Mulţi ani, mulţi ani trăiască!

Astăzi se împlineşte un an de când m-am apucat să-mi aştern ideile pe nişte pagini virtuale.

Acum că am prins niţică “experienţă”, mă simt în măsură să trag nişte concluzii:

- ca să ai succes, trebuie să fii pe înţelesul tuturor. Abordările mai mult sau mai puţin filozofice nu atrag publicul; eu, una, am fost apreciată pentru ceea ce am scris. Câteva persoane m-au contactat direct doar ca să-mi spună că rar se întâmplă ca un adolescent să atingă un pic coarda sensibilă, şi asta doar ca să zdruncine ideile care ar susţine că societatea din ziua de azi e perfectă, sau ca să lezeze orgoliul proştilor fuduli. Nu ştiu cât de mult mă pricep la literatură, la fotografiat, sau desenat, dar încerc şi eu marea cu degetul, pentru că arta e cam singurul fel sincer prin care un individ se poate exprima. Deocamdată sunt o amatoare, şi recunosc asta. Urăsc indivizii care fac un adevărat cult al personalităţii doar pentru că ştiu să editeze poze în Photoshop, şi ştiu să folosească cuvinte pretenţioase în cadrul unor conversaţii triviale. Rezultatele vin în urma muncii depuse şi a colaborării cu diferite persoane în vederea perfecţionării. Nu poţi să te autodeclari fiinţa supremă doar pentru că scrii versuri din care nimeni nu înţelege nimic. Ok, am deviat o ţâră de la subiect. Recunosc, nu-i merge prea bine blogului meu. Cititorii nu prea vin, deşi mulţi mi-au apreciat munca şi mi-au propus diferite link exchange-uri. Însă asta nu înseamnă nicidecum că o să mă las de blogging, sau că o să schimb însuşi esenţa care stă la baza majorităţii articolelor mele. Mă gândesc că, poate, într-o zi, lumea o să realizeze ce înseamnă calitate şi ce este mediocru (sau chiar lipsit de originalitate); poate că în acea zi, nimeni n-o să-şi mai întoarcă faţa spre cei care caută se epateze printr-un vocabular colorat (şi asta nu în sensul bun),spre cei care vor, cu orice preţ, puţină popularitatea şi fac cele mai scârboase şi prosteşti lucruri numai ca să o primească. Dar, până la urmă, aceşti indivizi nu au nicio vină, ei satisfac cerinţele publicului. Asta se vinde, atunci asta dau. Ei bine, eu nu dau ce se cere, ci ce ar trebui să intereseze. Eu încurajez originalitatea în gândire, şi îmi doresc ca un individ să fie ceea ce el însuşi spune, nu ceea ce spun alţii despre el.

- blogging-ul, se pare că, ţine, în cea mai mare măsură, de experienţa individului în a exploata resursele internetului. Articolele propriu-zise ocupă un loc secund, întrucât mogulii blogging-ului românesc îşi permit să scrie o frază idioată într-un articol, ca mai apoi să primească 100 de comentarii.

- de ce să nu recunosc, blogging-ul este o modă. Găsesc n exemple de persoane care şi-au deschis un blog, au scris două articolaşe, şi-apoi l-au lăsat în paragină; ca peste câteva luni să revină cu un articol care să înceapă cu un vechi clişeu: “N-am mai scris de mult timp, promit să mă ţin de treabă”. Şi, inevitabil, uită din nou de el, dar asta însă până într-o noapte, când n-o să aibă cu cine vorbi pe mess, o să scrie (din plictis) încă un articol. Însă cea mai mare absurditate pe care am citit-o vreodată este cu siguranţă cea a unei tipe care susţinea că şi-a deschis un blog ca să-şi exerseze talantul jurnalistic, ca mai apoi articolele ei să fie ori numai cu clipuri de pe YouTube, ori cu relatări din viaţa ei de adolescentă frustrată (relatări atât de slabe din punct de vedere litarar), ori despre dragoste şi iubire (da, probabil visează la Făt-Frumos la cinşpe’ ani), ori copy-paste-uri din toate părţile. Aha, da, în concluzie fătuca adundă cu talent, o s-o detroneze la jurnalistică pe Daniela Crudu.

As a result, că să faci ceva cu blogul tău, ai nevoie de resurse, cunoştiinţe şi muuuuult timp liber. Eu cum nu am mai nimic din niciuna, rămân o faţă anonimă în blogosferă. Dacă-mi pasă? Neah, little do I care. Tot ceea ce scriu aici este…pentru mine, în principal, şi este un exerciţiu foarte bun pentru imaginaţia mea. Încă am dubii în ceea ce priveşte o viitoare carieră, dar mă gândesc destul de serios la Facultatea de Litere din Bucureşti, la ce secţie…încă nu ştiu.

Cu această ocazie, vreau să urez un călduros “La mulţi ani!” liceului “Grigore Moisil” pentru ziua de ieri, când s-au împlinit 20 de ani de când a devenit liceu teoretic. A, şi în legătură cu articolul anterior, am luat locul 3!

Primul hop…l-am trecut?!

După cum câţiva dintre voi ştiu, pe 30 ianuarie este ziua LTGM-ului (Liceului Teoretic “Grigore Moisil”), şi de asemenea are loc faimosul Moisivision.

(Moisivision este un concurs în cadrul căruia fiecare clasă prezintă o mică reprezentaţie de 7 minute -fie film, fie dans sau parodie- iar în cadrul Galei de pe 30 ianuarie se anunţă câştigătorul trofeului, desemnat prin intermediul voturilor reprezentanţilor claselor participante – juriu)

Clasa mea, respectiv 10D, a întâmpinat probleme încă de la început, când am propus să ne apucăm să…facem ceva. Ne-am întâlnit la Casa Olteanu de 2 ori, însă fără niciun rezultat, pentru că…poate ghici cineva?…lumea nu se mobiliza. Venisem eu cu o idee, care ar fi dus la ceva spectaculos, dar cum lume nu-i…se duce totul de râpă.

Ce să-i faci? Bine, gata, nu ne mai complicăm. Facem dans. Buuun. Băgăm cha-cha, câteva fete fac o coregrafie la o melodie din Step Up (cred), balet cu încă două fete, îl punem pe maestrul nostru chitarist să cânte melodia pt balet şi gata. Ce-o fi, o fi!

Fetele s-au supărat şi n-au mai făcut nicio coregrafie. Deja ne gândeam să renunţăm; aveam prea puţin!!! Şi aşa a început demoralizarea în rândul dansatorilor: se învoiau de la ore ca să nu facă mai nimic. Până când o colegă a ridicat vocea şi i-a mobilizat pe toţi. Şi-apoi parcă au început să curgă ideile, şi totul ieşea bine. Hai că mergem marţi la preselecţie!

Marţi…am intrat primii, deh, scăpăm mai repede. Şi unde mai pui că nu aveam ceva foarte spectaculos, aşa că era în favoarea noastră această mişcare, întrucât omul ţine cel mai bine minte începutul şi sfârşitul. Am văzut, totodată, şi concurenţa (respectiv restul claselor de-a 10 a şi cele de-a 9a) care…m-a cam dezamăgit (gândindu-mă la ce am văzut anul trecut). În fine. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că multe clase au fost afectate de lipsa implicării a colegilor de clasă, întrucât câteva reprezentaţii au fost susţinute de  1, 2 sau 3 elevi. Mda, omul se adaptează condiţiilor.

Azi, joi, s-au afişat primele 6 clase care merg mai departe la Gală, după ce şi cei de-a 11 a şi cei de-a 12 a şi-au prezentat proiectele. Şiiii… WOW

10 D MERGE MAI DEPARTE!!!

Incredibil! HA! Ce-am mai urlat de bucurie!

Şi uite aşa, sâmbătă, 30 ianuarie, la sala de sport din cadrul liceului, la ora 10:00, o să ieşim şi noi la rampă în cadrul Galei Moisivision! (Eu în spatele calculatorului, pentru că genunchiul bulit nu-mi permite să dansez).

Deci, dacă eşti tulcean, fă-ţi timp să treci pe-acolo!

Ceva cu 4…

Leapşă de la Vanilla Moon.

Patru filme care mi-au plăcut:

• Armageddon (my favorite)
• The Pick Of Destiny
• The Green Mile
• Dorian Gray

Patru cărți care mi-au plăcut:

• Crima si pedeapsa
• Portretul lui Dorian Gray
• Procesul
• Un yankeu la curtea regelui Arthur

Patru prieteni apropiați:

Mi s-a spus sa nu dau nume pe blog, sorry.

Patru mâncăruri preferate:

• Lasagna
• Paste (nu conteaza sortimentul)
• French fries
• (si inca ceva )

Patru lucruri pe care le-am făcut azi:

• Scris
• Invatat ceva din diene si alchine
• Urmarit Survivor si American Idol
• Completat leapsa asta

Patru locuri unde am dormit:

• In cort : x
• In tren spre Cluj
• La chimie (si am adormit pe bune!)
• Pe saltea in sufrageria unei concetatence

Patru țări pe care le-am vizitat:

• Niciuna
• Niciuna
• Niciuna
• A, in afara de Romania? Niciuna

Patru site-uri pe care le vizitez zilnic:

• WordPress
• Y!Mail
• PirateBay
• Wikipedia

Patru lucruri care se află momentan pe biroul meu:

• Aparatul foto
• Multe pixuri
• Un pahar cu Pepsi (shame on me, nu e Cola )
• Diclac (crema cu care ma dau pe genunchiul drept )

Patru articole vestimentare pe care le-am purtat azi:

• Pijama
• Treningul de casa
• Ciorapi ?
• Underwear

Patru profesori preferați:

• Fostul profesor de TIC/Info
• Restul nu conteaza

Patru colegi de bancă de până acum:

Already said, no names.

Patru numere preferate:

• 7
• 9
• 12
• 0, pentru ca multimea oamenilor prosti dovedeste ca 0 se poate imparti la orice numar.

Patru scriitori preferați:

N-am citit decat maxim 2-3 carti de un anumit autor, si nu vreau sa trag concluzii pripite.

Patru persoane cu care am vorbit azi:

Same problem.

Patru instrumente la care aș vrea să cânt:

• MUZICUTA [punct]
• Chitara
• Clarinet
• Baterie

Patru materii preferate:

• Engleza
• Biologia
• Romana
• As fi zis psihologia, dar gandindu-ma la profesor…parca nu mai sunt asa sigura.

Patru regrete:

• Orasul de bastina
• Stomacul zdruncinat
• Nu fac mai nimic, si totusi n-am timp destul niciodata
• Nu mai joc baschet…

Patru persoane cărora le pasez leapșa:

E, asta-i buna. S-o ia cine vrea, I had enough!

Cum se prezintă un test la Ed Antreprenorială

După cum urmează, testul meu la Educaţie Antreprenorială:

Lucrare Educaţie Antreprenorială

Iniţierea unei afaceri: Elaborarea planului de afaceri

Planul de afaceri este o chestie foarte importantă. Adică, nu cred că poate să înceapă cineva o afacere fără un plan de afaceri, nu? lol. În planul ăla şmecher de afaceri scrii cam ce ai de gând să faci cu firma ta. Poate vrei să-ţi deschizi un bordel, sau o fabrică de pastă de dinţi…E, păi faci bine dacă treci asta acolo, aşea, frumos.

Trebuie să ai grijă la punctuaţie, la diacriice, la tot, dacă vrei să se uite admirativ la tine potenţialii sponsori. Dacă bagi şi nişte imagini deocheate la sfârşit, ai toate şansele să reuşeşti. A, da, şi să nu faci discriminare de sex.

Ce mai e cu planul ăsta…

Apăi, nu ştiu, nu m-am interesat, nu-mi pasă. Continui să aberez despre asta pentru că, cică, asta trebuie să fac la testul ăsta, aşa că…the show must go on!

Revenind la planul ăsta…Uite, ceva ce eu nu pot să înţeleg: de ce mama mă-sii tre’ să învăţ despre el? Ăia care vor să-şi iniţieze o afacere să se ducă la cursuri speciale, extraşcolare, nu sunt eu nevoită să-mi umplu capul cu baliverne de-astea de doi lei. Îmi ajung 4 ore de chimie, 3 (absolut plictisitoare) de fizică, încă vreo 4 de mate…mă rog, ce rost îşi are antreprenoriala asta? Câteva motive pentru care NU ar trebui să existe ora de Ed Antreprenorială:

1. procentul de liceeni care-şi deschid o afacere este de…well, o%

2. profu’ dacă mai mănâncă mult, riscă să nu mai intre pe uşă (bine, ăsta nu prea e motiv, e mai mult o consecinţă)

3 profu’ nu ştie nici jumătate cât ştim noi (şi dacă e cineva îndeajuns de deştept să afirme că poate împărţi 0 la 2, acum are ocazia)

4. nici măcar n-are rost să înşir motivele pt care NU ar trebui să existe ora de ed antreprenorială.

Am cam uitat de planul ăla de afaceri. Eu sunt curioasă. Cum arăta primul plan de afaceri a lui Bill Gates…Hmm

El oare se gândea că o să facă atâţia bani? Poate…dacă mă trăzneşte şi pe mine o idee bună…cum ar fi creionul care se ascute singur, poate că o să am succes. Şi atunci nu o să împart banii cu nimeni, o să-mi cumpăr un munte de ciocolată, pe care o să-mi construiesc o casă de turtă dulce, unde o să mă refugiez pt tot restul vieţii, pierzându-mi timpul numărând termite.

Mă gândeam să scanez lucrarea, dar e mai uşor aşa…nu am un scris prea frumos.  (am făcut şi schema de alături pe lucrare, bine, nu aşa frumoasă )Aşa, deci, cine pune pariu cu mine că la lucrarea asta iau o notă mare?

PS: vechile metode de trişat vor rămâne cele mai tari!

(Fragment)

“… Niciodată nu am simţit că îi urăsc mai tare ca atunci. Şi nu am fost acaparat de aceste sentimente doar uitându-mă la vecinul meu şi la ceilalţi ca el; era pentru prima oară când mă confruntam cu acele diferenţe de rang social de care se tot vorbesc în dezbateri la diferite emisiuni televizate, de care s-au folosit numeroşi autori pentru a crea câte o operă unică despre o societate supusă, de-a lungul timpului, aceluiaşi clişeu răsuflat… Acele diferenţe care au gâdilat şi încă mai gâdilă orgoliul celor aflaţi pe o treaptă, considerată ca fiind superioară. Nu puteam nega, mai ales când privirea îmi zbura dintr-un colţ într-altul al încăperii şi vedeam aceleaşi mese ceruite cu un strat gros de jeg, pe care nici cu lama nu-l puteai râzui, aceleaşi feţe schimonosite şi zâmbete necontrolate, brăzdate de găurile care marcau lipsa dinţilor, aceleaşi înjurături repetate de la o gură la alta, că nu existau diferenţe. Şi nici nu eram în măsură să stabilesc valoarea acestora, întrucât ştiam că sunt  şi mai mulţi afară care nu mă văd undeva mai sus decât aceşti alcoolici anonimi. Şi atunci când am spus că “îi urăsc” nu i-am inclus doar pe cei din bar; mă gândeam la toţi. Pentru că, în fapt, pentru un individ există doar doi inamici: propria persoană şi ceilalţi. Unii beneficiază de de acea mobilitate afectivă care le permite să fie în tratative de pace cu inamicii. Însă eu duc un război continuu, mă lupt pe un front unde şi alţii au căzut încercând să-şi înfrângă inamicul, mă lupt cu mâinile goale, deoarece, pentru ei, armele mele nu au nicio valoare; e ca şi cum ai încerca să te vindeci de tuberculoză cu ceaiuri calde cu lămâie. Nu e cinstit; dar aş fi putut aprecia asta dacă nu ar fi existat abuzurile şi intoleranţa?

Ospătarul a venit la masa mea a opta oară. Încă câteva pahare, şi vecinul meu ar fi devenit prieten la cataramă cu acesta, căruia îi destăinuia, în câteva frânturi incomprehensibile aruncate de-a valma, cum soţia lui a îndrâznit să-l înşele cu un coleg de serviciu.

- Femeia e un demon, concluzionă acesta, în timp ce şiroaie de băutură i se prelingeau din gură spre barbă. Nu e cinstită! Ţi-e şi frică să nu-ţi puie otravă-n cioarbă!

Ceea ce el nu lua în considerare era faptul că, până şi cinstea, este relativă. Ca de altfel toate virtuţile, defectele şi acţiunile care au fost, de-a lungul timpului, catalogate ca fiind ori bune, ori rele, sunt relative şi depind, în unanimitate, de individ şi de experienţa sa de viaţă. M-am gândit, nu de puţine ori, la posibilitatea unei răsturnări de situaţie, în urma căreia absolut tot ce, altădată, am fi considerat ca fiind sacru şi la care ne-am fi închinat cu multă evlavie, am fi râvnit să ajungem, numai pentru a căpăta acea presupusă aură de sacralitate, s-ar dovedi a fi cu totul eronat, şi chiar lipsit de orice temei. Însă fiecare persoană are o altă credinţă; de aici divergenţa aceasta în ceea ce priveşte felul în care sunt percepute şi înţelese unele fapte sau însuşiri umane. Dar există ceva care ne leagă, mai mult sau mai puţin, pe unul de celălalt. Tâlharul are toate motivele să creadă că numai omorând şi jefuind îşi va procura necesarul material pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de trai, Dar rar o să vezi un tâlhar care să privească un preot cu ură şi să-i condamne acţiunile şi stilul de viaţă; ba chiar, în subconştientul lui, îi poartă un respect profund, şi nu se eschivează de la şansa de a se înfăţisa înaintea lui pentru a-şi mărturisi păcatele. În mintea oricărui om există, în mod activ sau pasiv, acea parte care conştientizează ce este binele şi ce îl reprezintă, dar cum ar fi dacă, într-o zi, binele acesta s-ar dovedi a fi rodul răului, un bine reprezentat de egoism, orgoliu şi filantropie făţarnică?”

Cuvinte aruncate pe mii de bucăţi de hârtie

O leapşă primită de la Andrei.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura,  folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Multe dintre cărţile pe care le-am citit aveau un şnuruleţ. Şi atunci când o carte nu-l are, îmi folosesc semnul de carte din piele tăbăcită, pe care stă scris frumos “Cluj Napoca”. Nu vreau să vorbesc de contextul în care am făcut rost de el. Nu, nu aş îndoi paginile; iar tot ce am de remarcat scriu în caietul meu de lectură.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Chiar de ziua mea, “Hannibal: În spatele măştii” – Thomas Harris.

3. Citiţi în baie?

Nu.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Am avut foarte multe tentative, şi încă mai am. Acum vreo 4-5 ani am scris un mic roman de peste 100 de pagini de caiet studenţesc, care acum…pare un pic (mai mult) depăşit. Acum lucrez la ceva serios, o mică colecţie de povestiri şi nuvele pe care, plănuiesc, să le adun sub titlul de “Individul”. Am 2 terminate, “Dincolo de uşă” şi “Hazard de ianuarie” şi încă 2 în fabrică. Nu-mi place să scriu direct în variantă electronică, aşa că am adunat, în felul acesta, caiete întregi măzgălite cu tot felul de tentative eşuate sau neterminate.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Colecţia Adevărul, o am la zi.

6. Care este cartea preferată?

Oscilez între “Crimă şi pedeapsă” şi “Portretul lui Dorian Gray”, dar nici “Un yankeu la curtea regelui Arthur” nu-i de lepădat.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Încă n-am ajuns la stadiul în care să recitesc cărţi având în vedere faptul că încă sunt în faza în care le descopăr.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Nu mi-ar displace; sunt curioasă ce părere ar avea despre avangardism!

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Cu my best friend.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Autorul. Foarte important. Curentul literar în care se încadrează. No romance, no shitty happy endings, no boring history facts.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Nu ştiu ce să zic, o carte…Eu mă gândesc la altceva, la un autor care trebuie citit şi MAI ALES înţeles: Dostoievski.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

La geam, pe pervaz.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

“Mamaaaa, tataaa, daţi şi voi mai încet televizorul! Citesc, cheesh!”

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Încercat. Eşuat. Probleme de vedere.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Şi cumpărate şi împrumutate (de la bibliotecă, în special).

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

O carte este pentru mine o altă viziune asupra realităţii. Fiecare carte este un ghid al unei lumi. Fiecare carte mă ambiţionează să-mi creez universul propriu din care alţii, la rândul lor, să se inspire.

O dau şi eu mai departe lui Shmirtzic, Cristi(şorul) , Cristian Munthe, Brushvox şi Maura.

Hazard de ianuarie

I.

Roţile patinau pe carosabilul ud.

Îi era greu să menţină controlul; parbrizul se umplea de zăpadă şi ştergătoarele înţepeniseră. Portiera începuse să zdrăngăne, şi, prin crăpături, frigul intra nestingherit înăuntru.

Suflul rece i-a pătruns prin palton şi mănuşi. Mâinile i-au îngheţat, încleştate pe volan. Respira pe gură, iar aburul cald care îi ieşea din trup se dispersa, fără să facă nici cea mai mică diferenţă. Părul care îi ieşea din căciulă, revărsându-se pe umeri, se umezise, aproape să îngheţe şi el.

Drumul până la Petersburg era lung, şi el încă se afla pe o şosea care trecea prin mijlocul unei păduri. De-o parte şi de alta a drumului erau copaci înalţi, acoperiţi aproape în întregime de zăpadă. Începuse să se întunece, şi farurile abia mai făceau faţă.

Minutele îngheţaseră şi ele, dându-i impresia că se învârtea prin pădure de zile întregi. Se agăţa orbeşte de o himeră, văzând în fiecare dâmb peste care trecea ultimul obstacol din drum. Dar şoseaua nu contenea să se bifurce; nici râsul său caustic nu-l mai putea scăpa din acest labirint înzăpezit.

Departe de a fi sceptic, privea cu un oarecare umor negru situaţia în care se afla. Din când în când, se lăsa cuprins de un acces de râs, dar, în acelaşi timp, arunca priviri fugare pe geam, în speranţa că drumul îl va duce afară din pădure. Mai mult din ipohondrie, lua câte o aspirină, la intervale regulate de timp, suflându-şi cu putere, într-o batistă, nasul, în mare măsură uscat.

http://roxannetrohmaniac.files.wordpress.com/2010/01/hazard-de-ianuarie.pdf

Cine-i interesat de restul, să mă anunţe printr-un comentariu.

ÎNTREGUL TEXT! (Click)

Io primesc oferte de afaceri, pac-pac

Attention

Eu sunt Domnul Patrick KW Chan, director executiv & principal de credite financiare ale Hang Seng Bank Ltd, Hong Kong.
Am o propunere de afaceri profitabile de interes comun sa оmparta cu tine;
Aceasta implica transferul de o suma mare de bani.
M-am referinta dumneavoastra оn cautarea mea pentru cineva care se potriveste relatia mea propus de afaceri.
Daca sunteti interesati sa lucrati cu mine sa ma contactati prin intermediul email-ul meu privat (mrpatrickchan@yahoo.com.hk) pentru detalii suplimentare

Raspuns mai devreme dvs. la aceasta scrisoare va fi apreciat.

Dl Patrick Chan
E-mail:  mrpatrickchan@yahoo.com.hk

Probabil circulă vorba că am câştigat potul cel mare la Loto şi caut céva şmecher prin China, nu de alta, dar să am un motiv să mă duc să mănânc sushi de la mă-sa, de la origini. Mr. Patrick Chan, nu ştiu dacă ori mă-ta ori tac-tu îi englezoi, asta nu te ajută cu nimic în privinţa românei tale trecute prin Google Translate; în cel mai bun caz îţi trimit un e-mail cu înjurături în rusă.

Victima tentativelor de phishing de la Raiffeisen şi a altor zeci de scrisori nigeriene de la diverşi mahări necunoscuţi britanici sau spanioli, this is my first time când m-a acostat un chinezoi viril.

Trişti trebuie să fie oamenii ăştia care cer bani unor oameni cu un venit modest. Sau cu venit zero, ca mine, eu mândră elevă minoră.

Privilegii pe măsura realizărilor? In what world?

Acest articol are ca scop să lanseze o simplă ipoteză.

Avem cu toţii dreptul să visăm, that’s a fact. Dar până la a transforma visele în realitate, este o cale lungă de bătut; iar pentru a face acesta lucru, eu consider că este necesar un suport de care să atârne eventualele privilegii.

Şi când spun suport, mă refer la resursele intelectuale şi la un bagaj de cunoştiinţe aferent.

Însă acest suport pare să-şi piardă însemnătatea, în raport cu mărimea buzunarului individului şi lungimea pilei, sau este chiar inexistent, în cazul unei situaţii unice. Majoritatea privilegiilor, din ziua de azi, se acordă, cu precădere, indivizilor care “dau mai mult”; iar aceşti indivizi acordă, la rândul lor, alte privilegii celor care “îi cunosc”.

Cam aşa se ocupă cele mai impotante locuri în societate, iar cei care se află la putere au mereu nevoie să aibă spatele acoperit. Reprezentarea aceasta cu ajutorul triunghiurilor mi se pare foarte accesibilă:

- luăm primul trapez crem. Acesta reprezintă ultima serie de pile, care au nevoie de de un suport de care să atârne destul de mare (baza mică), însă aceştia nu au parte de nicio acoperire, şi din această cauză nu reprezintă o putere semnificativă.

- celelalte trapeze, de la cel maro deschis până la cel portocaliu, reprezintă pilele care încep să capete importanţă, odată cu micşorarea dependenţei şi a nevoii de acoperire. De asemenea, importanţa lor creşte odată cu aropierea de varf.

- trapezul roşu reprezintă cei mai apropiaţi oameni ai celor care deţin puterea (reprezentaţi prin triunghiul maro închis). Dependenţa lor este destul de mică, întrucât sunt indispensabili pentru că ei sunt “oamenii de încredere”.

- triunghiul maro este, în mod inevitabil, vârful piramidei, şi, de cele mai multe ori, sunt oamenii din umbră care fac jocurile. Aici, situaţia este discutabilă, pentru că aceşti oameni ori sunt buni jucători, ori buni antreprenori (prin urmare, beneficiază de resurse intelectuale), iar afacerile pe care le derulează şi situaţiile critice pot fi controlate numai de oameni cu pregătire în domeniu.

Coborând la baza triunghiului, este clar că oamenii care fac parte din ultimul trapez nu posedă un bagaj de cunoştiinţe profesionale prea vast, ba chiar poate lipsi cu desăvârşire. În timp ce oamenii aflaţi la  putere rămân, în majoritatea cazurilor, anonimi, cu cei aflaţi la bază interacţionăm în fiecare zi, şi sunt sigură că, nu doar odată, cu toţii ne-am lovit de acele capete seci care nu ştiu să-şi facă treaba.

Şi m-am gândit eu: Dacă locurile de muncă ar fi ocupate de oameni capabili? Poate că, în acest fel se vor sparge barierele dintre client şi ofertant, care îi va prezenta clientului exact ce are nevoie atunci când are cea mai mare nevoie. Aşa va creşte calitatea serviciilor, iar oamenii nu vor mai fi atât de reticenţi în privinţa unor locuri de muncă, despre care ar spune că sunt înjositoare. Fiecare ar lucra acolo unde trebuie. Desigur, nu toţi trebuie să fim bancheri, e nevoie şi de femeie de serviciu şi de gunoieri. Însă dacă oamenii ar lucra cum trebuie, dacă ar da dovadă de demnitate personală şi dacă ar avea un minimum de cultură, nu cred că ar mai fi mari probleme în această sferă. Dacă un bărbat este făcut pentru munca fizică, nu trebuie să fie luat în râs, şi nici nu va fi dacă va da dovadă de demnitate şi dacă va dovedi că nu îşi ţine capul degeaba pe umeri. Alegerea unei munci fizice nu ar trebui să fie un refuz al culturalizării!

Vorbind acum de realizări: ele te desăvârşesc ca cetăţean şi, în primul rând, ca om. “Calitatea unui copac este apreciată după roadele sale.” Realizările importante  ar trebui să fie cele care definesc rolul şi locul individului în societate, ele ar trebui să fie cele care să-i dea dreptul de a se afirma în anumite domenii.

Cu ce ne confruntăm noi deocamdată? Cu persoane sus-puse pe baza unor criterii care ţin de pile şi bani, persoane care ne conduc, teoretic, dar care n-au nici cel mai mic habar despre cum ar trebui să-şi facă treaba. Avem de-a face cu tot felul de indivizi care susţin că ţara noastră este plină de oameni proşti, în timp ce ei nu au nici cea mai mică tangenţă cu gramatica limbii române şi cultura generală, dar îşi asumă acest rol de “binefăcători care ne deschid ochii” (vezi componenţii trupei Paraziţii, Puya).

Până la urmă, cineva se va lovi cu faţa de perete şi va vedea că un lucru bun nu poate fi făcut decât de oameni capabili, de oameni valoroşi, sau măcar de oameni care ar lucra pentru popor, şi nu doar pentru fundul lor.

…sau măcar de oameni care pot să treacă testul ăsta. (click here)

Vorbind de voci extraordinare…

Azi vorbeam cu tata de oameni cu adevărat talentaţi, în timp ce ne uitam la American Idol. Eu, în mod inevitabil, mi-am amintit de Mihai Boicu, participant la ediţia din 2009 a FolkFestului. Nu-mi amintesc exact ce vârstă are, da’ ştiu că e pe undeva la 17-18-19 ani (don’t blame me for that). Când a cântat melodia “Accident”, am simţit cum îmi furnica pielea la refren; sincer spun, nu am mai auzit o voce atât de curată, o voce atât de puternică…Am rămas impresionată. Când i-am arătat videoclipul următor lui tata, a fost total de acord cu mine.