M-am provocat să citesc “Faust” şi “Divina Comedie”; am reuşit, deocamdată, să duc “Faust” la bun sfârşit. Bine, recunosc, nu chiar atât de bun.
Cine crede că este greu să analizezi o poezie de-a lui Blaga, să încerce să scoată ceva concret din “poezia” asta de 200 de pagini. Te fascinează, deşi sunt pasaje din care nu înţelegi nimic.
Încă susţin ideea că evoluţia omului a însemnat o involuţie, întrucât ne-am concentrat toată energia spre uşurarea vieţii cotidiene, spre confortul nostru fizic, şi am lăsat spiritualitatea, singura care ne dosebeşte într-adevăr de animale, să devină doar un obiect de studiu şi nu o realitate. Dacă ne este greu acum să ne exprimăm în versuri? Dacă servim numai lecturi banele, fără substanţă? Da, de două ori da. Am distrus până şi misterul literaturii.
Sunt obligată să recunoasc că “Faust” nu-i este accesibilă oricui. Nici măcar mie. Schimburile de replici sunt foarte profunde, domină metaforele, şi sunt sigură că trebuie să ai cunoştiinţe de istorie universală ca să înţelegi unele referiri. Firul epic este, însă, uşor de urmărit. (nu-i aşa?, am devenit nişte pragmatici, vrem numai lucruri concrete)
S-ar zice că a existat, cu adevărat, un doctor Faust. Johannes Georg Zabel, cunoscut ca şi Faust, era un alchimist şi astrolog care ar fi trăit în secolul XV. Despre el se credea că a făcut un pact cu diavolul pentru redobândirea tinereţii, şi din această cauză era un vrăjitor şi un medic controversat. Prima referire la acest pact a fost făcută în Historia von Dr. Johann Fausten în 1587, dar povestirile au început să circule în timpul vieţii personajului. În legătură cu minunile pe care le făcea, nimeni nu putea spune despre el că ar fi un şarlatan, dar nici un om insignifiant. Despre pactul său nu se poate spune nimic concret, însă el, ca individ, era deosebit pentru că avea aspiraţii ce depăşeau barierele impuse de credinţa Evului de mijloc.
Tânărul Goethe a venit în contact cu această legendă prin diferite variante populare şi din interpretări date de alţi scriitori. El a dorit să-l plaseze într-un context credibil pentru a-i da substanţă şi pentru a reliefa semnificaţiile simbolice ale evoluţiei sale.
În “Faust” este exploatată ideea ca diavolul (Mefistofel) devine slugă celui care binevoieşte a-şi vinde sufletul, ca în viaţa de apoi, acesta să devină slugă diavolului. Mefistofel l-a îmbiat pe Faust la păcat, deşi în acesta se zbăteau două suflete: unul care tânjeşte spre tărâmurile înalte, şi cel care se cramponează de Pământ şi de lume într-o încleştare avidă de dragoste.
“În pieptu-mi două suflete se zbat, Şi luptă arzătoare deolaltă; În setea arzătoare de iubire Se încleştează unul de pământ; Pe când cellalt se smulge cu-ndârjire Spre-nalţii lui strămoşi să-şi ia avânt.”Ca dovadă a mârşăviei proprie diavolului, citez câteva replici:
“Deci toate cele ce numiţi păcat, Distrugere, sau răul c-un cuvânt, Sunt elementul meu; acesta sunt.”“În a lumii vâltoare, Din astă strâmtoare Unde seacă simţuri şi sucuri, T-atrag să te duci să te bucuri.”
“Desprins e omul, când aude vorbe, Să creadă că sub ele-i şi gândire.” – această replică mi se pare sublimă“Avut nedrept să-nghită, dragi nepoate, Asta numai biserica o poate.”
“Sofist şi mincinos eşti cum ai fost.” (Faust despre Mefistofel)“Urechea ta cea castă s-audă se sfieşte, ce inima ta castă cu poftă îşi doreşte.”
Când Faust o întâlneşte pe Margareta, o fată deprinsă cu credinţa în Dumnezeu, cu cinstea şi supunerea, Mefistofel o ademeneşte pentru Faust cu bijuterii, care niciodată nu s-ar fi pomenit la o simplă fată. Această ademenire îi aduce damnarea Gretei, fiind închisă într-o închisoare pentru desfrânarea de care a dat dovadă. Fratele ei, Valentin, i se destăinuie înainte să moară, criticându-i comportamentul defăimător:
“Tu, Greto, vezi, eşti tinerea, E tot necoaptă mintea ta, Şi-ţi faci trebile prost. Fie-ntre noi ceea ce-ţi zic: O târfă eşti, şi alt nimic: vezi,fii dară, cu rost.”Întrebarea vine acum: are diavolul căi diferite de a atrage spre păcat? Marta şi Greta sunt dovezi concrete, la fel ca şi Altmayer, Brander, Frosch şi Sibel care puteau să fie omorâţi de propria lăcomie. Faust a fost însă un caz special, Faust a părut greu de convins până şi în ultimele acte, când încă se îndoia de mijloacele lui Mefistofel de a îi îndeplini dorinţele. În zilele noastre, diavolul îşi mai vâră coadă, sau se întâmplă totul de la sine, el stând şi privind cum oamenii se autodistrug?
PS: nu mi-am schimbat părerea în legătură cu existenţa binelui şi a răului. 
. A fost tot timpul înnorat, ploua destul de des, şi chiar dacă unii aveau corturile inundate sau luate de vânt, tot ne-am adunat în jurul focului şi am cântat până dimineaţa. Regret doar că 
Roxanne
-ro_blue.png)
Amatori de senzatii tari