Uşa atârna într-o singură balama.
Păstra încă proaspete urmele adânci de zgârieturi şi, pe alocuri, vopseaua verzuie se înroşise de la prea mult sânge vărsat. Era ciuntită la îmbinarea cu tocul, unde refugia o pânză de păianjen aproape insesizabilă, pânză care ar fi spus toate cele o mie de poveşti pe care le ascundea uşa, fără măcar să vibreze.
El s-a speriat de uşă.
Venele i s-au contractat când a pus mâna pe clanţă. Uşa emana un miros ciudat de mucegai. Ai fi zis că s-au scurs în faţa ei secole întregi; şi ea a rămas pe loc, de nemişcat, loială misiunii pe care soarta i-a încredinţat-o. Romanii au răpus dacii la doi metri în faţa ei. Mesia a căzut lat în prag, după ce a fost coborât de pe cruce. Naziştii i-au pus pe evrei să se sprijine în frunte, de broască. Toate le ştia, pe toate le văzuse, dar nu a scos niciodată un cuvânt. Dreaptă, sprijinindu-se în două scânduri şubrezite, veghea aşa cum a făcut-o dintotdeauna, fără măcar să schiţeze vreun semn de oboseală.
El se simţea mic în faţa uşii.
Puterea a venit, pe neaşteptate şi la momentul potrivit, şi el a putut să apese pe clanţă. Uşa a scârţâit, de parcă ar fi fost poarta de la intrarea în iad, un scârţâit atât de profund, comparabil cu vocile a mii de demoni aranjaţi într-un cor, cântând imnuri de o jale trufaşă pentru sufletele nenorocite să calce pe tăciunii încinşi de la intrare.
În cameră era ea, aşezată pe un scaun, în faţa mesei.
Încăperea era goală. Nimic mai mult decât un dulap din lemn de brad, înghesuit în colţul din stânga, în fund, osândit să nu participe niciodată la nimic, privat de orice privilegiu. Pe când uşa începuse să cedeze în faţa a tot ceea ce văzuse, dulapul înflorea. Micile flori sculptate de pe uşă străluceau în culorii vii atunci când lumina soarelui cădea pe ele. Broasca şi cheia păstrau aceeaşi strălucire pe care au avut-o de la începutul vremurilor. Dulapul nu ascundea niciun secret; cele două uşi erau întredeschise, fără nicio ruşine. Dar dulapul nu avea ce să zică, pentru că, săracul, poate că ar fi zis el, dacă ar fi avut şi cel mai neînsemnat secret. Dulapul nu ştia nimic.
[...]
]
Roxanne
RSS - Posts
-ro_blue.png)
Atentie la greselile de tastare ca le faci munca prea usoara criticilor tai.
In opiniea mea(recunoscuta national,international si mai ales, UNIVERSAL!!!), actiunea e putin confuza. Stiu ca rigorile lumii de azi spun: SCURT, CA DACA SCRII MULT NU E COOL, BENGA sau UBER. Pare sa fie un subiect interesant si ar fi pacat sa nu dai tot ce poti. Nu-ti fa griji, ce defineste un articol nu e aranjarea in pagina, frumusetea scrisului sau o poza bestiala(desi as vrea sa pui niste ilustrate ca vad ca ai ceva talent si acolo-multitalentato) ci….stii tu…continutul. Oricum….ca iei sau nu sfatul in considerare, dar sper ca vedem tot fairy tale-ul pana weekend-ul viitor…si asa nu e nimic bun la TV, numai insecte care “guita” toata ziua. Apropo, cum vorbesc insectele…si nu ma lua ca ele comunica prin antene…stie careva?
Mie-mi place si da, e cam scurt … hai cu partea a 2 a sia 3 a ca e weekend si nu ai scuza sa nu scrii!
To ultimulcavaler:
Răbdare, dom’le! E o virtute!
Textul e scris. Terminat. Caputo. Dar vreau să-l public pe secţiuni.
To Ionut:
O să vină!
When should I come back for the rest ? XD
To Maura:
Pretty soon.
Atenţie la logica textului! Altfel, potrivit, ploios şi uşor mecanic. Keep up the good work
Can’t wait to read it ^^