcut, ce-a dres X şi Y, şi mai ales CUM a făcut-o. Adevărat, neadevărat, sună bine, ne place, şi hei, nu poţi nega asta! E una dintre realităţile care chiar nu pot fi negate. Nici atunci, nici acum, şi nici în viitorul apropiat. Bârfa uneşte oameni care ai fi zis că nu s-ar fi găsit niciodată (duşmanul duşmanului meu e prietenul meu ). Şi râmâne totuşi în chestiune faptul că o facem din răutate. Sau din răzbunare. Din punctul meu de vedere, ar putea umple alea 10 minute dintre o glumă bună şi o discuţie serioasă.
2. Strada este câmpul de luptă a celor care poartă de grijă altora. “Ce faţă ai!” “Ce păr ai!” “Bă, (nu ştiu cum)” “Ai număr de telefon?” Persoane pe care nu le-ai văzut niciodată, persoane care la rândul lor habar n-au nimic de tine, şi care totuşi găsesc amuzant acest sport de a te lega de cineva pe stradă.
3. Există cazuri în care unii se interesează de viaţa altora. O necunoscută pentru persoana în cauză. Şi râmâi şocat când vezi câte lucruri ştie, fără măcar să fi făcut cunoştiinţă cu tine vreodată.

Toate aceste gânduri mi-au trecut prin cap după ce o tanti s-a luat de mine şi o concetăţeancă, pentru că râdeam prea tare în noua noastră piaţă civică . “Mă scuzaţi, da’ râdeţi atât de tare că se aude şi în partea cealaltă. Unii copii încearcă să doarmă…” În primu’ rând, stimabilă tanti, e un loc public, şi am impresia că am voie să râd cât de tare pot. În al doilea rând, nu poţi afirma că mă “caţăr şi mă distrez” doar pentru că stau invers pe bancă ca să nu mă bată soarele în ochi. Şi în al treilea rând, şi cel mai important, nu ţi-ai adus, handicapato, copilu în parc ca să doarmă! Dacă vroiai să-l culci calumea, îl ţineai acasă, îi dădeai o jucărie şi gata. Nu vii în mijlocul parcului, unde e fel de fel de lume (ca mine) şi unde copii vin ca să se dea cu bicicleta/rolele/etc. Mă, da’ prost trebuie să fii!

Uite, pe mine tocmai prostia mă enervează. Şi nu orice fel de prostie. Mă enervează proştii fuduli, care nu văd că intelectul lor este comparabil cu cel al propriului animal de companie, şi se dau mari filozofi şi cunoscători ai comportamentului uman. Azi mă uitam la TeVeu când blocul meu se zgâlţăia destul de tare din cauza cutremului (dat fiind şi faptul că stau la etajul 7) la “Serviţi, vă rog!” şi nu din întâmplare. Tocmai pentru că era şi Simona Se(x)nzual. Şi, încă odată a reuşit să dovedeacă cât de proastă e, ca să fiu mai rude . Foarte frumos, să te duci să mulgi vaca încălţată în pantofi cu toc de zece; nu ştiu care era vaca încălţată . Să pui nişte puşti să adune fânul în locul tău, cu toate că emisiunea riscă să fie amendată din cauza noii legi care specifică faptul că este interzis să pui un minor să muncească (dar de hibele acestei legi o să vorbesc altă dată). Să zici că ceilalţi care muncesc de la 6 dimineaţă freacă menta. Să stai cu curu’n sus, când ai atâtea de făcut. N-am văzut o dovadă de impertinenţă atât de crasă de când mă ştiu! Teoretic, ştiu că sunt astfel de ‘poame’ care se fofilesc şi care găsesc o scuză pentru orice gafă făcută. (Să vedem ce scuze are mă-ta pentru gafa pe care a făcut-o când te-a născut, nenorocită mică. ) Dar practic, încă nu văzusem să se aplice. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu să se rezume la propria cratiţă, şi încearcă marea cu degetu’, poate-poate se pricep şi la asta. Şi-o dau în bară, evident. Au impresia că le au cu scrisu’ şi abureala, şi hop îşi deschid blog. Au impresia că au voce, şi hop să cânte când se nimereşte o chitară prin preajmă. Au impresia că au talent actoricesc, şi hop la teatru. Şi este cu atât mai rău când se găsesc unii care să le sufle în borş fără să aibă vreun motiv întemeiat. “Ah, ce frumos scrii! Ah, ce amuzant eşti! Vai, ce te pricepi!” Pupincurism veridic, şi asta strică cu atât mai rău personalitatea individului pentru că îi oferă iluzii deşarte şi nefondate. Părinţii ar trebui să fie cei care să-i ia de o ureche de la o vârstă fragedă şi să le arunce adevărul în faţă. Şi este şi mai rău când părinţii alimentează acest rateu evident, şi inevitabil se ajunge la situaţia în care individul cedează psihic, pentru că în ziua de azi nu sunt căutaţi proştii fuduli, ci doar oamenii pregătiţi şi dotaţi, şi se izolează ajungând la o concluzie pripită că n-ar fi bun de nimic. Dar asta se întâmplă în cazurile fericite. În mod normal, firul vieţii curge în continuare, individul continuă să se fudulească cu ce nu ştie, ajunge vedetă porno, dar în acelaşi timp absolvent al facultăţii de…să zicem jurnalism. Multe se cumpără în ziua de azi, şi nu ai nevoie de MasterCard. Un zâmbet plastic azi, o pupincureală mâine, o ieşire în oraş, şi aşa îţi câştigi plastic-friends, care vor fi întotdeauna acolo ca să-ţi zică cât de bine te pricepi la nişte lucruri care vizibil te depăşesc. Veaţa ie roz, o s-ă ajung preşedi’ntele USA şi o sămi i-au un ciwawa. D-ar continui s-ă catapulchez, zice-ţi şi voi.

[Dovadă evidentă că şi eu mă lăfăi în borşul altora. ]