Fără părere de rău, se pare că eu o să păşesc în noul an schiopătând. La propriu. Şi asta spre norocul meu, în timp ce multe lucruri se vor da de-a dura prin toate gropile.
Spusesem odată ceva de genu’: Cu un picior în groapă şi cu celălalt şchiopătând la suprafaţă. Cam aşa au mers treburile în 2009, care s-a instalat ca o durere în gât, sau, mai degrabă, sub forma unei tuse seci.
Un balamuc de nedescris, o paradă colorată, un pas mai aproape de noile rânduieli care se pun în aplicare chiar sub ochii noştri, o piramidă de capete seci şi multe multe măşti verzui. Fundu’ s-a dat pe stânga, acum se merge ceva mai strâmb şi unii n-au altceva de făcut decât să facă în ciudă. Vechea doctrină încă mai persistă în mentalitatea celor care o refuză vehement şi nu se mai dă nicio şansă unei schimbări radicale, noua generaţie este lăsată undeva printre ghenele de gunoi.
Miroase a inundaţii, slavă Cerului că stau pe unul dintre cele mai înalte dealuri din oraş, într-un bloc la etajul 7; n-ajunge apa la mine.
Elodia nu s-a întors acasă, iar cultul personalităţii lui Obama se răsfrânge şi la noi.
Criza dă din mâini şi cad capete unul după altul.
Mor adevăraţi maestri şi artişti, anul 2009 ne-a arătat că noile non-talente sunt la înălţime.
Dacă ar mai fi ceva de adăugat…Mai bine o lăsăm aşa. Să ne uităm chiorâş la trecut, ca mai apoi să tragem aer în piept să înfruntăm viitorul. Frumoşi, voioşi, hai să nu vomităm în noaptea asta.
Cam asta a fost tot, ultimul meu post pe 2009. Dacă ne mai citim în 2010, asta vom vedea. Hai la mulţi ani!
LATER EDIT:
“Frumoşi, voioşi, hai să nu vomităm în noaptea asta.” – Eu nu m-am ţinut de promisiune!
Am avut ocazia să văz cu ochii mei cât de mult pot suferi copiii de zece ani, în ziua de azi. Pe plan sentimental, pe plan social, şi chiar pe plan gramatical.
Nu, nu glumesc. Chiar în ziua Crăciunului, eu şi nişte prieteni de familie ne-am amuzat teribil citind o conversaţie între două puştoaice de zece ani. Una îşi vărsa năduful, apelând în nenumărate instanţe la karma şi la Biblie, alta…lăsând-o să trăncănească. Este o conversaţie prin Instant Messaging (cât de elevat sună ), după cum urmează: (asta dacă îndrăzniţi să citiţi. Vă atenţionez că limbajul folosit este incomprehensibil, dar merită niţică strădanie)
MIC DICŢIONAR:
j – ş
y – i
k – ca, că şi chiar c
vzy – vezi
ct – citit
Lipsa virgulelor şi a punctelor nu poate fi explicată.
frumusika DanUtZa yo: ma mircm azy ai vb cu mn..e ori cm eu nu vb cu uhtine bn mnt azta
frumusika DanUtZa yo:
raluka: azi e craciunu ji nu vreau sa ne certam
frumusika DanUtZa yo: am dat destule sanse la toti si ce am fakut un rahat toti pana la urma mau respins nu mai iert niki in ziua craciunului
raluka: bn
raluka: dak nu vfrei sa vb cu mn pa
frumusika DanUtZa yo: mai ales uh ai fost cea mai mare nesimtita dintre toti
frumusika DanUtZa yo: ep…..de parka eu cand vreyam uh vorbeai
frumusika DanUtZa yo: ai ma…….ma skutesti
raluka: pa
raluka: iop nu vreau sa am scandal de craciunk?
frumusika DanUtZa yo: si si dute draq de …..nesimtita chiar si in ziua asta eji nesim
frumusika DanUtZa yo: nuju k e aia
frumusika DanUtZa yo:
frumusika DanUtZa yo: ce e aia craciunk???
frumusika DanUtZa yo: fa vaco…………
raluka: jtii cv
raluka: dnd
frumusika DanUtZa yo: nu
frumusika DanUtZa yo: nu e skris la sts
frumusika DanUtZa yo:
frumusika DanUtZa yo: stii cnd na’i cu cn sa vb repejor la mn da k fa eu sunt robotel de jukarie cand iti plk prietenele sau se supara pe un sau nu ai k fc vrey sa vb cu mn nici o data nu am sa uit c ai fk si dumnezeu o sa te pedepseaska aspru pt aja cv sa jii!!!!!!!
frumusika DanUtZa yo: nici revelionu nu o sa iti mearga bn o sa vzy uh…….niki nu mai zyk o sa afli dc…..
raluka: da bne
raluka: hai k am primit la cadouri de craciun……ji mia mers atat de bne tot anu’ ji o sa mearga prost tocmai la sfarsitu anului
raluka has signed out. (12/25/2009 10:09 PM)
frumusika DanUtZa yo: frumusika DanUtZa yo: ai fost ji eji in continuare mincinoasa fratele meu…..stiai ca prin asa cv se zike ca il minti pe dumnezeu atunci cand un om greseste trebuie sa isi ceara scuze dar nu prin fapte si rasplate ….ci prin armonie iubire si aratare de suflet dar daka nu citesti si tu macar 1 cv din biblie maica nu ai ce sa stii de ce oare ai mintit ai fk totu pe askns meu lasa ca o sa iti fie si mai rau stii cat de prost mam simtit atunci
frumusika DanUtZa yo: ai ct
frumusika DanUtZa yo: ?
frumusika DanUtZa yo: stii eu te credeam ca o prietena buna am crezut in tn am avut incredere dar cand am vz tot ce ai fakut ma simteam in plus simteam ca nu ma vrey ma simteam de parca sunt cacatu tau dar raluka o sa ai parte de neferikiri tot anul sau macar jumatate (2010)
frumusika DanUtZa yo: iubire-respingere ura-armonie o sa iti ia tot ce e mai bun dar pentru uh vad ca tot ce e mai bn vad ca este doar minciuna tu in viata nu o sa stii altceva decat sa minti atat si alt cv nik o sa ai parte si de zile proaste si cred cu mare speranta ca o sa te gandesti la vorbele aste dar vad ca tu doar le arunci in vand ……….. vai tu eu ma comport ca un copil dar daca asa sunt nimeni nu ma poate schimba nimeni nu poate schimba o persoana la comportament vad ca pe tine nu iti pasa de altii decat de tine si burtihanu tau arunci vorbele altuia dar si ale tale in vant ca si cand ar fi o scama jegoasa dar raluka gandeste ca daka mai faci ce ai facut o sa vezi ca nu o sa ajungi unde isi doreste toata
frumusika DanUtZa yo: lumea ci invers
frumusika DanUtZa yo: in iad si iadul arde raluka
frumusika DanUtZa yo: ai ct
Acum ori râdeţi pe burtă, ori vă faceţi cruce…însă eu consider că este extraordinar de trist ca un copil de zece ani să exploateze acest fel execrabil de a scrie şi să nu ştie să lege două propoziţii într-o frază. Adevărul doare cel mai tare.
În fiecare an, iarna, omul simte, mai mult ca oricând, că nu este singur. Răspunsul îl are magia sărbătorilor de iarnă, licăririle lumânărilor şi mirosul de scorţişoară, sărbători care au la bază uniunea dintre oameni, indiferent de naţie, religie sau culoare. Ele ne amintesc mereu că nu trebuie să călcăm pe cuie singuri, că oricât de lung ar fi drumul, va fi mereu cineva care să ne ajute cu bagajul. Atunci învăţăm că din ce am adunat pentru momentul nostru de glorie, care pare să nu mai vină, putem să dăm şi celorlalţi, care, poate, nici n-au avut şansa să-şi strângă. Atunci învăţăm că dacă nu ni se alătură nimeni în această perioadă de muncă silnică, nu o să avem cu cine împărţi bucuria din acea clipă glorioasă.
Este perioada când speranţele prind şi fond, nu doar formă. Este perioada în care pesimismul rămâne, undeva, înecat în zăpadă, ori alunecă stângaci pe gheaţă. Atunci se construiesc troiene de speranţe şi vise, şi, pentru câteva zile, parcă se mai subţiază norma de lucru, timp în care ne rămâne doar să năzuim la aceea clipă.
În Ajun, cercetaşii de la centrul Lotus (ca în fiecare an) au mers să-i colinde pe bătrânii de la azil. Echipaţi cu 3 chitări, o vioară şi cu multă bunăvoinţă în suflet, au explodat în timpul colindelor, făcând dintr-o simplă urare, un spectacol în toată regula de Crăciun. Câteva voci minunate au fost sarea şi piperul, care, poate, au smuls şi câteva lacrimi de la bătrânii zgribuliţi care se uitau la cor puţini pierduţi, şi, totuşi, bucuroşi, în timp ce în ochii lor se reflecta acea tristeţe care nu poate fi condamnată, mai ales în cazul lor. Dacă i-am bucurat? Nu mă indoiesc de asta; însă mă gândesc la acea fericire dulce-amară, atunci când simţi cum sufletul îţi tresaltă la fiecare notă mai ridicată, şi, totodată, nu îţi poţi lua gândul de la situaţia în care te afli, de la luptele zilnice cu nişte condiţii grele de supravieţuire şi cu singurătatea. Da, singurătatea. Mai sus ziceam că în această perioadă simţi că nu eşti singur; ei bine, la aceşti bătrâni treaba stă tocmai invers. Şi nicicând nu-i roade singurătatea mai mult decât de Crăciun. Noi am vrut doar să le umplem câteva minute din viaţă cu voie bună, măcar aşa să-şi amintească că ajungând acolo, nu au fost rupţi total de lume.
Recunosc, nu mă pricep la urări, cum nici complimentele nu sunt punctul meu forte. Ce pot să spun? Crăciun fericit, şi fie ca la anu’ să ne găsim sănătoşi şi cu poftă de viaţă, gata să facem faţă greutăţilor şi să ocolim neplăcerile, să nu mai fim nevoiţi să scrâşnim din dinţi atunci când o să tragem linie anul următor.
În ultimul timp, n-am făcut decât să mă cadorisesc şi să fiu cadorisită. Luna asta o’ fost rai: am primit un băţ bursă de merit, mi-o mai rămas aproape 2 beţe de la ziua mea, mai primişi şi ceva bani de buzunar, şi iaca o venit timpu’ să cheltui.
Printre cadourile mele, se numără şi două cărţi faine de la editura RAO:
“Cine sunt Illuminati?” e o carte pe care plănuiam de mult s-o iau. După cum probabil nu ştiţi, eu cred cu tărie că societatea noastră este controlată de oraganizaţii secrete, fapt care pare să fi fost deovedit în mai multe instanțe. Ba chiar și criza economică se prea poate să fie controlată de asemenea organizaţii.
Ce anume îi leagă pe preşedintele din secolul al XVIII-lea al Universităţii Yale, pe un simpatizant nazist din perioada interbelică, pe un anticomunist înfocat din perioada lui McCarthy şi pe fostul editor al revistei Playboy? Ce legătură există între originile Revoluţiei Franceze, asasinarea familiei Romanov şi desenul de pe bancnota de un dolar? Răspunsul se găseşte într-una dintre cele mai misterioase, mai temute şi mai controversate dintre societăţile secrete: Illuminati. Cu toate că grupul a existat pentru o perioadă care abia dacă a depăşit un deceniu, referirile la Illuminati datează de secole, chiar de milenii. Ce anume se află în spatele uneia dintre cele mai mari conspiraţii din lume? Cartea prezintă, aşadar, istoria unică a societăţii secrete Illuminati şi examinează diferitele teorii cu privire la ea. În plus, autoarea cercetează modul în care temerile suscitate de acest grup s-au dezvoltat şi s-au modificat în timp. Cel mai important este, poate, faptul că reuşeşte să răspundă la întrebarea de secole: cine sunt de fapt Illuminati?
Cam asta ne prezintă coperta. Acum, mai rămâne de văzut cât de adevărate sunt aceste poveşti (sunt curioasă dacă se pomeneşte ceva de Shangri-La), dar mie îmi place să cred că toate minţile luminate sunt adunate într-un loc şi pun la cale adevărate conspiraţii.
“Hannibal, în spatele măştii” am primit-o cadou. Ea şi celelalte două cărţi: Tăcerea mieilor şi Hannibal au stat la baza filmului “Tăcerea mieilor”, în regia lui Jonathan Demme, care a câştigat 5 premii Oscar. Şi această carte pare foarte interesantă:
Drama lui Hannibal Lecter, nobilul genial şi canibal, cunoscut cititorilor din Tăcerea mieilor şi Hannibal, începe în cel de al Doilea Război Mondial. Dacă, la prima vedere, mobilul lui Hannibal Lecter este răzbunarea pentru suferinţele îndurate în timpul conflagraţiei, autorul, Thomas Harris, reuşeşte să se joace cu mult mai multe teme: geniul nevrotic care-şi trăieşte superioritatea faţă de cei din jur; nobilul degenerat, urmaş al unui ilustru senior, celebru pentru violenţa lui; samuraiul “occidental” care se zbate să adopte un sistem de valori în care viaţa omului nu valorează prea mult. Thomas Harris imaginează eul personajului ca un castel al memoriei sale, prin care suntem plimbaţi pentru a vedea imagini atroce şi pentru a participa, împreună cu Hannibal Lecter, la descoperirea treptată a unui sector al memoriei sale, pierdut o vreme, a cărui dezvăluire va da sens întregii lui vieţi. Hannibal depăşeşte statutul de portret al monstrului în tinereţe, reuşind să explice cum un om obişnuit poate ajunge canibal şi criminal în serie.
Dar mai întâi, trebe’ să termin de citit “Amintiri din casa morţilor”.
Avem o iarnă minunată, ce mai! Ninge încontinuu, gheaţa e ca la ea acasă, maşinile se tamponează, autobuzul întârzie cu zecile de minute, cui nu-i place iarna? Extra-frig, extra-alunecos, extra-extra la super ofertă!
După două zile în care am bătut drumurile, cu orele, pe jos, până mi-au intrat picioarele în fund, m-am gândit că am dreptul să-mi iau titulatura de Monitor Trafic Pe Două Picioare, şi să vă împărtăşesc câteva sfaturi foarte utile pe vreamea aceasta:
1. Femei, oricât de femei aţi fi, renunţaţi la cizmele cu toc! Bocancii merg foarte bine la un pantalon lung, şi sunt foarte comozi.
2. Ţineţi-vă bătrânii acasă, pentru că oasele lor nu mai rezistă la impact.
3. Aveţi grijă să nu cădeţi, pentru că îi dărâmaţi şi pe ceilalţi din jurul vostru.
4. Evitaţi, pe cât posibil, să mergeţi pe lângă bătrânii care dau semne de instabilitate.
5. Profitaţi de ambuteiaje şi treceţi prin mijlocul străzii, pentru a evita zonele îngheţate de trotuar.
6. Dacă aveţi posibilitatea, recomand mersul în mâini.
7. Dacă n-aveţi treabă în oraş, staţi dracului acasă, că-i cancer afară.
A, şi, mai nou, am văzut cum Moş Crăciun poate fi înlocuit lejer cu o femeie grasă.
E greu să urci pe culmile cele mai înalte ale faimei, însă odată ajuns acolo, toţi vor să fie ca tine şi să-ţi urmeze, cu stricteţe, reţeta succesului. Din lipsă de inspiraţie, ori datorită unui respect sincer, trupele fac cover-uri ale melodiilor aparţinând unor artişti sau trupe care au rămas cu ceva în istorie. Bune sau nu, cover-uri sunt, care ajung să fie chiar mai faimoase decât melodia originară. Spre exemplu, eu încă n-am întâlnit pe cineva care să ştie că “Behind Blue Eyes” aparţine, de fapt şi de drept, celor de la The Who, şi nu matahalelor de la Limp Bizkit.
[Ironia sorţii. Acum numa' ce a început pe MTV TWO "The Top 20 Greatest Covers Ever" Promit că nu mă inspir.]
Acest articol l-am plănuit şi răsplănuit din vară. Acum, când am adunat ceva exemple mai bunicele, îl scot de brutărie, să împart cu voi unele dintre cele mai bune cover-uri ale unora dintre cele mai bune melodii ale timpului. Căştile în urechi, nervii întinşi la maxim, dacă nu vă plac trupele clasice, vă sugerez să părăsiţi această pagină.
…şi aşa s-a deschis, oficial, sezonul sărbătorilor de iarnă, sezonul cozilor interminabile, a instalaţiilor arse, a brazilor chei şi Coca-Colei. Miroase a fum pe stradă, oamenii poartă căciuliţe roşii, oraşul e noaptea luminat…a, şi e frig. Cancer, chiar.
Ne dregem vocile, acordăm chitările, unde-i tamburina?, hai că începe colindeala. “Să trăiţi, să-mbătrâniţi, aruncaţi un ban aici.”
Lumea spune că Moşu trece prin oraş, şi-l aşteaptă ca pe un blagoslovit. Dacă nu-mi aduce actul de proprietate al vilei ăleia din LA, ne supărăm.
Tre’ să cumperi cadouri.
Asta dacă nu-i vine, dacă s-a îngrăşat de anu’ trecut?
Culoarea asta i-o place?
Ăsta bea şampanie?
Iau şi lumânări.
O felicitare-i ajunge!
Flori i-am luat şi anu’ trecut…
Curg lacrimi când apare Cristi Tabără la TV.
Magnaţii îşi golesc buzunarele ca să dea ceva la orfani şi bătrâni, ca să mai câştige céva poponarita…popularitate.
Zi de zi, mă lovesc de aceeaşi problemă. Simt că între mine şi reprezentanţii generaţiei mele se ridică un zid, care mă ţine pe mine departe de ei, şi pe ei departe de mine.
Problema principală a generaţiei mele este refuzul de a gândi şi de a discuta despre logică, etică şi util. Mereu am considerat că este absolut necesar să pui întrebări şi să nu te laşi legat la ochi pentru a străbate calea cunoaşterii de sine şi a lumii din jur. Mulţi ar spune că este prea devreme pentru aşa ceva, însă dacă nu există o pregătire prealabilă, individul nu va asimila cunoştiinţe nici la 20, nici la 30, şi nici la 40 de ani. Cineva spunea: “Oamenii se schimbă. dar nu o fac, pentru că le este mai uşor să rămână la acelaşi nivel.”
Refuzul de a gândi apare ori din comoditate, ori în urma îndoctrinării. Văd cum tineri refuză vehement alte preocupări, alte lecturi, alte teorii, în afara celor impuse la şcoală. Astfel, nu doar o dată am fost judecată pentru că nu respect lista de lecturi recomandate, că mă preocupă probleme de politică, de istorie şi că apreciez (mult prea mult) arta. Răspund sincer: “De ce? Pentru că aşa vreau EU!”. Personalitatea mea este într-o continuă schimbare, pentru perfecţionare. La ei, însă, iese la iveală lipsa de personalitate, lipsa de interes pentru ce îi înconjoară, şi chiar lipsa unor gusturi personale.
Presupun că aceste lipsuri sunt, defapt, piaţa de desfacere a mass-mediei, a modei, pentru că tinerii par să ingereze tot ce primesc la masă. Dacă cineva gândeşte pentru ei, ce rost mai are ca ei să pună vreo întrebare? Înghit, lacom, şi apoi se aşează pe canapea cu burta-n sus: a zis unu’ că-i de bine, atunci aşa o fi.
Nu mică mi-a fost mirarea să aud de la cineva că nu este nevoie să studiezi o anumită chstiune pentru a-ţi forma o părere. Dacă e învelită într-un pachet frumos, atunci conţinutul va fi la fel de bun. Asta pare să fie deviza lor.
De asemenea, şi lipsa de responsabilitate este acută. Observ că din ce în ce mai puţin iau un proiect în mână pentru a-l duce până la capăt. Dacă este cineva dispus să-l facă pentru ei, cu atât mai bine.
Lipsa principiilor, probabil, aduce societatea la o degradare continuă. Acolo unde creierul nu funcţionează după anumite norme, acolo totul este pierdut; nu există cale de întoarcere.
Din păcate, aceste lacune par să nu fi apărut brusc, ca rezultat a vreunei anomalii. Asta pare să ceară societatea şi religia de la oamenii ei: îndobitocire în masă. Promovarea unor antimodele este cel mai uşor mod de a sublima raţiunea tinerilor. se pare că, cel care gândeşte altfel decât restul “turmei” are două căi de ieşire: ori ca oaia neagră, ca outcast, ori ca lider al “turmei”, cel care impune. Pentru a deveni lider al turmei, ai nevoie de carismă, pentru a înrobi creierele leneşe. Un foarte bun exemplu este aşa-zisul prieten al liceenilor, Tudor Chirilă. Acesta este doar carismatic, nici pe departe bine intenţionat, cu toate că acesta pare să fie scopul lui. Mesajele lui Chirilă au doar formă, dar ce se întâmplă cu forma dacă n-are fond? Scopul lui a fost să atragă, şi nicidecum să înveţe. Tinerii, păcăliţi de şarmul lui, nu au făcut altceva decât să-i asculte mesajele ca nişte roboţi, eventual vărsând o lacrimă, pentru că (nu-i aşa?) tipul este foarte sentimental, utându-se cât de bine îi stă în noua pereche de jeans strâmţi. Scrisoarea lui a defilat în faţa ochilor a mii de oameni, fără însă a avea niciun rezultat. La el, vorbele rămân vorbe, cu toate că se poate citi, foarte uşor, faptul că se supraestimează, crezând că va rămâne prin aceste cuvinte: “O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.” Nimic nou, nicio reformă, aceleaşi clişeuri care răsună dintr-o parte într-alta, conform cărora avem nevoie de o schimbare. Însă nimeni nu a ridicat furca în aer pentru a face vreao schimbare, pentru că, deja ştim cu toţii, “schimbarea începe cu tine”.
Logic vorbind, nu poţi cere câinelui să înveţe trucuri noi. Tinerii din generaţia mea sunt ,deocamdată, pierduţi, pentru că dacă nu se trezesc la timp ca să ia ei singuri nişte decizii, să-şi asume responsabilitatea, să pună valoare pe morală şi pe adevăratele virtuţi, să întrebe şi să răspundă, să rişte, să tragă linie la sfârşitul zilei, atunci ne îndreptăm spre un sfârşit iminent. Toată munca adevăraţilor oameni de cultură se va duce pe apa sâmbetei, va fi îngropată în negura timpurilor, iar la putere vor fi oameni nici mai virtuoşi, nici mai corecţi decât restul poporului. Deja sună familiar. Pentru că, până la urmă, de ce am aspira la ceva mai bun dacă nu suntem demni? Dacă spiritul nostru civic ne îndeamnă la furt, dacă valorile noastre sunt reprezentate de mafioţi, dacă respectul nostru se traduc prin gunoi şi intoleranţă, atunci de ce să vrem progres?
Ca să revin la tineri, unii dintre aceştia văd schimbarea într-o anarhieprost înţeleasă, care constă în muzică punk şi graffiti-uri pe pereţi. Sincer, mi s-a cam acrit să cer explicaţii, deoarece este evident că “fiecare face cum îl duce capul” . Mulţi continuă să scrie “aduce-ţi” şi “proast-o”, mulţi vor crede că Cicero e cântăreţ de operă, şi chiar mai mulţi vor susţine că Mircea Badea şi Mircea Dinescu sunt oameni de cultură. Asta li se dă, asta mănâncă, nu fac mofturi.
Eu ce pot să fac? Nu am influenţă şi nici putere, pentru că dacă aş fi avut, aşi fi instalat un nou regim politic care să vizeze, în primul rând, nivelul de cultură a oamenilor. Nici măcar carismatică nu sunt. Eu am doar vorbe, cărora le rămân loială.
The wind of change stopped blowing a couple of yers ago…
), după cum urmează: (asta dacă îndrăzniţi să citiţi. Vă atenţionez că limbajul folosit este incomprehensibil, dar merită niţică strădanie)
Roxanne
-ro_blue.png)
Amatori de senzatii tari