De Crăciun, fii mai bun, fii adevărat!

În fiecare an, iarna, omul simte, mai mult ca oricând, că nu este singur. Răspunsul îl are magia sărbătorilor de iarnă, licăririle lumânărilor şi mirosul de scorţişoară, sărbători care au la bază uniunea dintre oameni, indiferent de naţie, religie sau culoare. Ele ne amintesc mereu că nu trebuie să călcăm pe cuie singuri, că oricât de lung ar fi drumul, va fi mereu cineva care să ne ajute cu bagajul. Atunci învăţăm că din ce am adunat pentru momentul nostru de glorie, care pare să nu mai vină, putem să dăm şi celorlalţi, care, poate, nici n-au avut şansa să-şi strângă. Atunci învăţăm că dacă nu ni se alătură nimeni în această perioadă de muncă silnică, nu o să avem cu cine împărţi bucuria din acea clipă glorioasă.

Este perioada când speranţele prind şi fond, nu doar formă. Este perioada în care pesimismul rămâne, undeva, înecat în zăpadă, ori alunecă stângaci pe gheaţă. Atunci se construiesc troiene de speranţe şi vise, şi, pentru câteva zile, parcă se mai subţiază norma de lucru, timp în care ne rămâne doar să năzuim la aceea clipă.

În Ajun, cercetaşii de la centrul Lotus (ca în fiecare an) au mers să-i colinde pe bătrânii de la azil. Echipaţi cu 3 chitări, o vioară şi cu multă bunăvoinţă în suflet, au explodat în timpul colindelor, făcând dintr-o simplă urare, un spectacol în toată regula de Crăciun. Câteva voci minunate au fost sarea şi piperul, care, poate, au smuls şi câteva lacrimi de la bătrânii zgribuliţi care se uitau la cor puţini pierduţi, şi, totuşi, bucuroşi, în timp ce în ochii lor se reflecta acea tristeţe care nu poate fi condamnată, mai ales în cazul lor. Dacă i-am bucurat? Nu mă indoiesc de asta; însă mă gândesc la acea fericire dulce-amară, atunci când simţi cum sufletul îţi tresaltă la fiecare notă mai ridicată, şi, totodată, nu îţi poţi lua gândul de la situaţia în care te afli, de la luptele zilnice cu nişte condiţii grele de supravieţuire şi cu singurătatea. Da, singurătatea. Mai sus ziceam că în această perioadă simţi că nu eşti singur; ei bine, la aceşti bătrâni treaba stă tocmai invers. Şi nicicând nu-i roade singurătatea mai mult decât de Crăciun. Noi am vrut doar să le umplem câteva minute din viaţă cu voie bună, măcar aşa să-şi amintească că ajungând acolo, nu au fost rupţi total de lume.

Recunosc, nu mă pricep la urări, cum nici complimentele nu sunt punctul meu forte. Ce pot să spun? Crăciun fericit, şi fie ca la anu’ să ne găsim sănătoşi şi cu poftă de viaţă, gata să facem faţă greutăţilor şi să ocolim neplăcerile, să nu mai fim nevoiţi să scrâşnim din dinţi atunci când o să tragem linie anul următor.

La mulţi ani, oameni buni, la mulţi ani!