Pentru moment, experimentez senzaţia “Ce dracu’ ai de gând să faci cu viaţa ta?”. E o senzaţie ciudată, mai ales că răspunsul întârzie să apară. Neuronii se joacă liniştiţi în voie în Disney Land-ul din creierul meu, ţopâind pe idei uzate şi folosite în exces. Zboară din sinapsă-n sinapsă, sclipind a bunăstare şi belşug, inhibând micile şi nesemnificativele idei, care s-au strâns toate în lobul occipital, departe de orice fel de activitate, adânc înfipte în praf şi pânze de păianjen sub scheletele ideilor de mult apuse, şi înţepenesc. Şi înţepenesc şi eu cu ele, gândindu-mă că poate căldura e de vină.
Dacă nu poţi să te împotriveşti, las-o baltă. Oricât aş vrea să scot ceva interesant, n-o să meargă; îmbrăcat frumos şi totuşi gol.
Aşa a început să mă preocupe viitorul. Meu, bineînţeles. O fi sunând aşa de bine?
Mă gândeam la ce aş putea să fac ca să-mi câştig existenţa. Pot să accept să devin la fel de mediocră şi de nesemnificativă ca majoritatea rudelor mele, nişte oameni şi atât, care lucrează şi-şi hrănesc copii. Sau pot să nu fac asta. Pot să duc o viaţă interesantă, pot să aleg să fac ceva ce-mi place, nu să fac ce…mai găsesc să fac. Nu vreau să mă plâng. Oricât de rău ar fi, nu vreau să mă plâng.
Şi după ce toată vâlva va înceta, vreau să mă retrag. Undeva departe. Şi să mă pun pe studiat Evul Mediu, care de pe acum mă fascinează. Cu toate poveştile despre magicieni şi creaturi mitice, despre Cavalerii Templieri şi Sfântul Graal. Religii vechi şi credinţe păgâne. Mi-ar plăcea să ajung o băbuţă simpatică care trăieşte într-o casă plină de cărţi şi desene cu balauri.
Şi, inevitabil vine vorba de moarte. Am dezbătut odată cu cineva ideea de ‘cum ţi-ar plăcea să mori’. Am ajuns la concluzia că cele mai interesante metode ar fi prin sinucidere premeditată şi omorât, tot premeditat, pentru că lucrurile gândite sfărşesc cel mai bine. 
Sinucidere premeditată, atunci când ai impresia că ai îmbâtrânit, când începi să te simţi ca o plăcintă incapabilă să-şi mai mişte cadavrul prin casă fără ajutorul unui baston. Omorât premeditat, victima unui complot care te are pe tine ca element central. Ah, da, să ajungă cineva să îşi dorească să nu mai trăieşti. Sweet.
A, şi mi-ar plăcea să mă pun pe scris poveşti aberante, ceva la care mă pricep de minune. Poveşti din Lumea de Purpură. Gen:
După omorârea talibanilor şi după terminarea sabbat-ului, am simţit nevoia s-o ard în stil german, dând pe gât 3 shot-uri de suc de portocale, în compania prietenilor mei, Nosferatu şi Andrei.
Şi dacă nu te-ai plictisit de atâtea aberaţii pe cm², aş putea continua fără să mă opresc în ritmul ăsta.
Roxanne
-ro_blue.png)
Amatori de senzatii tari