Am menţionat, mai demult, cum s-a modificat schimbarea; după nu foarte mult timp, socialismul a căzut şi s-a lovit la cap de caldarâm, şi a urmat, inevitabil, schimbarea modificării, care a dus la o frenezie generală. Nu, nu m-am trezit cu picioarele pe pernă. Vreau să spun că, însfârşit, sorţii sunt de partea elevilor, şi…conducătorul turmei a căzut! :devil:
A durat ceva, dar iată, acum ne putem îmbăta cu dulcea idee că totul va fi mai bine. Acum mi-am amintit de o anecdotă pe care ne-a spus-o profesoara de română:
Bulă se duce la preotul din sat să-şi spună păsul.
- Uite, părinte, îmi merge aşa de greu în ultimul timp! (nu mai ştiu exact cum era, înfine se plânge de nevastă-sa, de faptul că are casa mică, etc)
- Bulă, fă precum îţi zic eu. Bagă vaca în casă.
Bulă se duce supărat acasă şi face cum i-a zis preotul. A doua zi, iar vine la preot.
- Părinte, mor! E şi mai rău!
- Ei, Bulă, atunci bagă şi capra.
Se duce Bulă acasă şi bagă şi capra. Următoarea zi vine din nou la preot.
- Ce mă fac părinte! Simt că turbez! N-a fost niciodată atât de rău!
- Aşa, acum să scoţi capra.
Şi Bulă face cum i-a zis preotul. Următoarea zi:
- Ei, cum e, Bulă?
- E mai bine, părinte, e mai bine.
- Acum scoate vaca.
Se duce Bulă şi scoate vaca.
- Acum cum e?
- Doamne, părinte! N-a fost nicicând mai bine!
Cam aşa a fost şi la noi. N-am ştiut să apreciem ce-am avut, şi ne-a băgat partidul Roş’ vaca (fără jignire 
)în liceu; şi când am văzut cum e cu vaca, ne-am ieşit din minţi. Iar când vaca o plecat, uh, parcă nicicând n-o fost mai bine!
Asta dovedeşte ce multă influenţă are politica într-o instituţie prestigioasă ca liceul. Plecarea Pătlăgelelor Roşii din guvern a tras cu ea şi plecarea directorilor. So, după 40 şi céva de zile, cât a avut timp să aleagă între partid şi funcţia de director, miracolul s-a produs, şi Drăgălaşa a renunţat la post!!! Şi aşa, a revenit vechea directoare care este super OK, şi abia acum ne-am dat seama.
În scurta ei domnie, Drăgălaşa a reuşit să ne strice tot cheful şi să-i întoarcă pe elevi împotriva ei (bine, cel puţin pe cei care n-o linguşesc) şi să le dea funcţii nemeritate pupincuriştilor. Ei, na!, cine n-ar face asta? A, şi a adus o mini-patiserie în liceu care, surprinzător, are produse comestibile şi chiar…bune.
În ziua când ea a căzut, Porţile Raiului s-au deschis. Da, ea a închis porţile de la intrarea în liceu ca să nu-şi mai parcheze nimeni maşina pe teren. Şi, culmea, în acea zi, o colegă de-a mea a avut o problemă la coloană, pur şi simplu nu se mai putea mişca. Şi am chemat salvarea. Ei bine, dacă poţile erau închise, salvarea nu putea să vină până la intrarea în liceu, şi cineva ar fi fost nevoit s-o care. Vedeţi? E mai bine acum!
Dar gata, ajunge cu atâta ocară!
31 octombrie, Halloween.
Aseară m-am uitat la Prima TV la “Sleepy Hollow”, o altă creaţie semnată Tim Burton. Geniul Burtonian este, de necontestat, foarte ciudat. Ruşine mie, nu am văzut decât 5 filme mari şi late de-ale lui. Şi de ce, mă rog? Nu ştiu cum se face că nu găsesc niciodată timp.
În fine, începusem să vorbesc de stilul Burtonian, care este, în principiu, caracterizat de o aură întunecată şi ciudată, care, surprinzător, nu-ţi provoacă groază. Acum exclud “Planet Of The Apes” şi “Charlie and The Chocolate Factory” dintre cele 5 pe care le-am văzut. Fiind, totuşi, vorba de Halloween, amintesc de epicul “Edward Scissor Hands”, de “The Nightmare before Christmas”, de “Sleepy Hallow” şi de “Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street”.
În 3 dintre ele, actorul principal este…Johnny Depp. Ok, eu nu sunt înnebunită după el, ba chiar îl consider ca fiind cel mai libidinos actor care există, dar este făcut pentru filmele acestea mai dark, şi chiar are în ele un sex appeal ceva mai ciudat. (Menţionez că sunt totally anti-Piraţii Din Caraibe)
Filmele sale aşa-zise de groază au această aură ciudată pentru că mereu aduc a animaţie. “Sweeney Todd” spre exemplu: când Benjamin Barker a.k.a Sweeney Todd le taie beregata oamenilor, sângele ţâşneşte ca un izvor, ceea ce este puţin probabil. Aşa cum cad capetele retezate de Călăreţul Fără Cap şi se rostogolesc pe pământ, cu o expresie îngrozită pe chip. Tocmai această tendinţă de neverosimil face ca filmele lui să nu fie prea de groază.
Aceste filme au imaginea predominant decolorată, mergând chiar înspre alb-negru-gri, o metodă interesantă folosită pentru a delimita ‘răul’ de ‘bun’. Numai la sfârşitul lui “Sleepy Hallow”, imaginea capătă culoare, atunci când mama vitregă a Katrinei a fost învinsă, iar lucrurile au revenit la normal, în timp ce Călăreţul Fără Cap s-a întors în iad.
În “Sweeney Todd” imaginea capătă culoare numai când Benjamin Barker are viziuni din trecut. De asemenea, singurul lucru care apare colorat este focul din cuptorul de plăcinte, acolo unde Sweeney îşi găseşte sfârşitul. Sinceră să fiu, acest film mi-a lăsat o impresie ciudată. După ce l-am văzut, am rămas pur şi simplu numb. Eram oarecum şocată, dar şi impresionată. Un film pe care sigur nu-l voi mai vedea a doua oară.
“Edward Scissor Hands” este prea vechi ca să-mi aduc bine aminte de el. Ştiu că şi acolo alternau imaginile colorate cu cele decolorate, care predominau în momentele în care apărea castelul lui Edward.
“The Nightmare Before Christmas” este o animaţie reuşită, care nu aduce deloc a film de groază. Şi totuşi Jack Skellington a fost luat ca fiind o emblemă pentru emo kizi. De unde până unde, nu ştiu.
Acest articol a fost totally random, şi l-am scris în încercarea de a-mi încălzi mâinile. E îngrozitor de frig.
) şi bolnavi, dar sunt atât de idioţi încât nici nu-şi mai ştiu numărul de telefon. 
Roxanne
RSS - Posts
-ro_blue.png)
Amatori de senzatii tari