A trăi într-un oraş mic: cui îi pasă? :|

Oraşul e mic şi strâmt. Şi observi asta abia când îţi dai seama că te învârţi de o oră pe aceleaşi străzi. Când îţi dai seama că sunt oameni pe lângă care ai trecut de cel puţin trei ori în aceeaşi zi. Când îţi dai seama că n-ai unde să mergi altundeva. Când îţi dai seama că nu mai e nimeni pe stradă după ora 22.

Oamenii dintr-un oraş mic te cunosc. Destul de mulţi te-au văzut măcar o dată în viaţa lor.  Unii dintre ei mai ştiu şi ceva de tine, de la unu’, de la altu’… Cum zicea Marin Preda:

Fiinţa noastră e la discreţia celorlalţi, nu apari tu în ochii unuia aşa cum eşti, ci aşa cum au reuşit alţii să sugereze o imagine despre tine.

Şi să continui cu John O’Hara:

Celor care şi-au format o părere despre cineva nu le prea place să se răzgândească, rezistă să-şi modifice opiniile în virtutea unor noi probe sau argumente, iar cel care încearcă să-i înduplece să se răzgândească îşi pierde vremea, în cel mai bun caz, dacă nu cumva se expune la pericole mai grozave.

Şi, inevitabil, am deviat de la subiect.

Vorbeam de un oraş mic. Un oraş mic îţi provoacă, de foarte multe ori, boala oraşului mic manifestată printr-un puternic sentiment de dispreţ pentru oraşul respectiv, şi, totodată, prin dorinţa de a trăi într-un oraş mare. Sau poate preferi să-i spun fudulie. Tot aia.

Oare diferă aşa de mult un oraş mic de un oraş mare? Să vedem.

Eşti într-un magazin şi stai la o coadă uriaşă. În spatele tău apare o tanti înaltă şi cu capul mare, care fără nicio jenă, i se adresează vânzătoarei s-o servească cu o îngheţată sendviş, cu toate că în faţa ei mai sunt cel puţin şase persoane. Strâmbi din nas, şi aştepţi mai departe. Te uiţi la frigiderul cu răcoritoare şi constaţi că a mai rămaso singură sticlă de Coca-Cola. “Ha,ha! E a mea!”. Şi apoi te trezeşti că tipul din faţa ta cere o sticlă de Coca-Cola la jumate. Acum, mai poţi doar să-l prinzi după ce iese din magazin, să-i umfli ochil stâng, şi apoi să mergi la alt magazin şi să-ţi iei şi tu, ca tot omul, o sticlă de Coca-Cola, că doar eşti dependent de lucruri nesănătoase care au gust bun.

O gloată de ţigănuşi mici te urmăresc jumătate de faleză ca să-ţi ia sticla din mână. Şi, drace, reuşesc. : ⁄

Pe tot parcursul plimbării, măcar o persoană s-a oprit să-ţi ceară 10 mii.

Vezi nişte copii mici, machiaţi pe faţă total aiurea, şi mai că-ţi doreşti să fi fost tu în locul clown-urilor ălora care i-au machiat şi să-i fi desenat ca the bad guy din Scream.

Cineva se ia de tine.

Vezi nişte tipi cum se furişează pe după blocuri. Când se întorc, constaţi că s-au dus să cumpere o sticlă de bere ieftină la 2 litri. Sau mai rău. Vezi un puşti de 14 ani destul de durduliu ascunzând berea pe sub geacă, şi râzând singur de măreţia ispravei sale.

Cartofii pe care i-ai cumpărat nu sunt atât de bine prăjiţi.

Cocălarii se iau de tine când faci o poză unei fântâni.

Jandarmii nu închid ţâşnitoarea după ce s-au adăpat de la ea.

Un boschetar umblă pe stradă cu un sacou pe el. Şi pe deasupra, are şi o frizură foarte trendy, din-aia cu breton asimetric, ceva emou… A făcut o nouă modă: freza boschemou!

Îţi doreşti să fii într-o maşină, în drum spre Oriunde, ascultând la casetofon “Long Way To Go” a celor de la Powderfinger.

Diferă aşa de mult un oraş mic de un oraş mare?

Dacă tot veni vorba…

Poţi să numeri pe degetele de la mâini (dacă ai 17 degete) zilele până la vacanţa de vară.

Foarte tare.

Vin cei de la Placebo pe 21 iunie. Şi mai tare. Şi ar fi fost cel mai tare dacă aş fi ştiut că ajung şi eu acolo.

Vreau la Costineşti. (punct)

Vreau American Psycho.

Vreau…să-mi scriu Apocalipsa.

Mi-e somn.

Citeşte versurile astea de mai jos. Sunt ale mele. Şi sunt naşpa.

Cultul unei scoici 1981

Am obiceiuri ciudate.

Şi acesta este unul dintre ele. Nu, nu venerez vreo scoică. Este vorba despre… Tadam! Blue Öyster Cult.

Blue Öyster Cult este o trupă americană din New York, care şi-a făcut apariţia pe scenă 1967 şiiii încă mai există. Sunt supermegaextrahyper cunoscuţi pentru melodiile lor “(Don’t Fear) The Reaper” şi “Godzilla”.

Se spune că sunt neşte pioneri în privinţa heavy metal-ului, dar eu nu ader la această concepţie. O fi de vină reprezentările unor imagini oculte şi oarecum sci-fi…uhm, it sounds like shit to me! xD

Oamenii ăştia au la activ 14 studio albums şi tot atâtea milioane de albume vândute în întreaga lume.

Ok, şi în ce dracu constă acest obicei al meu?[din ultimul timp]

A fost odată o zi frumoasă, chiar frumoasă dar nu cum mă aşteptaaaaam

Cu întârziere, un mic round-up al evenimentului “Free Hugs” desfăşurat, în acest an, şi în Tulcea.

În primul rând:

WOW, GLUMEŞTI? CHIAR A AVUT LOC!!!

Da, oameni buni, incredibil da’ adevărat!

A fost chiar surprinzător, la început. Să vezi o mulţime de peste 50 de oameni adunaţi, toţi cu baloane colorate şi pancarte (Evident, la fel de colorate), gata să împartă în stânga şi în dreapta îmbrăţişări. Cel puţin teoretic.

Spun teoretic pentru că ideea de “a da îmbrăţişări necunoscuţilor” a rămas, doar idee. Practic a fost un fel de socializare între licee. Sau cel puţin, asta se intenţiona să fie. Şi, după cum era de aşteptat, s-a pus şi problema rivalităţii Spiru-Moisil şi cineva, nu ştiu cine, s-a gândit că ar fii drăguţ ca cei din Moisil să se îmbrăţişeze cu cei din Spiru.

Am fost DEZAMĂGITĂ! La un moment dat am început să urlu şi să le spun organizatorilor că ar fi timpul să plecăm pe traseu. Da’ ce? Aveau ei urechi să-mi audă înjurăturile? Ei o ţineau cu strânsul într-un cerc şi cu pozele şi cu baloanele şi…Doamne, era groaznic!  Juan Mann a îmbrăţişat oamenii din Mall!!! Ideea acestei mişcări este să umbli de bezmetic pe stradă cu un zâmbet tâmp pe faţă şi să îmbrăţişezi pe oricine îţi iese în cale.
Dar ca să nu fie totul pierdut,  Moisilu’ s-a mobilizat şi a plecat în cercetare! DA! Noi n-am vrut ca acest eveniment să fie aşa, doar de ochii lumii. Ne-am înarmat cu nişte voie bună (poate prea multă voie bună) şi am pornit pe faleză în căutare de victime!

Aici, alte probleme:

OAMENI, E DOAR O NENOROCITĂ DE ÎMBRĂŢIŞARE!

Amintesc, în primul rând, de cei care au fost mai mult decât încântaţi de idee. Cu aşa oameni, mai mare plăcerea să trăieşti! Nimic mai mult decât nişte zâmbete cu braţele larg deschise. Cei care se ocupă de măturatul străzilor chiar ne-au rugat să-i îmbrăţişăm. : )

Apoi, amintesc de cei care erau “pe interes”. Atât cei care primeau îmbrăţişări, cât şi cei care dădeau îmbrăţişări. Da, unii oameni au crezut că aceste îmbrăţişări au o oarecare tentă sexuală. Şi nu s-au sfiit să…pipăie, să scoată sunete ciudate, ş.a.m.d. Alţi voluntari considerau că trebuia să îmbăţişeze numai persoane pe “placul lor”. Bine, nici eu nu sunt de acord să îmbrăţişezi vreo minoritate care miroase urât, dar care-i problema în a îmbrăţişa o bătrânică simpatică? Nuuu, trebuie îmbrăţişaţi numai cei cara arată bine şi miros a părfium ChoCho Şanel.

Şi am vrut să-i las, totuşi, la sfârşit pe…nici nu ştiu cum să le spun. Hai să le zic angajaţi de la electrocasnice. (De ce? Pentru că niciun angajat de la electrocasnice nu a vrut o îmbrăţişare. Prin urmare, dupa cum mă şi aşteptam, sunt nişte oameni trişti. Şi dacă tot am tras această concluzie, prefer să-i numesc pe toţi, pe absolut toţi [incluzându-i pe toţi, adică toţi toţi + cei de pe stradă) cei care au refuzat îmbrăţişările "angajaţi de la electrocasnice", ca să nu le spun ţărani beliţi.) Care-i treaba cu aceşti anagajaţi? Ce să fie dom'le! N-ai cu cine! Se uitau la tine de parcă i-ai fi rugat să te împrumute pentru zece ani cu 234 de milioane de dolari.

Dar dacă nu te afectează aceste mici impedimente, poţi concluziona că a fost o zi drăguţă. Eu una, aşa consider.

Mai vrei? Cumpără viitorul număr al ziarului Moisil-Zone, ultimul din acest an şcolar! (Numărul 6). NU COSTĂ MULT! Doar un leu.

Acum scriem istoria. Eşti liber să susţii. Eşti liber să fii indiferent. Dar ţine minte: dacă nu te implici, nimeni nu-şi va aminti de tine.

Poze? Vrei poze? Na poze. : |

În curând, un album complet pe PhotoBucket. Check any update : ).

Chiar mai repede decat ma asteptam:

http://s376.photobucket.com/albums/oo208/roxannetrohmaniac/Free%20Hugs%20Day/

See them all

I will battle for the sun and I won’t stop until I’m done

I will battle for the sun
‘Cause I have stared down the barrel of a gun
No falling
You are a cheap and nasty fake
And I am the bones you couldn’t break

Se spune că: Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge. Eu m-am trezit la 9, şi m-am plimbat aiurea prin oraş.

Ceva gânduri revoluţionare, dar nu prea mobilizatoare

Watch in High [fucking] Quality

România este cunoscută ca fiind ţara care şi-a omorât conducătorul.

România bagă intrigi şi îşi vâră nasul în treburile vecinilor de peste Prut. În România se vorbeşte de o cenzură, un fel de limitare a libertăţii de exprimare, tocmai pentru că majoritatea articolelor de orice fel, melodiilor, ş.a. sunt ofense la adresa conducătorilor statului. România dă naştere unor minţi criminale. România are cei mai încăpăţânaţi bătrâni din toată lumea. În România, toţi comentează politica, fiecare se crede mai deştept decât altul, întotdeauna există o alternativă mai bună. Ciudat, dar cred că în România sunt cei mai nehotărâţi oameni: aleg o dată, şi peste câteva luni se plâng de alegerea făcută şi îşi jură că la anul nu se va mai repeta.

Cu inima uşoară, se poate conchide că România s-ar clasa pe un loc onorabil în topul celor mai revoltate ţări. Topul ţărilor cu cei mai împotriviţi oameni. Cel puţin, până acum.

În curând, femei şi bărbaţi de toate vârstele îşi vor lega capetele cu câte o panglică colorată, îşi vor trage câte 3 linii de acuarelă pe fiecare obraz şi vor urla în gura mare că e timpul revoluţiei. O secundă, staţi un pic! Oameni buni, ce Dumnezeu faceţi?

Grămezi de bătrâni se adună în parcul central şi vorbesc de cât de rău ne merge cu noua guvernare, cu noua reformă şi de cât de bine era “pe vremea răposatului”, în timp ce mai aruncă un zar şi mai iau o gură de palincă românească. Scopul discuţiei lor…păi nu prea există vreun scop. Vorbesc ca să treacă timpul. Nimic nu-i mobilizează să ia coasa în mână şi să tragă o fugă până în faţa primăriei şi să-şi verse năduful.

Părinţii au întotdeauna ceva de obiectat. Pe vremea lor nu era atâta desfrâu. Pe vremea lor nu se umbla cu părul în toate culorile. Sunt vizibil revoltaţi împotriva postmodernismului. Şi de ce nu iau vreo măsură? Puştanii care umblă cu hainele jumătate rupte, mari ghengstări ai secolului 21, sunt copiii lor. Grupul de fete de la marginea străzii care îşi ridică, din când în când, fustiţa să mai oprească o maşină sunt tot copiii lor. Depresivii, cei care sunt la un pas de a-şi da drumul de la geam sunt, şi ei, copiii lor. Toţi cei care se cred satanişti sau atei, barosani sau bazaţi, sunt copiii lor. Şi ce fac ca să-şi ajute copiii? Nu vreau să zic că dau apă la moară, dar nici că fac ceva ca să-i împiedice s-o ia pe drumul greşit.

Tânăra generaţie este viitorul. Tânăra generaţie este, probabil, cea mai revoltată, cea mai anarhistă categorie de vârstă. Regulile îngrădesc libertatea. De aceea, orice mecanism care funcţionează în baza unor reguli este ‘cââââhh’. Începând cu şcoala şi cadrul familial, şi terminând cu biserica. Privind însă lucrurile mai în amănunt, iese la suprafaţă faptul că această împotrivire este nici mai mult, nici mai puţin decât…(hold your horses)…o modă. Da, oameni buni, e un adevărat T-R-E-N-D să fii anarhist şi să faci semnul ăla, un A într-un cerc, pe toţi pereţii. E cwl să zici tuturor că tu te ¤#&/!? pe ele de reguli.

Dacă şi-ar ridica cineva fundul ăla mare şi gras din fotoliul din faţa televizorului şi ar striga: “Viva la revolution!”câţi i s-ar alătura şi ar porni o revoluţie împotriva analfabeţilor care ne conduc ţara? Să vă zic tot eu?

Oficial, si in Tulcea.

http://freehugs.lumebuna.ro/category/oras/tulcea/

Da, “ÎMBRĂŢIŞĂRI GRATUITE” va avea loc si in Tulcea!

Urmareste acest afis.

Sper că lumea nu va fi oripilată. )

Eu consider că este o iniţiativă foarte tare, si se merită sa participi la aşa ceva. Tot ce mai rămâne de facut este să ascuţim creioanele colorate şi să ne punem pe desenat pancarte!

PANCARTELE SUNT APROAPE OBLIGATORII! : ) )

Ne vedem pe 20 mai in parcul Personalităţilor, între orele (12:00) 13:00-15:00.

Până atunci, păstraţi îmbrăţişarile cât mai calde!

Informatii pentru Voluntari

Doua zile m-am chinuit sa fac asta

PS:

Astept pareri. :-w

UPDATE

17 MAI

Varianta finala . Si astept din nou pareri :”>

Placebo: New look, new album?

Am ramas ” : | ” cand am vazut noul videoclip Placebo pe MTV TWO [evident].

Si eu care credeam ca Brian Molko arata a fata… Sa vezi acum! Si-a lasat pleata, are putin machiaj la ochisori. Mda, ii mai lipseste o fustita! Glumesc. Imi place Brian, si consider ca vocea lui creaza dependenta. De altfel, Placebo creaza dependenta. E ca un drug. Serios, e ciudat vibe-ul pe care il transmit melodiile lor.

Si daca Brian si-a schimbat looku’ , inseamna ca ceva s-a intamplat…

Daaa, vine noul lor album Battle For The Sun. Pe 8 iulie va fi worldwideee! Adica, intr-o luna fara o zi si 16 ore si 42 de minute va aparea pe rafturi.

Eu, ca de obicei, astept un torrent generos ca doar n-o sa dau de album in Tulcea.

Pana atunci, pace voua si nu uitati sa scoateti fierul de calcat din priza cand plecati de acasa. )

E randul nostru, celor din acest colt uitat de lume care cica-i spune ‘Tulcea’

Pe 20 mai, LumeBuna.ro te invita la al treilea eveniment Imbratisari Gratuite (Free Hugs) organizat de noi,  care va avea loc in 111 orase din Romania.

De ce organizam acest eveniment? In lumea in care traim, oamenii sunt din ce in ce mai distanti si uita cat este de simplu si cata bucurie poate aduce o imbratisare sincera. Pe 20 mai, sustinem apropierea intre oameni, intoarcerea la valori si afectiune.

Campania ‘Imbratisari Gratuite’ este o miscare sociala in acre oameni simpli ofera imbratisari strainilor, in locuri publice.

In forma sa actuala, campania a fost inceputa in anult 2004 de un Australian cunoscut sub pseudonimul ‘Juan Mann’.

Imbratisarile sunt acte voluntare, de bunatate, effectuate de o persoana pentru simplul motiv de a-I face pe altii sa se simta mai bine.

Campania a inceput mai exact pe 30 iunie 2004, cand Juan Mann a inceput sa imparta imbratisari in mall-ul din Sidney.

Inainte de a incepe campania, Juan se simtea singur si trist, ca rezultat al unor dificultati personale. Cumva, o imbratisare de la un strain a facut o mare diferenta.

Juan povestea:

“Am iesit intr-o seara la o petrecere si o persoana necunoscuta a venit la mine si m-a imbratisat. M-am simtit ca un rege! A fost cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vreodata!”

Mann a iesit apoi pe strada cu o pancarta pe care scria ‘FREE HUGS’.

Prima data a asteptat aproximativ un sfert de ora ca cineva sa se ofere, iar prima persoana care i-a oferit o imbratisare a fost o doamna in varsta.

Cu timpul, s-au adunat mai multi voluntari, dornici sa imparta imbratisari necunoscutilor.

In octombrie 2004, politia le-a spus ca trebuie sa se opreasca.

Mann a folosit atunci o petitie care a fost semnata de 10000 de cetateni, asa ca aceasta campanie a putut continua.

Campania a avut loc in multe orase ale lumii. Incepand cu Mumbay si Beijing, si terminand cu… Romania. [Tel Aviv, Singapore, Shanghai, Colorado, Illinois, Geneva, Jordan, Taipei]

De ce nu si in Tulcea?

Ati trecut cu siguranta pe langa oameni tristi pe strada. Nu v-ati gandit niciun moment ca i-ati putea face sa zambeasca?

Nu te jena sa imbratisezi un necunoscut. Nu poti stii ce bucurie i-ai putea face.

Stiai ca imbratisarea emana in corp enzime care ajuta la calmare si relaxare si ca nivelele stresului sunt mai putin vizibile dupa o imbratisare decat inaintea ei?

Imbratisarea ajuta la reducerea astmului si problemelor respiratorii la copii.

Imbratisarile nu polueaza atmosfera. Nu poti mima o imbratisare.

Imbratisarile nu sunt taxate. Cel putin, deocamdata…

Ce e de facut?

Ma angajez sa organizez aceasta miscare si in Tulcea. Sper sa aiba succes.

Data este stabilita: 20 Mai.

Ora de asemenea: 13:00-15:00 [si poate fi prelungita ]

Locatia: probabil in centrul orasului, pe faleza, eventual headquarters sa fie la foisor.

Lucrez la un afis care va fi, probabil, raspandit prin oras cu cateva zile inainte ca tulcenii nostri un pic [mai mult] cam incuiati sa nu fie luati prin surprindere.

Daca am nevoie de un: “Succes!“? As avea nevoie de mai multe [succesuri] + o imbratisare

Tribute

Poate ca ati auzit de Demonoid, un fel de God al torrenturilor. Si daca ati auzit de el, probabil ca stiti ca are inregistrarile inchise. Da, dom’le, e adevarat!

De ce imi place mie Demonoid? Pentru ca aici chiar gasesc ce caut! Ok, acum o sa ziceti: “Ce dracu cauta asta de nu gaseste pe sutele de site-uri de torrenturi?” Pai, uite, chestii ciudate. Azi am avut NOROCUL CHIOR sa gasesc download-uri care nu necesita inregistrare, si da-i omule si cauta The Black Heart Procession. Si, ce sa vezi? Torrent cu intreaga discografieee! Helloooo! E de neconcepuuuut! ‘The Spell’ se gaseste relativ usor, fiind si cel mai recent album [cu toate ca tre' sa downloadezi vreo 3 zile], daaaar restu’? Huh? Nicaieri! Decat pe Demonoid :>. Da, am crezut ca nu-i adevarat! Downloadez chiar in momentul acesta cu 6kb/s, si probabil ca voi downloada inca cateva zile bune, dar merita asteptarea pentru ca nu mai poate fi gasita nicaieri altundeva.

[Da, da, sunt mai Indie, so what?:|]

Si daca tot am avut norocul sa prind aceasta super-oferta, m-am pus sa caut Manic Street Preachers. Ce sa vezi? Discografia in mai putin de 5 minute!!! Sa mai mentionez si de Silverchair? :”>

Cu aceata ocazie, le urez sanatate celor doi useri, Axxo si Klaxxon, pentru ca pun la dispozitie un numar impresionaaaant de filme de o calitate excelentaaaa! Chiar ieri am vizionat Walk Hard: The Dewey Cox Story, [un film pe care am incercat sa-l vad de alte doua ori] o satira la viata unui rockstar, un pamflet al filmului biografic Johnny Cash Walk The Line, putin cam ciudat si nu chiar atat de comic, insaaaaaaaaa cu o calitate a imaginii superioara.

Poate ma trezesc ca vine politia la mine la usa ca downloadez ilegal .

Toma necredinciosu’, Gigi contra si cele 3 tipuri de tupeu

Eu nu cred, până nu văd cu urechile mele.

Nu, nu-i aşa. E tocmai invers.

Comentezi?

E cert. Fiinţa umană este un stâlp de rezistenţă, înfipt adânc în propriile-i credinţe, care nu crede, nici nu acceptă ca fiind credibilă o altă idee care ar putea contravine concepţiilor pe care singură şi le-a însuşit, conştient sau inconştient, concepţii de care se agaţă strâns cu dinţii şi la care nu renunţă nici în ultimul ceas, oricât de adevărate sau false ar fi.

Şi am explicat, într-o oarecare măsură, titlul acestui post.

„Mititcă” va fi ajutorul meu care va face lumină în acest caz.

Mitică. El nu diferă cu nimic de mine. Sau de tine. Mitică nu e cineva. Mitică este tot. Mitică e reflexia din oglindă a societăţii zilelor noastre.

De ce îl cheamă Mitică? Pentru că aşa vreau eu. Dacă tu ai vrea să-i spui Halezboneleah, eşti liber s-o faci. De ce? Pentru că Mitică nu are nevoie de nume. El e, pur şi simplu. [period]

Lui Mitică nu-i place să-i asculte pe alţii. El zice că toată lumea încearcă să-l mintă. De-asta refuză să creadă în ceva. Cel puţin, în ceva a cărui existenţă este oarecum incertă. Mitică crede doar în ceea ce vede. El zice că adevărul nu este o noţiune abstractă. Sau cel puţin, n-ar trebui să fie. Adevărul trebuie să fie palpabil, demonstrat şi susţinut. Şi, în primul rând, verosimil. Mitică zice că sunt prea mulţi oameni naivi în lumea asta, gata să-şi dea sufletul pe tavă unei concepţii puerile, unei minciuni gogonate. Mitică a ajuns la concluzia că lumea s-a prostit. Poate de-aia toţi îi zic că e „Toma Necredinciosul”.

Şi dacă Mitică rămâne la concepţiile lui, de care nu se leapădă, intră de multe ori în conflict cu ceilalţi. Şi nu o dată s-a întâmplat să se contrazică. De fapt, asta se întâmplă de obicei. El încearcă să-i facă pe alţii să-i înţeleagă ideile, alţii înceracă să-l facă să renunţe la ele, şi uite aşa ajung să fie tot timpul în contradictoriu. Lui Mitică nu-i convine nimic, şi nici nu e de acord cu nimic. Mitică e un fel de „Gigi Contra”.

Mitică are tupeu. Nu-i place să fe criticat. Şi obişnuieşte să răspundă obeservaţiilor mai mult sau mai puţin răutăcioase. Mitică a obeservat că, în esenţă, sunt trei tipuri de tupeu:

• Tupeu de duzină. Pe acesta îl poate afişa oricine, şi nici nu poate fi clasat ca fiind cu adevărat tupeu. E aşa, o variantă mai slabă a tupeului. Poate fi definit ca fiind o reacţie necontrolată. Se manifestă prin urlete, care enervează pe oricine.
• Tupeu deşănţat. Se poate spune că aceasta este varianta cea mai „subtilă” a tupeului. Se manifestă prin ironizări şi comentarii răutăcioase. Nu e vulgar.
• Tupeu jegos. Acest tip de tupeu constă în batjocură, în adresarea unor cuvinte vulgare, obsecene, total nepotrivite.

Sunt sigură că îl cunoşti pe Mitică. Îl vezi dimineaţa, când te speli pe dinţi, îl vezi la micul dejun, stând la celălalt capăt al mesei. Îl vezi pe stradă, în autobuz, în taxi şi în metrou. Îl vezi pe bancă, spărgînd seminţe în timp ce joacă table. Îl vezi la o cafea în restaurant, îl vezi în rând cu tine la o îngheţată.

Mitică ia multe forme. Ia toate formele posibile. Cu toate că, poate, te-ai îndoit o dată de el, ţi-ai dat seama după aceea că era Mitică, ceva mai diferit de cum îl ştiai, dar, în esenţă, tot Mitică era.