Scuzele absentului

Am absentat? Da! Îngrozitor de mult. Mă mir că blogul nu m-a exmatriculat. Daaar, majoritatea absenţelor sunt motivabile, şi zic acum şi de ce.

Au trecut 2 săptămâni de vacanţă. E vacanţa de vară. Deci, d’oh, trea’ să plec şi eu pe undeva. Şi aşa se face că în vinerea când era premierea, eu am plecat pt 3 zile la Sulina. Cu organizatorii de la “Pacea verde”(detaliile nu sunt necesare). Şi la Sulina acolo m-am plimbat (sau am fost plimbată) prin oraş, am servit o porţie dublă de piept de pui, deşi nu cerusem asta şi nici nu scria în meniu, am urcat la far şi…n-am dormit decât 3 ore. Pe bune. Era imposibil să dormi. Deşi atunci vremea era îngrozitoare, sorele te bătea în frunte şi pe plajă era o moleşeală din-aia molipsitoare, unde trona transpiraţia şi nisipul, nu puteai să dormi. Iară noaptea…nu mai zic. Doar noaptea am stat pe plajă. Până dimineaţa. Cu o gaşcă de acolo din Sulina, în prima noapte am aşteptat să vedem răsăritul. Şi a fost absolut genial. Am cântat toată noaptea, ne-am hidratat, ne-am crezut turci, am râs, nici nu ne-am dat seama când s-a făcut 6 dimineaţa.

Următoarea zi, ia-o de la capăt. Vreme nasoală, singurele chestii faine erau bălăcitul în Dunăre (cu picioarele), bârfitul piţipoancelor de pe faleză şi caii de pe câmp. Seara, din nou, pe plajă. Me and my friend ne abonasem pe podul de pe plajă. Şi ia-o de la capăt cu distracţia. Dar numai până la 4. La 6 aveam vapor. Noaptea n-am făcut poze. Aşa că aveam TOTUL plin de nisip.

Ajung pe 13 iunie acasă. Pe 17 am plecat din nou. Acum în campul naţional “Cupa Izvovoarelor” la Râmnicu Vâlcea. 9 plozi reprezentând Tulcea ca patrula Aegyssus. Am făcut o impresie bună, am luat premiul pentru cea mai bună prezenţă. Ne-am distrat şi acolo, deşi vremea n-a fost de partea noastră. A plouat de cum am ajuns în camping, ne-am instalat corturile pe ploaie . A fost tot timpul înnorat, ploua destul de des, şi chiar dacă unii aveau corturile inundate sau luate de vânt, tot ne-am adunat în jurul focului şi am cântat până dimineaţa. Regret doar că n-am jucat fotbal. Avem, ca amintiri, vreo 1000 de poze.

Noi am petrecut o noapte in Râmnicu Vâlcea, pt că aveam tren abia luni. Mi-era aşa de somn, c-am adormit şi pe băncile dintr-un parc.

Pe 21 seara la 11 am ajuns acasă. De atunci şi până azi, mă refac. Nici n-am vrut să aud de blog.

În continuare, urmează Fun Hunting la Sulina, undeva la sfârşitul lunii iulie, şi în august la Sibiu. Probabil că o să mai absentez de pe aici.

Şiii, melodia asta am ascultat-o întruna azi dimineaţă!

Di(n)rect de la Constanţa

Tre’ să recunosc…

…mă simt destul de prost că m-am pleoştit, în ultimul timp. Am avut nişte săptămâni infernale, cu teste diabolice şi câteva chiuluri de necesitate. Calculăreţu’ a cedat şi el, a făcut Windows-ul fiţe şi s-a supărat pe USB-uri, trimiţându-le de tot la plimbare.

Ieri am reuşit s-o scot la capăt măcar cu PC-ul, rămânându-mi doar să mă apuc să scriu…aberaţii. Multe.

La RoBlogFest n-am făcut niciun căcat; se vede ce mult înseamnă reclama. Dacă nu te pupincureşte nimeni pe undeva, n-ai nicio şansă să iei vreun vot. Clar. Şi eu care credeam că ăştia promovau originalitatea unui blog… Mă rog.

Mi-am făcut totuşi timp să aranjez un mixtape, primul, de altfel, făcut de mine, cu UNELE dintre cele mai cunoscute melodii ai ultimilor 30-40 de ani. Recunosc, am fost, într-o oarecare doză, subiectivă, dar dacă nu eram, nu aş fi putut să zic că mi-am lăsat amprenta asupra mixtape-ului în vreun mod semnificativ.

Piesele pot fi downloadate (odată cu cover-ul) una câte una de pe următorul site:

http://www.box.net/dontblamethefame

Dacă mai intervine ceva important, anunţ. Sper.

Pentru că e la modă şi pentru că pot!

După cum ştiţi (sau nu), a început prima etapă de votare pe RoBlogFest 2010 şi particip şi eu la categoria Blog Sub 18 ani. Aşa că, dragi dependenţi de internet, apelez la bunăvoinţa voastră: VOTAŢI-MĂ!

Treaba stă cam aşa. Ai dreptul să votezi un singur blog la o categorie, aşa că, dacă vă hotărâţi să mă votaţi, aveţi grijă să nu va schimbaţi opţiunea. Puteţi vota abia după ce vă faceţi un cont micuţ aicişea. După ce completaţi câmpurile, trebuie să aşteptaţi un mail de verificare, şi vă anunţ că o să vă vină…două. În primul, există posibilitatea ca linkul să nu funcţioneze, aşa că clickuiţi în al doilea pt confirmarea contului. După toată alergătura asta dintr-o pagină într-alta, puteţi, însfârşit, să mă votaţi undeva pe aici (daţi scroll mai jos) sau la numărul 12 aici. Simplu ca bună-ziua! Promit multă ciocolată dacă iese ceva din trebuşoara asta!

Am văzut că unora le place ce aberez pe aici. Fie ele aberaţii fantastice sau inspirate din realitate. Unora le-au plăcut şi desenele mele, iar alţii au apreciat (sau nu) talentul meu într-ale povestirii. Am chiar şi o parodie amuzantă!

Aşadar, îi rog pe cei care mă apreciază, fie într-un mod pozitiv sau negativ (nu ştiu cum vine asta, dar sună bine ) să mă voteze la RoBlogFest.ro, că nu le cade căciula de pe cap! Amintesc linkul:

http://roblogfest.ro/competition/2630ff2f8fd63f8f443eb21d0b34de34/

Şi am pus o poză nouă pe photoblog: Şi dispar din nou în umbră, pentru că simt deja că vedetismul dă afară din mine!

O seară bună, şi spor la votat!

De făcut o alegere:

Vreau să particip la o expoziţie (cică dă bine la dosar) organizată de Biblioteca Judeţeană, cu ocazia zilei lui Constantin Brâncuşi, şi am de ales între două desene. Dilema este că…nu mă pot hotărî, aşa că o să am nevoie de o ţâră de ajutor. Avem aşa:

Primul desen: Şi al doilea:

(desenele sunt, defapt, mai mari. Acestea reprezinta un detaliu)

Prestigioasele instituţii de învăţământ

N-am nimic cu ele. Pe bune. Sistemul nostru de învăţământ, oricât de şubred şi schimbător e, are, din loc în loc, câteva ochiuri de lumină, şi anume acolo unde şcoala nu mai este doar un loc unde eşti (aproape) obligat să mergi, ci un loc unde realitatea se reflectă în mod direct.

Ok, la ce mă refer când zic că “realitatea se reflectă în mod direct”. E, păi bine, ştim că nu-i totul miere şi lapte, aşa că de ce ar trebui să meargă totul strună la şcoală? Apăi, nu tre’ să te obişnuieşti cu lipsa de timp şi de chef, cu volumul mare de lucru, cu colegii urăcioşi şi antipaci pe care tre’ să-i îmbunezi cu nişte glume seci, cu superiori care-ţi fac felul şi-ţi mai cer şi luna de pe cer, cu femeia de serviciu, cu ziua de salariu, cu cafeaua caldă… Asta înseamnă să înveţi ceva cât stai în şcoală. Că teoria, Dumnezeu să mă ierte, îi bună ea un timp, apoi trece (inevitabil) în uitare, ca la un moment dat să fie…dispensabilă. Nu toată, dar cea mai mare parte din ea (cam tot ce nu s-ar încadra în cultura generală şi de specialitate).

În primul rând, după 12 ani de de târâit coatele pe bănci, trebuie să ştii (măcar) cum să te porţi cu oamenii. S-ar spune că omul este o fiinţă bio-psiho-socială; iar socializarea este, în fapt, cam tot, în ziua de azi. Te pricepi, bine, răzbaţi fără mari probleme. Scârţâi, eh, apoi treaba n-o să meargă nici ea altfel.

E nevoie, no question, şi de mult teatru. Dacă îţi permiţi să diseci o carte cu X, cu Y nu poţi decât s-o bârfeşti pe colega de serviciu. Totul stă, să zicem, în mobilitatea afectivă. Eh, na, şi şcoala poate fi un playground unde poţi să-şi exersezi abilităţile.

“1% talent, 99% sudoare”. Cam pute quote-ul ăsta, dar îşi permite cineva să nu fie de acord? Apăi, să tot fie, dom’le, talent; dacă nu sacrifici timp pentru el, nu faci nicio brânză. M-a surprins să citesc următoarele rânduri pe blogul lui Brushvox:  “O citeam cu drag şi pe Roxanne – o puştoaică inteligentă şi cu talent, dar s-a…. crizat.” De ce să nu recunosc, m-am flambat mai ceva ca o banană; să zică o persoană cu experienţă de viaţă asta despre mine, e ceva.  Dar, o fi sau n-o fi o problemă, eu încă nu simt asta. Talentul meu e undeva la rangul de amator, iar inteligenţa…păi…nu ştiu, eu aş spune, mai degrabă, că ar fi doar rezultatul unor lungi cercetări pe…viu. Eu cred că, doar când te subestimezi, să zicem, în mod sincer, poţi să te aştepţi la o perfecţionare. Căci atunci când devii tolerant cu tine însuţi, când te resemnezi cu ideea că: “Hai că-s tare!”, stagnezi şi chiar rişti să-ţi pierzi strălucirea.

Poate că ar fi nedrept să spun că…şcoala m-a învăţat cam tot ce ştiu în momentul actual, dar ce să spun? M-a ajutat să-mi cimentez anumite concepţii pe care, sper, să nu le schimb prea curând.

Într-o criză

Da, fraţilor, sunt în criză. De timp, de inspiraţie şi de somn…poate. N-am murit. Cel puţin nu încă. Dacă se întâmplă să mă lovească vreo idee genială, o să dau un semn de viaţă.

Până atunci, las melodia pe care am ascultat-o yzi într-una:

…şi o chestie care se vrea, şi nu prea, haioasă. Enjoy.

De multe ori mă învinovăţesc de postmodernism

Dacă al meu câine va mirosi ceva putred,

O să am grijă să rămână un secret.

Toate schimbările astea m-au luat pe nepregătite –

Nici nu mai încap în fotoliul meu preferat.

Ar trebui să gândeşti ceva mai rapid, pentru că ai intrat exact la mijloc, prietene. Nu eşti nimic mai mult decât o altă coloană vertebrală bună de îndoit. Cei mai bătrâni spun că ăsta ar fi sfârşitul nostru modern, sfârşit la care visăm de când Bush s-a aşezat comod pe scaunul de la Casa Albă.

Ar trebui să înveţi să te trezeşti mai devreme, pentru că o să vină ziua aia când telefonul n-o să mai sune cu melodia preferată, ca să te trezească.

Ar trebui să te duci mai des la doctor; n-ai de unde să ştii când o să ţi se urce aerele la cap.

Ar trebui să păstrezi vechile CD-uri; ştim cu toţii că viitorul e doar un trecut remasterizat.

Poate că e timpul să te gândeşti serios la oferta prietenului tău de a-ţi bate tălpile, în cuie, de podea, pentru că noile clădiri au început să dea semne de instabilitate.

Şi ar mai fi ceva. Ar trebui să luăm în considerare faptul că postmodernismul se prezintă sub forma unei femei cu dosul mare, şi, ca atare, trebuie să-i facem loc, să se aşeze comod ca să domnească liniştită. Lansez propunerea de a da foc tuturor scepticilor şi celor care nu cred în evoluţia asta superficială. Mă ofer să fiu prima care să testeze dacă flăcările sunt îndeajuns de fierbinţi…

Poşta 5-Snow patrol

Exaaact, începe a5a ediţie a camp-ului Poşta din cadrul centrului local de cercetaşi Lotus! (vezi Poşta 4)

Mâine pleacă staff-ul spre Babadag (şi eu, prin urmare ), şi ne întoarcem vineri. Se promite o distracţie…pe cinste!

Deci, câteva zile scăpaţi de mine şi de figurile mele.

Mulţi ani, mulţi ani trăiască!

Astăzi se împlineşte un an de când m-am apucat să-mi aştern ideile pe nişte pagini virtuale.

Acum că am prins niţică “experienţă”, mă simt în măsură să trag nişte concluzii:

- ca să ai succes, trebuie să fii pe înţelesul tuturor. Abordările mai mult sau mai puţin filozofice nu atrag publicul; eu, una, am fost apreciată pentru ceea ce am scris. Câteva persoane m-au contactat direct doar ca să-mi spună că rar se întâmplă ca un adolescent să atingă un pic coarda sensibilă, şi asta doar ca să zdruncine ideile care ar susţine că societatea din ziua de azi e perfectă, sau ca să lezeze orgoliul proştilor fuduli. Nu ştiu cât de mult mă pricep la literatură, la fotografiat, sau desenat, dar încerc şi eu marea cu degetul, pentru că arta e cam singurul fel sincer prin care un individ se poate exprima. Deocamdată sunt o amatoare, şi recunosc asta. Urăsc indivizii care fac un adevărat cult al personalităţii doar pentru că ştiu să editeze poze în Photoshop, şi ştiu să folosească cuvinte pretenţioase în cadrul unor conversaţii triviale. Rezultatele vin în urma muncii depuse şi a colaborării cu diferite persoane în vederea perfecţionării. Nu poţi să te autodeclari fiinţa supremă doar pentru că scrii versuri din care nimeni nu înţelege nimic. Ok, am deviat o ţâră de la subiect. Recunosc, nu-i merge prea bine blogului meu. Cititorii nu prea vin, deşi mulţi mi-au apreciat munca şi mi-au propus diferite link exchange-uri. Însă asta nu înseamnă nicidecum că o să mă las de blogging, sau că o să schimb însuşi esenţa care stă la baza majorităţii articolelor mele. Mă gândesc că, poate, într-o zi, lumea o să realizeze ce înseamnă calitate şi ce este mediocru (sau chiar lipsit de originalitate); poate că în acea zi, nimeni n-o să-şi mai întoarcă faţa spre cei care caută se epateze printr-un vocabular colorat (şi asta nu în sensul bun),spre cei care vor, cu orice preţ, puţină popularitatea şi fac cele mai scârboase şi prosteşti lucruri numai ca să o primească. Dar, până la urmă, aceşti indivizi nu au nicio vină, ei satisfac cerinţele publicului. Asta se vinde, atunci asta dau. Ei bine, eu nu dau ce se cere, ci ce ar trebui să intereseze. Eu încurajez originalitatea în gândire, şi îmi doresc ca un individ să fie ceea ce el însuşi spune, nu ceea ce spun alţii despre el.

- blogging-ul, se pare că, ţine, în cea mai mare măsură, de experienţa individului în a exploata resursele internetului. Articolele propriu-zise ocupă un loc secund, întrucât mogulii blogging-ului românesc îşi permit să scrie o frază idioată într-un articol, ca mai apoi să primească 100 de comentarii.

- de ce să nu recunosc, blogging-ul este o modă. Găsesc n exemple de persoane care şi-au deschis un blog, au scris două articolaşe, şi-apoi l-au lăsat în paragină; ca peste câteva luni să revină cu un articol care să înceapă cu un vechi clişeu: “N-am mai scris de mult timp, promit să mă ţin de treabă”. Şi, inevitabil, uită din nou de el, dar asta însă până într-o noapte, când n-o să aibă cu cine vorbi pe mess, o să scrie (din plictis) încă un articol. Însă cea mai mare absurditate pe care am citit-o vreodată este cu siguranţă cea a unei tipe care susţinea că şi-a deschis un blog ca să-şi exerseze talantul jurnalistic, ca mai apoi articolele ei să fie ori numai cu clipuri de pe YouTube, ori cu relatări din viaţa ei de adolescentă frustrată (relatări atât de slabe din punct de vedere litarar), ori despre dragoste şi iubire (da, probabil visează la Făt-Frumos la cinşpe’ ani), ori copy-paste-uri din toate părţile. Aha, da, în concluzie fătuca adundă cu talent, o s-o detroneze la jurnalistică pe Daniela Crudu.

As a result, că să faci ceva cu blogul tău, ai nevoie de resurse, cunoştiinţe şi muuuuult timp liber. Eu cum nu am mai nimic din niciuna, rămân o faţă anonimă în blogosferă. Dacă-mi pasă? Neah, little do I care. Tot ceea ce scriu aici este…pentru mine, în principal, şi este un exerciţiu foarte bun pentru imaginaţia mea. Încă am dubii în ceea ce priveşte o viitoare carieră, dar mă gândesc destul de serios la Facultatea de Litere din Bucureşti, la ce secţie…încă nu ştiu.

Cu această ocazie, vreau să urez un călduros “La mulţi ani!” liceului “Grigore Moisil” pentru ziua de ieri, când s-au împlinit 20 de ani de când a devenit liceu teoretic. A, şi în legătură cu articolul anterior, am luat locul 3!

Primul hop…l-am trecut?!

După cum câţiva dintre voi ştiu, pe 30 ianuarie este ziua LTGM-ului (Liceului Teoretic “Grigore Moisil”), şi de asemenea are loc faimosul Moisivision.

(Moisivision este un concurs în cadrul căruia fiecare clasă prezintă o mică reprezentaţie de 7 minute -fie film, fie dans sau parodie- iar în cadrul Galei de pe 30 ianuarie se anunţă câştigătorul trofeului, desemnat prin intermediul voturilor reprezentanţilor claselor participante – juriu)

Clasa mea, respectiv 10D, a întâmpinat probleme încă de la început, când am propus să ne apucăm să…facem ceva. Ne-am întâlnit la Casa Olteanu de 2 ori, însă fără niciun rezultat, pentru că…poate ghici cineva?…lumea nu se mobiliza. Venisem eu cu o idee, care ar fi dus la ceva spectaculos, dar cum lume nu-i…se duce totul de râpă.

Ce să-i faci? Bine, gata, nu ne mai complicăm. Facem dans. Buuun. Băgăm cha-cha, câteva fete fac o coregrafie la o melodie din Step Up (cred), balet cu încă două fete, îl punem pe maestrul nostru chitarist să cânte melodia pt balet şi gata. Ce-o fi, o fi!

Fetele s-au supărat şi n-au mai făcut nicio coregrafie. Deja ne gândeam să renunţăm; aveam prea puţin!!! Şi aşa a început demoralizarea în rândul dansatorilor: se învoiau de la ore ca să nu facă mai nimic. Până când o colegă a ridicat vocea şi i-a mobilizat pe toţi. Şi-apoi parcă au început să curgă ideile, şi totul ieşea bine. Hai că mergem marţi la preselecţie!

Marţi…am intrat primii, deh, scăpăm mai repede. Şi unde mai pui că nu aveam ceva foarte spectaculos, aşa că era în favoarea noastră această mişcare, întrucât omul ţine cel mai bine minte începutul şi sfârşitul. Am văzut, totodată, şi concurenţa (respectiv restul claselor de-a 10 a şi cele de-a 9a) care…m-a cam dezamăgit (gândindu-mă la ce am văzut anul trecut). În fine. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că multe clase au fost afectate de lipsa implicării a colegilor de clasă, întrucât câteva reprezentaţii au fost susţinute de  1, 2 sau 3 elevi. Mda, omul se adaptează condiţiilor.

Azi, joi, s-au afişat primele 6 clase care merg mai departe la Gală, după ce şi cei de-a 11 a şi cei de-a 12 a şi-au prezentat proiectele. Şiiii… WOW

10 D MERGE MAI DEPARTE!!!

Incredibil! HA! Ce-am mai urlat de bucurie!

Şi uite aşa, sâmbătă, 30 ianuarie, la sala de sport din cadrul liceului, la ora 10:00, o să ieşim şi noi la rampă în cadrul Galei Moisivision! (Eu în spatele calculatorului, pentru că genunchiul bulit nu-mi permite să dansez).

Deci, dacă eşti tulcean, fă-ţi timp să treci pe-acolo!

Ceva cu 4…

Leapşă de la Vanilla Moon.

Patru filme care mi-au plăcut:

• Armageddon (my favorite)
• The Pick Of Destiny
• The Green Mile
• Dorian Gray

Patru cărți care mi-au plăcut:

• Crima si pedeapsa
• Portretul lui Dorian Gray
• Procesul
• Un yankeu la curtea regelui Arthur

Patru prieteni apropiați:

Mi s-a spus sa nu dau nume pe blog, sorry.

Patru mâncăruri preferate:

• Lasagna
• Paste (nu conteaza sortimentul)
• French fries
• (si inca ceva )

Patru lucruri pe care le-am făcut azi:

• Scris
• Invatat ceva din diene si alchine
• Urmarit Survivor si American Idol
• Completat leapsa asta

Patru locuri unde am dormit:

• In cort : x
• In tren spre Cluj
• La chimie (si am adormit pe bune!)
• Pe saltea in sufrageria unei concetatence

Patru țări pe care le-am vizitat:

• Niciuna
• Niciuna
• Niciuna
• A, in afara de Romania? Niciuna

Patru site-uri pe care le vizitez zilnic:

• WordPress
• Y!Mail
• PirateBay
• Wikipedia

Patru lucruri care se află momentan pe biroul meu:

• Aparatul foto
• Multe pixuri
• Un pahar cu Pepsi (shame on me, nu e Cola )
• Diclac (crema cu care ma dau pe genunchiul drept )

Patru articole vestimentare pe care le-am purtat azi:

• Pijama
• Treningul de casa
• Ciorapi ?
• Underwear

Patru profesori preferați:

• Fostul profesor de TIC/Info
• Restul nu conteaza

Patru colegi de bancă de până acum:

Already said, no names.

Patru numere preferate:

• 7
• 9
• 12
• 0, pentru ca multimea oamenilor prosti dovedeste ca 0 se poate imparti la orice numar.

Patru scriitori preferați:

N-am citit decat maxim 2-3 carti de un anumit autor, si nu vreau sa trag concluzii pripite.

Patru persoane cu care am vorbit azi:

Same problem.

Patru instrumente la care aș vrea să cânt:

• MUZICUTA [punct]
• Chitara
• Clarinet
• Baterie

Patru materii preferate:

• Engleza
• Biologia
• Romana
• As fi zis psihologia, dar gandindu-ma la profesor…parca nu mai sunt asa sigura.

Patru regrete:

• Orasul de bastina
• Stomacul zdruncinat
• Nu fac mai nimic, si totusi n-am timp destul niciodata
• Nu mai joc baschet…

Patru persoane cărora le pasez leapșa:

E, asta-i buna. S-o ia cine vrea, I had enough!

Cum se prezintă un test la Ed Antreprenorială

După cum urmează, testul meu la Educaţie Antreprenorială:

Lucrare Educaţie Antreprenorială

Iniţierea unei afaceri: Elaborarea planului de afaceri

Planul de afaceri este o chestie foarte importantă. Adică, nu cred că poate să înceapă cineva o afacere fără un plan de afaceri, nu? lol. În planul ăla şmecher de afaceri scrii cam ce ai de gând să faci cu firma ta. Poate vrei să-ţi deschizi un bordel, sau o fabrică de pastă de dinţi…E, păi faci bine dacă treci asta acolo, aşea, frumos.

Trebuie să ai grijă la punctuaţie, la diacriice, la tot, dacă vrei să se uite admirativ la tine potenţialii sponsori. Dacă bagi şi nişte imagini deocheate la sfârşit, ai toate şansele să reuşeşti. A, da, şi să nu faci discriminare de sex.

Ce mai e cu planul ăsta…

Apăi, nu ştiu, nu m-am interesat, nu-mi pasă. Continui să aberez despre asta pentru că, cică, asta trebuie să fac la testul ăsta, aşa că…the show must go on!

Revenind la planul ăsta…Uite, ceva ce eu nu pot să înţeleg: de ce mama mă-sii tre’ să învăţ despre el? Ăia care vor să-şi iniţieze o afacere să se ducă la cursuri speciale, extraşcolare, nu sunt eu nevoită să-mi umplu capul cu baliverne de-astea de doi lei. Îmi ajung 4 ore de chimie, 3 (absolut plictisitoare) de fizică, încă vreo 4 de mate…mă rog, ce rost îşi are antreprenoriala asta? Câteva motive pentru care NU ar trebui să existe ora de Ed Antreprenorială:

1. procentul de liceeni care-şi deschid o afacere este de…well, o%

2. profu’ dacă mai mănâncă mult, riscă să nu mai intre pe uşă (bine, ăsta nu prea e motiv, e mai mult o consecinţă)

3 profu’ nu ştie nici jumătate cât ştim noi (şi dacă e cineva îndeajuns de deştept să afirme că poate împărţi 0 la 2, acum are ocazia)

4. nici măcar n-are rost să înşir motivele pt care NU ar trebui să existe ora de ed antreprenorială.

Am cam uitat de planul ăla de afaceri. Eu sunt curioasă. Cum arăta primul plan de afaceri a lui Bill Gates…Hmm

El oare se gândea că o să facă atâţia bani? Poate…dacă mă trăzneşte şi pe mine o idee bună…cum ar fi creionul care se ascute singur, poate că o să am succes. Şi atunci nu o să împart banii cu nimeni, o să-mi cumpăr un munte de ciocolată, pe care o să-mi construiesc o casă de turtă dulce, unde o să mă refugiez pt tot restul vieţii, pierzându-mi timpul numărând termite.

Mă gândeam să scanez lucrarea, dar e mai uşor aşa…nu am un scris prea frumos.  (am făcut şi schema de alături pe lucrare, bine, nu aşa frumoasă )Aşa, deci, cine pune pariu cu mine că la lucrarea asta iau o notă mare?

PS: vechile metode de trişat vor rămâne cele mai tari!