Prolog (pentru “Olandezul zburător”)

ERWIN JANSEN urcă  pe scenă:

Am îndrăznit să stau treaz

Mai mult decât îmi era permis;

Şi chair de ciorile umpleau cerul de atlaz,

Eu am ţinut un ochi deschis.

Înghiţit de fum şi întuneric

Fost-am eu, şi alţii înaintea mea

Ce s-au socotit îndeajuns de vrednici

Să înfrunte noaptea grea.

Şi iată, pentru sfidare şi cutezanţă,

Călcarăm toţi în smoala de la ţărm.

Şi cum s-au ridicat aburii, am înghiţit un fir de aţă

Şi-am început să blestem.

Anevoios am înaintat, m-am lipit

De clăbucii fierbinţi. Cu mirosul pătrunzător

Şi cu întunericul alţii s-au contopit,

Eu am înfruntat realitatea obscură cu un ochi închis.

Atunci întunericul s-a crăpat

Şi dintr-o grotă răsări un catarg,

O umbră se opri din îngânat

Şi-şi întinse mâinile spre larg.

În întuneric fiind, îi vedeam lucirea fantomatică,

O corabie ce de-o veşnicie rătăcea…

Odată ce înfrunţi voia Domnului, fără frică,

Valurile şi moartea vor asculta porunca Sa.

Se făcuse precum poruncise, din brav căpitan

Şi echipaj iscusit, o gloată de fantome,

Din apă de mare, un fioros duşman,

Din „Olandezul zburător”, un misterios nume.

Profeţii spun că de te-ai urca pe navă,

Un suflet ai slava de blestem

Ce asupra ta va să se răsfrângă,

Să rămâi pe-acel schelet de lemn.

Lăudat fie căpitanul pentru stăruinţa sa!

Blestemat însă-o fost pentru nesocotinţa sa!

Căci doar dacă n-asculţi de valurile monstruoase

Şi de vântul ce pânzele-ţi smulge,

Domnul va condamna şi oase,

Şi păr, şi ochi, şi sânge;

În întuneric şi-n smoală te va arunca

Să-ţi navighezi veşnicia în chip malefic.

Şi de vei cere milă şi la Cer te vei ruga,

Niciun chip viu nu va face nimic benefic.

Îngrozit-am fost de soarta-acestui Zburător,

Şi m-am gândit la cum m-am răsculat…

Am părăsit acel ţărm, ruşinat,

Şi-am jurat să adorm la timp până-am să mor!

Amen.